Destinul trist al televiziunilor de ştiri româneşti

televiziune

Acum cîteva săptămîni, vorbeam cu un cameraman de la una dintre cele cinci televiziuni de ştiri din România. Dacă nu mă credeţi că-s cinci, vi le enumăr: Realitatea TV, Antena 3, România TV, B1 TV şi Digi 24. Da, avem nu mai puţin de cinci televiziuni de ştiri pentru că, nu-i aşa?, trebuie să avem de unde alege.

În primul rînd, întrebarea de bază este: avem nevoie de atîtea? Eu cred că nu şi, zău, nu m-ar deranja dacă ar muri vreo două dintre ele. În al doilea rînd, omul mi-a confirmat ceea ce ştiam deja. Soarta televiziunilor de ştiri româneşti este foarte gri şi se apropie, încet, de negru. Nu e nici un secret de ce. E mai ieftin să nu produci conţinut.

E o tristeţe maximă în televiziuni. Nimeni nu mai face nici măcar o betă. Beta este o înregistrare de la un eveniment, de la o deplasare pentru o ştire etc. E scump. Costă bani să trimiţi un reporter şi un cameraman care să producă ştiri, nu vorbe goale. Costă gazul, costă uzura maşinii, costă – dacă e cazul – diurna şi costă, în general, să plăteşti un reporter. E mai simplu să ai cîţiva scribi pentru site, care să rescrie ştirile de pe alte site-uri, decît să ai oameni trimişi pe teren. De aia, nu vedem nici măcar un interviu, darămite un reportaj sau un documentar, deşi, în ordinea firească a lucrurilor, astea ar trebui să fie la ordinea zilei.

După 23 de ani de presă liberă, ne cenzurăm singuri. Nu trebuie să mai vină de la partid vreo depeşă, e suficient să spunem că n-avem bani şi să mai punem de-un talkshow. Ce-s alea anchete sau investigaţii? De ce să dăm banii pe benzină, cînd putem să nu cheltuim nimic? Aşa că mai lansăm o “emisiune de dezbateri.” Una la prima oră, dimineaţa, una pe la ora 10, alta pe la ora 11, alta pe la ora… ce să mai vorbim?, cîte o dezbatere între fiecare buletin de ştiri de la fix.

“Dezbaterile” nu costă nimic. Plăteşti o leafă moderatorului (una babană) şi alta celor doi cameramani, politicienii vin singuri, nici măcar nu trebuie să-i inviţi, darămite să-i plăteşti, nici măcar nu trebuie să ai un reporter care să adreseze nişte întrebări coerente, că oricum se ceartă invitaţii ca proştii şi cam aia e.

Desigur, exagerez, dar realitatea nu-i departe de scenariul de mai sus. Mai există un regizor, un producător, încă unul, încă altul (plătiţi cu cît mai puţin posibil, fără posibilitate de mărire şi cu şanse mari de încă o “reducere”), dar se lucrează la capacitate minimă. La ce avem nevoie de ştiri dacă putem să oferim circ? Ce-i aia redacţie cînd avem “vedetele” postului?

Bineînţeles, mai există “În premieră,” la Antena 3, dar rolul cameramanilor a rămas, la nivel de televiziuni de ştiri, acela de a focaliza pe faţa invitatului. În cel mai fericit caz, e transmis să piardă vremea, în vederea live-ului, pe la vreun partid sau pe la Senat sau Casa Poporului. Acelaşi lucru e valabil şi pentru reporteri: pierdutul timpului după politicieni.

E motivul pentru care, la buletinele de ştiri, vedem politică combinată cu politică – în fond, măcar 30 de secunde să iasă de la conferinţa partidului X, nu-i aşa? – şi cu sport. În cazul în care chiar mai doreşte cineva să muncească, primim şi-un clip cu pisici, “sursa: internet.” Şi, dacă se întîmplă vreo minune prin ţară, se cumpără foarte ieftin şi nişte ştiri gata făcute, care se rescriu un pic, direct de la televiziunile locale.

Ştim, e criză. Dar criza nu e o scuză pentru calitatea cel puţin îndoielnică difuzată la televiziunile de ştiri. Să nu se mire nimeni dacă, în doi-trei ani, vor rămîne cel mult două televiziuni de ştiri. Aşa cum nu poţi să împarţi două paie la trei măgari, nu poţi împărţi nici bugete infime de publicitate la cinci televiziuni de ştiri care-şi împart o mînă de audienţă. Nu e profitabil nici pentru cel ce dă banii şi nu e suficient nici pentru televiziuni ca să reziste.

Presa românească a crescut ca Făt-Frumos. Adică artificial, umflată de o perioadă de creştere economică, de mîna largă a unor advertiseri care aveau bani de cheltuit pentru cît mai multă expunere. S-au înmulţit publicaţiile ca ciupercile după ploaie. Indiferent că economia va creşte sau va stagna, vor mai dispărea unele. Se vor cerne toate şi vom ajunge, în sfîrşit, la un număr optim de televiziuni, ziare şi reviste şi site-uri de ştiri. Şi e foarte bine că se întîmplă aşa.

E doar o chestiune de timp.

PS: Corect, unele televiziuni sînt profitabile “politic,” dar nu suficient. Sărăcia e aceeaşi. Ochiometric, aproape toate sînt pe pierderi. Raţionamentul e corect, patronul pierde bani cu televiziunea, dar cîştigă din altă parte (ideal, contracte cu statul,) însă nici practicile astea n-or să mai meargă multă vreme.

4 comentarii

  1. Se vor cerne cand nu va mai fi profitabil politic. Ma refer la primele 4 din lista ta.

  2. Pînă și lucruri foarte mărunte, complet lipsite de conotații politice, sînt tratate complet imbecil. Spre exemplu otrăvirile cu ciuperci: în timp ce un individ blablagește fără cap și coadă, sînt prezentate imagini cu diverse soiuri de ciuperci, bune și rele la grămadă. Din asemenee detalii (fiindcă, în fond, viața și sănătatea unor oameni reprezintă un lucru serios) reiese cu claritate cinismul absolut al TUTUROR celor ce fac emisiunea respectivă precum și lipsa lor completă de profesionalism. Practic aproape orice om luat de pe stradă ar trata lucrurile mai corect chiar dacă s-ar încurca la detaliile tehnice. Deci avem de a face cu o selecție inversă nemiloasă – ca pe vremea comuniștilor: diferă metodele nu esența.

  3. din punctul meu de vedere pot fi 20 proaste, atata vreme cat platesc salariile la oameni, iar telespectatorii au de unde alge

  4. le-as da foc la toate si din moderatori as face sapun
    si asa suntem o tara de nespalati
    din pacate nu cred ca e cum visezi…publicitatea se va vinde intotdeauna si asa se autosustin gunoaiele de tv
    Singurul lor cancer e Internetul, generatia noua isi ia informatia din alta parte.
    Visez ziua in care daca ai cablu tv in casa esti scuipat pe strada