Economic vorbind, China e supraevaluată. Cîteva speculaţii pe marginea contextului economic actual

Uniunea Europeană va crăpa, moneda Euro va dispărea, Statele Unite ale Americii sînt în colaps, China e pe val, capitalismul moare, Nouriel Roubini vede viitorul în Karl Marx şi încă vreo cîteva aberaţii pe care le-am citit recent în presa internaţională. Revine tendinţa de a semăna panică prin intermediul presei şi tare mă întreb în interesul cui se întîmplă toate astea. Să le luăm pe rînd, că merită tratate separat.

Luaţi tentativa asta de analiză economică pe internaţional şi, după ce terminaţi de citit, înjuraţi-l pe cel care-a scris-o, că Realitatea a dat-o anonimă. Sînt cîteva idei luate cu copy/paste şi puse ca text de deschidere pe site. Dar ideile sînt interesante, că sumarizează discuţiile din ultima perioadă. Adică cele pe care le-am enumerat în prima frază.

Moartea Europei

Nouriel Roubini, aţi auzit de el – Dr. Doom al economiei, cel care a prevestit criza -, avertiza că trebuie luate măsuri şi că, una dintre ele, ar putea fi renunţarea la moneda Euro. În teorie, Roubini nu greşeşte. În practică, presa nu a spus că “ar putea fi”, ci că “trebuie”. Între timp, revista Time duce o campanie interesantă, de vreo cîteva numere încoace, în care spune că se apropie sfîrşitul Uniunii Europene. Unele idei exprimate, precum “economiile din coada clasamentului, care nu dau semne de creştere, trag Europa în jos” sînt valabile. Dar pînă la destrămarea UE mai este destul. Iar dacă aţi fost atenţi la ştiri, după întîlnirea Merkel – Sarkozy, se vorbeşte de un mare stat federal, după modelul SUA.

Am rîs cînd l-am auzit pe Băsescu vorbind despre asta ca despre viitorul UE, dar la o privire mai atentă, dacă nu se vrea fărîmarea UE, cam acolo ne îndreptăm. Pentru că trebuie o legislaţie unică şi o constituţie comună, la care să se adauge şi ceva legislaţie locală. Şi mai trebuie nişte organisme de control superioare celor statale.

Băsescu a folosit cuvintele nepotrivite, precum “renunţarea la suveranitate“, formulare care nu face decît să stîrnească sentimentul cultivat de Iliescu, “noi nu ne vindem ţara“, şi să minimizeze efectele cu adevărat pozitive. Anume distrugerea unui sistem extrem de corupt în România şi controlarea sa de către o organizaţie care are toate uneltele necesare pentru stimularea unei economii reale, nu a uneia de faţadă, precum cea actuală.

Colapsul Statelor Unite ale Americii

În prezent, criza economică se face resimţită serios în SUA. Valul al doilea, nu-i aşa? Au datorii cît nu pot să ducă şi… stop. Dacă aţi fost atenţi la declaraţiile recente, un oficial al FED a declarat că nu se pune problema de colaps, SUA poate oricînd să tipărească mai mulţi bani. Cu preţul creşterii inflaţiei, pentru SUA nu e o problemă. Toată lumea a luat în derîdere declaraţia, însă omul a fost sincer. O ţară cît un continent, cu peste 250 de milioane de locuitori, nu poate să moară peste noapte. Permiteţi-mi să reformulez: o civilizaţie bine pusă la punct, cu o legislaţie bine gîndită, nu va muri aşa uşor. Cam pe acelaşi principiu românesc “nu mor caii cînd vor cîinii“.

Uitaţi-vă la TV, în România, şi fiţi atenţi la propagandă şi la jocurile politice, de la partidele de la putere şi pînă la cele de opoziţie. Şi în SUA e la fel. S-a ajuns la un acord şi “2 august, moartea Americii” s-a amînat. Pînă la finele anului, se va ajunge la un compromis. Problema SUA este că s-a pus un accent mult prea mare pe consum şi mult prea mic pe producţie. Mare parte din producţia companiilor americane este în… aţi ghicit, China. Cu nişte măsuri ai liberale (scăderi de taxe şi impozite, subvenţii etc.), SUA pot stimula producţia şi, deci, şi creşterea numărului de locuri de muncă, deci… reducerea şomajului, principalul motiv de nemulţumire al americanilor de rînd.

În iulie 2011, rata şomajului în SUA era de 9,1%. Comparaţi cu Spania, care are în jur de 21% ratâ a şomajului, şi care încă n-a crăpat. Diferenţa o face numărul locuitorilor. În 1983, rata şomajului era de 9,6% şi o ţară întreagă n-a murit. Vedeţi toate cifrele din 1980 şi pînă acum. Soluţii există, totul este să existe şi un compromis între politica de stînga a lui Obama şi cea de dreapta a republicanilor. Cert e că socialismul, în perioade de criză economică, nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată o soluţie. Din punctul meu de vedere, dolarul va mai scădea uşor pînă la finele anului, cînd Congresul SUA va stabili planul economic pentru anul viitor. Şi va urma o creştere a dolarului, spre bucuria speculanţilor şi spre tristeţea speculanţilor cu aur, al cărui preţ va scădea.

China e pe val… acum. Dar pentru cît timp?

