Dan Barna e un manager prost

Un titlu alternativ ar fi “Partidul ca o corporație“, deși, inițial, voiam să scriu “Dan Barna e un lider prost“, dar, cumva, se subînțelege. Așa că o să tratez un pic subiectul din perspectiva ideii de partid ca SRL și o să înțelegeți și de ce zic că Barna e un manager prost.

USR a devenit partid cu acte-n regulă în 2016. Motivul pentru care a prins tracțiune, precum știm cu toții, e că românii se săturaseră de politica “tradițională” – sau, mai pe românește, de cumetrii – după Colectiv.

Momentul a fost prielnic pentru că am avut parte de un an de liniște, în principal datorită guvernării lui Dacian Cioloș. Cioloș însă n-avea mari ambiții politice pe vremea aia, voia să se-ntoarcă la Bruxelles să-și vadă de viață, și n-a fost suficient de inspirat încât să profite de valul de simpatie.

S-a răzgândit abia prin vara lui 2018, când deja pierduse o bună parte din capitalul de imagine. Îmi închipui că, într-o măsură sau alta, publicul l-a văzut ca pe un trădător al cauzei, la care se adaugă lipsa lui de implicare după mandatul de prim-ministru și faptul că nu e un politician agresiv.

În fine, din spuma dracilor generați de PSD- mai ales de camarila lui Dragnea -, s-au născut aceste două partide noi, USR și PLUS. Ambele sunt, dacă vreți, niște experimente. Într-o anumită măsură, dacă ne uităm la rezultatele de la europarlamentare, sunt reușite, dar per total, aș spune că sunt semieșuate.

În primul rând, din cauză că s-au născut din middle class, din votanți corporatiști sau obișnuiți cu Excelul, PowerPointul sau procedurile birocratice din companii, modul în care s-au organizat a fost defectuos. USR a luat-o, încet-încet, pe panta corporatistă, pe când PLUS a mers pe panta de startup – politic, dar tot startup.

Ambele abordări sunt, într-o mare măsură, greșite. Există un model de organizare deja demonstrat ca fiind eficient, și mă refer la cel tradițional, iar pe principiul “dacă nu-i stricat, nu-l repara“, și astea două ar fi trebuit să renunțe la ideea de a produce cine știe ce inovații organizaționale.

Spun că Cioloș – respectiv PLUS – a mers pe panta de startup pentru că s-au închis într-un birou și n-au comunicat nimic. Au fost complet opaci – ceea ce, într-un fel, nu e rău, pentru că i-a ferit de scandalurile zilnice precum cele din USR -, însă atunci când nu faci nici un fel de buzz, nu poți aștepta rezultate peste noapte.

Drept dovadă scorurile din sondaje – vârfuri de 5-6% în perioadele lor bune. Or, degeaba ai un produs bun dacă nu începi să-l vinzi încă dinainte de a fi lansat, de la primul demo. Dacă considerăm, deci, că PLUS este un produs, a-l dezvolta în stealth mode nu e o problemă câtă vreme este finanțat de o corporație.

Asta pentru că, la momentul lansării, firma va pune tot departamentul de marketing să-l vândă. Însă dacă ești un startup, în primul rând n-ai un track record (deși am putea considera că fondatorul are, dar în politică lucrurile nu funcționează precum în zona de tehnologie, când te duci să cauți finanțări), deci nu oferi o garanție a calității. Iar cum politica e ca piața de semințe de floarea soarelui, unde produsul e similar, nici nu poți să spargi gura târgului cu vreo inovație.

În al doilea rând, importante sunt modul în care îți organizezi prăvălia și oamenii pe care-i angajezi. Și aici a dat-o de gard USR. Dacă produsul PLUS e bine organizat, dar îi lipsește comunicarea, USR a comunicat precum o corporație care te spamează cu comunicate de presă, dar organizarea lor a fost muci încă de la început.

În primul rând, partidul a plecat fără o viziune, fără niște valori. E ca și când eu și cu amicii mei ne-am strânge la bere să punem de-o firmă și fiecare are propriile idei, așa că decidem să supunem la vot orice, inclusiv obiectul de activitate. Facem o cârciumă? Dezvoltăm o aplicație de mobil? O firmă de transport? Hai să votăm.

