Decredibilizarea continuă

Exponent al democraţiei, parlamentarul român şi-a degradat condiţia tocmai în democraţie. A avut istoria de partea lui ca să cultive virtuţi politice fără precedent în România, dar după câteva legislaturi s-a ales cu o imagine dezastruoasă. În nici un sondaj, senatorii şi deputaţii nu se bucură de încrederea populaţiei. Acesta e cel mai grav paradox public: aleşii sunt cei mai compromişi în ochii celor care i-au ales. Mărirea lefurilor profesorilor a fost, în plan simbolic, o tentativă de purificare in corpore a parlamentului, pe final de mandat, după o serie de acţiuni care au adus numai ponoase imaginii legislativului nostru.

Suntem în plină campanie electorală şi totul ne convinge că miile de candidaţi aleargă după o demnitate golită de conţinut. Aş fi spus “devalorizată”, dar, se ştie, nu puţini candidaţi plătesc sume mari la partid pentru a fi înscrişi în alegeri. Campania actuală pune candidaţii într-o situaţie fără precedent: lipsa de identitate publică. Cum se mai defineşte cineva ca viitor parlamentar, ca legiuitor, când umblă prin colegiu să îmbrobodească alegătorii cu trucuri care ţin exclusiv de administraţie? Rolul unui parlamentar este să conceapă legi care să asigure bunul mers al societăţii, nu să asfalteze, să repare mobilier şcolar sau să cureţe mizeriile cartierului.

Aspiranţii la fotoliul de parlamentar se poartă ca nişte candidaţi la primărie fiindcă nu au mesaj ca viitori legislatori, nu au idei care să convingă lumea că, aplicându-le, lucrurile pot evolua spre bine. Şi atunci parazitează comportamentul electoral al primarilor. Pe undeva, este singura lor şansă. Democraţia noastră e senzorială, nu reflexivă.

Alegătorul are opţiuni în funcţie de impresii, nu în urma unei analize. Un cancioc de beton bine plasat seduce mai eficient decât o dezbatere. Nişte replici aruncate ca din topor prind mai uşor decât nişte aserţiuni expuse civilizat.

Popularitatea unui clovn câştigă politic în detrimentul unui profesionist invizibil. Cei mai mulţi dintre români au oroare de discursuri. Vor politiceni care să vină la scara blocului, eventual să joace o partidă de table şi să spună un banc fără perdea. Gudurarea în mijlocul electoratului a dus la tabloidizarea politicii.

Prezenţa masivă la vot în SUA a fost determinată de criza financiară. Americanii şi-au redescoperit interesul pentru politică în momentul când s-au trezit în plin marasm. Criza a reactivat în ei pasiunea pentru politică şi, mai ales, speranţa că salvarea vine de la Casa Albă.

Or, în România anului 2008, deşi efectele crizei se fac resimţite tot mai evident, românii nu aşteaptă mai nimic de la noua clasă politică. Din criză iese fiecare cum poate. Românii, experţi în supravieţuire, se gândesc mai degrabă la strategii personale decât la un plan de anvergură naţională. Nu-şi asumă nimeni rolul de mare salvator, fiindcă nimeni nu aşteaptă un salvator.

Demotivaţi, românii nu se vor călca pe picioare în secţiile de votare. Cei care se vor prezenta sigur la vot vor fi: candidaţii înşişi, rudele lor, membrii de partid, clienţii politici sau economici şi grupurile de votanţi mobilzaţi prin diverse metode de cei interesaţi. Politica este percepută ca fiind “treaba lor”, a politicienilor şi a celor care gravitează pe diferite orbite în jurul lor.

Partea bună a seminominalului din 2008 poate fi aceea că politicienii chiar ar putea fi nevoiţi să fie activi în comunitatea care i-a ales. Politicianul captiv al propriului colegiu poate stimula, în timp, un mai mare interes pentru politică al electoratului chiar prin procesul de producere a aşa numitelor legi de cartier. Lumea se parohializează şi individul, pierdut până de curând în teritoriile abstracte ale politicii centralizate, se va regăsi în politica locală, în relaţiile politice urzite în jurul casei sale.

Clanurile politice vor împărţi desigur resursele indiferent de originea acestora, dar vor fi nevoite, pentru supravieţuire publică, să ducă la bun sfârşit proiecte de interse local. Mâna care se scufundă în miere va fi iertată dacă va scăpa celorlaţi măcar câţiva stropi. Vin vremuri nu tocmai uşoare pentru spiritul critic.

13 comentarii

  1. Felicitari ! Esti prima persoana care vorbeste despre candidatii nostri la parlament care chiar nu stiu care e rolul lor acolo.
    Ma dispera cu afisele lor pe care scrie ca vor face curatenie in cartier, ca vor pune metrou in Dr Taberei si alte bazaconii. Eu o sa-i votez pe toti. Pe acelasi buletin. Un vot negru as putea spune. :)

  2. Eu voi merge la vot, dar pentru a vota contra, nu pro. Contra sefului baronilor.

    Ce este frapant, este alt lucru: pentru fiecare candidat cu notorietate al unui partid, concurentii au pus contracandidati anonimi (ma refer la cele 3 partide mari). Asta duce cu gandul la un blat la nivel national. De unde vine concluzia logica: toti sunt (cam) la fel.

    Singurul motiv de a merge la vot ar fi de a vota contra cuiva. Mi-e greu sa gasesc argumente pentru a da un vot pozitiv.

