Despre munca în presă. Două vorbe şi mai multe prostii

Tiberiu Lovin scrie pe blog despre ziariştii care-şi caută un loc de muncă doar pentru că vor “să scape” de actualul. Concluzia lui e următoarea: “peste tot e la fel”. Aş avea şi eu vreo două vorbe de adăugat. Consideraţi că sînt nişte “prostii” şi nu le luaţi în seamă, eventual înjuraţi-mă că sînt un frustrat care vrea şi el la un ziar, cum au mai făcut-o unii. Eu, în prostia mea, o să consider că sînt nişte lucruri care ar trebui bine băgate la cap.

Tineret, mîndria ţării

Avem facultăţuri de jurnalism cît pentru trei ţări de dimensiunea României. Anual, zeci sau sute de puştani ies de pe băncile şcolii şi vor să se angajeze în presă. Foarte mulţi nu sînt în stare să lege două vorbe. Dintre ei, majoritatea vor să ajungă vedete de televiziune sau editorialişti, chiar dacă nu sînt în stare să scrie o ştire sau nici măcar n-au avut interesul să facă practică. “E simplu, bă, lasă-mă cu prostiile, ce-mi treb’e practică să scriu reportaje?“, cam aşa s-ar rezuma, pe scurt, atitudinea.

Cine intră în presă? Cei care, în timpul facultăţii, au fost interesaţi şi s-au angajat, care pe unde a putut. De regulă, cel puţin aşa cum se vede din colţul meu, sînt relativ puţini cei care vor profesa după terminarea şcolii. Dintre cei care merg mai departe, jumătate sau chiar mai mulţi sînt Alexandre Avram sau jurnalişti “Cum-te-simţi-că-ţi-a-murit-toată-familia?”, de rit protevist.

Continuarea e ceea ce vedem în ziare: informaţiile sînt date după ureche (“Ce trei surse, bă? Cine e prost să verifice?“), nu sînt întrebate toate părţile implicate (“Dă-l dracu’, e vinovat, ce ne treb’e părerea lui?“), iar atitudinea generală faţă de subiect este cît se poate de jeumanfişistă (“La cît mă plătesc ăştia, la ce să-mi bat capu’?“).

E criză, ce puii mei!?

Una dintre cauze ţine de atitudinea angajatorului. “Cît vrea ăla, mă? Şi cîţi ani de experienţă are? Şapte ani?“, zice, “Prea mulţi bani, bă, caută studenţi, că le dăm cîteva milioane şi-am scăpat!“. Studenţii învaţă după ureche, cei vechi nu mai au chef să muncească nici măcar la 75% din potenţial (“Ăştia nu mă plătesc destul, dă-i dracu’, nu-mi recunosc valoarea!“) şi, uite-aşa, începe cercul vicios.

Intertitlul de mai sus n-are nici o legătură cu criza financiară, ci mai degrabă cu cercul vicios de care ziceam mai sus. Ăla nu munceşte pentru că nu-i e “recunoscută valoarea”, celălalt scrie după ureche pentru că nu stă nimeni să-şi bată capul cu el, să-l înveţe, că oricum e ieftin şi se găseşte întotdeauna alt prost care să-i ia locul pe acelaşi salariu, iar calitatea scade. Am mai explicat asta la un moment dat (vezi link-ul din paragraful de mai sus).

Vrînd-nevrînd, apare o criză de personal calificat. De regulă, în presă, calificarea se face la locul de muncă. În facultate înveţi teorie, dar vorba ceea: practica ne omoară. Şefii urlă la ăia mici, ăia se fac ghemotoc şi se bagă sub birou, cei mai bătrîni sînt apatici, atmosfera generală din redacţie nu poate fi decît tristă.

Vreau să plec, salvaţi-mă!

