Developare manuală film alb-negru – unde înveţi

Dacă tot m-am apucat să trag pe film, am zis că e cazul să învăţ să-mi developez singur filmele alb-negru. La cele color, ar fi absurd să mă apuc să mi le fac singur, în primul rând din cauză că cer alte substanţe, lucrurile se complică odată cu menţinerea unei temperaturi fixe şi, oricum, costă patru lei să duci un film C41 la un laborator.

ilford-delta-400

Pentru cele alb-negru, lucrurile sunt ceva mai simple. Şi, având în vedere că am tot profitat de colegul Dan, şi i-am pasat toate Ilfordurile pe care le-am tras până acum, m-a încercat un sentiment de jenă şi am decis că trebuie să mă apuc să mi le fac singur.

Procesul de developare în sine nu e greu, iar asta am învăţat la atelierul de developare manuală ţinut de amicul Horia Petraşcu, venit special din Braşov pentru cei care vor să ştie ce au de făcut.

Pe scurt, îţi trebuie revelator şi fixator, un tanc de developare, apă, filmul expus, o cameră obscură sau un sac de tăiat filmul (se găseşte pe site de vânzare, cred; nu ştiu exact cum se cheamă, dar e un sac dintr-un material negru, cu două camere şi mânecuţe prin care-ţi bagi mâinile), la care se adaugă telefonul mobil cu aplicaţia de cronometru deschisă.

În general, scrie pe toate filmele care sunt timpii necesari, deci singura ta grijă e să agiţi tancul de developare câte zece secunde la fiecare minut, conform grilei. La filmele Ilford, de exemplu, în interiorul cutiei, e un tabel cu toţi timpii în funcţie de sensibilitatea filmului, ca să uşureze semnificativ lucrurile.

N-o să intru în detalii că n-are sens, dar e foarte simplu să-ţi developezi acasă un film alb-negru. Recomand cursul lui Horia nu doar pentru că mi-e amic, ci pentru că, la fel ca Radu Grozescu şi cursul său în urma căruia te alegi cu atestat de fotograf recunoscut de cele două ministere, şi el vine cu tot felul de tips&tricks din experienţa sa.

Şi, de fapt, ăsta e tot farmecul cursurilor: înveţi mai mult din experienţa îndrumătorului decât din cursul teoretic în sine. În plus, nici nu costă vreo avere. Aşadar, cine vrea să înveţe să developeze, să ceară o nouă ediţie.

Cea de sâmbătă a fost un fel de curs-pilot şi încă nu apare pe site data următorului. Zău, merită, cel puţin din punct de vedere al economiei pe care o faci.

(Foto pe film Ilford Delta 400)

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

12 comentarii

  1. Am niste amintiri foarte frumoase din copilarie cu developarea filmelor:)

  2. Este atat de simplu la cele alb negru… ma ocupam si eu pe vremuri cand eram copil la vreo 10-12 ani. Sincer nu cred ca este nevoie de un curs. Nu cred ca am stricat vreun film. Metoda o citisem intr-o carte tip hobby.

  3. O data cu tehnologia color au cam disparut tancurile de developat.
    Mai trebuie pentru developare si banda corex, ca filmul sa nu se lipeasca si sa apara surprize neplacute.
    Pina prin 95 cred, faceam toata linia, adica developare si apoi pus pe hirtie. Le-am avut pe toate (tanc de developare, aparat de marit, uscator, masina de taiat margini, role pentru lipit de uscator, pensete late de plastic) am lucrat cu tot soiul de tipuri de hirtii.
    Mai rau era cu camera obscura… Dar rezolvam cu o veioza cu un bec rosu si lucrat o noapte intreaga cu ferestrele bine camuflate.
    Asa ca amicii si rudele cam asteptau dupa poze…

  4. @Stelian: acum, “tanc de developare” este o cutie neagră, din plastic, rotundă şi înaltă, cu role pe care să pui filmul. Cred că e mult mai simplu ca înainte :)

  5. Hahaha, cool :) Mi-ai trezit amintiri placute din anii 80 :D Pe-atunci tancul de developare era o cutie cilindrica, din plastic negru, cu un “mosor” spiralat inauntru, pe ale carui spirale trebuia sa infasori, pe-ntuneric, pelicula de 35 de mm – erau si filme de 70 de mm latime, dar nu cred ca mai exista azi.
    Dar cel mai fain e, Alex, developarea pozelor: te-nchizi in baie, astupi toate geamurile sa nu intre lumina, stingi becul si lasi doar o lampita de noapte de 10W acoprita cu hartie rosie. Iei patru tavite, intr-una pui solutie revelator, in a doua apa, pentru clatit, intr-a treia e fixatorul si-ntr-a patra apa cu otet. Expui poza la aparatul de marit – expunere cu difragma mare si timp scurt favorizeaza contrastul, cea cu diafragma mica si timp lung favorizeaza detaliile – apoi o arunci in tavita cu revelator. N-o atingi cu mainile, ci folosesti o pensa de plastic – cate una pentru fiecare tavita. Cand ti se pare, la lumina aia rosie, ca e OK, o arunci in tavita de clatire, de-acolo in fixator si-apoi in cea cu otet. Nu mai tin minte timpii, ca-s vreo treij’ de ani de-atunci, dar cam asa ceva. Oricum, e o activitate faina. Ah, si le usuci pe sfoara, atarnate cu cleme de rufe si le tai cu un taietor de rama :)

