Un episod din Game of Thrones a scăpat pe net şi nimănui nu-i pasă

Dezbateri aprinse, ieri, pe Facebook, că a mai scăpat un episod din Game of Thrones şi nu e corect să-l piratezi, nu-i frumos, drepturi de autor şi aşa mai departe. Discuţie altminteri corectă (şi în care n-am de ce să mai intru, că deja au făcut-o toţi), dar adevărul e că nu ştiu cui îi mai pasă de serialul ăsta.

La mine-n feed, cred că am văzut maximum trei oameni care chiar s-au uitat la episodul scăpat de HBO Spania – probabil că celorlalţi le-a fost ruşine să se laude cu asta -, iar restul dezbăteau etica descărcărilor de pe net.

Revenind, sezonul ăsta din Game of Thrones e singurul de până acum pentru care n-am citit nicăieri spoilere. Anul trecut, lumea încă îşi vărsa năduful. Anul ăsta, pauză, nimic. Nici măcar un singur om care să spună ce s-a întâmplat în nu-ştiu-care episod.

Or, eu cred că momentul în care lumea nu mai dă spoilere e cel care anunţă moartea unui serial. Iar GoT deja şi-a atins maximum de attention span. Oricât de simpatic ar fi, după vreo cinci sezoane, intervine plictiseala. Deja ştii încotro se îndreaptă acţiunea, deja ştii că urmează un incest şi trei măceluri, vine iarna, bla bla.

Pe mine unul, GoT m-a cam pierdut. N-am nici un interes să descarc ultimul episod până nu apare luni pe HBO Go şi, în plus, e vară, e perioada aia a anului săracă în seriale şi mi-aş da peste cap calendarul de pierdut vremea. Bonus, a apărut şi primul sezon din Defenders pe Netflix care să-mi ocupe weekendul.

Personal, cred că genul ăsta de discuţii, precum cele de ieri şi ce se mai perpetuează, vag, azi (adică spre deloc, deci, iată, ce ziceam despre attention span) ar putea genera o discuţie despre durata efectivă de viaţă a unei superproducţii de tip serial TV.

Şi, din câte putem observa şi din celelalte exemple de succes (vezi Breaking Bad), cam cinci ani e mai mult decât suficient pentru a închide o poveste. Ce depăşeşte această perioadă – cum ziceam, doar o observaţie personală – vine la pachet cu scăderea interesului spectatorului. Cred că a cam venit momentul ca GoT să se termine.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

7 comentarii

  1. Daca nu se intampla in bula ta, nu inseamna ca nu se intampla 🙂 vrei spoilere, arunca un ochi pe 9gag, cred ca mai degraba moare facebook. Mi-am inchis contul de 2 luni si viata merge inainte, dar sa nu o dau ca fumatorii care se lasa de fumat…

  2. Am văzut spoilere, din păcate. Dar csf? Ncsf.

  3. A leakuit, dar calitate slaba. La ce eforturi a bagat hbo in productie, cred ca pot astepta 4 zile sa il downloadez de pe torrente ca blue ray, nu? 🙂
    Sa le apreciem munca la calitate maxima, daca tot nu o cumparam! 😀

  4. observația cu 5 serii e corectă (deși o serie poate avea și 22-24 de episoade, iar unele seriale cult, precum mash, au depășit problema asta), dar nu asta e problema cu got, ci transformarea lui într-un simplu produs hollywoodian odată cu terminarea cărților. sper ca moș martin să dea în cap filmului când publică următorul volum din serie. nu de alta, dar deja sunt sătul de modul penibil de previzibil a la hollywood al ultimei serii.

  5. Avand in vedere ca asta e cel mai urmarit sezon din istoria serialului si ca fiecare episod stabileste noi recorduri de audienta, ce spui tu este cam pe langa subiect

  6. @phunkster: se mai întîmplă.

  7. Sper că știi că oamenii au anunțat de vreun an că mai au 13 episoade (7+6). Deci se termină sigur. De acord cu Berenger, însă: când n-au mai avut cartea la dispoziție, au dat-o pe Hollywood ieftin.