Toată lumea vrea să plece oriunde, numai să plece, indiferent că nu-i place redacţia sau că nu se înţelege cu şeful. Doar că probleme sînt mai multe:

  1. nicăieri nu se dă salariul pe care îl ai acolo unde eşti, iar tu deja te-ai obişnuit cu o anumită sumă în buzunar
  2. acolo e redactor-şef nu-ştiu-care idiot şi nu vreau să risc să mă cert cu el, chiar dacă nu-l cunosc, da’ ştiu de pe-acum că n-o să-mi placă
  3. aici nu mai vreau să stau, că am un şef cretin care-şi varsă nervii pe primul care-i iese-n cale, chiar dacă nu i-a greşit cu nimic
  4. nu vreau să ies din presă, că m-am obişnuit să stau s-o frec pe bani mulţi, am valoare, ce puii mei!?
  5. vine criza financiară şi nu e bine să te prindă fără bani.

În legătură cu relaţia cu şefii, cei mai mulţi preferă să bage capu’ sub birou cum îşi bagă struţu’ capu-n nisip. N-au nici tupeul să se certe cu ei (“Dacă mă dă afară şi mă lasă criza-n fundu’ gol?”), nici să plece (“Pierd eu aşa un loc călduţ?”).

Ei bine, în caz că n-aţi aflat zvonurile, se vor face reduceri de personal şi în presă. Eh? Ce-o să se întîmple atunci? Păi, în principiu, e simplu: treceţi la PR. Da’ ăla nu-i bun, nu-i aşa?

Satisfacţia, ce-aţi făcut cu ea?

În timp ce scriam prostiile astea, văd la Mihnea un articol despre viitorul presei. Care Mihnea se întreabă, apropo de noile tehnologii şi de deschiderea pe care o oferă, de potenţialul de evoluţie:

Vă daţi seama cât de mult se schimbă modul de a face jurnalism şi câtă satisfacţie în plus îţi poate aduce un material care are de toate?

Ei, şi-acum întreb şi eu, că nu poci care va să zică să mă abţin. Care satisfacţie? Cîţi dintre jurnalişti (la ăia de Bucureşti mă refer) se mai duc la muncă pentru satisfacţia de a-şi face meseria, pentru plăcerea de a scrie, pentru a-şi respecta datoria morală (considerînd, prin absurd, că ar exista sub forma unui principiu de bază în mintea lui Reporterică) de a informa publicul, ba chiar de a-l informa corect? Ptiu, numa’ prostii spun!

Nu vă convine? Descurcaţi-vă!

Părerea mea sinceră este următoarea: cine intră în presă, cine consideră că este cît de cît bun pe felia lui, are toate şansele să se descurce şi în afara presei. Şi exemple există. Petrişor Obae, Victor Kapra, Eugen Secmerean sînt doar trei exemple.

Nu-ţi mai convine leafa? Ai un şef idiot şi nu prea-ţi mai arde să-l mai bagi în seamă? Pleacă! Am avut doi, mi-am dat demisia şi mi-am văzut de-ale mele. Am început să fac şi altceva, am contracte de colaborare stabile. Am mai bine de un an de cînd am plecat de la Standard şi nu mor de foame, ba chiar mi-e mai bine, am ajuns să cîştig, uneori, şi de cîte patru ori mai mult decît luam acolo. Ah, că nu mai scriu la ziar? Că mai fac şi altceva? Şi care-i problema? Oricine poate învăţa, indiferent de vîrstă.

Găseşte ceva de făcut care să-ţi mai şi placă, nu doar să ştii cum se face.

NU peste tot e la fel

Şi mă întorc la ideea iniţială. Peste tot e la fel dacă vrei tu să fie la fel, dacă n-ai chef să schimbi ceva. Însă dacă lehamitea este mai mare, atunci n-ai decît să te complaci în “peste tot e la fel”. Ţine-o tot aşa, trăieşte în continuare în prejudecata asta şi o să ajungi mare… cel mai tare… şi mai departe ştiţi voi povestea cu parcarea.

Munca în presă nu e pentru toată lumea. Ştiu, o să se găsească vreunul care să-mi spună că eu nu mai muncesc în presă, că sînt doar colaborator Hotnews.ro, că mi-e uşor să vorbesc. Poate, doar că în cinci ani şi ceva, dintre care doi în presa locală (acolo unde mai şi înveţi, nu doar stai şi-o freci aşteptînd comunicatele şi Mediafaxul), s-ar putea să fi învăţat vreo două trebi.

