Despre ţurţuri şi tencuială: Atenţie, cad leneşi!

turturi

Fotografia asta e făcută undeva în preajma Crăciunului, cînd ieşisem să bat străzile ca să văd ce poate Canonul 6D. N-a fost făcută întîmplător. Mai văzusem, în ultimele zile, o gaşcă de hîrtii similare, prin mai multe zone din Bucureşti. Însă am avut un soi de declic în momentul în care mi-am dat seama că avertismentele astea zac cu săptămînile sau chiar cu lunile şi nimeni nu face nimic.

Atenţie, cad ţurţuri” e doar o chestiune sezonieră. Cea permanentă însă e “Atenţie, cade tencuiala.” Primul exemplu care-mi vine-n minte e o clădire de pe Brezoianu care, dacă nu mă-nşel, aparţine statului român, dar în care mai funcţionează un fond de investiţii şi încă vreo două firme. Care, desigur, plătesc chirie ca să fie în buricul tîrgului. Acum cinci ani, cînd locuiam acolo, clădirea era împrejmuită de o sfoară de care atîrnau hîrtii similare. Recent, am văzut că sfoara şi hîrtiile sînt tot acolo. Îmi închipui că, de fapt, e şi o strategie de a-i fugări pe cei ce vor să parcheze pe trotuar. Chiar şi-aşa, faţadei în lipseşte tencuiala pe cîteva porţiuni, deci un sîmbure de adevăr tot există.

Fotografia de mai sus e făcută pe străduţa dintre magazinul Victoria şi clădirea fostului sediu Bancorex. Lenea e atît de mare, încît nu s-a sinchisit nimeni să pună mîna pe-o coadă de mătură, să deschidă geamurile şi să cureţe ţurţurii. Şi e cu-atît mai mare cu cît nimeni nu şi-a bătut capul să verifice dacă mai sînt şi alţii, unde şi dacă se poate face ceva, ca să nu fie nevoie ca toţi pietonii să circule pe mijlocul străzii.

În aceeaşi bună tradiţie a leneviei, băieţilor din clădirea de pe Brezoianu nici măcar prin cap nu le-a dat că e mai simplu să-i pui pe chiriaşi să plătească pentru renovarea faţadei şi să le faci o reducere serioasă la chirie pentru o oarecare perioadă, astfel încît să fie acoperite costurile, iar oamenii să poată circula în siguranţă. De ce-ar face asta, dacă e mai simplu să atîrne o sfoară în jurul clădirii, de care să prindă nişte hîrtii?

Şi nu pot să nu-mi aduc aminte că, în 2011, cînd am fost în Sankt Petersburg, ni s-a explicat, la un moment dat, că proprietarii clădirilor sînt obligaţi să le vopsească la fiecare cinci ani, în caz contrar, riscînd o amendă care acoperă cîteva vopseli cap-coadă şi obligaţia de a rezolva problema într-un termen foarte scurt. Spre “norocul” nostru, nu trăim în Sankt Petersburg.

Bucureştiul nu e un oraş urît, e un oraş jegos. Dacă, timp de o lună, ai pune doar un furtun cu apă chioară pe blocurile capitalei, ar fi cu 50% mai luminos. Dar cui îi pasă? Nu-i mai simplu să ne fie lene şi să ne plîngem că e un oraş de rahat?

6 comentarii

  1. Pe Academiei acum câțiva ani mi-am făcut plafonul mașinii țăndări parcând lângă o clădire cu bulină…
    Norocul meu a fost că aveam Casco.

  2. Referitor la turturi, proprietarii cladirii sunt obligati sa-i dea jos. Daca nu o pot face ei, atunci trebuie sa cheme pompierii. Faza e ca pompierii vin (sau ar trebui sa) gratis la persoanele fizice, dar pe bani la cele juridice.
    Legi ar fi, mai e nevoie de indivizi care sa le foloseasca

  3. nu s-ar consuma prea multa apa?

  4. Mama ei de Romanie!!!
    Ce nu cade la noi in tara? :))

  5. Pe Brezoianu, la intersecția cu statuia încă există ori foaia cu cad țurțuri sau aceea cu cade tencuiala. În fiecare trec pe acolo și văd că nu se omoară nici naiba să facă ceva.

    De când tot trec pe acolo n-am văzut vreo bucată din clădire pe trotuar așa că mă întreb mereu de ce nu se ocupă nimeni de renovarea ei.