Domnu’ Pop, nu dăm ordin de ministru să schimbăm şi gramatica?

Nu ştiu dacă să rîd sau dacă să plîng. Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a dat ordin să se puncteze, la examenul sufletului, şi răspunsul greşit? E o glumâ proastă? Oameni buni, sînteţi sănătoşi? O frază compusă din două propoziţii, dintre care clar una e subiectivă, a stîrnit atîta scandal? Vă pică plozii examenele din cauză că nu ştiu un lucru elementar? E chiar atît de greu să te-ntrebi dacă prima propoziţie sună a subiect, mai ales că e legată cu un verb de a doua? Ce poate fi, “complementară” indirectă? Cîtă minte îţi trebuie?

Ştiţi ce se-ntîmplă? Ne furăm singuri căciula. Generaţia care se plînge că a fost greu subiectul cu o frază din două propoziţii este o generaţie de semianalfabeţi dacă cere să fie punctate ambele răspunsuri. Adevărata valoare, şi mă scuzaţi că îndrăznesc să-l aduc în discuţie pe Funeriu, este aia de 40% (parcă pe-acolo, nu?) care au trecut Bacul în 2011. Asta e valoarea, oricît s-ar supăra părinţii, că ei are copii intelighenţi. Are, da’ ar trebui să le mai scoată din priză calculatoarele şi să mai îi pună şi cu burta dăcît pe gramatică. În cazul în care citeşte vreun “predicativ,” le-am făcut bold exprimările greşite, să le vadă mai uşor.

Cum, frate, să dai ordin de ministru să punctezi răspunsul greşit? Ce urmează? Să dea ordin ca Academia Română să accepte ca valide dezacordurile? Pînă unde poate merge populismul ăsta ieftin? Înţeleg că e un guvern de plagiatori, că Pop nu e-n stare să scrie corect numele liceului la care a predat (“Salygny” în loc de la “Saligny”; ceea ce tot un soi de prostănac îl face – oricum, e ceva normal în partidul ăla), dar se ia de Bacul neechivalat al lui Funeriu, un amărît nenorocit cu doctorat prin Franţa. Dar pînă unde? Sau mizează că vor fi votaţi, în toamnă, de prostime, de ăia pe care i-au trecut? (la Bac mă refer, dar și la părinții capacităților din discuția asta.)

Băi, oameni buni, în ce ţară trăim?

12 comentarii

  1. Am inteles ca vor porni o campanie de eutanasiere a Grammar Nazi-lor. Cine se cred ei sa-i corecteze public si mai ales, ce-au avut cu evreii?!?

  2. Alex, nu-i prima data cand raspunsurile gresite primesc puncte. Am patit-o si eu la admiterea in liceu, s-a intamplat si la bacul unei alte generatii, atunci cand eram eu liceean, dar chiar si la admiterea in facultate. Se mai intampla.
    Gluma proasta e numirea lui Pop la Educatie…

  3. După ce a schimbat în grabă componenţa Consiliului Naţional de Etică, a devenit clar că Liviu Pop nu este decât un simplu executant al ordinelor şefului cel mare. Logica şi argumentele nu contează pentru dumnealui.

    Totuşi,în cazul de faţă a acţionat corect. Nişte profesori au făcut o eroare. Au introdus o întrebare care nu are un răspuns fără echivoc. Există opinii diferite printre lingvişti. În aceste condiţii, reacţia corectă era neluarea în calcul a întrebării respective.

    Nici mie nu mi-e simpatic acest domn, dar propun să-l criticăm doar atunci când greşeşte.

  4. “Cei de la Academia Româna spun ca elevii nu pot fi mai școliti ca profesorii.” sau, pentru posteritate, http://i.imgur.com/AeNRA.jpg

  5. Traim in tara manelistilor, a cocalarilor cu maserati spalat in parcare cu sticla de 2 litri de apa, a tiganilor cu palate de 100 mp cu buda in spatele casei. Sau mai pe scurt, tara formelor fara fond. 80% din populatia acestei tari e formata din persoane a caror decizii se iau direct din burdihan. Si poporul asta mult si semi-analfabet se simte stinjenit in fata unui Funeriu sau MRU. In schimb pe Mang, Pop, etc, ii simt de-ai lor. Daca esti atent la exprimarea poporului, ea seamana foarte mult cu cea a lui Pop (plina de dezacorduri, cu idei duse pina la jumatate, cu bilbe, etc).

    Asta-i poporul. Iar poporul vrea mangi si popi.

  6. “…beyound a doubt”, zice americanu’. daca e dubii, io zic ca a procedat corect.

    si la treapta I la mine, acum 25 de ani, a fost o completiva directa cu dichis, dar nu era nici un dubiu: doar o varianta era corecta. in cazul de fata, si eu zic ca e subiectiva, da’ cica a mai evoluat gramatica intre timp…

  7. Ca e subiectiva sau predicativa conteaza mai putin. Ceea ce conteaza e haosul din actiunile lor, ale oamenilor alora din birouri, din guvern, din academii, oamenii aia de stiinta care au tupeul sa creada ca e ceva de capul lor.
    1. Este extrem de penibil ca “oamenii de stiinta” considera ca daca o citesti pe nas, cu intonatie de ambigua, propozitia respectiva devine predicativa. De aia’s doctori si docenti, ca sa spuna cum e treaba, nu sa se suceasca dupa vant. Nici sa defineasca niste reguli nu-s in stare, trec peste faptul ca puteau sa analizeze asazisa ambiguitate inainte de a deveni scandal. Chestia cu subiectele ascunse in fiset din martie e o abureala incredibila. Trebuie sa fii retardat ca sa expui subiectele posibilitatii unei fraude cu cateva luni inainte.
    2. “omenii” politici nu sunt in stare sa respecte regulile. Niciodata nu au facut-o, asta spune totul despre ceea ce suntem si mai ales de ce suntem cum suntem. Adica o tara in regres, o tara fara potential, o tara dezechilibrata, supusa vicisitudinilor de orice natura, si nu de azi, de ieri, ci cam din totdeauna.
    3. Diferenta intre un om intelept si un dobitoc este ca primul calculeaza consecintele faptelor sale, spre deosebire de bolovan.
    PS: Ce aveti domle cu Vanghelie si cu Eba daca regulile nu-s clare? Cum puteti avea pretentii la un joc cinstit daca regulile nu-s stabilite? Vai de capul lor academicieni si doctori si profesori si astia care se cred oameni de stiinta.
    Si-a cumparat e-book, zici, nene? Subliniez ca multe scoli din mediul rural nu au nici apa curenta, darminte calculatoare, ca sa nu mai zic de internet…Of, of, of, cata minte iti trebuie ca sa gandesti? @#$%^^& !!!

  8. complementară?
    :)))
    ai uitat sa subliniezi asta ca fiind incorect.

    subscriu la
    “Subordonata e predicativă toată ziua”

  9. Eu o vad predicativa.
    “Ceea ce ma jeneaza este dificultatea” se poate citi ca “Jenanta este dificultatea”, si atunci se vede “Ceea ce ma jeneaza”=predicativa.

    Mi se pare aiurea ca la un examen national se dau subiecte pe care nici “specialistii” nu pica de acord. Ce-o sa rad cand TOATE cele 3 variante vor fi considerate corecte…

  10. Nu-i chiar asa complicat. “Ceea ce ma jeneaza este dificultatea” se transforma in “Jena este dificultatea”, incerc sa imi dau seama de unde ai scos “jenanta” dar nu reusesc.