12 comentarii

  1. Nu sunt prostii, sunt lucruri de bun-simţ ce zici aici. Evident, totul se reduce la alegere bazată pe responsabilitate, dar societatea îi face pe încă pe unii tineri să aleagă unele cariere în funcţie de imaginea stereotipată a acelei meserii. În scurt timp, îşi dau seama că nu li se potriveşte şi de aici vin frustrări. Incompetenţa este exclusiv vina angajatorilor. Pentru că nu înţeleg cum îţi permiţi să menţii pe post jurnalişti proşti, care nu cunosc limba română perfect. Evident, costă puţin, dar dacă ai selecta cu atenţie şi ai căuta valoarea, ai putea ţine în picioare o redacţie cu mai puţini oameni, dar mai competenţi, mai versaţi şi mai bine plătiţi, ca să fie motivaţi din toate punctele de vedere.

  2. excelent! dau mai departe (daca nu-i cu suparare)

  3. Ai dreptate, in mare parte! Mai ales ca stiu ca vorbesti in cunostinta de cauza. Dar mai sunt si locuri in care nu e asa. La DailyBusiness chiar mi-am reamintit de ce am devenit jurnalist. Si stiu ca la un moment dat o sa vreau sa ies din presa dar deocamdata inca mai am multe de invatat.

  4. Privitor la articolul dvs. nu am sa fac acum nicio analiza, ci am sa postez raspunsul meu lui Tolontan, pe aceeasi tema pe care o expui. Raspunsul a fost de aceeasi natura, articolul domnului Tolontan se intitula “De ce sa mergi la vot”, citat din memorie.

    […]

    P.S. Sper sa nu-mi iei acest comentariu ca pe un atac la persoana ci la modul general. Cum se face vorbire de toata clasa politica asa fac si eu vorbire de toata clasa de jurnalisti.

    ADMIN EDIT: Da-mi voie sa iti recomand sa postezi acest comentariu pe blogul lui Tolontan, nu aici. Imi pare rau, dar chiar n-are nici o legatura cu subiectul de mai sus. Mersi.

  5. Alex: In proportie de peste 90% ai dreptate. Nu insa cand spui ca nu este peste tot la fel. Subliniez: peste tot in presa. Vrei sa-ti schimbi locul de munca, sa devii freelancer? Ok. Procedezi ca tine. Uneori ai noroc, alteori nu. Sa fii independent nu este chiar simplu, iar exemplele tale sunt pripite: Petrisor Obae nu a inceput sa castige de pe urma blogului sau eu nu stiu (iar eu stiu cam tot ce este in presa si legat de ea), iar Victor Kapra de abia a iesit din sistem, deci exagerezi cand spui ca exista exemple. Cunosc un alt caz mai bun in care pozitia de freelance nu a fost tocmai una castigatoare si vorbesc de un ziarist bun. Inca nu este o piata pentru ziaristii de acest gen. Crede-ma ca am facut calcule nenumarate, iar experienta mea este putin mai mare ca a ta, doar 16 ani de munca in acelasi domeniu. Si iti repet ca peste tot este la fel. Pentru a porni de unul singur trebuie sa ai un spate fnanciar sau unul de imagine. Altfel exista riscul de peste 80% sa dai faliment si sa te intorci cu coada intre picioare in banca ta. Uneori nici asta nu te ajuta (vezi Gandul lui CTP). Si banuiesc ca nu este placut. Eu nu stiu din propria experienta asta, ci intuiesc si am cateva exemple. Deja m-am intins pentru ca mi s-a parut ca ma ataci inutil cand afirmi ca “daca o sa traiesti cu prejudecata asta (peste tot este la fel) ai sa ajungi cel mai mare, ce mai tare…”. Ei bine, eu m-am obisnuit cu ideea ca lumea nu se poate schimba asa usor, oricate incercari am facut, dar am dovedit ca sunt cel mai tare, macar atunci cand luat un premiu pe domeniul meu. Uite ca se poate. Si nu sunt singurul in situatia asta.
    PS Am ajuns la concluzia ca eu sunt prea exigent si ca oricunde as lucra tot voi fi nemultumit. Numai ca exista nemultimiri mai mari sau mai mici. Asa ca procedez ca alegatorul vesnic din Romania: aleg raul el mai mic :) .

