Emigrare: așteptări vs. realitate

Emigrare: așteptări vs. realitate

Că tot am citit vreo câteva articole despre cum văd românii o soluție în emigrare, să-mi dau și eu cu părerea într-o semicunoștință de cauză, că nu-s decât de o lună și aproape jumate în Anglia.

În esență, cred că avem cam două categorii mari și late de emigranți:

  • cei care pleacă la muncă – iar aici putem defini câteva subcategorii, anume:
    • expații, trimiși de companiile din țară să lucreze în afară sau promovați de multinaționale în joburi în altă țări
    • “căpșunarii”, adică cei care pleacă pe cont propriu să-și caute de muncă, fie cu ajutorul prietenilor deja plecați, fie de capul lor, fie prin agenții de plasare
  • scârbiții – cei din clasa de mijloc, cu ceva bani puși deoparte, profesioniști, cărora le e relativ ușor să-și găsească ceva în domeniul lor și care fug din țară din cauză că s-au săturat de… ceva – politică, PSD, lipsa autostrăzilor, ce vreți voi

Ar mai putea fi și o categorie de mijloc, undeva între expați și scârbiți, care au găsit deja un job și pleacă pe bani mai buni, nu neapărat pentru că sunt complet scârbiți, cât mai ales pentru că nu se mai omoară după România și ar fi dispuși să încerce și altă țară, dar nu aș cataloga acest grup drept o categorie de sine stătătoare.

Așteptările

Pentru cei din prima categorie, așteptările sunt destul de simple: vor să facă bani să trimită înapoi în țară și se așteaptă să muncească mult pentru ei. Unii ajung să se plângă că muncesc mai mult și se tot cotesc, schimbă joburi, schimbă țări, dar scopul e același: banii.

Pentru cei din a doua categorie, așteptările sunt de tipul “mă duc într-o țară civilizată unde n-am de-a face cu birocrația stupidă din România, unde politicienii își fac treaba, unde am șosele, unde știu că taxele mele se văd în spitale și-n educație” etc. Și preferata mea, “plec și scap dracului de discuțiile despre politica din România, de PSD, de dracu’ și de lacu’ etc.

Realitatea din teren

Odată mutat în altă țară, prima chestie care te izbește în față e birocrația locală. În cazul meu, în Anglia, a trecut o lună și ceva și încă n-am cont bancar (sunt self-employed, cum le zice pe-aici, contractor pentru o companie). Folosesc Transferwise pentru contul de business și Revolut pentru contul personal.

Observație: Transferwise e oribil și pică frecvent, dar e singura opțiune rapidă pentru a deschide un cont de business, câtă vreme Revolut încă n-au introdus complet opțiunea, iar lista de așteptare e de vreo trei luni. Practic, am încasat prima factură în Transferwise și am virat toți banii în Revolut. Ambele oferă conturi bancare locale, în UK, și ambele funcționează ca o umbrelă – teoretic, contul e pe numele tău, dar practic nu prea e. Cel puțin în UK și în SUA.

Legislația este, iarăși, ușor diferită. În UK, dacă ai un SRL și nici un angajat, iar tu ești director (echivalentul administratorului în România). poți folosi banii companiei cum ai chef. Mai exact, ai statut de SRL, dar ești taxat ca un PFA. Dacă nu-ți bați capul cu deduceri fiscale și alte trăznăi (iar la capitolul ăsta, Fiscul te caută și la biletul de autobuz dacă îl declari drept cheltuiala pe firmă), plătești din start 20% corporate tax. Adică un fel de impozit pe venit, că n-ai angajați și nici cheltuieli, deci e firma ta și, în consecință, cum ziceam, ești taxat ca un PFA în țară.

Realitatea din teren e că birocrația te mănâncă, aștepți pentru orice rahat până îmbătrânești și nimic nu se întâmplă fără să treacă prin poștă. Pentru numărul de asigurare socială (NINo), am așteptat trei săptămâni pentru că a trebuit procesat la mama naibii, prin Scoția, pentru că birocrații trebuie să mănânce și ei ceva indiferent de regiunea de pe insulă în care locuiesc.

Primele două luni sunt, pur și simplu, frustrante, pentru că ajungi la concluzia că birocrația din altă țară s-ar putea s-o bată pe birocrația de la tine din țară. Chestie care te dezamăgește din start. În plus, în funcție de țara în care pleci, inevitabil descoperi ceva care nu funcționează.

În UK, NHS e o varză completă. Dacă spitalele românești colcăie de mizerie (am vrut să scriu bacterii, dar aș fi spus prea puțin), sistemul britanic este sub dimensionat, timpii de așteptare sunt inuman de lungi, iar prețurile sunt uriașe atât la stat, cât și în privat. Cine se plânge că un RMN costă 400 lei în România n-a văzut o proformă de 5.000 lire în UK pentru același tip de imagistică, pe același segment.

