Era o vreme cînd…

Dragoş are un articol simpatic despre blogurile “de odinioară.” Pe scurt, că blogurile actuale au devenit cumva la fel de lipsite de informaţie precum presa. Nu că n-ar avea dreptate pînă la un punct, dar se mai şi înşală pe alocuri.

designed-china

Era o vreme cînd oamenii care scriau pe bloguri chiar cîştigau din bloguri. Iar banii, campaniile, între noi fie vorba, sînt o motivaţie ca să scrii. În momentul în care se fac tot mai puţine campanii (sau, mă rog, mai multe, dar pe bloguri cu 300 de unici), îţi piere motivaţia.

Ca să te ocupi de un blog full-time înseamnă să îţi iasă măcar de-o leafă decentă lunar. Chiar şi două articole zilnic îţi mănîncă trei ore. Şi mă refer la scris, nu la documentare. Într-o perioadă, făceam şi eu, ca Vali, o listă cu ştirile zilei. Compilarea ei îmi lua o oră în condiţiile în care foloseam şi link-uri share-uite pe Twitter cu o zi înainte.

Dacă cineva crede că a ţine un blog e uşor, se înşală. E un cerc vicios, am mai scris despre asta. Trebuie să trăiască din ceva şi cel ce scrie, nu? Sau e bun public?

Şi, după cum Dragoş probabil n-a remarcat, de unde se făceau campanii pe bloguri, înainte, acum se fac evenimente. Nici măcar conferinţe de presă nu se mai numesc. Sînt evenimente. MC, catering, chirie, pişcoturi, alea, alea.

Vreţi un pronostic? În ritmul ăsta, peste doi-trei ani, or să mai rămînă 10 de bloguri mari şi late, full-time, în România. Ah, da, şi publicaţii care vînd mia de afişări cu 50 de cenţi. Pentru că ne vindem ieftin, pentru că n-avem oameni de vînzări, pentru că ne complacem în cerinţele agenţiilor, pentru că agenţiile nu mai negociază pentru publisheri, pentru că Facebook şi pentru că Google.

Pentru că atunci cînd blogul nu produce, te angajezi. Iar cînd te angajezi, neglijezi blogul. Simplu.

Sau, în spiritul imaginii de mai sus, degeaba producem conţinut bun, dacă recompensa e la nivel de 50 de cenţi pe mia de afişări.

8 comentarii

  1. dragoș are alte motive să fie supărat. dar îi trece.

  2. Nici acum 5-10 ani nu se faceau bani direct din bloguri, mai ales din afisari sau advertoriale. Se faceau bani buni din proiecte conexe, reputatie etc. Era o chestie care se numea PR personal din care faceai bani, mai exact.

  3. Da’ de blogging din pasiune nu se pune problema? De placerea scrisului si a dialogului de opinii? Ce-a fost intai, continutul sau campania?
    M-am lamurit de ce, intr-adevar, nu o sa mai ramana pana la sfarsitul anului mai mult de 10-15 bloguri “profesioniste”: pentru ca asa merita.

  4. Eu aveam full time job si ma descurcam sa scriu cel putin zilnic pe blog, pe vremea cand scriam, si incepusera sa se adune cativa oameni care sa si citeasca pe acolo. Probabil eram eu vreun superman.

  5. Corect, dar cei ce o fac din pasiune, vor gasi intotdeauna o modalitate sa o faca si se vor ridica implicit dintre ceilalti. Sau cel putin, asa ar trebui sa fie.

  6. @ipo:
    1) corect, poate scriai la INCEPUT zi de zi. cam in orice activitate de creatie ai ce ai de spus dupa care inevitabil te cam repeti. Alex isi ia meseria de jurnalist in serios si cauta sa se documenteze cat mai mult, chestie ce consuma timp.
    2) in orice domeniu exista oameni care fac treaba gratuit, ‘din patriotism’, si altii care au ales sa faca numai asta. Primii sunt amatori si o fac din pasiune. Ceilalti mai trebuie sa manance, sa plateaca o chirie. Si alte lucruri, ca viata nu se rezuma doar la mancat si stat in casa. Asa ca acestia vor dori sa se profesionalizeze si sa castige acceptabil din domeniul respectiv. Nici pasionatii patriotici si nici profesionistii ce vor sa castige mai mult nu au de ce sa fie blamati. Nici unii nu sunt superiori celorlalti, doar diferiti.
    @Alex: si de ce ar fi rau daca ati ramane 10 bloggeri?
    1) cat ‘trebuie’ sa citesca un cititor de bloguri? 100 de postari ‘de calitate’ zilnice?
    2) pe de alta parte daca ramaneti putini va puteti sindicaliza si puteti cere un pret pe publicitate mai mare.

  7. eu cred ca bloggingul seamana foarte mult cu cantatul la un instrument.

    Unii o fac mai bine, au talent, altii o fac scremut. Unii canta pe strada si castiga bani putini, altii canta pe la nunti si castiga bani mai multi iar altii reusesc sa ajunga pe scena si sa devina vedete.

    Unii incep in forta si apoi se epuizeaza in doua luni si pun instrumentul muzical in dulap, altii reusesc sa munceasca cate o ora zilnic.

    Exista si in bloggingul romanesc si Loredana si Parazitii si Claudia Catarig. Nu conteaza cat de ieftin te vinzi, unora le place sa cante gratis, conteaza cat de bine canti. :D