  6. “Ăla nu munceşte pentru că nu-i e “recunoscută valoarea”, celălalt scrie după ureche pentru că nu stă nimeni să-şi bată capul cu el, să-l înveţe, că oricum e ieftin şi se găseşte întotdeauna alt prost care să-i ia locul pe acelaşi salariu, iar calitatea scade. ”

    Acesta mentalitate a cuprins, din pacate intreaga societate, s-a extins in toate domeniile de activitate. De ex. daca nu-mi convine programul de lucru de 10-14 h/zi, asa iti zic majoritatea ‘patronilor’ de ocazie; cu toate ca in Codul muncii este statuat clar. Daca nu faci ore suplimentare; sub presiune de obicei se fac, si asta din necunoastere; Asa ti se raspunde “întotdeauna alt prost care să-i ia locul pe acelaşi salariu”. Referitor la ore suplimentare Codul muncii spune ca esti obligat doar in cazuri de forta majora? Si ce exte cazul de forta majora? Incendii, intemperii etc. Independent de natura umana. Si atunci care este solutia? Ar fi excelent sa mai avem si momente de reflectie.

  7. a fost postat si o sa-ti dau si link-ul. Daca o sa vrei sa-l postezi ca si comentariu pe blog-ul tau de bine, daca nu nu este nicio problema
    http://www.tolo.ro/2008/11/28/de-ce-merita-sa-votam/

  8. Observ ca la noi prin tara jurnalistii sunt multiculturali dezvoltati. Si a-s putea veni si cu exemple. Hai sa fim sinceri, prin simplu fapt ca ai absolvit facultatea de jurnalist (in general), nu este totuna cu a fi un jurnalist profesionist, bun.
    Dupa mine ar trebui desfiintata facultatea de jurnalism! Ce produce ea in afara de profesori de romana, profesori de engleza, prof. de filosofie? Nimic doar scursuri ale societatii, niste oameni carora li s-a dat credit din partea unor patroni, redactori de a face strada, reportaje.
    In opinia mea cel mai bun jurnalist este cel specializat pe un anumit domeniu.
    Un jurnalist profesionist este acel personaj care a facut o facultate tehnica, de finante etc.
    Cred ca la cursurile oricarei facultati ar trebui introdus obtional cum de altfel exista cursurile de pedagogie si anumite cursuri de jurnalism.
    Exemple: Ai facut facultatea de Inginerie ai toate sansele sa devii cel mai bun jurnalist pe un domeniu apropiat tie celor invatate in facultate.
    Ai facut facultatea de Inginer constructor masini ai toate sansele sa devii cel mai bun jurnalist pe segmentul auto
    Si exemplele pot continua.
    Prea multi jurnalisti din ziua de astazi va prevalati ca sunteti jurnalisti si ca atare aveti tot dreptul sa abordati teme care va depasesc. Doar prin simlu fapt ca voi jurnalistii aveti dreptul si credinta ca iluminati poporul asta imbecil.
    Din acesta cauza telespectatorul numai stie ce sa creda ca mai toti jurnalistii se dau invatati pe multe domenii pe care nu le acopera.
    Alt lucru interesant observat la jurnalisti, pana mai ieri nu se vorbea pe la stiri, talk-show-uri de economie. Acest subiect este atacat cam de la inceputul anului sau daca-mi aduc bine aminte de la sfarsitul anului trecut si nici in limbajul comun al jurnalistilor. Cand era vreo dezbatere publica mai bine zis vreo sezatoare ca la noi in tara nu se stie ce e aia dezbatere publica pana mai ieri nu se ataca probleme economice daramite sa se vorbeasca in termeni. Ce stiai dumneata de macroeconomie sau ala sau ala? Nimic. Va garantez.
    De asta spun inainte sa va dati docti ma-i tineti cont ca va poate vedea si un cunoscator si rade si cu fundul de voi.Acesta este nemultumirea mea legata de jurnalisti ca va face-ti abuz de meseria pe care o faceti si intrati pe taramuri pe care nu le stapaniti.

