De ce nu mai vreau Alitalia

Am plecat din ţară pe 15 iunie, duminică. Ne-am îmbarcat într-un Airbus cu destinaţia Roma, unde trebuia să schimbăm Airbusul cu altul mai mic, tot al companiei italiene despre care, citeam în avion, e la un pas de faliment. Un Airbus care ne-a lăsat la Nisa.

Am plecat de pe Otopeni, primul meu zbor pe care mi-l pot aminti (am mai zburat cînd eram în scutece), aterizăm pe Fiumicino, hodoronc-tronc!, comentarii de la pasageri despre cum n-au mai văzut de mult o aterizare atît de proastă. Eu, aflat la primul zbor, am avut impresia că a fost ceva normal. Ei bine, se pare că nu. Pentru că, după vreo jumate de oră de plimbat prin aeroportul din Roma, ne-am îmbarcat în celălalt avion.

Pilotul celui de-al doilea avion a avut grijă să aterizeze şi mai prost. Un soi de hodoronc-ronc-tronc! şi-un poc! de final, cu un rulaj pe pistă, la aterizare, mult mai lung, de-am avut impresia pentru vreo cîteva secunde că voi ieşi din aeroport şi ne vom opri în mare.

La întoarcere, pe 23, tot Airbus, tot Alitalia, tot de la Nisa, probabil cu piloţi începători. Pentru că dacă, la plecare, am avut parte de un zbor lin, pînă ne-am ridicat la înălţimea care trebuia am trăit cu impresia că cineva îşi bate joc de noi. Fie pilotul nu era în stare să ţină manşa, iar aparatul de zbor devenise un soi de balanţă care atîrna cînd în stînga, cînd în dreapta, fie se plictisea teribil şi voia să facă mişto de pasageri.

La fel s-a distrat şi la aterizarea pe Fiumicino. Şi dacă prima dată simţeam că avionul coboară 30 de etaje într-o secundă, la întoarcere am simţit că se duce cîte 50.

Acelaşi lucru s-a întîmplat şi de la Roma la Bucureşti, cu singura excepţie că n-am plecat la ora la care trebuia, ci cu două ore mai tîrziu. Şi asta n-ar fi fost nimic, dacă ne-ar fi anunţat din timp că vom sta două ore în plus în aeroport. Ni s-a spus, în schimb, că îmbarcarea se va face în zece minute. Şi încă zece minute. Şi încă zece, şi încă 15. Şi încă zece.

O stewardesă blondă ne-a explicat şi de ce: “Zi ercraft incauntărz ă tecnicăl problem”. N-a ştiu să spună şi care. Prin urmare, mai în glumă, mai în serios, întrebam dacă vom reuşi performanţa de a ne prăbuşi. Deşi departe de adevăr, cam asta a fost senzaţia la aterizarea pe Otopeni. Dacă aterizările precedente au fost proaste, ultima a fost cea mai proastă. Fapt confirmat de italianii din avion, care nu conteneau a scăpa “va fanculo”-uri pe bandă rulantă.

“Zi tecnicăl problem incauntărd bai zi ercraft” era la sistemul electric auxiliar, printre altele şi cel responsabil cu aerul condiţionat. Care “tecnicăl problem” n-a fost rezolvată total în cele două ore, lucru anunţat de pilot chiar la îmbarcare, într-o engleză aproximativă, de unde am aflat, printre altele, că aerul condiţionat nu va merge la capacitate maximă. Prilej de alte miştouri legate fie de îngheţul pasagerilor, fie de clocotirea lor şi, invariabil, zborul către moarte.

Despre serviciile Alitalia, respectiv un pahar de cola (berea am văzut-o după ce deja cerusem cola) şi o prăjiturică vai de steaua ei, respectiv alt pahar de cola şi-o punguţă cu zece covrigei săraţi pe celălalt avion, numai de bine. Ca despre morţi. Totuşi, asta nu e neapărat deranjant, deşi dacă luăm în considerare cele vreo şase sute şi ceva de euro, cît au costat biletele dus-întors, parcă te-ai fi aşteptat la mai mult.

Deranjant este că un avion defect nu se repară pe pistă, ci în hangar. Deranjant este că, la aterizare, un avion trebuie verificat, iar dacă există defecţiuni, ar trebui înlocuit cu altul pînă se fac reparaţiile necesare. De vopseaua cojită de pe motorul din dreapta al avionului cu care am venit de la Nisa la Roma nu mai spun nimic. De impresia de low-class (şi nu de low-cost) pe care mi-a lăsat-o, iarăşi nu mai spun nimic.