“Vreau o țară ca afară, dar vreau ca afară să fie ca acasă”

De-a lungul perindărilor mele cu trenul, am auzit tot soiul de discuții între românii mutați în UK. Cele mai frecvente plângeri – și, implicit, motive de urât țara în care au venit la muncă – sunt legate de prețuri și de regulile prea stricte.

Pe românește:

  • dacă arunci un chiștoc pe jos și e un polițist prin preajmă, iei amendă; chiar și dacă e în civil, în timpul liber, dacă e minimum de zelos, are dreptul să te amendeze
  • dacă nu-ți separi gunoaiele (reciclabile și nereciclabile), nu e treaba gunoierului s-o facă pentru tine; dacă arunci jumate de sandviș în sacul cu plastice, metal și cartoane, gunoierul îți lasă sacul în fața ușii până săptămâna viitoare, când vine din nou să-ți ridice gunoiul. Dacă se repetă minunea și tu continui să le pui la grămadă, primești amendă
  • dacă dai flash-uri, se numește condus agresiv și iei amendă

Și tot așa. Cum constata și Cetin, apropo de Germania, civilizarea se face cu forța. “Ăștia sunt nașpa, dau amenzi pentru orice“, am auzit-o deja de prea multe ori de la români și niciunul nu face legătura între “e curat pe străzi” și “dacă nu s-ar da amenzi, ar fi jegul de-un metru“.

Oamenii

O chestie pe care a sesizat-o și sor-mea în Belgia, unde locuiește de aproape șapte ani, și pe care am sesizat-o și eu în Anglia: în Vest, oamenii sunt mult mai individualiști decât în zona balcanică. Au puțini prieteni spre deloc, în general cei din copilărie sau unul-doi colegi de muncă, și cam atât.

Partea cea mai amuzantă e când îi auzi pe români vorbind despre români: “Să te ferești de români, sunt cei mai nașpa” și chestii de genul “Rămăsesem fără bani, i-am cerut 50 lire pentru trei zile, când luam leafa, și nici nu mi-a mai răspuns“, de la cineva care se mutase de trei săptămâni în Anglia. Discuție pe bune, auzită în tren. Pentru că abia te-a cunoscut și, dacă e român ca tine, ți-e dator să te împrumute, sigur.

Majoritatea românilor, mai ales din zona clasei de mijloc, se plâng că românii de-acasă sunt “țărani“, “melteni” etc. Realitatea din teren e că-i la fel peste tot. Există o directă proporționalitate între meltenismul românilor și meltenismul englezilor, de exemplu. Diferența e că englezii sunt politicoși, că “nu se face” să-ți bagi și să-ți scoți în public, că doar ești englez, iar englezul, oricât de țăran, e un gentleman.

În rest, și englezul (la ăla sadea mă refer), la fel ca românul, scuipă pe stradă, e la fel de analfabet și uită să pună apostroafe (echivalentul lui “mă-ta are cratimă“, dar în limba lui Shakespeare) indiferent de funcție sau să scrie succesuri în loc de succese, evident, în engleză. La capitolul ăsta, nu e absolut nici o diferență.

Banii

Nu știu cum e în alte țări, dar în Anglia, totul e scump. Mai ales serviciile. Dacă încercăm o ecuație comparativă cu x și y, unde x e raportul dintre venituri și cheltuieli în România, iar y e raportul din Anglia, Anglia e relativ mai ieftină.

Am auzit, tot în tren, o discuție de tipul “Aici, de două lire, iei două beri. În Olanda, luam cinci de banii ăștia.” Adevărul este că da, raportat la prețurile din multe țări UE, Anglia e scumpă. Raportat la venituri, e undeva tot pe-acolo pentru chestii de bază precum mâncarea.

Unde te termină: serviciile. Chiriile nu sunt neapărat mari (raportat la x și y de mai sus), dar se adună utilitățile și taxa la primărie (un fel de impozit pe proprietate pe care nu-l plătește proprietarul, ci chiriașul). Am vrut să mă mut, după ce am încasat prima factură, și am ajuns la concluzia că, la o chirie de 600 lire lunar, costul total se duce lejer spre 1.000.

Dacă nu lucrezi în construcții, în transporturi sau în ceva bine plătit (precum zona de IT, design, comunicare), nu ai cum să pui la fel de mulți bani deoparte precum în alt colț de Uniune Europeană. Nu în Anglia, probabil că nici în Belgia.

