L-au băgat pe Dumnezeu în manualul de geografie! Să băgăm religia pe gît!

Lucian Mîndruţă scrie, pe propriul blog, că l-a găsit pe Dumnezeu. Şi nu oriunde, ci în manualul de geografie de clasa a şasea al fiului lui. Un copy/paste scurt, ca să înţeleagă toată lumea şi modul în care autorii l-au strecurat pe creatorul suprem:

În cartea de geografie a băiatului meu, clasa a VI-a, Pămîntul a fost creat acum 3 miliarde de ani, printr-un eveniment natural. Sau nu? O casetă în text oferă şi varianta religioasă: Pămîntul a fost creat de Dumnezeu, acum 6.000 de ani. Aşa scrie în Biblie, explică autorul manualului.

Vorbim, totuşi, de un manual de geografie, nu de unul de religie. Ceea ce îmi dă idei. În curînd, vor fi rescrise şi manualele de biologie. De exemplu, să se precizeze clar că primul om a fost Adam, creat din lut, iar moartea nu este cea explicată medical, ci e întoarcerea la origini. Adică în pămînt.

Fizica şi chimia pot fi rescrise astfel încît elevii să înveţe că nu există formule sau probleme, ci doar preoţi care transformă totul prin slujbe şi incantaţii. La istorie, putem la fel de bine să studiem biblia.

Dilema mea este următoarea: Dumnezeu a ajuns în manualul de geografie din cauză că autorii sînt nişte idioţi habotnici sau a ajuns acolo din cauză că există o strategie educaţională atît de inteligent creată, încît biserica trebuie sprijinită? Pentru că, din cîte-mi amintesc, religia era opţională în şcoli, nu obligatorie.

Aş putea, la fel de bine, s-o dau în teorii ale conspiraţiei, să spun că e o înţelegere între biserică şi politicieni. În fond, cunoaştem atîtea cazuri de popi care au făcut campanie electorală. Mă tem însă că e vorba doar de prostie.

crede

18 comentarii

  1. Din pacate, nici macar explicatia “stiintifica” din manual nu este adevarata. In realitate, Pamantul s-a format acum circa 4.5 miliarde de ani. http://en.wikipedia.org/wiki/Age_of_the_Earth

  2. Trebuie sa fii retardat sa crezi ca toate au fost create “de la sine”.
    La baza fiecarei stiinte sta o intelepciune mult mai complexa decat a unuia ca Lucian Mandruta sau Alex Mihăileanu.

  3. Problema mea e ca in Biblie nu scrie cat de vechi e Pamantul. Vrand sa impace si capra si varza, i-au infuriat pe toti, cu exceptia marginalilor YEC.

  4. Chiar poate cine sa spuna cu exactitate ca asa a fost sau ca nu a fost? Nu!

    Autorul a vrut, probabil, sa dea doua variante in sensul ca la religie o sa invete altceva si sa fie constienti ca nimic nu este sigur.

  5. @Andreea: Oamenii de stiinta stiu sa spuna cu aproximatie. Varsta reala (de aproximativ 4.5 miliarde) a fost determinata prin metoda Carbon 14.

  6. @Daniel Popescu
    14C nu se poate folosi pentru datari de asa lunga durata (max. 60 000 ani), carbonul se foloseste in datari de material organic. 14C in meteoriti este altceva, este produs prin impactul unor protoni, neutroni, etc, cu material din univers/atmosfera terestra si a fost descoperit de foarte curand, inca in stadiu initial de cercetare. Asa ca mai citeste… Datarile radiomentrice includ si alte metode care se pot folosi pe perioade lungi!

  7. Si daca tot pretindeti ca puteti fi “buni fara Dumnezeu”, ce ar fi sa o dovediti renuntand la sloganurile astea mincinoase gen “crede si nu cerceta”?

  8. Nu multă lume ştie că teoria evoluţie a lui Darwin a fost scoasă din manualele de biologie de pe vremea lui Hărdău.

  9. 1. consideratie generala.
    orice preot al oricarei religii vrea sa fie urmat de enoriasi. pentru asta ii trebuie autoritate. in ochii multora autoritatea se distruge cu raspunsul ‘nu stiu’. asa chiar daca ‘nu stiu’ e raspunsul corect si sincer, pentru unii varianta fabulatiei neverificabile creeaza autoritate (Andreea poate lua de buna versiunea bisericii). intrebarile despre cosmogeneza au aparut inainte ca stiinta sa aiba o baza teoritica solida sa raspunda. astfel cei care au vrut sa obtina autoritate din fabulatii, au fabulat pe tema creeari pamantului ca sa arate ca sunt atoatestiutori.
    nu, oamenilor bisericii nu le place sa le fie contestata autoritatea chiar si pe considerente logice. Vezi cazurile Galileo, Copernic, Giordano Bruno.