S-ar putea să mă înșel, că la câte scandaluri au fost în USR, nu mai țin minte ce și cum se vota, dar e o prostie să pui tot partidul să voteze orice idee îi tună prin cap unuia. Pe de o parte, omoară productivitatea din cauză că lumea pierde vremea cu mărunțișuri, pe de alta, strică întreaga cultură organizațională din cauza 1. transparenței dusă la extrem și 2. lipsei regulilor – vezi poziționarea pe tema referendumului CpF.

Știu că multă lume o – dacă nu urăște, atunci – antipatizează pe Clotilde Armand pentru poziționarea ei conservatoare, dar femeia știe business și e team player. A votat partidul că va fi progresist? N-a mai deschis gura pe subiect de-atunci și nici nu cred că o va mai face vreodată.

Pentru că, spre deosebire de ceilalți, urmărește scopul final, care e mai important decât mărunțișurile ideologice. Iar scopul final declarat de USR e acela de a face din România o țară europeană, occidentalizată. Ca să ajungi acolo, sunt lucruri mai importante de rezolvat: eliminarea corupției, infrastructura șamd.

Barna, pe de altă parte, pe lângă faptul că are charisma unei borduri – dacă stau să mă gândesc, chiar nu înțeleg de ce m-am enervat că n-a luat mai multe voturi la prezidențiale; Iohannis măcar are aura aia misterioasă, iese rar în public, se face că muncește, dar nu știe nimeni ce anume, dar măcar îl ajută postura -, nu are nici viziune și nici nu se pricepe la strategie.

În primul rând, Barna nu e un lider. Nu știe să conducă. Nu știe să-și asculte “angajații”. E ca un fost bișnițar de provincie care și-a deschis un lanț de magazine alimentare și n-are încredere decât în cei doi frați și-un verișor un pic mai răsărit, care-a crescut la oraș. Nu-i pasă de ce vor angajații, el vrea doar noul Q7.

De ce spun însă că e și un manager prost? În primul rând, pentru că ceea ce nu pare să înțeleagă e că oamenii sunt mai importanți decât ideile lui crețe. Iar USR, spre deosebire de PSD sau PNL, nu e un partid de drone, ci unul format din indivizi cu personalitate.

Mulți dintre indivizii ăștia sunt oameni vizibili, cu followership mare mai ales pe platformele sociale. Cătălin Drulă e unul dintre ei. Vlad Alexandrescu e altul. Inclusiv Florina Presadă. Și sunt mulți alții, mare parte oameni cu vorbele la ei și cu rezultate, care erau urmăriți încă dinainte de a intra în politică, unde au câștigat și mai mulți fani după ce-au arătat ce pot.

Dacă PLUS e un partid mai opac, dar unde organizarea pare să fie mult mai bună, USR e o organizație cu mulți lideri (de opinie) care au venit cu propriul public. În momentul în care începi să-i zbori sau pleacă singuri, pleacă și publicul lor după ei.

S-au scris tone de studii despre cum peștele de la cap se-mpute, despre cum echipele funcționale sunt cele în care șeful e cel care dă tonul. PLUS pare că ar avea un “middle management” decent. La USR însă, leadership-ul la nivel de mijloc e mai degrabă haotic. Nu pare să existe vreun soi de meritocrație, e un zgomot constant.

În al treilea rând, managementul de tip Barna generează o problemă și mai mare, anume că partidul funcționează din inerție, cam ca o companie medie, cu vreo 300 angajați, unde toți știu că nu lucrează cu plăcere, că șefimea e idioată, dar e un loc călduț, unde se plătește bine, și toată lumea e prietenă cu toată lumea, dar toți urăsc board-ul.

Spun că e o problemă pentru că, deși publicul pleacă după liderii dați afară sau demisionari, rămâne decepționat de USR și probabil nu va mai merge deloc la vot. Între timp, cei plecați nu au capacitatea de a forma un nou partid, deși au atât fani, cât și rezultate.

Asta din cauză că, și dacă ar încerca, USR deja a dezamăgit în calitate de partid nou. Fiind și cel mai mare (partid nou, adică), fiind și semieșuat, așteptările de la orice nou partid sunt mici sau, dimpotrivă, sunt negative: “or să pățească și ăștia la fel, or să se certe între ei, s-au născut talent și au murit speranță“.