La toate astea, se adaugă asigurările și alte cheltuieli. Toți românii se reped să-și cumpere BMW cu 1.500-2.000 lire, după care-l trimit în țară, că nu-și permit să dea 300 lire lunar pe asigurare și încă 200 lire lunar pe gaz (discuție pe bune, auzită în avionul spre București).

Observație: S-a umplut Bucureștiul de gioarse aduse din Anglia, dubițe folosite pentru transport de mărfuri. E suficient să aruncați un ochi în parcarea de la IKEA, unde stau oamenii pentru preluat mobila celor care nu vor să aștepte o lună pentru livrare, e plin. Le cumpără cu 500-1.000 lire de-aici și le folosesc în țară.

Observație: “Vin imigranții și ne iau joburile” și “Să nu se mai plângă, că nici ei n-ar spăla veceuri, noroc cu noi“, ambele sunt două replici idioate. În Anglia, cel puțin, motivul pentru care localnicii nu vor să muncească e că, în contul cotizațiilor plătite de-a lungul anilor, e mai profitabil pentru ei să stea acasă, pe benefits, decât să facă munca unui român, în construcții, pe 100-200 lire în plus față de cât oricum primesc de la stat.

Birocrația

Chestia care m-a dat peste cap pe mine ține de timpii de așteptare. Am sunat pentru un interviu la Job Centre, pentru NINo, m-au programat după o săptămână. A durat o gașcă de timp ca să-mi vină numărul de asigurare. Prin poștă, evident.

Am completat formularul pentru permis de conducere provizoriu (în Anglia, nu poți face școala de șoferi fără unul; nu-mi propun neapărat să o fac, dar un permis provizoriu se califică drept “proof of address“). Trebuie să aștept o săptămână ca să-mi vină – desigur, prin poștă – un formular pe care trebuie să-l completez și pe care trebuie să-l trimit înapoi și încă vreo două-trei săptămâni până când vine, de fapt, bucata de plastic.

Nu poți face nimic fără “proof of address“. Nu ai dovada domiciliului, nu poți deschide un cont bancar. Dacă nu ai cont bancar, nu poți închiria (partea asta o rezolvă Revolut, cel puțin temporar). Dacă nu poți închiria, nu ai “proof of address“.

Desigur, poți închiria o cameră într-o casă, dar acel contract, din cauză că nu e făcut printr-o agenție imobiliară recunoscută de bancă și din cauză că nu plătești council tax, ci îl plătește proprietarul, nu e recunoscut de bancă. Dacă n-ai cont bancar, nu-ți primești leafa (mă rog, mai există și indivizi, de regulă români sau polonezi, care plătesc la negru). E un cerc vicios complet.

Pentru un basic check, adică un soi de cazier fiscal, durează până la trei săptămâni pentru că cineva din Scoția trebuie să mănânce o pâine și, pe lângă el, trebuie plătiți și angajații poștei. Se putea, desigur, rezolva printr-un API, într-un sistem informatic, dura maximum trei zile cu tot cu – evident! – trimis prin poștă, dar de ce să lași oamenii pe drumuri?

Limba și xenofobia

Că tot făcusem împărțeala de la începutul textului, bariera lingvistică e foarte interesantă pentru românii care emigrează. Și asta pentru că, în cazul primilor, care vin pentru bani (și aici nu vorbim de expați), limba chiar e o problemă.

Cei care vin singuri nu prea au timp să învețe limba locului – la muncă muncești, acasă n-ai cu cine sta de vorbă. Cei care vin prin prieteni sau prin agenții nimeresc tot printre români. În multe cazuri, agențiile de plasare trimit – pe un șantier, să zicem – mai mulți români, cărora angajatorul le asigură cazarea. Vor auzi mai puțină engleză decât auzeau la TV acasă.

Asta e o problemă generală pentru toate comunitățile de imigranți. Între polonezi se vorbește poloneza, între arabi se vorbește araba și tot așa. Și e una dintre chestiile care-i calcă pe bătături pe localnici. Deunăzi, un taximetrist mi-a zis că vorbesc engleza mai bine decât alții care locuiesc de zece ani în Anglia. Mă mai plâng că încă n-am prins toate regulile de accentuare a cuvintelor și oamenii mă întreabă unde am învățat să vorbesc, că e prea bine pentru cineva venit de pe continent.

Asta ca idee despre tipul de imigranți cu care sunt obișnuiți și cu care abia pot schimba câteva vorbe. Dar, în fine, limbajul semnelor e universal.

Că ziceam de accente, engleza din teritoriu e diferită de aia de la școală sau de la TV. Vorba vecinului polonez, care a terminat filologie engleză la el acasă, engleza aia de la școală o vorbesc doar regina și cu ăia de la BBC.