    2. teoria constipatiei (conspiratiei pentru cei ce o iau in serios)
    de mult timp, poate imediat dupa revolutie daca nu chiar inainte (cred de dinainte dar nu existau sondaje pe atunci) biserica si armata sunt creditate cu mai multa autoritate decat politicienii. de aceea avem la sarbatori oficiale defilari de armata cu sobor de preoti alaturi de politicieni: poate in mintea oamenilor se transfera increderea in preoti catre increderea in politicieni. pe o viata politica lipsita de virtute, cei care predica o lista de virtuti le sunt acordate incredere si autoritate. iar biserica isi sustine ideile ei fixe de acum 2000 de ani. povestea de mai sus, cu biserica care nu accepta contestatii logice iar cu politicienii autotransformati presuri in fata ei. s-a ajuns la aberatia ca ‘preafericitul’ sa condamne public un parlamentar fiindca e ateu (e vorba de pletosul ecologist, fost consilier al lui Ponta), desi constitutia garanteaza (sanchi) libertatea credintei.
    Eu cred ca autorul manualului nu a vrut sa se puna rau cu preotii care predau la scoala.

  10. Pun sub semnul intrebarii informatia despre continutul manualului .Pornesc de la ideea ,ca in clasa a 6-a se preda geografia Europei . Geneza Pamantului apare in manualul de clasa a 5-a in geografia generala . Cunosc 4 manuale de geografie acreditate de MECTS ,in niciunu nu apare informatia furnizata de domnul Mandruta . Daca este informatia reala ,si exista acest manual ,lectia respectiva a fost predata in luna septembrie . De ce nu s-a reclamat pana acum ,sau de ce nu s-a facut foc de tabara din aceste manuale pana in februarie ?

  11. @neagrigore: comentariul tau lasa sa se inteleaga ca situatia persista. De ce nu spui si cand a fost reintrodus darwinismul?
    @silviu:1. Considerentele logice ale lui Giordano Bruno erau, de exemplu, metempsihoza si transmigratia sufletelor, ale lui Galilei ca mareele erau cauzate de miscarile Pamantului, iar Copernic nu a avut de suferit defel de pe urma bisericii. 2. poate ne pui la dispozitie si ceva referinte care sa ateste aceste afirmatii.

  12. @AT:
    despre Bruno: http://en.wikipedia.org/wiki/Giordano_Bruno#Bruno.27s_cosmology

    ‘Bruno believed (and praised Copernicus for establishing a scientific explanation for the fact) that the Earth revolves around the sun’
    ‘Late Vatican position[edit]
    The Vatican has published few official statements about Bruno’s trial and execution. In 1942, Cardinal Giovanni Mercati, who discovered a number of lost documents relating to Bruno’s trial, stated that the Church was perfectly justified in condemning him. On the 400th anniversary of Bruno’s death, in 2000, Cardinal Angelo Sodano declared Bruno’s death to be a “sad episode” but, despite his regret, he defended Bruno’s prosecutors, maintaining that the Inquisitors “had the desire to serve freedom and promote the common good and did everything possible to save his life.”

    despre Galilei:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Galileo_Galilei#Controversy_over_heliocentrism

    ‘Biblical references Psalm 93:1, 96:10, and 1 Chronicles 16:30 include text stating that “the world is firmly established, it cannot be moved.” In the same manner, Psalm 104:5 says, “the Lord set the earth on its foundations; it can never be moved.” Further, Ecclesiastes 1:5 states that “And the sun rises and sets and returns to its place.”[51]
    Galileo defended heliocentrism, and claimed it was not contrary to those Scripture passages. He took Augustine’s position on Scripture: not to take every passage literally, particularly when the scripture in question is a book of poetry and songs, not a book of instructions or history. ‘

    Copernic nu si-a publicat cartea despre heliocentrism doar atunci cand era pe moarte si oricum a fost interzisa o perioada.

  13. @Silviu: Ceea ce ai scris acum e corect si mult mai obiectiv decat formularea initiala. Nimanui nu-i place sa-i fie contestata autoritatea. Dar sigur ca sa analizezi cazurile e mai greu decat sa insiri o serie de nume. Dupa cum cred ca ai citit si tu pe Wikipedia, Giordano Bruno a fost condamnat pentru chestiuni care n-aveau nimic de a face cu stiinta, dupa legile seculare de la acea vreme. Galileo nu a putut sa-si justifice teoria cu argumente convingatoare, de aceea biserica a considerat ca e prudent sa ramana la consensul stiintific din acea vreme. Ca urmare, cartea lui Copermnic a fost suspendata temporar.

  14. In plus, luteranii au fost mult mai virulenti cu Copernic, dar despre asta nu vorbeste nimeni.

  15. @AT, „manualele de pe vremea lui Hărdău” credeam că nu e nici o confuzie. Dar contează mai puţin, mi se pare mult mai amuzat că este considerată drept o poveste care poate fi scoasă sau re-introdusă după bunul plac al inimii sau al lobbyului.