De ce cîştigă tabloidele

ZiareÎncep prin a preciza că nu am pretenţia că argumentele enumerate mai jos explică totul, cînd de fapt nu explică decît un fragment. Articolul nu se vrea vreun răspuns la problemele existenţiale ale presei scrise, dar poate trece ca un răspuns la o serie de întrebări, chiar dacă nu multe. Aşa că încep cu un soi de mic studiu de caz.

Zilnic, o cunoştinţă cumpără Libertatea, Click! şi CanCan. Pe toate trei. În trafic, atunci cînd stai 40 de minute ca să treci două intersecţii, dacă ai nişte ani de condus în spate, poţi să pui ziarul pe volan şi să vezi ultimele bîrfe. Aşa mi-au picat în mînă şi mie cele trei tabloide şi am avut şansa să le răsfoiesc. Ce am văzut? Hai să le luăm pe rînd.

Bîrfe, vedete, bîrfe, vedete…

Un ziar quality n-ar publica toate tîmpeniile. Totuşi, pentru un public de masă, informaţiile despre vedete, indiferent care sînt ele acelea, primează. Cineva îmi spunea, acum vreo doi ani, că Mihaela Rădulescu şi Andreea Marin vînd cel mai bine publicaţiile din categoria “Bîrfe”. Prin urmare, nu mă miră absolut deloc faptul că, de vreo două săptămîni, pe pagina întîi a celor trei domină Mihaela Rădulescu.

Publicul citeşte bîrfe din mai multe motive – pe care le-am mai explicat şi cu alte ocazii -, însă cel mai important este “capra vecinului”. Românul e sărac, e nefericit, cînd vede că nu-ştiu-care vedetă a dat de naiba nu poate decît să se bucure. Nefericirea altuia îi creşte lui speranţa de viaţă. Indiferent că are bani sau nu, se duce la colţ şi cumpără Libertatea, Click! sau CanCan.

Recentele scandaluri care o vizează pe Rădulescu nu pot fi decît benefice concurenţei dintre tabloide. Nu ştiu dacă a remarcat cineva, dar în timp ce unii o pupă în fund, alţii o iau la frecat pe toate părţile. Unii spun că Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil se iubesc, alţii scriu că e doar o relaţie de formă, de ochii lumii. Şi altele din aceeaşi categorie. Dar asta e altă poveste.

Social şi utilitar

Nu ştiu dacă a făcut cineva vreo comparaţie între ceea ce se citeşte în ziarele care se laudă cu calitatea informaţiei şi tabloide. La prima vedere, ce ies în faţă sînt articolele despre vedete. Dar, dacă răsfoieşti un pic, ai să găseşti şi o serie de articole care vizează tenta socială. Inclusiv reportaje despre amărîţi.

Din acelaşi ciclu, în Click! există o serie de reportaje în care jurnalistul apare în diverse ipostaze, de la cea de muncitor pe şantier, pînă la cea de mîncău, care bagă în el timp de o lună de zile doar mîncare de la McDonald’s. Ceea ce nu poate fi decît de lăudat.

La fel ca în cazul socialului, în tabloide găseşti informaţii utile, mai ales din categoria celor de sănătate. Şi mă refer mai ales la articole de genul celor care prezintă bolile de sezon, cum se previn, cum se tratează etc. Sînt articole pe care, de regulă, ai putea să le găseşti mai degrabă în ziarele de provincie. Sînt informaţii care chiar se citesc.

Tabloide vs. politică

Revenind cu picioarele pe pămînt, să facem o comparaţie între conţinutul generalistelor şi cel al taboidelor. Cît de des vezi într-un cotidian generalist un reportaj? Aşa cum e el, mai bun sau mai prost, mai lung sau mai scurt, în tabloid există. În generaliste… mai puţin. De fapt, cred că este o boală generală în presa scrisă românească. Povestea, cea care e importantă, este uitată. Domină politica şi, de multe ori, informaţiile economice care nu interesează pe nimeni.

În încheiere…

Sper să nu fiu înţeles greşit: nu îndemn pe nimeni să cumpere tabloide. Nu citesc aşa ceva. Dacă-mi pică în mînă o Libertatea, în două minute am terminat de văzut tot. Mă uit la titluri, la explicaţiile foto şi îmi mai sare-n ochi cîte-o reclamă. În rest, nu mă interesează. Dar trebuie avut în vedere că, deşi conţin materiale pe care şefii din redacţiile “mari” le consideră “de provincie”, sînt articole care chiar prind la cititori.

Contează practica, nu teoria. În cazul de faţă, practica din tabloide bate teoria “quality”-urilor. Problema este că, deşi există oameni care scriu bine şi ar putea face faţă cu succes adaptării politicii editoriale, nu interesează pe nimeni. Fireşte, eu vorbesc de unul singur. Însă, din perspectiva mea, pe termen lung se va vedea. Cred sincer că cine-şi va adapta conţinutul la cerinţele publicului, păstrînd calitatea informaţiei şi pe cea a scriiturii, va avea de cîştigat. Rămîne de văzut cînd se va întîmpla asta.

2 comentarii

  1. citeam mai demult ca prin alte parti, mai vestice, ziarele de provincie se vand mai bine decat cele centrale. vad ca trendul a prins si la noi, chit ca intr-o adaptare romaneasca :))

    in alta ordine de idei, a devenit din ce in ce mai greu sa tii un ziar “profi” in conditiile in care majoritatea influetelor duc spre tampirea publicului

  2. Eu cred ca nu exista destule studii de piata la noi, iar multi dintre noi primesc in principiu cam ce li se ofera. Totusi fata de alte tari mai dezvoltate, eu am inteles ca avem prea putini cititori de presa. Probabil ar trebui sa fie si asta un semnal de alarma, ca oamenii refuza presa pentru nu se potriveste cu nevoile lor.
    Dpdv al cititorilor, cred ca suntem inca in faza de formare a unei piete, dar daca publicatiile s-ar orienta mai mult spre aflarea nevoilor potentialilor consumatori, ar avea mai mult succes. Nu ma refer la cititorii deja existenti, pentru ca mi se par prea putini, ci la potentialii cititori, aia de nu citesc mai nimic pentru ca nimic nu se potriveste cu nevoile lor. Si cred ca sunt multi in situatia asta.