Toate semnele arată că Dragnea vrea să scoată România din UE

Dragnea și cu Tăriceanu au făcut, în ultima vreme, cam tot ce e omenește posibil să distrugă tot ce mai mișcă în țară. Au început cu demolarea justiției, au continuat cu demolarea economiei, au continuat cu discursul populist, iar următorul pas logic e să anunțe un referendum pentru ieșirea din UE.

Știu că pare imposibil acest lucru, că românii vor veni să voteze pe rupte rămânerea, dar terenul a fost testat încă de acum vreo jumate de an, când la Antena 3 era băgat în seamă un dubios care visa Roexit. Au aruncat ideea la mișto ca să vadă reacțiile. S-au scandalizat trei site-uri de știri și o mână de oameni și toți au ridicat din umeri, “hai, mă, nu se poate“.

De jumate de an încoace, televiziunile de știri o țin una și bună cu promovat discursul naționalist și conspiratita. N-a prins Soroș, n-a prea mers nici cu statul paralel așa cum se așteptau, așa că acum o dau din topor direct: “ni se dictează de la Bruxelles” și “conspirația bogaților” și “UE trebuia să vină să ne facă și n-au făcut nimic” și cum ne fură ei nouă suveranitatea.

Fiți atenți la tipul de discurs: “Am intrat în UE, dar nu suntem obligați să mâncăm toate E-urile” (sursa) sau “Îl întreb pe Cioloș: are vreo legătură cu un serviciu secret francez?” (sursa) sau “Am vrut să intrăm în UE pentru o viaţă mai bună, pentru mai multă libertate, nu pentru a ne întoarce la frică şi teroare” (sursa).

Astea-s doar ultimele pe care le-am păstrat eu deschise în tab-uri. Dar, pe principiul “gura păcătosului”, în ultimul citat, Dragnea o spune pe aia dreaptă. Hai s-o traduc în câțiva bumbi:

  • “am vrut să intrăm în UE pentru o viață mai bună” = am vrut să intrăm în UE ca să putem fura mai mult
  • “pentru mai multă libertate” = să putem să ne extindem mafia peste granițe, dacă e nevoie, să avem parte de acces liber la mărfuri mai ieftine pe care să le vindem apoi statului la suprapreț
  • “nu pentru a ne întoarce la frică” = nu pentru a fura ca înainte, furând de la șefii noștri sau trebuind să dăm dreptul mai sus, ca pe vremea lui Năstase
  • “și [fără] teroare” = nu ca să fim pândiți de alde Kovesi, să ne bage în pușcărie

Și ca să fie tacâmul complet, Dragnea l-a scos de la naftalină și pe Sebastian Ghiță. Au revocat mandatul de arestare și l-au primit înapoi cu brațele deschise pentru că au nevoie de un individ care să fie mai vocal decât ei, să spună lucrurile pe care ei nu vor să și le asume.

Cred c-am mai scris la un moment dat despre cum Dickhead și cu Șerban Nicolae sunt trompetele lui Dragnea, ăia care tre’ să scoată pe gură toate aberațiile ca să n-o facă el. Cam la fel trebuie să fie și cu Ghiță, pus să producă tâmpenii de genul ăsta:

Trăiască România mare, unită şi suverană! Campania această electorală nu este despre Europa, Bruxelles, şi ONG-urile lui Soros, campania aceasta este despre noi, despre români! (sursa)

Și mai ales trăznaia asta:

România va fi o ţară în care pământurile şi pădurile vor reveni în posesia statului român. Gazele din Marea Neagră, aurul de la Roşia Montană, petrolul luat de OMV trebuie să revină statului român. Dacă americanii au ales un preşedinte, Donald Trump, care a promis o Americă Mare, de ce nu ar vota şi românii pentru România Mare? Profit de prezenţa voastră aici pentru a striga din tot pieptul meu de român: Trăiască România Mare şi Suverană.

Băi, nu știu cum se face, dar de fiecare dată când apar unii care se bat cu cărămida-n piept că-s patrioți, toți, dar toți! sunt niște borfași condamnați penal. Toți vor suveranitate pentru că ei sunt statul, iar gazele, aurul, petrolul trebuie să revină statului. Adică lor.

Scopul lor unic e acela de a fura cât de mult pot. De a pune mâna pe putere pentru a nu fi prinși. Pentru ei, o dictatură de factură rusească e ceea ce le trebuie. De aia îi auzi numai cu suveranitatea în gură.

Scopul ultim al penalilor e suveranitatea borfașilor, e o ieșire din UE care să le permită să fure cât mai mult. Și să nu vă mirați dacă auziți, curând, despre cum Rusia este prietenul de nădejde al României.

Ah, că uitam: “nu, băi, n-are cum să se întâmple, românii nu sunt proști“. Așa au zis și englezii până s-au trezit cu Brexitul. Plus toată propaganda naționalistă și anti-UE și la foc continuu, sprijinită și de oficioasele rusești, că doar nu degeaba a fugit Ghiță în Serbia (o țară care colcăie de agenți de-ai lui Putin și un fief rusesc).

Tehnic vorbind, cred că un no-deal Brexit ar fi cea mai bună veste pentru Uniunea Europeană. UK este o economie imensă, iar o scădere de aproape 10% în primul an, precum se preconizează, ar mai calma un pic spiritele euroscepticilor.

De asta sunt și convins că Dragnea calcă accelerația pe retorica anti-UE, pentru că vrea să ajungă în punctul fără întoarcere, pe cât posibil sperând că Brexitul va mai fi amânat vreo doi ani. Ar fi un motiv suplimentar să urle că iată, englezii au învins, deci se poate.

PS: Știu că e amuzant să-l auzi pe Vâlcov cum acuză conspirații masonice și imperialiste ale agențiilor de rating, dar am o vagă bănuială că mai toți pesediștii au chiloții maro. De aia visează aurul de la Londra. Dacă imbecilii nu zboară de la guvernare curând, salutul oficial în România va fi “Să trăiți, tovarășe“. Puneți-vă centurile de siguranță sau începeți să faci cozi la Pașapoarte.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

3 comentarii

  1. Acum nu mai ai voie sa aduci o critica uniunii europene ca vrei sa iesi din ea? UE nu este un fat frumos, intrarea in UE ne-a adus avantaje cat si dezavantaje. Analiza este mult mai complexa, dar cine sa o faca, jurnalistii de 2 bani. Ai dat-o rau in bara cu articolul asta.

  2. Ia zi, care sint dezavantajele?

  3. Cum care sunt dezavantajele? Aleg aleatoriu una buna si foarte de interes in Romania: UE a impus 5 reguli privind fetele de perna si 109 reguli privind pernele. Sa nu mai zic de cele 31 de legi legate de periute de dinti, desi la noi nu prea sunt folosite. Cum e posibil asa ceva?!?! Suntem sau NU UN STAT SUVERAN!!!! Sa nu vina UE sa ne impuna reguli privind fetele de perna.
    Sa te plangi ca UE are dezavantaje in conditiile date e ca si cum te-ai plange ca pentru a stinge incendiul pompierii au venit cu galeti cu apa. Intr-adever, ai putea sa te plangi ca nu au masini cu furtun, presiune, extinctoare, elicoptere, etc., dar in momentul de fata ITI ARDE CASA. Hai sa o stingem, si dupa sa ne luam de ei.

    A…ignora asta, am citit ca vor sa legifereze ce curbura trebuie sa aiba o banana. HUA UE. LOVE ALL BANANAS! ROEXIT!!!!!!!!!!!!!!!!!