EXCLUSIV! LIVE-TEXT de la INCINERAREA lui SERGIU NICOLAESCU! Click AICI!

MediaDupă cum, probabil, bine ştiţi, azi dispare Sergiu Nicolaescu dintre noi. Definitiv. Drept urmare, am decis că e cazul să îi dedic acest ultim articol. Scurt şi cuprinzător: nu am fost fan, nu am urmărit filme româneşti mai mult decît media celor de vîrsta mea, nu mi-a plăcut ca personaj niciodată (ca om, adică.)

N-o să mă apuc să scriu despre cum se ridică fumul din crematoriu, căci ar fi absolut penibil, însă o să zic două vorbe despre presa care, astăzi, va face un spam de zile mari, reluînd, dacă mai e nevoie, toate articolele publicate la anunţul decesului. De la biografia lui Sergiu Nicolaescu, la filmele lui Sergiu Nicolaescu, la viaţa şi opera şi, într-un final, moartea lui Sergiu Nicolaescu. Pentru că, nu-i aşa?, e bine cînd mai moare cîte-o personalitate, că mai facem nişte afişări.

Titlul este mai degrabă o ironie, avînd în vedere că penibilul a atins cota maximă odată cu Adevărul, care a făcut live-text de la o înmormîntare. Mă aştept, aşadar, să avem parte, la fiecare înmormîntare, de cîte-un pseudoreportaj incredibil, senzaţional şi exclusiv, aşa cum numai pe la Realitatea.net mai vedem, cu titluri care n-au nici o legătură cu articolele. Sînt, sincer, foarte curios pînă unde va merge penibilul de această dată.

Apropo, sînt jurnalişti care, odinioară, aveau un nume decent în presă, care scriau pe domenii de referinţă, şi care, acum, semnează mizerii de genul ăsta (sau de celălalt gen, adică spam cu titluri senzaţionaliste, fără legătură cu conţinutul) cu numele publicaţiei. Pentru că au nevoie de o leafă – culmea, şi mare pe deasupra. Mie, unul, mi-ar fi ruşine să fac asta. Aş intra în pămînt dacă ar trebui să produc rahat, fie şi pe leafă mare.

PS: Cred că staţia de metrou de la Universitate e ultimul bastion al Crăciunului. Vineri după-amiază, din boxe cînta Fuego, îşi ruga mama să împodobească bradul. Avînd în vedere evenimentul de astăzi, cred că ar fi fost mult mai inspirat un titlu de genul “Incinerează, mamă, bradul!”

5 comentarii

  1. offtopic: sa stii ca si la eroilor se auzea ieri merry chrismas

  2. Ai citit articolul Cristinei Bazavan, despre ce au facut “jurnalistii” de la Realitatea TV? http://bazavan.ro/2013/01/jurnalism-mitocanie-mizerie/

  3. Reiau un comentariu de pe contributors care, acolo, riscă să fie moderat.

    Limita de jos a mîrlăniilor cine-istorice a fost atinsă de „Pe-aici nu se trece” (1975 regia Doru Năstase), „Capcana” (1974 regia Manole Marcus) și „Actorul și sălbaticii” (1975 același M. M.).

    Culmea jegoșeniei o atinge primul, deoarece există o carte de aproape 300 de pagini apărută în 1965 („Detașamentul Păuliș” Editura Militară) scrisă chiar de comandantul școlii. În totală opoziție cu filmul din ea am aflat cel puțin trei lucruri pe care fimul le răsucește fără rușine:
    1 – NU cu nemții ne-am luptat acolo ci cu ungurii (două divizii destul de slab echipate și cam lipsite de entuziasm – cf. rapoartelor grupelor de cercetare trimise de comandant – dar infinit mai puternice decît cei 400 de elevi).
    2 – NU EXISTAU NICI UN FEL DE OFIȚERI GERMANI ÎN ȘCOALĂ
    3 – Însă cea mai sinistră minciună îi transformă pe bieții eroi români din simpli SUBOFIȚERI în ELEVI OFIȚERI TR cu facultăți în spate – & „filosofi”, cîntăreți de orgă la biserica (catolică) Maria Radna. „Intelectualizarea” unor oameni de condiție modestă care au luptat cu un curaj admirabil este una din cele mai abjecte jigniri proferate de un regim care nu dădea doi bani pe cei cu multă carte și se pretindea „emanția poporului (asuprit)”.

    „Capcana” este un pumnal otrăvit aruncat în coasta lui Ion Gavrilă Ogoranu și a TUTUROR celor ce și-au sacrificat sănătatea, tinerețile ȘI VIAȚA în rezistența anti-comunistă. Ceea ce m-a uluit ÎNCĂ DE ATUNCI (fără să știu aproape nimic despre subiect): CUM a putut un artist de mare anvergură (Victor Rebengiuc) să marșeze la un asemenea rol (șeful cvasi-dement al „partizanilor din munți” 100% LEGIONARI – muierea isterică în fustă-pantalon cu cravașă atașată personajului amplifică grotescul) ? Jur pe propriul meu suflet că ATUNCI mi-am spus în barbă: ”Rebengiuc, Rebengiuc, eșit prea mare actor pentru așa ceva. Într-o bună zi ȚI SE VA ÎNTOARCE”. Și i s-a întors: mai țineți minte ieșirea lui Răzvan Theodorescu pe TVR ? Aia cu „l-am văzut pe Rebengiuc cu steagul verde al legionarilor (sic !) în mînă”.

    În fine ajungem la „Actorul și sălbaticii”. Încă un artist de primă mînă (Toma Caragiu) și-a sacrificat talentul și cariera pe altarul supraviețuirii. SUPRAVIEȚUIRE CA CE ? Citat (tot dintr-un film, dar american – Proces la Nurnberg): ”O ţară nu-i o stîncă. Şi nici prelungirea cuiva sau altcuiva. Este ceea ce rezistă atunci cînd a rezista pentru ceva este cel mai greu.” Legionari buni pentru cămașa de forță, Hitler cretin cu tirada „eine kleine pușculițen” – invenție de joasă speță, Carol II caricatural (nu că n-ar fi fost). Toate astea SE POT NUMI REZISTENȚĂ ?

    A nu se înțelege cumva că am cea mai slabă simpatie pentru mișcarea legionară – o bulibășeală dezordonat-pășunistă tipic românească, fără sistem, fără finalitate practică. Dar cu multe sentimentalisme deșănțat, prin urmare susceptibilă de infiltrări și manipulări. Cu consecințe vizibile ȘI ASTĂZI.

    Așa că Sergiu Nicolae(Ceaușescu) este doar cel mai ȘMECHER-abil dintre cine-AȘTRII români. Ceea ce nu-i oferă nici o scuză. Nici celorlalți.

    Amicus Plato, sed magis amica veritas.

  4. Iarna trecuta urmăream evenimentele din jurul unui om care a vrut si a fost incinerat. Acum el are biblioteca care ii poarta numele unde se dezbat lucruri precum asta
    Ce diferenta…

  5. asa e la noi, se face din cacat bici, bineinteles, nu ma refer la cazul cu Sergiu Nicolaescu..