De ce e bine c-am pierdut cu Grecia şi ratăm calificarea

zaruriEu am fost generos, prevedeam un 1 – 0 pentru greci, la ei acasă, şi-un 0 – 0 la noi. Mi s-a umplut inima de bucurie cînd am văzut că ne-au dat 3 – 1 şi chiar mă întreb cum s-a întîmplat minunea de-am înscris şi noi o boabă. Oricum, irelevant. Cert e că văd slabe şanse să terminăm cu 2 – 0 acasă, ceea ce înseamnă exact 20 de ani de submediocritate pentru echipa României, căci abia peste patru ani am mai avea vreo şansă la intrarea în grupe.

Huo, nenorocitule! Cum poţi să spui asta? Pic de patriotism n-ai în tine! Idiotule! Prostule! Îţi rup capul cînd te văd pe stradă, bă! Cam la reacţii din astea mă aştept. Pe de altă parte, hai să vedem şi partea luminoasă din pierderea acestei calificări.

Este exclusiv ratarea lui Piţurcă, iar rezultatele astea nu fac altceva decît să demonstreze că valoarea lui de antrenor este egală cu zero. Ratarea asta ar trebui să însemne sfîrşitul carierei de antrenor a barbugiului şef. Pentru că, aparent, fotbalul este un joc de noroc pentru Piţurcă. E întotdeauna la ghici.

Cît timp a fost şeful echipei naţionale (căci m-aş îndoi că i se poate spune antrenor), a fost un joc cu speranţele noastre. Ne-am făcut speranţe şi, de cele mai multe ori, au fost deşarte. Am ajuns să ne mulţumim cu puţin şi să ne bucurăm ca proştii cînd am bătut echipe fără nici o valoare, precum Ungaria.

Da, vreau ca România să piardă şi acasă, eventual cu un scor similar, cîtă vreme asta ar însemna demiterea definitivă a lui Piţurcă şi interzicerea să mai încerce vreodată să revină la naţională fie şi pe post de măturător. Iar acest meci pierdut ar însemna, de fapt, o mare victorie pentru România.

Pînă una, alta, grecii nu şi-au dorit mai mult victoria şi nici dumnezeu n-a fost grec. Dumnezeu a fost Piţurcă. Dumnezeul ratărilor. Chiar nu v-aţi săturat de el?

Vorba aia, zarurile au fost aruncate.

13 comentarii

  1. Nu va fi demis .Are ținta calificarea 2016 .Tare nu ?

  2. REPET (ce am scris și pe hotnews)

    DE 23 DE ANI
    „onor publicul” român marșează la giumbușlucurile marelui circ numit fotbal, deși se știa prea bine (cu mult înainte de 1989) ce măgării se fac și se desfac în spatele stadioanelor. De multe ori suporterii (mii, zeci de mii) se păruie gata să-și ia gîtul unul la altul pentru niște escrocherii evidente. Și mai și PLĂTESC pentru un spectacol, mult mai fals și nociv decît fast food.

    De ce ne mai mirăm că „ONOR ELECTORATUL” votează în neștire aceeași gangsteri siniștri ?

  3. Si eu ma bucur ca și-au luat-o. Ba chiar sper că și acasă sa o pățească la fel. Si nu pentru că nu sunt patriot, însa pur și simplu, la ora actuală, echipa naționala nu are ce căuta în campionatul mondial. Nu merită. Ca să ajungi acolo trebuie să dovedești că ești capabil și că meriți să faci parte din elita echipelor lumii, iar echipa nu a dovedit asta deloc.

  4. 100% de acord. Piturca a spus ca asta e valoarea jucatorilor. Dar valorea antrenorului care este? La ce echipe de club a avut rezultate notabile ca antrenor care sa il recomande pentru echipa nationala? FRF chiar nu are nicio raspundere pentru esecurile echipei nationale? Cum poate un condamnat penal (sa nu uitam, condamnarea se petrece chiar in aceste momente, chir daca e cu suspendare!) sa conduca o echipa? Ce exemplu este el?

  5. Pai daca niste oameni au defecte : ex.usor de mituit, si sunt unul la mana celuilalt, nu vom avea niciodata sansa sa nu ne mai enervam si sa ne uitam la un meci cu Romania ca si cum ar fi adevarat. Ce se intampla acum cu echipa este ca un joc FIFA, unde poti manipula si sa alegi jucatori de care vrei. Pana nu scapam de greii dumnezei ai FRF si LPF, vom avea doliu de echipa. Oricum, schimbarea lui Mitica, este doar un pamflet…
    Si mai taie din jucatori, mai de-i dreaq…

  6. N-aș vrea să-l apăr pe Pițurcă, ba chiar mi-aș dori să văd un antrenor bun la națională. Dar nu poți cere minuni de la o echipă formată din jucători mediocri. Naționala nu poate fi mai bună decât vârful valorilor echipelor românești de club plus cei care joacă în afară. Din păcate cluburile noastre sunt la pământ iar afară mai joacă doar câțiva jucători care nu strălucesc nici ei.

    Așa că obișnuiți-vă: cu excepția a două momente de vârf (’86 și ’94), asta a fost și este valoarea fotbalului românesc.

  7. ‘Zarurile au fost aruncate!’ de catre cine, de catre pitzi?

  8. Culmea e ca si Piturca cred ca vrea sa fie demis. Are clauza in contrat si se ridica la niste sute de mii bune. Cred ca e mai mare si decat eventuala prima de calificare.

  9. perfect de acord cu Tudor – cand primul 11 este format din rezerve la cluburi de nivel 2 (nu mai avem pe nimeni intr-o echipa din UCL, cu exceptia celor de la Steaua) si din titulari la echipe de nivel 4-5, e o mare realizare si ajungerea in baraj.
    Nu spun ca e realizarea lui Piturca – a fost vorba de niste zaruri bune :) – din urna 2 a iesit Turcia (cand putea servi Franta, Rusia sau Croatia), iar Turcia a prins un inceput de campanie mizerabil. La fel, din urna 3 se putea mult mai rau decat ungurii.

  10. Stai linistit, nu va fi demis, chiar daca va rata calificarea (se vede ca nu prea te uiti la fotbal :) )
    Ar fi fost sanse sa fie demis daca, sa zicem, ne batea Andorra cu trei la zero.
    Interesant, toata lumea-i deranjata de valoarea de antrenor al victorului pitzurca, dar nimeni , absolut nimeni nu vede o problema cat de mica in faptul ca Romania are pe banca nationalei ei un condamnat penal.

  11. Se vede ca le ai cu fotbalul:
    “ceea ce înseamnă exact 20 de ani de submediocritate pentru echipa României”

    2013-20=1993. Hai sa zicem ca ai rotunjit si ai exclus de aici CM din 1994.

    Intre timp insa Romania au mai fost un sfert de European si o optime de Mondial. Asta nu e chiar “submediocritate”