    P.S: Acu e bun :)

  9. Excelent scris acest articol! Pe sleau, clar si cu asta basta! Asa e si parerea mea. Am avut o satisfactie colosala citindu-va, caci si eu vad lucrurile identic, asa ca nu ma poci abtine sa nu va felicit pentru articol, fara alte consideratii analitice. Sanatate!

  10. buna ziua
    bine spus Alex, îmi permit să comentez.
    problema nu este la facultatea de jurnalism (că sunt Nşpe), nu este la şefu’, ci la noi toţi. nu este o generalizare, ci o stare.

    eu unul, sunt jurnalist 100%, cu facultate de profil absolvită şi 15 ani de meserie. în care a trebuit să mă reinventez de … poate de 4 ori. agenţie de presă, televiziune, presă financiară, apoi IT, şi acum PR. Deci, nu amm nici studii IT, nici ASE, nici construcţii, dar am respectat întotdeauna regula #1: întreabă şi citeşte.

    şi da, e o lipsă acută de seniori adevăraţi în presă, care să te înveţe trucurile scrisului, să îţi explice cum poţi evita să distrugi viaţa unui om punând o virgulă unde trebuie şi tot aşa. din nefericire, tot mai mulţi iliteraţi ajung să facă de ziariştii. oameni fără cultură generală solidă, oameni care au probleme de dicţie, de exprimare, care nu sunt în stare să îşi pună în ordine nişte idei ca să fabrice un text coerent – ĂŞTIA ajung să fie formatori de opinie.

    până la urmă, însă, acred că ceastă stare este normală pentru perioada pe care o străbatem. Eu am făcut şcoală cu profi meseriaşi, foşti educatori la “Fane Babanu'” – fosta şcoală de presă a RSR. de la oamenii aceia am învăţat puterea cuvântului şi modurile în care poţi comunica ceva scriind cumva printre rânduri. ignorăm complet ideologie, vorbim numai de meserie, de şurubăria gazetăriei, de artă. arta scrisului.

    Or, copiii ăştia de acuma, de unde să înveţe? de la cine şi ce? în 13 luni la business standard am lucrat la cantitate, plin de palpitaţii că şefu’ îmi îmbunătăţea constant titlurile şi textele. uite aşa am ajuns să mă cert cu oameni cu care comunicam în tihnă de ani de zile. şi încă eu am avut noroc să am o echipă bine educată, formată din oameni care ştiu să scrie – fosta mea echipă IT de la bs. de vreo două ori, m-a rugat o colegă să o ajut la editare – adică-cap limpede înainte de paginare, mânca-mi-aş virgula, că a fost coşmar. am citit texte scrie de puradei de 22-25 de ani, întrebându-mă cum de oamenii ăştia au luat BAC-ul!? m-am speriat: erau câte 6-7 fraze care nu aveau sens, nu aveau legătură una cu alta, era un coşmar.

    şi iete că oamenii ăştia, care nu ştiu să îşi pună în ordine mai mult de două idei, sunt jurnalişti, unii cu masterate. şi, dacă nu le va scăpa niciun editor tâmpeniile în tipar, atunci vor ajunge chiar să avanseze.
    “şi să devine şefi, care să coordonează la rândurile lor, cu tineri care a eşit dă la facultate şi acuma să pune la carieră, că salariile cresc în medie cu 10% pe an, potrivit mai multor surse care le-am interview-vat, intuind această schimbare de trend, care ne duc la noi dezvoltări sociale.”
    băi! asta ai putea citi peste nu mult timp, la liber. eu am văzut deja cum arată DEZASTRUL, da’ am apucat să îl editez :)