Despre jurizarea la RoBlogFest: de ce-a ieşit tot Tolontan cel mai jurnalist blogger

Cînd Dragoş Novac (foto) m-a invitat să fac parte din juriul RoBlogFest, m-am gîndit că o să fie interesant. Mai ales că am jurizat categoria “Blog de jurnalist”. Mi-am spus că, probabil, voi descoperi noi bloguri interesante, că va fi foarte complicat, că o să fie o mare bătaie de cap. Dimpotrivă, a fost destul de simplu şi, în acelaşi timp, destul de trist. Principalul motiv? Calitatea blogurilor înscrise.

Ce-am sperat să găsesc

Am sperat că experienţa de jurnalist îşi va spune cuvîntul în cazul multora, însă m-am înşelat. N-am găsit decît foarte puţine bloguri cel puţin decente. Într-un fel, mi-a fost şi teamă să le notez. E şi motivul pentru care am fost destul de indulgent, poate un pic prea indulgent. Nu mai ţin minte exact, dar nu cred că am dat mai mult de trei note de patru. În schimb, am dat foarte mulţi de cinci, deşi nemeritaţi, şi nici o notă de zece. Cred că au fost vreo patru de nouă. Am mers, oarecum, pe un principiu simplu: dacă respectă cîteva criterii elementare, merită măcar o “notă de trecere”.

Ce-am găsit

Acum, pentru a înţelege exact de ce am dat note proaste, rog să conspectaţi cu atenţie criteriile de jurizare la “blog profesional”. O să înţelegeţi că designul contează mai puţin spre aproape deloc. Ce contează e informaţia şi modul în care este transmisă, exprimarea, un pic de gramatică, relevanţa şi competenţa, dar şi frecvenţa postărilor. Or, eu am găsit un blog pe care nu s-a mai scris din iunie 2010. Şi am mai găsit un blog al unui jurnalist pe cultură pe care se regăsesc poezelele lui. Deci, nici informaţie, nici relevanţă. Recte, înscriere inutilă.

La capitolul “originalitate a subiectelor”… prefer să nu comentez. Nici la structurare a informaţiilor, unde iarăşi am găsit nişte bube serioase. Însă cel mai grav stau lucrurile la partea de conţinut. Preluări, dat cu părerea ca să scriem şi noi ceva, documentare spre deloc. Ceea ce mă face să cred că ideea de blog este, de multe ori, neînţeleasă. Mulţi trăiesc cu impresia că un blog profesional (să facem o distincţie de unul personal, zic) e o coală de hîrtie pe care mîzgîleşti ce-ţi trece prin cap şi cu care te duci la concursuri şi aştepţi să fii premiat. Doar că lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă vrei blog personal, nu te mai înscrie în concurs. Deh, cazul jurnalistului cultural cu versuri peste versuri.

De ce Tolontan

Eu, unul, nu i-am dat cele mai mari note lui Cătălin Tolontan. Însă am dat note bune dintr-un motiv extrem de simplu: raportîndu-mă la criteriile de jurizare, blogul lui Tolontan chiar este cel mai bun. Le îndeplineşte pe toate, chiar dacă la unele stă mai prost. N-o să mă apuc acum să despic firul în patru. Mi s-a spus şi că “tolo.ro e prelungire a GSP”. De acord, dar e un blog scris de jurnalistul al cărui nume îl poartă domeniul de internet. Nu de ceilalţi din redacţie. Este relevant pentru publicul său, are conţinut original, este consistent, se publică frecvent, are ştiri, are opinii valide, este documentat, publicul se regăseşte în targetul advertiserilor care consideră că se pliază pe nevoile lor şi aşa mai departe.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre 70% dintre celelalte. Dimpotrivă. Totuşi, dacă e să ne luăm după clasamentul final: 1. tolo.ro, 2. sutu.ro, 3. dstanca.ro, aş spune că este, în viziunea mea, aproape corect. Nu prea înţeleg de ce a ieşit blogul lui Cristi Şuţu pe locul al doilea, în contextul în care, în ultima vreme, a fost uşor pe arătură. L-aş fi văzut mai degrabă pe patru sau pe cinci. De ce spun asta? Am găsit bloguri mai bune, dar de care nu s-a auzit aproape nimic.

Ce bloguri am descoperit şi ar fi meritat mai sus

N-aş şti ce i-a determinat pe ceilalţi membri ai juriului să dea note mai mici sau mai mari. Nu am nimic de reproşat şi nici vreo nemulţumire – ar fi şi stupid!, ci doar îmi exprim o părere personală, aşa cum am făcut-o şi atunci cînd am acordat notele. De aceea, le-am şi dat mai multe puncte lui Gelu Florea şi lui Florentin Deac decît lui Cristi Şuţu, de exemplu. Şi o să explic şi de ce.

Pentru publicul lor, cei doi sînt mai relevanţi decît Şuţu. Diferenţa o face cantitatea publicului către care se adresează. Cei doi mizează mai mult pe publicul local şi ar trebui să reţineţi că, în ceea ce priveşte presa, acolo e trecutul, prezentul şi viitorul. În provincie, lumea nu dă doi lei pe parlamentarii de la Bucureşti, însă dă trei lei pe ce se întîmplă în jurul lor. În ţară, percepţia a fost şi va fi întotdeauna alta, de multe ori, chiar mai bună şi mai clară decît în capitală. Or, tocmai asta face ca blogurile celor doi să fie mult mai bune decît multe altele înscrise.

Ce vreau să spun e că, pînă la urmă, calitatea face diferenţa. În cazul lor, informaţia oferită pentru publicurile cărora li se adresează este calitativă. Şi sărind peste concursul de “miss popularitate”, cei doi ar putea fi numiţi drept un soi de cîştigători fără diplomă. În acelaşi timp, pot fi şi nişte modele pentru jurnaliştii care-şi fac sau care deja au bloguri. Părerea mea!

6 comentarii

  1. stanca are blog mai bun decat tolo si cateodata chiar scrie mai bine ca el. ca idee, tolontan stie ca a participat si a castigat?:))

  2. Tolontan era jurnalist de presa sportiva e dubios cum s-a transformat in jurnalist de tip Ace Brice si Carice.

  3. Cam pustiu evenimentul de anul asta.

  4. Multumesc frumos pentru aprecieri si vot! Am si fost dat afara pentru opiniile publicate in ziar si pe blog, sunt inca in proces cu angajatorul, asa ca ma motiveaza in plus aprecierea dumneavoastra! Va mai astept !