La fața locului, există cel puțin trei feluri de a pronunța “Luton”, orașul cu aeroportul de lângă Londra. Nu e nici pe departe “Latăn”, ci e și “Lutăn”, e și “Liu-tăn”, e și “Luuuu-ăn” cu un t aspirat aproape lipsă. Sau, favoritul meu, o localitate de pe lângă Luton, Flitwick nu e “flituic”, cum l-ai învățat tu la școală, e “flitic”.

Și mai e “water”, pe care tu-l pronunți “oarăr” ori “oatăr” și care e pronunțat așa doar uneori, dar în majoritatea cazurilor, e fie “uuuu-aaa-t-ăăă” sau “ua-tăr”. Și stai de vorbă cu omul de la magazin și nu pricepe ce-i zici, că el e din alt cartier, unde o literă are asignat un alt sunet.

Politica

Pe marea majoritate a emigranților români nu-i prea încearcă vreo durere legată de aceste aspecte. Sau, în orice caz, nu foarte multe. Scopul lor e să facă bani ca să-i trimită în țară.

Pentru un “scârbit”, șocul cultural trebuie să fie destul de puternic, pentru că te trezești în fața aceluiași tip de probleme. Desigur, în Anglia, site-ul guvernului îți oferă toate informațiile posibile și imposibile, explicate ca pentru proști, dar dincolo de asta, te dai cu capul de aceleași probleme.

Convingerile politice sunt la fel de greu de clintit, iar problema expusă mai sus, cea a limbii, e unul dintre motivele pentru care au votat Brexitul. Imigrantul trăiește la el în comunitate și nu se spetește învățând limba, iar dacă mai și dă cu jula, e clar că toți sunt hoți, să se ducă la ei acasă.

Politica românească în “exil”

Însă pentru emigrantul român care provine din clasa de mijloc, lipsa de empatie – cum ziceam, mai greu cu amicițiile – și lipsa de ocupație în timpul liber, duce invariabil la aceeași frustrare.

Pentru românul educat și informat care emigrează, cel puțin în primă instanță, ajunge să nu fie nici o diferență între a locui acasă și a locui în străinătate. Pentru că, vrei – nu vrei, n-o să citești Guardian și BBC, ci tot Hotnews și Digi, și tot o să te oftici că nu se schimbă nimic.

Că tot m-a rugat Craig să-i răspund la niște întrebări pentru Emerging Europe, o bucată din răspunsul meu:

[F]or a regular informed middle-class Romanian immigrant, there isn’t such a big difference when it comes to staying in the country or moving abroad. The Romanian politics will annoy you just the same, and the news will follow you everywhere you go. You’ll just not have as much time on your hands to think about it. That’s basically the first lesson you learn when you move: you can leave the country, but the country refuses to leave you.

Până ajungi să-ți faci prieteni și să devii parte dintr-o comunitate, chiar să nu-ți mai pese de ce se întâmplă în România, frustrarea va rămâne. Nu se schimbă absolut nimic. Pur și simplu, nu vei mai avea la fel de mult timp să freci duda pe facebook și să te enervezi la fel de des. Dar în timpul liber, te vei enerva la fel. Autostrăzile și curățenia de pe strada ta nu compensează lipsa socializării.

În concluzie,

  • civilizația nu se clădește pe bază de mieunat și plâns că e poporul nașpa, ci cu forța – amenzi, amenzi, amenzi
  • să te plângi că românii sunt nașpa e o prostie, toți localnicii, statistic vorbind, sunt la fel ca românii – aceeași cantitate de idioți, analfabeți sau melteni
  • apucăturile de-acasă nu ajută cu nimic, dimpotrivă
  • nu se plimbă nicăieri câini cu colaci în coadă
  • țara te urmărește oriunde-ai fugi, mai ales dacă-ți rămâne un strop de timp liber zilnic și n-apuci să-ți faci prieteni

Personal, înțeleg pornirea de-a fugi din România, mai ales în contextul în care guvernanții fac totul contra naturii, înțeleg foarte bine frustrarea, dar trăgând linie, dacă ai un venit decent sau o afacere care merge în România, mi se pare absurd să pleci doar pentru că-ți pute PSD-ul. Nu faci altceva decât să înlocuiești niște frustrări cu alte frustrări.

Consecința firească ar fi să te implici, să încerci să schimbi ceva, să te înscrii într-un partid nou, să dai din coate. Altfel, de schimbat, nu se schimbă mare lucru. Se schimbă peisajul și se înlocuiesc niște frustrări cu altele, dar România rămâne la fel. Și da, una-s așteptările, alta-i realitatea.