Avantajul Chinei este că a devenit cea mai mare fabrică a planetei. Toată lumea produce cîte ceva în China. Dacă e să ne raportăm la şomajul Chinei – asta apropo de marele motiv de îngrijorare pe seama soartei SUA -, oficialii lor spun că e de 4,1%. Asta într-o societate comunistă, în care, cel mai probabil, peste 75% dintre angajaţi sînt plătiţi de stat, sărăcia e lucie în cel puţin jumătate de ţară, iar raportarea (cît de corectă poate fi o raportare de cincinal în patru ani jumate…) se face la aproape 1,4 miliarde de oameni.

Tragem linie şi zicem aşa: SUA acordă facilităţi pentru producţie şi marile companii se mută înapoi, creează locuri de muncă şi aşa mai departe. Sau se mută în Africa, oricum nu contează. La fel face şi UE. Cel mai mare client al Chinei este SUA, urmate – cel mai probabil – de Europa. Care va fi primul stat care va intra în colaps? Cît o să o mai ducă un stat socialist, care trebuie să ducă în spate 1,4 miliarde de oameni?

Moartea capitalismului? Poate a populismului…

Să socotim, acum, că SUA şi UE sînt nişte entităţi capitaliste. Economia capitalistă funcţionează pe un principiu cît se poate de simplu: profitul. Reluăm ideea de mai sus, cu subvenţii şi facilităţi şi relocarea unităţilor de producţie. Dacă e mai avantajos pentru companii, cîte vor mai menţine contractele cu China? Cît mai puţine, cel mai probabil.

Altfel, hai să ne liniştim. Ce se scrie în presa internaţională e 25% adevăr, 25% interpretare şi 50% panică. Ce-am scris eu mai sus e viziunea mea despre actualul context economic. Şi cred că e mai lucidă decît a multora, chit că eu n-am terminat ASE-ul, ceea ce, se pare, nu-mi dă dreptul să comentez pe teme economice.

6 comentarii

  1. Wolfgang Schauble, Ministrul de Finante al Germaniei, acum aproape o luna: daca tarile slabe vor sa fie salvate, trebuie sa renunțe la suveranitatea lor.
    Vine Basescu acum cateva zile si parafrazeaza anapoda, ne explica cam ce-a inteles el din ce se sopteste pe la colturi si adauga sintagma absolut cretina “Statele Unite ale Europei”. Sa cânte corul!
    Ce nu intelegi tu si probabil 99,9% din populatie este ca decizia deja s-a luat la fel ca in cazul tratatului de la Lisabona. Restul sunt studii de impact.

    PS. La noi, ca la faina triplu zero, vor lua pozitie in curand Udrea, Boc si Lazaroiu care vor declara acelasi lucru prost inteles prin telefonul fara fir.

  2. Alex, ai zis foarte bine,ma bucur ca apare cineva care sa ii mai potoleasca pe astia cu moartea capitalismului, dolarului, UE si care ridica in slavi China, doar pt ca li se arata vitrina, pe cearea sa o arate “partidul”.

    Unul din astia e si Adi asta..

    bai Adi, ceea ce zice Schaeuble, este ceea ce voiau si rusii in CAER samd.
    O sa fie cum a zis Basescu, a…

  3. Cred ca esti foarte optimist cand vorbesti de mutarea productiei inapoi in SUA. Subventii nu pot sa dea prea usor caci ar viola regulile WTO, iar impozitele nu au cum sa le scada prea mult la ce deficit au deja. Plus ca au o miscare Tea-Party care insista pe scaderea deficitului bugetar cu orice pret (adica taieri masive de cheltuieli publice).

  4. Uite un link pus de cineva pe un alt forum care arata cam ce se petrece in State. Si atentie, e vorba de un senator republican:
    http://www.youtube.com/watch?v=Tq1zpHF0J04

  5. alex,

    tratezi problema la fel de simplist precum ii acuzi pe tantalaii de la realitatea. sari prea repede de la datorii publice (deficite) la somaj si faci o comparatie aiurea sua/spania… anapoda, zau.

    despre subventiile pe care le vor acorda americanii, pot spune ca its not gonna happen. pt ca asta inseamna cheltuieli si mai mari sau venituri si mai mici la buget. adica deficit/datorii si mai mari. adica vor fi fortati sa dea drumul la tiparnita. ceea ce e f f f rau pt ei din doua motive. 1. se imprumuta si mai scump (rly, banii pe care ii tiparesti te costa mult mai mult decat valoarea efectiva a hartiei si cernelei) si 2. se strica raportul usd/rmb si… chiar nu stau sa explic ce efecte are asta…

    legat de china, cred ca problema pe care o semnalezi tu este chiar atu-ul lor. faptul ca aia traiesc in mizerie si muncesc ca prostii e un lucru bun. gandeste-te doar ca guvernul nu are nevoie sa creasca salariile si pensiile in preajma alegerilor pt ca pur si simplu nu exista alegeri.

    astea asa, la o prima citire.

    nu am pretentia ca pricep mare lucru din ce se intampla in lumea asta, insa simt din lectura acestui post ca nici tu nu prea intelegi.

  6. ps: comentariul a avut un ton mai negativ decat intentionam. sorry! te citesc in mod regulat si in general apreciez ce scrii. numai bine!