Despre scris, 12 ani mai târziu

În ultima perioadă, am tot tras de mine să scriu, pe cât posibil, zilnic. Era o discuţie pe un blog, acum vreo doua saptămâni, că există inspiraţie peste tot. Trebuie doar să ieşi pe stradă şi găseşti imediat subiecte.

scris

După 12 ani de scris, dintre care unii în care-au fost şi câte două-trei-patru articole zilnic, apoi măcar unul, cu pauze în weekend, ajungi în momentul ăla în care te-ntrebi de ce dracului mai scrii. Doar că nu reuşesc să văd finalitatea. Nu văd ce-am schimbat. Nu văd efectele.

Nu fac vreo pauză şi nici nu închid blogul, departe de mine gândul. Dar tocmai am şters vreo zece paragrafe fix pe subiectul ăsta. Mă mai trec momente din astea. Pentru că, uneori, apare întrebarea elementară: de ce continui să scrii? Şi nu ştiu să răspund.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

4 comentarii

  1. Pentru că este exercițiul care te ține treaz, dpdv cognitiv, zilnic, repetat, disciplinat.

  2. Ca să nu înnebunești.

    Așa m-am întrebat și eu spre finalul celor 15 ani de predat la facultate: de ce fac asta? Unde e schimbarea? Poate se văd schimbările peste zeci de ani.

  3. Vă rog frumos – CONTINUAȚI ! Pic cu pic se face strop. E ca în sport – ai cîștigat ? continuă // – n-ai cîștigat ? continuă.

    Pe lîngă faptul că o singură persoană nu are cum evalua efectul celor scrise, nu uitați că ”front scene” este ocupat de niște rebuturi ceaușiste infatuate care își declară pe față programul destructurant ”nici așa, nici altminteri”. Evident că masele de semidocți se holbează la giumbușlucurile respectivilor cu adorație tîmpă, dar orice retragere le-ar permite să-și împingă opinca încă vreo cîțiva milimetri (adică să mai capteze vreo cîțiva nehotărîți).

    Îndemn valabil și pentru Dl. Hari Popescu.

  4. Buna ziua,
    Eu, ca sa fiu sincer, nu stiu de ce scrieti, dar (la fel de sincer) ma bucur c-o faceti. Asa ca n-ar fi rau sa continuati.
    Toate cele bune