PS: Eu sunt un soi de struțocămilă, nu-s nici căpșunar, nici expat. Am primit o ofertă bună de job și am plecat. Mă calific și la “am plecat pentru bani“, și la “n-am plecat de capul meu“, și la “n-am plecat de scârbit ce eram“, și la “n-am plecat din convingere“, și la “am plecat de curiozitate“. Din convingere aș fi plecat în Portugalia, dacă prindeam un job mișto, pentru că e clima perfectă, portughezii sunt la fel de bețivi ca românii, țara e colorată, e pe creștere economică etc.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

26 comentarii

  1. Asemanator cu tine doar ca pt sor’mea, “birocratia” descrisa mai sus s-a derulat cam asa:
    – ajuns pe 20 ianuarie
    – pe 22 si-a facut programare la NINo si cont bancar la Monese
    – pe 29 a fost la interviu
    – pe 1 feb a fost prima zi la job
    – pe 6 feb i-a venit NINo.

    Singura diferenta (notabila) e ca la proof of address a rostit doar “stau la big brother”.

    Prinde bine un cap de pod intr-o tara straina si tinand cont de cat de multi si raspanditi suntem pe glob, cu siguranta gasesti.

    Cat despre vot …

  2. Ti-am trimis acum 3-4 saptamani un mesaj pe Facebook in care iti explicam cum sa obtii cont bancar. Te sfatuiesc sa-l citesti si sa incerci la sucursala pe care ti-am indicat-o acolo, altfel o sa te chinui cam mult pana o sa obtii unul.

    Daca nu mai ai mesajul poti sa imi trimiti un mesaj privat pe facebook, am acelasi username ca cel pe care l-am folosit pentru a posta comentariul asta.

  3. Excelent articol, foarte relevant.Nush ce sa zic dsp chestiile cu “alt partid” si “Portocalia”?!
    Acolo nu am fst sa muncesc, dar in UK,da prin 2000! Atunci Nu erau birocratia si preturile de azi! Dar o sa mai vedem si dp Brexit!
    Multumim Alex!

  4. Ma bucur ca ai ajuns la 2 concluzii care mie mi se par importante: nu sintem nici noi, nici ‘ei’ mai breji; ‘ei’ sint civilizati pt ca la ei s-a inteles cit conteaza penalizarile pentru ca nu respecti regulile comunitatii.

    O sa merite sa ramii in Romania atunci cind a doua concluzie va fi aplicata fara exceptii.

  5. “In cazul meu, în Anglia, a trecut o lună și ceva și încă n-am cont bancar”
    Esti aici de două luni și esti frustrat. Vrei totul pe tava dar nu primesti din prima si esti… frustrat.
    Deci in rezumat… esti un frustrat.

  6. Oarecum ai dreptate,se vede ca inca esti la inceput si mai ai multe de invatat.Din pacate,Anglia,este cam plina de capsunari Romani:cei care vin acum din Romania,intr-un ultim “val” inainte de Brexit,si ceilalti mai “civilizati” din Italia si Spania.In privinta reciclarii,mi se pare foarte corect,asa ar trebui procedat,fiecare sticla sa fie aruncata acolo unde apartine.Iar despre chistoacele pe strazi,normal ca daca l-ai aruncat ca un nesimtit,trebuie sa si platesti pentru asta.Nu ma declar englez,nu ma declar roman…sincer,nici nu stiu cum ma pot numi!

  7. În 2015 mi-am făcut la HSBC cont bancar doar cu oferta de angajare (scrisoare) și carte de identitate România. Și după ce am deschis la prima bancă, am mai deschis la 2, pentru că aveau oferte foarte bune, și merita să faci automat un transfer între cele 3 bănci, ca să ai intrări lunare de o anumită sumă.

  8. Zici a am scriu eu articolul asta, dupa cele 3 luni si jumatate de Danemarca 🙂 Si da, tot in Portugalia m-as fi mutat si eu, dar asa fost sa fie, de aici a venit oferta.

  9. In UK lucrurile au mers din rau in mai rau in ultimii aproape 10 ani de cand sunt conservatorii la putere. Birocratia era mult mai redusa, iar timpii de asteptare minimali – insa diminuarea fondurilor pentru tot ceea ce inseamna servicii de stat (NHS, birocratie, relatie cu HMRC si imigrarea, servicii comunitare legate de copii, scoala etc.) a avut consecinte negative pe banda rulanta. Presa (care in majoritate sustine conservatorii, fiindca e dominata de unii cu multe miliarde prin conturi off-shore, la fel ca Tories) a aruncat vina pe imigranti – de unde motivatia pentru Brexit (pe langa manaria Cambridge Analitica, care le-a dat diferenta necesara de voturi). De altfel, pana la Brexit, imigratia in UK era 50% din tari non-EU, iar in prezent fiindca imigrantii din EU au scazut mult e 2/3 din afara EU. Cele mai numeroase 5 categorii de imigranti care primesc cetatenie britanica anual sunt din India, Pakistan, apoi Nigeria, Filipine, China. In ordinea asta… Da, au si ei mitocanii lor. Dar imigrantii din EU in majoritate vin sa munceasca – si sunt zone din diverse orase din UK care s-au revitalizat in anii de dupa 2008 datorita formarii unor comunitati de est-europeni (in special polonezi), care erau working families, luand locul unora pe benefits din tata in fiu. Iar acum, sunt zone care au luat-o din nou la vale masiv din cauza plecarii est-europenilor pentru care nu mai renteaza sa stea in UK cu scaderea valorii lirei sterline.