Ca să închei, nu mă aștept ca USRPLUS să înregistreze cine știe ce scor la parlamentare. Poate-poate împușcă un 15%, deși cred că mai realist ar fi un 10-11.

Iar asta se întâmplă în primul rând din cauza stilului de management al lui Barna, care merge pe principiul “dezbină și cucerește“, însă la cât de mult dezbină, mă tem că imperiul lui va fi prea mic după ce tot mai mulți își vor fi declarat independența.

Speranța USRPLUS ca entitate politică de succes în viitor stă într-o reorganizare după ce e aprobată fuziunea. O reorganizare care să permită mai puține scandaluri interne și o mai bună comunicare externă. Dacă tot facem partid pe model de corporație, măcar să implementeze unul funcțional. Unul din care Barna să zboare. Cioloș ar putea fi, temporar, o locomotivă, dar USRPLUS trebuie să crească mai mulți lideri – preferabil, unii charismatici.

8 comentarii

  1. Un pic de istoric detaliat:
    – Nicusor Dan infinteaza USB si are o mare supriza la Bucuresti in iunie 2016 unde nu au oameni destui pentru cate pozitii de consilier castiga
    – urmeaza alegerile parlamentare: ND pleaca prin tara sa formeze USR impreuna cu alte formatiuni locale.
    – noi/dec 2016 Ciolos nu candideaza la nimic pentru ca asa apromis. Se afiseaza un pic cu PNL si atat. PSD castiga alegerile, cel mai probabil cu ajutorul Cambridge Analitica, campania anti-vot fiind foarte prezenta in Romania.
    – dupa alegeri tehnocratii in frunte cu Ciolos au intalniri cu USR si ND. Se asteaota ca ND sa ii paseze partidul lui Ciolos, dar nu cred ca se asteapta nimeni la asa ceva.
    – Ciolos se retrage, dar incep inscrierile tehnocratilor pe banda rulanta in USR in frunte cu Ghinea si consilierii lui de la Ministerul Fondurilor Europene (de exemplua Dan Barna, Radu Mihaiu etc….)
    – acestia se plaseaza in functiile de extindere ale paridului si in momentul cand aduna mai multi membrii organizeaza alegeri interne si preiau presedentia sucursalelor locale (am vazut asta cu ochii mei)
    – in tot acest timp se creeaza o non problema in USR cu un referendum stupid si ND se retrage.
    – de aici echipa ghinea-barna preia fraiele si stiti povestea. Au scapat cativa oameni integrii si competenti in functii publice, in rest si-au propulsat lingaii unde au avut nevoie.

    • Imi cer scuze pentru greseli…

    • Argumentatia imi pare cumva departe de ce ar trebui sa insemne politica, asa cum e facuta ea aici sau aiurea.

      “acestia se plaseaza in functiile de extindere ale paridului si in momentul cand aduna mai multi membrii organizeaza alegeri interne si preiau presedentia sucursalelor locale”

      Pare ceva extraordinar de rusinos. In fapt, baietii astia chiar vor sa faca politica, ceea ce e un merit.

      “in tot acest timp se creeaza o non problema in USR cu un referendum stupid si ND se retrage”

      A fost prima oara cand partidul s-a pozitionat complet impotriva intregii clase politice vechi. Conform “analistilor” ar fi trebuit sa fie spulberati la alegeri, pentru ca peste 90% dintre romani erau de acord cu ce referndumul ala “stupid”. In realitate, referndumul a picat rusinos, iar in fix 8 luni de la referendum, USRPlus castiga 22% la europarlamentare, la doar cateva zeci de mii de voturi de PSD.

      Si asa mai departe.

      Nici autorul nu e departe. Vrea de la Barna si o eventuala conducere a USRPlus lucruri care sa bat cap in cap.

      “O reorganizare care să permită mai puține scandaluri interne și o mai bună comunicare externă.” Oricine ar veni la conducerea USRPlus ar face exact ce face Barna ca sa obtina acest lucru: i-ar trimite la plimbare pe cei care au agenda proprie si comunica prea mult si prea tare in afara agendei partidului (agenda VOTATA de o majoritate, da?). Toata lista de sustinatori ai lui Oli Ardelean intra fara doar si poate in categoria asta. Si nu are legatura cu USR chestia asta, are legatura cu politica. Ca poate unii isi imagineaza ca USR-ul joaca un cu totul alt joc fata de PSD sau PNL, cu alte reguli.