    Poate alti alegatori vad lucrurile in mod diferit…

  3. khris: comentariul nu imi apartine. Articolul este scris de Dumitru Badita, vezi sub titlu :)
    Viorel: eu as putea paria ca va fi cea mai slaba prezenta la vot

  4. Mărirea lefurilor profesorilor a fost, în plan simbolic, o tentativă de purificare in corpore a parlamentului – a fost inca un smen de joasa speta. profesorii universitari – parlamentari au gasit inca o vaca de muls si voiau sa o mulga. plus ceva spaga electorala, evident

  5. Alex, nu doresc sa fac pe desteptul dar presa (inclusiv bloggerii) este formatoare de opinie si citind comentariul tau, un votant care oscileaza intre a mearge sau nu la vot chiar va sta acasa. In mod normal, acum ar trebui sa scriem in sensul prezentarii oamenilor la urne pentru a nu ne trezi apoi ca vom fi condusi de persoane care sunt votati de 10-15% din totalul celor cu drept de vot. In loc sa cautam motive pentru care sa NU mergem la vot (putem gasi fara probleme 1000), cred ca ar trebui sa cautam motive pentru care sa mergem, chiar daca, uneori, ne este greu sa gasim argumente.

    Sunt categoric pentru mersul la vot si cred ca orice alegere este mai buna decat nicio alegere.

  6. @Khris: Respect alegerea ta. Du-te la vot. Probabil esti inca tinar si n-ai votat de prea multe ori ca sa poti realiza ca prin votul tau girezi nerusinarea si nepasarea politicienilor. Eu am girat-o de prea multe ori. De 16 ani am tot cautat motive sa merg la vot. Si cind n-am mai gasit, le-am fabricat. Acum am altele mai importante de facut decit sa-mi fabric motive pentru a vota.

  7. @Khris: Greseala mea, nu esti prea tinar :D Atunci te felicit ca inca mai ai capacitatea sa fabrici motive pentru a merge la vot. Eu nu mai vreau, m-am plictisit.

  8. @Saturnianul: Da, este dreptul tau sa nu mergi la vot.
    Dar atunci promite-ti ceva[tie insuti]: Vreme de patru sa NU mai faci absolut nici un comentariu si sa nu mai ai nici o parere despre politicieni, parlamentari, senatori, pentru ca de fapt ii lasi pe alti sa aleaga in locul tau.
    Eu iti recomand totusi sa mergi la vot si sa faci cel putin cum a scris mai sus Claudiu Minea.

  9. Alex, te-am acuzat fara temei, sorry..:-)

  10. @Nicu: Daca voi merge la vot, voi da un vot nul. Dar chiar daca nu voi merge, nu o sa promit ce sugerezi tu. De ce? Simplul fapt ca sunt platitor de impozite (ca tine si ca altii) in tara asta si ca din aceste impozite pe care noi le platim isi iau salariile parlamentarii, imi da dreptul sa am pareri despre ei chiar daca nu am fost sa aleg. Sunt satul de aceste de aceste demagogii ieftine.

  11. @Saturnianul: O fi demagogie ieftina nu zic nu[sper ca te referi la politicieni&co si nu la ce am zis eu…Eu nu sunt de acord oricum cu actualul sistem de alegere a parlamentarilor]….dar….Vot nul = Nu mergi la vot.
    Ii un vot care ar fi putut SCHIMBA ceva[eventual sa PREVII…imagineaza-ti un Parlament plin de becali, vadimi,…] intelegi?
    Faptul ca platesti impozit are poate mai putina legatura cu salariul parazitilor astia din Parlament. Ai plati impozit si daca nu ar exista Parlamentul. Bogdan, putem detalia discutia la tine pe sit daca deschizi un subiect pe tema asta.

  12. @Nicu: Nu, nu ma refeream la ce ai zis tu in mod special. Ma refeream la parerea generala, inclusiv a unor jurnalisti, ca daca nu mergi la vot nu mai ai dreptul sa vorbesti despre politicieni. Pentru ca atitudinea asta reprezinta obligativitatea votului de pe vremea lui Ceausescu imbracata in poleiala civismului. Asa cum am dreptul sa aleg, am dreptul si sa nu aleg. Si asta nu-mi stirbeste cu nimic drepturile de cetatean cu acte in regula al acestei tari. Judecind in felul asta ar insemna, prin extensie, ca cei care nu merg la vot sa fie decazuti din drepturile cetatenesti, ceea ce ar fi o aberatie si un abuz. Si din idei din-astea aparent inofensive si “juste” s-au nascut abuzurile de-a lungul istoriei

    Votul nul reprezinta o abtinere, deci o exprimare a optiunii. E dreptul meu sa ma abtin.

    Pe blogul meu am un articol care abordeaza tema asta unde explic ceva mai detaliat de ce a nu face nimic reprezinta in anumite situatii o atitudine inteleapta comparativ cu a face ceva prost. Articolul se numeste “De data asta, chiar NU!”

  13. Nuuuu stai un pic…nu poti sa extrapolezi chiar asa…eu nu ziceam despre drepturi eu ziceam strict despre comentarii/injurii[probabil]/pareri ulterioare[vreme de 4 ani :)..hmm cam mult nu?] despre oamenii astia care merg in Parlament si pe care i-ai ajutat sa intre acolo chiar tu..da da chiar tu…vezi explicatia din comentariile de la articolul tau….poti sa zici orice, degeaba 1 + 0 = 1. Nu pui sa pui problema chiar asa.
    Ideea ii ca daca nu te duci la vot sau dai vot nul mai intra un nesimtit in Parlament(asa cum am explicat dincolo la tine pe sit). Nu-i mai bine sa faci 1 – 1 = 0 :)
    Ironia ii ca nesimtitul poate tot intra in Parlament chiar daca ai votat contra lui. Da dar atunci poti sa zici linistit ce iti vine pe limba despre el timp de 4 ani cu constiinta curata :). Nu?