  10. Asta cu RMN-ul la 5000 pare cam gogonata, m-am uitat si eu sa vad costuri pentru o examinare și-n privat in UK, cica e intre 200 si 800 de Pounds, si imi permit sa va contrazic in ceea ce privește birocrația, nu stiu daca ați înmatriculat o masina in România, ma rog, e doar un exemplu, dar nu exista termen de comparație. Cred ca o sa recitiți in vre un an articolul asta si o sa il găsiți amuzant.

  11. Inca ceva, mi se pare mai realista comparația intre venituri/cheltuieli dintre UK si RO, decat comparația prin conversia lirei in lei a preturilor, ca exemplu un litru de motorina e cumpărat de un roman care castiga 2000 de lei cu 5,5 lei, iar un britanic cu 2000 de lire plătește 1,3 lire pe litru, cred ca asa e reflectata mai bine calitatea vieții. Am auzit si eu doi romani “ – nu imi iau o cola, ca uite, e un euro! – lasa, ma, ca iti iau eu, ca e numai un euro.”. Daca te apuci sa convertești preturile in lei, te cam ia capul, toti o patim la inceput, cu cat scapi mai repede de reflexul asta, cu atat e mai usor.

  12. Cred că te-ai grăbit cu concluziile. Eu am fost 7 ani în Franța, înainte de a fi RO în UE și de 1 an în Belgia. Tot nu am ajuns la o concluzie tranșantă. Peste tot sunt diverse “specimene” și aberații birocratice și dacă asta vrei să vezi asta vei vedea. Probabil că am avea și noi aceeași atitudine față de emigranți dacă ar fi mai mulți și ar crea probleme în RO. Cei care au business-uri din care câștigă bine nu pleacă, indiferent de țară – poți să vezi că și în UK se fac bani și nu pleacă nimeni în RO doar pentru facilitățile fiscale. Chiar pe bune, fiscalitatea e mai mică în RO decât în alte țări, presupun că suntem noi prea deștepți și o înțelegem și ceilalți prea proști și nu vor să profite de ea?!?! Nu, fiecare își găsește locul acolo unde se simte bine, asta este idea de UE – să poți circula liber și să te exprimi uman și profesional acolo unde dorești. Rahat găsești și în cozonac, dacă ai cozonacul bun și mai ales dacă vrei sa cauți. Natura umană este uniformă, prostia este democratică – ceea ce este bine, nu trebuie să ne adaptăm. Din contră, trebuie să ne adaptăm la modul celorlați de a funcționa, asta este greu, rezistăm și uneori ne ia ani de zile.
    Aspectul banilor este unul definitoriu, se pare că ai lor sunt ok cu banii pe care-i primesc și nu simt nevoia să emigreze în altă parte. Eu cred că asta ține în primul rând de noi, ca români, și de modul în care interacționăm. Am văzut foarte multe firme multinaționale care vin în RO, fac vagoane și vapoare de bani pe cârca celor din țară și tot ei îi ajută să îi transporte după care înjurăm guvernul că nu are bani de drumuri, spitale, salariile profesorilor etc?!? Nu pot să uit faza în care banca elevției schimbă cursul francului și românul înjură guvernul RO și BNR – asta e problemă de lipsă de discernământ și de lipsă de maturitate. Un prieten îmi spunea că atâta timp cât vom face cozonac sigur va fi plin de rahat, chiar dacă zicem că e de cacao!

  13. @Dragos: primul paragraf din comentariul tau era fix concluzia pe care o trageam eu 🙂

  14. Sincer…cred ca traiesti pe alta planeta, nu in Anglia. Sa stii ca nu sta treaba asa cum o spui tu in articol. Mananci rahat. Si ai doar 1 luna in UK.Habar nu ai despre ce discuti. PS. Cand ai urgenta si esti suspect de cancer..lucrurile se misca rapid, nu platesti RMN-ul DELOC , toate sunt decontate de stat. Si nu mori ca in Romania, unde iti platesti singur investigatiile. Mai bine faci un articol dupa ce ai un an in UK ca sa intelegi mai bine tara care te-a adoptat..

