Un pic de exploatare a angajaților, la Digi24

Am urmărit clipul ăsta, via Alex Ciucă, despre începutul stațiilor locale ale Digi24 și mi-am adus aminte de alte chestii care-i scotea din sărite pe foști colegi ajunși pe-acolo.

Dincolo de chestiile alea, ăsta e comportamentul tipic televiziunilor. Cum, live-urile se plătesc? Și eu, din provincie, de ce nu iau bani? Iar răspunsul e simplu: pentru că ăia din provincie sunt tratați ca niște sclavi pe plantație, fix pe vechea idee de “e coadă la ușă, dacă nu-ți convine, pleacă.

Cazul ăsta e cu atât mai interesant cu cât, la Digi24 Contanța, n-aveau cu cine să înlocuiască prezentatoarea, dar nici n-ar fi scos din buzunar niște bani în plus. Pentru că, vorba aia, plătim bine doar vedetele de la București, restul sunt irelevanți.

Nu știu cum o fi la alte televiziuni, dar nici nu mă mai mir că se pleacă constant de la Digi24 ăla mare. Oricum, comportamentul ăsta abuziv nu e specific doar celor de la Digi, la fel se întâmpla și pe la The Money Channel, prin 2010. Una negociai, alta ajungeai să faci. Ah, tu te ocupi de macroeconomie? Ia dă o tură prin Piața Obor, să facem un mercurial. Și nu, chiar nu e o glumă, chestia asta s-a întâmplat la TMC.

Și mai e o chestie, să nu uit. Comportamentul ăsta dictatorial “de la centru” e întreținut și de angajații din provincie. Asta pentru că n-au alternative. Dacă te dă afară, unde pleci? Păi, n-ai unde. Și ia și bagă și suportă exploatarea și taci mâlc, că nu se știe cum vine circulara de la București. Altfel, da, chestiile astea sunt reale și se întâmplă în mai toate televiziunile.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.