Evoluţia fotografului amator posesor de DSLR

În virtutea unor împrejurări, timp de vreo lună de zile, am văzut destul de mulţi fotografi amatori, în marea lor majoritate puştani cu DSLR-uri (cei din ultima lună, adică). A fost un bun moment să privesc un pic înapoi, nu doar la mine, ci şi la alţi posesori de DSLR pe care-i ştiu şi să mă gîndesc la cum au evoluat. În majoritatea cazurilor, evoluţia lor e similară.

rufe

 

Îşi cumpără DSLR. De obicei, un entry-level, Canon sau Nikon, în funcţie de cercul de prieteni şi ce obiective găsesc să împrumute. Ţin aparatul pe Auto şi devin shutter-happy. Trag în neştire pentru o perioadă. Şi aici apar două drumuri: fie se plictisesc şi pun aparatul în dulap şi uită de el, fie trec la pasul al doilea.

În etapa a doua, fotograful amator vrea să facă artă. Nu poze artistice, ci artă. Aşa că o apucă pe două căi, în paralel. Prima cale: încearcă unghiuri noi. De exemplu, duce aparatul la ochi, încadrează, apoi îl înclină spre stînga vreo 20-35 de grade. Face asta mai ales cînd e la mare sau cînd pozează clădiri, fără să realizeze că cineva ar putea să facă mişto pe seama lui şi să-i spună “vezi că-ţi curge marea din poză” sau “vezi că o să pice blocul peste şosea.

Cealaltă formă de artă a începătorului este în Photoshop sau în alte softuri de editare şi constă în desaturarea imaginilor. Fotografia de artă trebuie să fie obligatoriu alb-negru, poate sepia, dar mai rar. Musai alb-negru şi neapărat cu contrast puternic.

În a treia etapă, fotograful amator simte că e limitat de tehnică. Obiectivul de kit nu are nici suficient zoom, nici nu scoate fundalul ăla neclar, mişto, pe care-l vede el pe site-uri. Aşa că-şi cumpără nifty-fifty, obiectivul obligatoriu de 50mm cu f/1.8. Devine obsedat de bokeh şi nu mai schimbă diafragma din f/1.8, indiferent ce-ar face.

croitorie

Dacă încă nu s-a plictisit, realizează că Auto nu e cel mai sănătos mod de a fotografia, aşa că trece pe manual şi învaţă să-şi facă singur setările în funcţie de lumină. Nu în funcţie de nevoia de profunzime (claritate), ci de lumină. Adică mută din f/1.8 pînă în maximum f/4, dar numai dacă soarele bate mult prea puternic şi 1/4000s îi arde în continuare imaginile.

Dacă încă mai are voinţă, e posibil să mai cumpere un trepied şi începe să facă expuneri lungi pe timp de noapte şi, eventual, îşi cumpără un aparat – tot entry-level – de generaţie nouă. Pînă aici, mă recunosc perfect, exact aşa am fost şi eu, mai puţin la partea cu arta, peste care am trecut în cîteva zile (vreo cinci cadre înclinate şi prea puţine alb-negru, pentru că am preferat culoarea.)

Unii fotografi amatori sînt recunoscuţi pentru încăpăţînarea lor. Toţi artiştii au învăţat singuri, din propria experienţă, n-au avut nevoie de inspiraţie şi nici n-au avut nevoie să citească reguli de încadrare, noţiuni de tehnică fotografică, aşa că nu sînt interesaţi să facă un curs foto sau să citească foarte mult despre asta.

Dar sînt interesaţi tot mai mult de tehnologie, aşa că pasul următor este să-şi cumpere full-frame şi, eventual, să mai adauge nişte obiective în colecţie (de exemplu, un 50mm f/1.4, cum am făcut eu). Pentru că pozele lor nu sînt proaste din cauza lipsei de talent sau din cauza lipsei de interes, ci din cauză că sînt limitaţi de tehnologie. Eventual, cumpără şi un flash pe lîngă şi mai multă sticlă.

Ăsta e momentul în care cei mai mulţi renunţă. Aparatura foto se transformă în bibelouri sau e vîndută pe site-uri de anunţuri, cîtă vreme camera foto principală rămîne telefonul mobil. Pentru că, au auzit ei, cel mai bun aparat foto e cel pe care îl ai întotdeauna cu tine. În cazul de faţă, mobilul.