  6. @Alex
    Da, tanc era si atunci tot acea cutie pe care infasurai filmul. Iar substantele le puneai cu o pilnie…
    @ampersand
    Pentru expunere existau temporizatoare ce se reglau de la 1 la 30 sec.
    Pentru Revelator era problema cit statea hirtia, ca riscam innegrirea, dar dupa primele incercari ratate se ajungea la un bun rezultat. In timp (daca faceai ca mine, de 2 ori pe an cite o noapte), revelatorul se mai “ducea” si necesita poate o noua sedinta de ajustari.
    Cam dupa 10-15 min ochii se obisnuiau cu lumina aia rosie. Si da, ieseau lucruri frumoase…

  7. @ampersand: acum, nu mai e nevoie de tăviţe decît dacă, cel mult, te apuci de mărire şi de imprimare direct pe hîrtie foto. Pentru developare, o clătire cu apă la 19-20 grade (pur şi simplu, torni apă în tanc şi laşi vreo zece minute, ca să se ducă substanţa aia de pe film care-l face să nu se lipească odată rulat), torni revelator în acelaşi tanc (acel cilindru de care zici, doar că, azi, “mosorul” e înlocuit de chestia aia albă pe care nu ştiu s-o denumesc şi care are un sistem foarte fain de rulare a filmului, că nu te mai chinui deloc), agiţi zece secunde în fiecare minut conform tabelului, mai dai o clăteală (bagi tancul sub robinet după ce ai scurs revelatorul şi-l agiţi un pic), torni fixatorul în acelaşi tanc şi repeţi procedeul de la revelator, clăteşti din nou, scoţi filmul şi, evident, îl atîrni cu cleme de rufe din lemn pe o sfoară, ca să se usuce uniform. Iar dacă te ţine buzunarul, înainte de-al pune la uscat, îl speli (tot în tanc) cu soluţia specială. Nu s-a schimbat mare lucru, să ştii :) Diferenţa e că acum ai sacul de developare şi poţi să prinzi filmul în chestia aia albă şi fără să te uiţi la el, condiţia e să bagi tancul e developare în sac înainte de a-l rula :))

  8. Developare în tanc… Ehee, lux. Hai să vă povestesc despre cineva care n-a avut acces la “fițe” de-astea gen tanc de developare, tăvi, aparat de mărit, chestii, și care totuși a fotografiat. La țară, părinți beți morți, resurse zero, familie care l-a trimis la muncă după 10 clase, omul n-a terminat liceul. D-ăia care dădeau la sapă, se duceau la porumb și cartofi, cu porc și găini în curte. N-o să vă vină să credeți.

    Cum se developa filmul?
    Se lua revelatorul consumat de mine, se punea în ibric, cu rola de film înfășurată pe degete, se băga mâna în ibric cu totul, se freca filmul pe-acolo. Exista și sursa de lumină roșie însă, fiind numai o veioză cu niște hârtie pe ea, și fiind prea puternică, se folosea așa, o fracțiune de secundă la câteva minute, suficient să vadă dacă s-a developat filmul.
    Spălarea se executa direct la chiuvetă, tot procesul având loc în bucătărie. Noaptea.
    Fixarea era, evident, cu fixatorul pe care eu deja îl distrusesem dar, deh, mai fixa ceva dacă lăsai filmul juma de oră.

    Eveniment într-una dintre nopți… Developa cu vecinul (și ăla dintr-o familie și mai distrusă) și, pe bezna aia, unul dintre ei a vărsat ibricul cu revelator, pe jos, pe ciment, înainte de a băga filmul. Soluția: s-a strâns revelatorul cu două cârpe de bucătărie prin înmuiere în revelator și stoarcere într-o cratiță. Și s-a continuat developarea.
    (se pare că ORWO de 21DIN mergea developat și în jegul ăla)

    Remember, vorbim de un puști pe la 15-16 ani, la țară, în fundul satului, zonă d-aia unde vaca se întorcea singură de la păscut pe uliță, unde toți aveau vie și pruni numai ca să-și producă macheală, unde ăia mai bogați aveau vacă.

    Totul e pe bune, nimic nu-i inventat. Dacă vreți, data viitoare vă povestesc și cum și-a făcut ăsta un fel de aparat de mărit în pod, în jurul țevii care ținea antena de bulgari.

  9. Salut,
    Am film color 35mm developat, dar cu marginile laterale rupte. Filmul nu mai are gaurile de agatare si e mai ingust. Are cineva idee daca mai pot obtine poze manual?

    Mai am o scurta observatie. La ‘reguli de comentare’ apare fraza
    •nu fa reclama in comentarii, pentru ca nu o sa ai parte de ea
    Rog pe toti cei care scriu sa foloseasca ‘nu face’ in loc de ‘nu fa’

  10. @Stefan: de ce n-ai putea? Cîtă vreme poza e pe film, marginea e irelevantă.

  11. @Alex: La treaba asta ma gandeam si eu, insa nu imi inchipui cum as putea sa expun hartia altfel decat manual. Recunosc ca m-am limitat la ce mi s-a spus in secolul XX la cateva locuri de developare foto, cum ca filmul nu se mai poate trage printr-un aparat (despre care nu stiam nimic si din pacate n-am insistat sa imi fie prezentat). Avand confirmarea ta, ma gandesc ca poate cei cu care am vorbit au vrut sa evite niste munca. Asadar, unde sau cum pot obtine mult doritele poze?

  12. În principiu, cred că ai două variante. Prima e aceea de a scana filmul şi a printa JPG-ul. Te costă 10 lei pentru scan la rezoluţie de 1200dpi – tot filmul :)
    Eu mi-am bătut capul cu procedee de genul ăsta, dar din cîte am mai citit, nu ţin minte să fie nevoie de vreun mecanism care să-ţi tragă filmul cadru cu cadru. Vezi şi asta. Sau, şi mai bine, tutorialul ăsta, vezi exemplu de negative carrier. Pe BH, de exemplu, e plin de carriere pe format 35mm per cadru.