Totuşi, trebuie spus că aeroportul Fiumicino, pentru cine n-a apucat să ajungă pe acolo, este de-a dreptul imens. Dacă luăm în considerare toată suprafaţa, inclusiv pistele, probabil că este la fel de mare cît două sectoare de Bucureşti la un loc, iar trecerea de la un terminal la altul, în anumite cazuri, se face cu un shuttle (sau, după cum scria în italiană, metrou). În schimb, au o problemă cînd vine vorba de a directa oamenii de la un terminal la altul. Indicatoarele nu sînt tocmai bine poziţionate şi, uneori, ai tendinţa să te duci în altă parte.

O altă chestie enervantă ţine de locurile pentru fumat. Dacă la dus ni s-a explicat clar că nu există nici măcar un loc, la întors am găsit trei spaţii amenajate pentru fumători. Prin urmare, lecţia învăţată este următoarea: niciodată nu întreba unde e locul de fumat, într-un aeroport, pe angajaţii acestuia, ci întreabă-i pe piloţi sau pe stewardese (sau stewarzi, că tot am văzut că geme Alitalia de ei). Ai mai multe şanse să afli de la ei, pentru că mulţi chiar se duc la fumat înainte de a urca sau după ce au coborît din avion.

Altfel, Alitalia rămîne, aşa cum ştim, compania recunoscută pentru talentul de a pierde bagajele pasagerilor şi, mai nou, cel puţin pentru mine, compania cu care nu mai vreau să zbor niciodată pentru simplul fapt că au piloţi – cel puţin cei pe care i-am prins noi – care nu ştiu să aterizeze ca la carte, ci doar cu hurducături şi cu salturi de pe-o roată pe alta a trenului de aterizare.

23 comentarii

  1. In noiembrie am zburat cu Alitalia la Milano, dus-intors. La intoarcere, avionul a intarziat decolarea cu 7 (SAPTE) ore. Nici pana in ziua de azi nu stiu de ce, unii ziceau ca e greva, altii ca din cauza vremii. In aeroport nu se putea obtine nici o informatie cat de cat precisa, cica “nu este nici un reprezentant al companiei in aeroport.” Bull-shit, nici un reprezentant Alitalia intr-un aeroport de pe care intr-o zi pleaca zeci de zboruri ale acestei companii!!!

    Un prieten care a mers atunci cu mine, a fost suficient de masochist incat sa mai incerce odata Alitalia, peste doar cateva luni, pe ruta Milano – Napoli. A patit chiar mai rau, pentru ca la intoarcere avionul din Milano nu a mai plecat deloc, iar pentru reprogramare a doua zi ar fi trebuit sa stea la o coada de mii de persoane, cu sanse subminimale de a prinde bilet. Asa ca s-a dus in oras si a rugat un prieten de aici din tara sa ii faca rezervare pe net pentru a doua zi. Evident fara nici un bagaj, pentru ca se ratacisera. :D

    Nu pot sa spun decat ca sper sa dea faliment cat mai repede si zborurile lor sa fie inlocuite de companii care traiesc de pe urma veniturilor obtinute intr-o piata concurentiala, nu din subventiile de la statul italian si din politici monopoliste nesimtite. Pana atunci, fugiti de ei ca dracu’ de tamaie!

  2. Daca vrei experiente sadomasochiste da-te cu Olimpic-ul din Grecia.
    La polul opus, cred ca putem pune Tarom (fara exagerare!).

  3. Cristi: de acord in ceea ce priveste Tarom, se zice ca au piloti dintre cei mai buni din lume. singura parte proasta in ceea ce priveste compania romaneasca sint preturile :))

  4. Am zburat cu Tarom, Air France si Alitalia. Cel mai bine, in termeni de confort si prestatie, a fost cu Tarom. Insa cu Alitalia nu am avut parte de experiente negative. Doar ca senzatia de faliment plutea in aer – incercau sa faca vanzari duty free in avion, ceea ce nu am vazut la altii.

