N-o să ne învățăm minte niciodată. Un gând despre Don McCullin la Tate Britain

N-o să ne învățăm minte niciodată. Un gând despre Don McCullin la Tate Britain

44 lire mai târziu, mi-am făcut upgrade la membership-ul Tate anual. Așa că am ajuns, aseară, la un private view al expoziției de la Tate Britain (cu planul vechi, nu puteam avea acces la astfel de evenimente).

Don McCullin e unul dintre cei mai cunoscuți fotoreporteri din lume. Ba mai mult, e unul dintre cei mai importanți fotografi de război din toate timpurile. A trecut, probabil, prin toate războaiele importante de după 1950. Să-i vizitezi expoziția de la Tate e o subestimare.

Până să intru-n pâine, apropo de ideea din titlu, o precizare. Ce e diferit la expoziția asta, deschisă până pe 6 mai la Tate Britain, e faptul că toate printurile din expoziție sunt făcute de McCullin însuși, cu mâna lui. Omul este obsedat de aspectul ăsta și se întoarce sistematic la întreaga colecție de filme. Le ia la mână, alege cadrele, intră-n camera de developare, pregătește hârtia, substanțele, trage de ele până iese ce vrea el.

E drept că expoziția cuprinde exclusiv printuri alb-negru, dar sunt impecabile. Per total, imaginile sunt impecabile, de la claritate, contrast și până la detaliile din umbre.

Dar ce te lovește, de fapt, e colecția uluitoare de războaie. De la Vietnam la Cipru, de la Irlanda de Nord la Irak și Siria, de la Congo și Nigeria la Liban sau, pur și simplu, Berlinul în timpul ridicării zidului. Întregul ghid al expoziției e aici.

Te izbește puternic în figură pentru că îți dai seama că n-o să ne învățăm minte niciodată. Războaie pornite din motive stupide, urmările lor dezastruoase, morții, răniții și foametea.

De la Beirut la Belfast via Limassol, lupte cauzate de chestiuni religioase. Te uiți la retorica politică de azi și n-auzi decât discursuri antimusulmani și, în creștere, din nou!, antisemite. Suveranitate și prostie.

Te uiți prin câte războaie a trecut McCullin și te-ntrebi cum de mai e zdravăn la cap. Și astea-s doar câteva din ultimii cincizeci de ani. Ai crede că lumea, de la al doilea război mondial încoace, a mai evoluat, a mai învățat una, alta, că nu se mai moare de foame, că mai avem un pic și eradicăm sărăcia, că vaccinurile au eradicat zeci de boli care te omorau din fașă, că, în curând, nu va mai trebui să ne rupem spatele pentru că munca fizică va fi preluată de roboți, că suntem la doi pași de a putea trăi din ce ne place să facem, nu din ce ne oferă societatea. Și totuși…

Te uiți la imaginile din anii ’70-’80 din Anglia, la sărăcia de atunci, și compari cu lumea de azi, și nici măcar nu poți să-ți imaginezi cam cât de mare e diferența, cât de mare e distanța. Nici măcar ultimul cartier din România de azi nu arată cum arăta un sfert de Londră sau jumătate de Liverpool în anii ăia.

Și totuși, degeaba am trecut prin revoluția industrială, degeaba trecem printr-o revoluție digitală, Secolul Vitezei nu doar că s-a prelungit, dar a luat atât de multă viteză, încât trece pe lângă noi în timp ce noi rămânem în urma lui. Bine ai venit, Singularitate.

N-o să ne învățăm minte niciodată. Avem aproape tot ce ne trebuie, dar vrem mai mult. Avem mijoace tehnologice de neimaginat acum zece ani, dar le folosim ca să ne rățoim unii la alții pe facebook sau pe twitter. Avem toate mijloacele de a evolua, dar nu putem să ne lepădăm de invidie, de răutate, de ură și de lăcomie. Vrem mai mult, dar doar pentru noi, deși avem deja mai mult decât putem duce.

PS: Mai jos, câteva dintre imaginile din expoziție care mi-au plăcut. Calitatea nu e grozavă, sunt făcute cu mobilul în bezna specifică muzeelor și desaturate (în original, sunt alb-negru; și redimensionate) în Photoshop. Se văd, în unele, reflexii, n-am ce-i face, asta-i viața.

Limasso,, Cipru, 1964
Londonderry, Irlanda de Nord, 1971
Londonderry, Irlanda de Nord, 1971
Oameni din tribul Karo, Etiopia, 2004
Brick Lane, Londra, mijlocul anilor ’70
Tabără de refugiați din Bangladesh, la granița dintre India și Pakistan, 1971

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.