 

blanuri

Din multe puncte de vedere, mă regăsesc în descrierea de mai sus. E o “evoluţie” pe cît de banală, pe atît de normală, dar numai pînă în punctul în care, după ce ai cheltuit nişte bani, te opreşti, respiri, tragi aer puternic în plămîni, te-aşezi în fund şi te scarpini în cap şi te întrebi: bă, dacă tot am băgat atîţia bani, de ce-am făcut-o? De hobby de weekend sau pentru că mie chiar îmi place să fac asta? Mă regăsesc în fotografie sau nu? Vreau să fac mai mult sau nu?

În cazul meu, am făcut mai mult. Am urmat un curs de specialitate, am atestat de fotograf (mai fac mişto cîteodată că, uite, în sfîrşit, am şi eu o meserie) recunoscut de cele două ministere şi continui să fac ceva mai departe. Nu m-am oprit.

Am bifat şi nişte fotografie de produs, şi fotografie de eveniment, stradă şi, mai ales, portret. Am făcut şi un gen de fotografie (site-ul e făcut tot de mine – design şi implementare -, dar nu mă întrebaţi de ce are vreo două erori; au apărut după ce nu m-am mai ocupat de el) pe care nu ştiu încă unde să-l încadrez în comercial.

Însă de departe, cel mai interesant aspect al fotografiei mi se pare altul. După ce începi s-o studiezi cît de cît, după ce treci un pic prin istoria ei, după ce vezi ce-au lucrat alţii în ultimii 175 de ani de la Daguerre încoace, ţi se schimbă complet percepţia. Începi să devii mai interesat de ce înseamnă compoziţie, estetică sau cromatică (începătorul o rezolvă repede, bagă aparatul în modul HDR şi gata, saturaţie maximă, culori mai mult decît necesare.)

Cred că fotografia începe acolo unde se termină hobby-ul şi evoluează pînă la nivel de artă atunci cînd se transformă din pasiune în obsesie. Am destule critici ale mele la adresa mea şi a fotografiei pe care o fac, dar perseverez. Şi ar fi excelent dacă tot mai mulţi ar privi, din cînd în cînd, dincolo de aparat.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

6 comentarii

  1. Si eu ma incadrez in categoria de incepator. Am achizitionat un Canon 60d, si prima mea lentina a fost o Sigma 50mm 1.4, pentru ca am fost fascinat de bokeh. Acum, ca mi-am dat seama ca, daca orientez aparatul catre ceva si apas pe buton, nu-mi iasa intotdeauna ceea vreau, asadar fac diverse cursuri online, si incerc sa exersez pentru a-mi imbunatati tehnica.
    Cred ca un lucru esential este sa ai prieteni/cunostinte cu care sa pot practica acest hobby/pasiune.

  2. Ne puteti da mai multe detalii despre cursuri ? De exemplu unde le-ati facut, cat au costat si care e raportul calitate/pret si eventual cat de relevante au fost ? La cate am intrebat, poate merita un post separat :D

    • @Manuel: pentru tehnică foto, recomand cu încredere cursul lui Radu Grozescu de la F64. Se lasă şi cu atestat. De reţinut, totuşi, cursul e pentru cei o idee mai avansaţi, se bazează foarte mult pe tehnică şi mai puţin spre deloc pe reguli de încadrare etc. Nu e curs pentru fotografie de artă, ci pentru fotografie comercială.

  3. Alex, cum le știi tu pe toate… Ce tare trebuie să te simți! Ai depășit etapa bookeh, acum ai atestat de fotograf, și poți să îi privești pe alții de sus, prin obiectivul tău chinezesc 50mm f/1.4. :)
    Interesant să crezi că arta fotografică înseamnă DOAR alb-negru. Nimic mai fals. Ar trebui să rescrii un asemenea articol peste vreo 25 ani, și să te auto reevaluezi. Ai fi surprins să vezi cât de copilăresc este ceea ce ai scris în articolul ăsta…
    Pace!

  4. Alex,
    Multumesc frumos pentru articol.
    Iti doresc sa sa iti revina placerea de a lua camera ca sa fotografiezi in continuare. Cred ca ai nevoie de o noua motivatie. Succes!