  5. Well, eu am facut ceva si mai prostesc ca tine. Am zburat cu Malev care a cumparat avioanele la mana a doua de la AlItalia. La aterizarea in Budapesta s-a balanganit avionul ala de mi-a fost prima data frica in viata ca pic cu el.
    Anu’ asta am zburat de circa 20 de ori. De 2 ori cu AlItalia care a fost foarte ok, si am zburat Bucuresti – Milan. Destinatia mea atunci a fost tot Nisa, doar ca eu am fost mai smechera si in loc sa risc sa imi pierd bagajele mi-am facut mai putine la dus, ca la intors mi le-am pus in cale ca in Bucuresti ma gasesc. Si pe urma in Milan am luat bus-ul pana la gara, si de la gara trenul direct pana in Nisa. Am ajuns cam in 8 ore in Nisa, si la intoarcere am facut o scurta vizita in Milan de m-am reaprovizionat cu vinul meu preferat Moscato d’Asti. Cu care ocazie am aflat ca sunt pe putin 10 feluri de asa ceva.
    In rest anu’ asta am zburat cu Delta (care a fost oribil pana in NY, dar pana in SF a fost ok), United, SAS, LOT. SAS e de departe cea mai buna si cea mai scumpa linie aeriana din lume. Au avut camere sub avion si prima data in viata mea mi-am vazut propria aterizare pe pista, plus mancare super buna. LOT sunt ok ca servici doar ca au piloti dusi cu capul rau. De altfel piloti de la LOT cam toti fac zbor sportiv (sau cum dracu se cheama).
    In rest eu am fost foarte foarte norocoasa. Nu mi s-au pierdut bagajele, la SAS chiar m-au lasat sa iau extra 5 kile fara sa le platesc, Delta imi luase 80 USD pe alea 5 kile.
    Aaaa, am uitat de zborul spre Philadelphia cand au fost turbulente din alea adevarate si ne-a zis pilotul sa nu ne facem griji pentru avion, dar sa avem grija de bunurile personale, sa nu ne pice in cap.

  6. P.S. Tarom rulez. Eu am o problema ca au prea putine rute, nu ca sunt scumpi.

  7. Eu am zburat cu Iberia anul asta si nu au fost deloc probleme. Perturbatiile din stratul de nori ma fac sa ma simt ca-n roller coaster, ceea ce-mi place :D. Mi s-a dat masa buna, adica un fel de fasole verde, salata, o prajitura, cafea (asta ar fi singura care lasa de dorit) si mi s-a dat cola de cate ori am cerut (adica de vreo 3). Asta intr-un zbor Bucuresti-Madrid. Pentru celalta ora de la Madrid la Lisabona s-a consderat ca mancarea nu-si mai are rostul ;)) . Eu personal am savurat zborul cu avionul:) Tot cu un Airbus am mers, unul A320.
    Alta data poate o sa dai peste servicii mai bune:)

  8. Daca ai timp si chef sa scrii pe scurt cateva randuri si sa notezi si pe eopinii.ro iti sunt recunoscatoare. Nu de alta dar dintre cunoscuti si bloggeri esti primul care foloseste alitalia si acolo nu e nici macar un review. Pentru mai multe detalii exacte lasa link la articolul tau. Multumesc mult.

  9. BlindGirl: daca nu ti-e prea greu, nu poti sa-l iei tu cu copy/paste – pe tot, eventual – si sa dai un link la coada?

  10. hahaha… alitalia :) am si eu amintiri cu ei la aterizare … amuzante :P
    a uitat sa iese de pista de aterizare si a cotit brusc in ultimul moment :))

  11. Am zburat cu Lufthansa, Air France, Malex si Swiss. Toti sunt super ok. Eu am zburat peste ocean, in State si toate companiile au avut duty free peste ocean, spre deosebire de ce-a mentionat Bogdan. E drept ca prin Europa n-au avut. Cei mai mult mi-au placut cei de la Lufthansa (si ce avioane aveau si ce aeropoarte (Munich si Frankfurt)) si cei de la Swiss.

    O singura data bagajul nu a apucat sa se imbarce (cu Air France), dar asta din cauza ca mi-au oferit loc intr-un zbor mai devreme decat cel care-mi era planificat, asa ca am ajuns la destinatie mai devreme. Dar n-au fost probleme. Mi-au adus bagajul acasa la ora 1 dimineata. M-au sunat inainte sa ma intrebe daca e ok sa vina la ora respectiva.

  12. Evitati BLUE AIR !!!
    Nu respecta nici-un orar, iar asteptarea la “aeroportul” Baneasa este un chin…
    La zborul Bucuresti -Lisbona ( 15 iunie a.c.):3,5 ore intarziere !!!
    La zborul Lisabona – Bucuresti (23 iunie.a.c.) :1ora si 50 de minute intarziere !!!

