Două civilizaţii

Două civilizaţii

Un distins profesor universitar, d. I. Simionescu, care a fost de curând la Marienbad, e minunat de civilizaţia de pe acolo. Îşi aduce aminte că, fumând odată într-o pădure de lângă Viena, un jandarm i-a spus “verboten” şi era mai-mai să-l amendeze. Pornind de la această pildă, d. profesor e înclinat să compare România cu Africa.

Să-mi dea voie d. profesor să nu fiu de acord cu d-sa şi să afirm că între civilizaţie şi ordine nu e nicio legătură, ba, mai mult, că de-ar fi, noi am fi sortiţi să rămânem într-o veşnică sălbăticie africană. Ordinea e chestiune de rasă. Popoarele nordice, în special germanice, au o mare înclinare către supunerea la iniţiativa colectivă. Eu cred că un neamţ lăsat într-o pădure unde n-ar fi scris pe fiece copac “la dreapta”, “la stânga”, “în sus”, “în jos”, “interzis” etc. s-ar rătăci. Mediteraneenii însă, fie ei de o civilizaţie oricât de veche, nu pot suferi limitarea individualităţii. Eu am văzut la Roma vardişti italieni cărora guvernul le dăduse pompoase uniforme de metropolitani britanici, care însă mâncau cireşi din cască. Totdeauna un italian va admira ordinea germană fără s-o respecte şi un german se va entuziasma de debandada orientală fără s-o poată util mânui. Dau, spre folosinţa d-lui profesor, două scene caracteristice.

Popescu se află într-un oraş din Germania. E căldură mare. Trecând printr-un parc, concetăţeanul nostru o ia prin iarbă, pe la umbră. Un agent cu căutătură fioroasă strigă gros:
Verboten!
D. Popescu (fugind repede pe alee, fâstâcit): – E “verboten”? Scuzaţi, n-am ştiut! Măi, ai dracului, ce ordine! Unde vezi aşa ceva la Bucureşti?

Încă plin de emoţie, d. Popescu scoate o ţigare, o aprinde şi aruncă băţul de chibrit pe jos. Acelaşi glas grozav răsună:
Verboten!
D. Popescu a înlemnit. Agentul îi arată cu degetul chibritul. Compatriotul meu şi al d-lui Simionescu se pleacă umilit, ia chibritul de jos, în pune în buzunar şi se retrage de-andaratele, salutând mereu şi bâlbâind:
– Am înţeles, să trăiţi, verboten, scuzaţi, vă rog…
Măi, ai dracului, ce civilizaţie! Phi! Să fie la noi asta!

A doua scenă se petrece la Bucureşti, în Cişmigiu. D. Popescu calcă ţanţoş pe iarbă.
Un sergent (umil) – Conaşule, să trăiţi, nu-i voie! Popescu – Ce nu-i voie, mă?
Sergenul – Nu-i voie, să trăiţi, a se călca pe iarbă.
Popescu (imperturbabil) – Da’, ce mă, e moşia ta?
Sergentul – Nu e a mea, conaşule, da’ e orden!
Popescu – Cum mă, pungaşilor, d-aia plătim noi impozite, să nu putem călca pe iarbă verde?
Sergentul (convins în parte şi el, nemaiavând argumente).- E orden, mă rog, vă facem contravenţie…
Popescu – Mie să-mi faci contravenţie?
Sergentul – Păi, dumneavoastră, dacă e orden!
Popescu – Ştii tu cine sunt eu, mă?

Sergentul intimidat nu ştie o clipă ce să facă şi spre a-şi disculpa autoritatea atinsă face din umeri către spectatori cu sensul: – Ce să-i fac, dacă nu vrea! Se retrage bolborosind ceva ce se poate simboliza: D.Î.P.M.
Popescu îşi vede de drum indignat şi exclamând: F.V.M.Î.C.

George Călinescu, “Două civilizaţii”. Articol publicat la 26 iulie 1938, în Adevărul literar şi artistic. Via Tudor Juravlea. Republicat într-un volum în 1973, publicat ulterior şi în Magazin Istoric. Rogu-vă, trageţi singuri concluziile.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

5 comentarii

  1. vorbind serios: pana si nemtii recunosc ca ciomagul lui Bismarck i-a civilizat. In imperiul habsburgic ordinea era mentinuta cu amenzi si se vede si azi in Ardeal. PS. amestecarea etniilor facuta de habsburgi a netezit multe asperitati: nu e anormal sa vezi un Eckstein-Kovacs sau Emerich Jenei in RO (chapeau) sau Sosnovski sau Popovic (citit popovici).

  2. Eu cred ca daca s-ar mari amenzile si ar fi aplicate legile la sange in 2 ani se curata Romania. Chestia e ca nu-i convine nimanui. Gandeste-te numai la faptul ca poti parca pe strada doar daca e mai lata de 6M si trebuie sa lasi minim 1.5M pe trotuar liber. Asta inseamna ca pe nici o strada/alee dintre blocuri nu se poate parca. nu ca ar fi rau, dar na. Legea e buna dar sa se aplica la altii intai :).

  3. Zice bine Combo. Legi avem si noi, dar nu le respectam. Din povestea cu popescu agresiv si sergentul umil singura concluzie pe care o putem trage este ca cei doi nu au nici o urma de respect de sine, ceea ce ii face sa fie atat de agresivi/umili in situatiile date.
    Dar ce putem face pentru ca astfel de personaje sa-si castige respectul in societate?

  4. Foarte bine alese cele doua paralele. Am stat un timp in Croatia, o zona de coasta unde-si petrec regulat concediile austriecii cu familiile lor. Croatii, au un anumit grad de civilizatie si respect pentru natura: au zone de coasta protejate cu vegetatie salbatica unde n-ai voie sa arunci nici un bat de chibrit si nici gand sa faci vreo friptura. De aceea, la intrarea in rezervatia in care poti face si plaja, atunci cand platesti taxa de intrare, ti se inmaneaza si o punga in care sa-ti depozitezi resturile urmand ca la intoarcere sa o aduci la ghena plasata special la intrare.

    Totusi, am vazut nemti si austrieci,si nu putini, care-si abandoneaza fara jena resturile pe marginea drumulului atunci cand poposesc desi la ei in tara nu ezita sa-ti faca morala pentru ca nu ti-ai sortat bine gunoiul.

    Tot acum imi vine in minte alta intamplare. Ne mutasem de curand intr-o zona periferica a Zürich-ului si primul lucru pe care trebuie sa-l faci acolo este sa te inregistrezi la primarie si sa-ti rezervi locul de parcare. De la supermarket poti cumpara un cadran de ceas cu limbi mobile pe care-l pui in parbriz. Nu puteai stationa in zona respectiva fara sa platesti mai mult de patru ore.Asa ca noi alergam din patru in patru ore la masina si tot mutam limbile pe cadran. Si politistul si el. Si azi amenda, maine amenda pana ce am alergat intr-un suflet la primarie sa ne rezervam locul. Zi frumoasa, alex.

  5. „Ordinea e chestiune de rasă. Popoarele nordice, în special germanice, au o mare înclinare către supunerea la iniţiativa colectivă.”
    1938, e de înțeles. probabil autorul a vrut a se scrie cultură/tradiție istorică șamd. rasa – în sensul ei biologic și antropologic, cu toate ambiguitățile de rigoare – n-are nimic de-a face cu asta.