  15. Vai cate naivitati.

    Te plangi de deschiderea de cont dar e clar ca asta e un proces “one time in a lifetime” si nu are de ce sa fie optimizat.

    Te plangi ca ti-au rezolvat Nino prin Scotia dar asta e chia un exemplu remarcabil de compensare a capacitatii, chiar ma intreb daca vreodata in Romania s-a pus problema ca un deparatament din Craiova sa ajute pe vreunul din Mures la procesare de acte. Cred ca in primul rand s-ar pierde toate.

    Mai zici ca doar amenzile civilizeaza un popor, dar treci peste faptul ca amenzile si le-au impus de la sine si acest fapt e insusi un act de civilizatie, sa poti sa alegi ordinea sociala in detrimentul libertatii individuale. Ei au impus amenzi pentru cei care nu stiu, nu au fost educati, dar cel mai important e ca a existat masa critica si continuua care sa faca alegerea asta.

    Compari retarzii lor politici (brexiterii) cu retarzii nostri (pesedeii), dar e o diferenta imensa. Ei au un orgoliu istoric (justificat in mare parte) si o reactie de respingere a imigratiei (justificata si asta in mica parte) care i-a determinat sa se revolte. La noi nu e nici o revolta, majoritatea voteaza cu hotii, majoritatea sustine eliberarea si premierea hotilor, acest putregai nu are nici o valenta de eroism, e doar lichelism perpetuu.

    “Scarbitii” nu pleaca pentru ei, pleaca pentru copiii lor. Daca nu ai copii totul poate fi reversibil si chiar si viitorul poate fi luat in ras. Daca ai copii trebuie sa te pregatesti sa le suporti reprosurile peste 20 de ani cand te vor intreba: “De ce nu ne-ai salvat?”.

  16. @Paul: bafta ei. La mine a mers mai greu.

  17. @Olivian: in 2014, desi aveam istoric la ei, HSBC m-au plimbat cu zaharelul mai bine de 3 luni pana mi-au deschis cont bancar.
    A fost nevoie sa las politeturile deoparte si sa cer sa vorbesc cu un nativ, alb. Soc si groaza dar apoi mi-au deschis si cont de business si de persoana fizica in 2 zile.

    @Andreea: am prea multe exemple negative cu NHS ca sa le enumar. Sunt si elemente pozitive dar cand vine vb de imbunatatire te uiti catre prima categorie.

    @Vladic: analiza in sine costa cam £4-600 dar la costuri se adauga consultatia si altele.
    In plus, timoul de asteptare la NHS pt non-urgente e de pana la 18 saptamani.

  18. Sunt in UK de mai bine de 5 ani de zile. Am un job ok, venit ok dar mi-a ajuns pana peste cap statul aici, nu mai suport vremea deloc, pur si simplu detest vremea de aici, ma face depresiv ca naiba. As schimba tara dar acasa nu m-as intoarce. Nu ca as avea probleme cu PSD-ul sau coruptia, nu mi-a pasat nici cand eram in tara nu-mi pasa nici acum. Pur si simplu imi trebuie o schimbare si o clima prietenoasa, m-as duce in Nisa, pare posh asa, cred ca mi-ar face placere sa locuiesc acolo :)))

  19. Câteva comentarii despre experințele tale de început. Comportamentul social al oamenilor nu-l vezi după o lună. E și în funcție de cum ai noroc, și de cât durează până te validează cei din jur ca să-ți deschidă ușa către socializre. Există site-uri unde găsești tot felul de activități tematice unde poți cunoaște alți oameni. Cei de aici, mai ales generația tânără practică tot felul de activități.

    Birocrația e relativ lentă dar e organiztă asincron. Pui și primești hârtiile prin poștă, nu trebuie să treci pe la ghișee în timpul orelor de program. A trebuit să merg fizic doar la NINO și la deschiderea contului bancar, până acum.

    Cu dovada de adresă e într-adevăr enervant, mai ales dacă nu ai contractul de închiriere prin agenție. Unele bănci acceptă și taxa anuală TV. Dacă nu, există Monzo care e bancă online cu acte în regulă și nu-ți cere decât să fii rezident din punct de vedere fiscal.

    Altfel, într-adevăr, nu umblă câinii cu covrigi în coadă nicăieri. Dar e o societate mai igienică iar sistemul de valori e altul. Cei care caută doar mai mulți bani, dar în rest tot un fel de Românie nu fac bine dacă vin în nord. Există toată Mediterana pentru o viață compatibilă cu spiritul latin și se câștigă bine și în Franța. Dacă ești bun pe meserie alegi tu țara, nu te alege țara pe tine.