    • Buna istoria.
      “– in tot acest timp se creeaza o non problema in USR cu un referendum stupid si ND se retrage.”

      Asta ar merita dezvoltata pentru ca aici a inceput USR sa o dea in bara. De cand si-au decapitat fondatorul partidul se duce cam tot in jos. Au castigat un capital de imagine inainte de euro-parlamentare cu campania “fara penali” dar acum in lipsa PSD lumea a uitat de steroidul “fara penali” si USR a revenit la scorul care il avea inainte. In 3 ani de tampenii PSD, PNL a reusit sa ia un scor de 34% la locale pe tara (de la 13% la alegerile parlamentare din 2016). USR e la 9.3% (8% la alegerile parlamentare 2016) … foarte slab, a reusit sa creasca doar 1% in 4 ani.
      Acum USR sub conducerea lui Barna au revenit la prostiile progresiste, primul lor proiect legislativ dupa alegerile locale a fost cu legalizarea drogurilor.
      Ce om serios poate vota USR cand ei sunt preocupati de homosexuali si droguri. Pai eu pot sa ma duc la un om de 60 de ani sa il conving sa voteze USR in loc de PSD/PNL/ProRomania cand chiar si eu am ajuns sa nu mai cred in partidul asta?
      Cand a fost infintat partidul in 2016 cand era codus de Nicusor Dan si Clotilde Armand era vorba de un partid anti-coruptie. Acum cu Barna si apripa Ghinea a devenit un partid homosexuali-droguri. Sa vedem unde o sa ii duca asta la urmatoarele alegeri. Pana nu isi schimba liderul sau preocuparile eu unul nu mai pot sa ii votez.

  2. @Ciprian
    – Tehnocratii au intrat in partid inainte de alegerile din 2016. Barna si Ghinea au fost parlamentari, de exemplu.
    – Pozitionarea la referendum a fost una dintre cele mai bune decizii USR, contribuind si ea la scorul excelent de la europarlamentare. La fel si initiativa #farapenali
    – ND a fost ca un copil mic, care nu a respectat votul intern, dupa regulile de el scrise. “Daca nu votati cum zic eu, imi iau jucariile si plec”. Si a plecat
    – ND a blocat intrarea lui Ciolos in USR. Alta ar fi fost istoria USR daca ND ramanea presedinte si Ciolos vice. Plus Voiculescu etc

  3. In decembrie 2016, cind am vazut PSD la 46% i-am scris lui Ghinea si i-am zis ca vreau sa ma implic activ in USR. Omul mi-a raspuns si a ramas ca ma contacteaza sa stabilim o intilnire. Asta e tot.
    Acum am o mare dilema, eu cu cine votez? PSD n-am votat niciodata, nici macar la prezidentiale in finala in 2000. PNL nu mai pot (ar insemna sa ma reprezinte Burduja, doamne fereste!). Gluma aia proasta PRO/ALDE? PMP ar fi ok fara EBA si Mike Neamtu, dar imi aduc aminte de Basescu si iar nu pot. Ramine USR+ dar incep sa am rezerve din ce in ce mai mari. Sint corporatist si am rezonat cu USR+ dar am ajuns la nivelul la care nu mai pot sa le inghit toate cacaturile. Mai am 2 luni sa ma hotarasc pe cine pun stampila.

    • @Fane: eu nu zic sa nu votezi USRPLUS, zic doar ca pe mine m-au dezamagit. Pina la urma, are si Sora dreptate cind zice “va plingeti ca preferatii vostri nu-s pe locuri eligible? Iesiti la vot si ajutati-i sa cistige”. Problema mea principala cu Barna insa e ca distruge credibilitatea oricarui alt partid nou comportindu-se ca Dragnea.

  4. Da. Pacat. Am votat ND si Clotilde (in ambele dati) dar barna nu imi spune nimic. E foarte slab si indepartarea celor care au ridicat si popularizat usr si care au si miscat ceva in parlament ma face sa nu mai votez la parlamentare. Dezamagitor. Am un sentiment de frustrare si furie. Damn usristi they ruined usr!
    Nu stiu daca pot candida ca independenti in bucuresti toti cei indepartati (presada, ungureanu, alexandrescu) dar cu siguranta i-as vota. Sper sa o faca. Votam oameni, nu liste

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.