  13. Intarzierele nu reprezinta (numai) problema companiei Blue Air . E un lucru obisnuit si asta la orice fel de companie, nu doar la cele low-cost.

  14. Am zburat cu multe companii din lumea asta.Pacat ca Taromul opereaza putine destinatii.Au piloti buni dar nu si insotitori de zbor.

  15. Am zburat cu Tarom, WizzAir, BlueAir.

    Pilotii de pe tarom sunt printre cei mai buni din lume.
    Servirea impecabila dar preturile cam piperate.

    Fara probleme la aterizare.

    Cu WizzAir

    Ceva probleme cu organizarea, dar au niste avioane SUPER ( nu ca cei de la Alitalia)
    Super piloti si chiar te simti in siguranta.

    Cu BlueAir-ul a fost groaznic..nu stiu ce avioane au dar am facut un atac de panica intr-unul. Am crezut ca ne prabusim. Lipsa de comunicare, haos si lipsa de profesionalism.

    Sota mea a mers cu Alitalia si mi-a zis ca arata groaznic, huruie, zdrangane etc.
    Mi-a zis ca la muzeu a vazut aviaone mai bine intretinute. O sa evit clar un zbor cu Alitalia.

  16. Sper si eu din tot sufletul ca Alitalia sa dea cat mai curand faliment! Insa Berlusconi tine cu dintii de ea. Mi s-a intamplat si mie ca pe zborul din 6 iulie 08 Roma Bucuresti AZ494 as nu-mi soseasca bagajul. Am fost contactat a doua zi ca bagajul a sosit, mi l-au adus chiar acasa sigilat intr-o punga si cand l-am desfacut sa constat cu stupoare ca toate lucrurile de valoare disparusera aprox 1200 euro in obiecte (parfumuri, haine noi, elecronice, tigari de foi , 2 ceasuri Swatch culmea si un gel de par). Ideea e ca odata cu bagajul am primit si o chitanta in care scria ca de la Roma a plecat cu 21kg si la Bucuresti a sosit cu 16,4kg…..Contactati la inceput au zis ca compania mai ajusteaza cantitatea bagajului, dar bine le-am zis eu, inteleg1-2 kg dar 4,6kg nu e prea mult? Si asa ajuns in vacanta acasa dupa un an de munca in tara lor in loc sa ma relaxez acum trebuie sa incep sa trimit faxuri cu reclamatii la toate nr de fax pe care mi le-au dat ei caci la telefon nu au fost capabili sa ma lamureasca, ma purtau dintr-o parte in alta, de la un nr la altul pierzand o zi intreaga la telefon (caci nu se catadicseau sa raspunda imediat). La un moment dat le-am zis “bine domne’, aveti dreptate or fi cazut in Adriatica ca la ce avioane aveti e posibil asta si pana la urma o sa ma duc sa le pescuiesc eu de acolo asa ca nu va mai deranjati sa le gasiti voi. Si intr-adevar au avioane de parca zici ca sunt autobuzele alea vechi de rata numai ca au in plus aripi, si piloti ce sa mai zic, iti faci cruce cand te vezi la sol. De 5 ani de cand sunt rezident in Roma am tot zburat cu ei, dar chestia asta a pus capac la toate asa ca voi RENUNTA definitiv la aceasta companie chiar daca voi fi nevoit sa zbor cu cele low cost…Sa le fie rusine !!! Va sfatuiesc din tot sufletul si nu ca vreau sa fac antireclama sa evitati aceasta companie !!!

  17. Fata mea studenta la italiana a dorit sa mearga la un curs de vara de o luna la Florenta şi a facut prostia sa-şi ia bilete la Alitalia via İstanbul-Roma-Florenta. Era pentru prima data cand pleca undeva singura şi a avut marele ghinion de i-au pierdut geamantanul pe care nu l-a recuperat timp de o luna cat a stat la Florenta unde ın loc sa se plimbe ın timpul liber ramas de la cursuri trebuia sa alerge la aeroport ca o tot duceau cu vorba ca i se va gasi valiza. Apoi nici macar nu i-au dat cele necesare de pirm-ajutor care trebuiau date gen sapun, şampon şi altele şi a mai fost nevoita sa-şi cheltuiasca toti banii pe ımbracaminte şi ıncaltaminte caci a ramas o luna şi nu putea umbla numai ın adidaşii şi blugii de pe ea. S-a ıntors plina de nervi dupa o luna dar valiza dupa ce i-au zis ca i-o vor trimite cu acelaşi avion la İstanbul tot nu au reuşit sa se tina de promisiune şi i-au trimis-o cu zborul urmator şi i-au zis ca-i vor deconta 50% -75% din facturile de la ımbracaminte dar cred ca va dura acest lucru atat cat a durat şi gasirea unui geamantan sau poate ca va falimenta firma şi nu vor mai trimite nici un ban. In orice caz toata viata mea voi face reclama proasta acestei companii care sper sa falimenteze cat mai repede sa nu mai patesca şi altii ce a patit fata mea.Cu respect, İffet Tosun