  20. Ai uitat o categorie, potențial mai mare decât crezi:
    -studenții care vin și rămân după încheierea facultății din varii motive (personale și profesionale)

  21. cont bancar facut online in jumatate de ora si card venit prin posta in 3 zile. Interviu pentru nino in 5 zile de cand ai sunat. Deci despre ce vorbesti? ai scris articolul sa te afli in treaba doar

  22. Apreciez postul tau pentur ca este unul din putinele feed-back-uri de la “emigranti” in care se spune si adevarul. “Regula” este ca daca pleci acolo sa spui ca totul este miere, totul este perfect, iti merge excelent si evident sa razi de prostii care au ramas in tara.
    Eu am lucrat in UK timp de 5 ani – si asta la inceputul anilor 2000 cand erau extrem de putini romani in UK. Da, atunci se pleca doar daca aveai contract de munca pefectat inainte de plecare si se statea la celebra coada de la ambasada UK unde se mergea de cu seara la rand ca a doua zi dupa ora 4 sa vezi daca ai primit sau nu viza.
    Si eu am vazut in UK multe disfunctionalitati pe care nu le credeam posibile in o tara atat de dezvoltata fata de Romania – dar nici nu m-am mirat, nici nu am comentat – era tara lor, legile lor, regulile lor, eu eram doar un instrus.
    As mai pleca astazi daca as avea din nou 20-30 de ani in UK sa lucrez? Nu cred, azi in ROmania sunt totusi posibilitati net superioare celor din anii in care am plecat eu. Fiecare este insa liber sa gandeasca pentru sine ce este cel mai bine, fiecare are un anumit istoric si asta este cel mai frumos, ca toti suntem diferiti.
    Inca o data, apreciez postarea aceasta pentru sinceritate , sinceritate atat de rara in randul celor ce pleaca.

  23. @kris: pentru cont individual da. Pt business mai greu.
    @GR: varsta e doar un numar. Si nu e doar o lozinca. Daca vorbesti limba si ai vointa si putirinta de a da cu trafaletu’, varsta e la categoria “si altele”.

    @ciment: eu stau mai la sud si injur ca un birjar din mai pan’ in septembrie ca tre’ sa ud gradina aproape in fiecare zi. In restul timpului mai bag cate-un antidepresiv numit Caraibe / Canare / Australia.

  24. Sunt total de acord la partea cu NHS-ul. Este o varza totala,iar daca ajungi la privat,un consult incepe de la 150 de lire,iar niste analize de sange undeva la 300. (Zic din propria experienta). GP-ii sunt degeaba,te indoapa cu paracetamol pt orice si te trimit acasa. Cu birocratia nu as putea spune ca sunt de acord. Sunt multe lucruri sistematizate online care iti salveaza din timp si sunt relativ eficiente. Dar all in all,dupa experienta de Anglia,pot sa zic ca nici aici nu e perfect si la orice mica problema oricum te intorci in Romania sa rezolvi.

  25. E prea devreme sa iti faci o parere, esti inca in faza de acomodare, in care trebuie sa iti pui la punct cazarea, actele etc. Apoi urmeaza luna de miere cand totul e misto si apoi incepi sa vezi neajunsurile.

    Ori ai avut ghinion in unele faze, ori UK nu e o tara prea grozava si ma felicit ca nu am plecat acolo. Iar acum cu Brexitul pare ca o ia la vale, ceea ce face alegerea ta un pic riscanta.

    Peste tot exista birocratie, si eu m-am lovit de ea, dar macar cand am avut programarea la vreo institutie mi-am rezolvat treaba in ziua aia si nu am stat aiurea la cozi. Faptul ca pot sa trimit acte prin posta si imi vin tot prin posta iar mi se pare o evolutie fata de RO. Eu m-am lovit de cautatul unui apt care a fost mai dificil fata de cum ma asteptam: adunat o gramada de acte ca pentru interviu, vizionat multe apt. M-a lovit si de bariera limbii, de trebuia in primele saptamani sa stau cu google translate ca sa stiu ce mananc. Cu toate astea, nu regret nici macar o zi ca am plecat si ma oftic ca am facut-o asa tarziu, puteam sa imi traiesc tineretea aici si nu sa fiu un hamster pe o rotita in RO.

    Cum zicea cineva mai sus, sunt destule naivitati in textul tau si probabil aveai niste asteptari nerealiste.

  26. autorul e “afară” doar de o lună și jumătate, ceea ce e fix nada, zero, zilch la capitolul experiență “afară”; să scrie articolul peste vreo cinci ani de “afară”

    eu am 18 ani de emigratie, asa ca stiu despre ce vorbesc

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.