  18. Buna! tocmai v-am citit comentariile si trebuie sa va spun ca M-ATI SPERIAT RAU!!!! Nu stiam de toata aceasta nebunie cu Alitalia…iar eu acum 2 zile am cumparat 2 bilete Bucuresti-Nice cu escala in Roma…. Asta iarna am zburat cu Lufthansa..si tot respectul pentru ei..aterizari si decolari geniale!

    Sper sa ma intorc cu bine din vacanta..acum incep sa imi fac griji pentru cum si daca o sa ajung acolo…. :-s

  19. YES! Mi-au pierdut bagajul in Roma, in timpul escalei pt Madrid!! Mi l-au adus dupa 2 zile, cu cifrul spart, si lucrurile murdare de sange!!! Infiorator!!! Cat despre zboruri…da…se poate mai bine…

  20. sunt de acord cu toate ideile exprimate de autor, mai putin:
    – nu cred ca personalul n-a stiut despre ce problema tehnica e vorba; ca ai fi vrut tu s-o auzi e un lucru, ca ei n-au vrut s-o specifice e altul; iar ca n-au stiut.. e doar un neadevar;
    – ai o problema cu stewarzii? ai vrea doar femei pe sub cracii carora sa te uiti?

  21. Am facut cateva zboruri cu Alitalia, vreo 10 cu CSA si unul cu Lufthansa.
    – Despre Alitalia: nu mi-au pierdut bagajul (de norocos ce sunt), folosesc intr-adevar niste avioane ceva mai vechi, McDonnel-Douglas (din cele peste 100 locuri) sau Embraer(de vreo 70 locuri). Am tras-o cu unul din alea mari la un zbor cand am trecut vreo 45 min prin turbulente de salta avionul si ne-am cam nelinistit. In rest, comportament obisnuit de la niste avioane trecute de prima tinerete.
    – Despre CSA: mai buni ca Alitalia, in mod clar; am zburat doar cu Airbus A320, insa fie unul mai vechi, fie unul care parea nou-nout, cu monitoare care coborau din plafon, la fiecare rand de scaune. Diferenta s-a vazut: in cel nou nu am ametit la decolare pt 1-2 sec cum se intampla la cele din generatia mai veche, exact cand se ridica de pe pamant.
    – Despre Lufthansa: parerea poate fi inexacta pt ca a fost primul meu zbor, acu’ 5 ani. La vremea aceea mi s-a parut impresionant, acum poate nu mi s-ar mai parea, dar in mod sigur tot profesionisti i-as vedea.

  22. Air France : un serviciu mizerabil si bagaje pierdute – nici o seriozitate – nu stiu exact cine e de vina dar nu trebuie avut incredere in serviciul lor. Nu mai spun ca te fac sa te plimbi cu autobuzul fapt pentru care poti rata zborul (opreste la statii la care pasagerii au timp suficient iar pe mine si alte trei persoane ne-au lasat la ultima statie – ca asa era traseul – si am ratat avionul; desi am spus soferului pentru ce cursa suntem). Nu este admisibil la nici un zbor dar, mai ales la zboruri la care traversezi oceanul – e criminal ce s-a intamplat. Una dintre cele trei persoane – era un tanar din Toronto (care lucra la CIBC de trei saptamani – o banca din Canada) – luase trei zile de concediu ca sa vina in Romania _ pentru un eveniment in familie – adusese cu el doar o valiza in care avea costumul cumparat nou nout plus alte chestii intr-o valiza mica care nu a ajuns la Bucureti (air france – Montreal – Paris – Bucuresti). Mai sunt multe de spus dar nu mai pot sunt epuizata – obosita – si nu stiu daca voi recupera valizele in care am adus chestii importante pentru mine si familia mea, plus pentru cunostine ceva medicamente.

  23. Low Cost Rulz! Cand poti sa zbori cu mai putin de 10 euro de ce sa dai degeaba cateva sute?