Faith in humanity…

M-a izbit, zilele astea, un gând despre paradoxul lumii în care trăim. Într-o formă sau alta, are legătură și cu facebook, dar nu neapărat la marea rețea mă refer.

Nu mai știu de la ce mi-a venit, dar mă gândeam la cât de repede se pot organiza oamenii pentru a-i ajuta pe alții. În ultimul an, cred că am văzut peste zece cazuri în care s-au strâns suta de mii de lire pentru tratamente de diferite boli, în general grave și, în general, în străinătate.

Și nu e vorba doar de facebook, gofundme e foarte folosit pentru genul ăsta de crowdfunding. Dacă ai face o socoteală, probabil că sumele ar depăși miliardul de dolari, iar numărul donatorilor ar depăși, probabil, milioane.

Și m-a încercat ideea asta legată de cât de uriaș e potențialul uman dacă ne-am strânge pentru un scop comun – în esență, de a face bine – și cât de departe am putea ajunge dacă ne-am concentra un pic pe lucrurile cu adevărat importante.

După care mi-am adus aminte că asta faci și la vot și mi-am amintit de Brexit și s-a dus dracu’ tot farmecul și toată încrederea în omenire. Pe cât de mare e potențialul de schimbare în bine, pe-atât de mare e cel de distrugere. Pentru că, până la urmă, luați individual, suntem proști și egoiști.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

1 comentariu

  1. Alex, daca te simti destept si altruist, doneaza-mi banii pe care ii castigi in Anglia. nu suntem fata in fata si nu ne cunostem temperamentele, asa ca o sa specific ca fraza de mai inainte eu o gluma. daca eu as scrie un blog si cineva mi-ar lua scrisul in gluma pe undeva m-as supara. de aceea iti cer scuze daca pe undeva te supar, fiindca nu am intentia asta.
    o gluma filozofica favorita a mea este: ‘egoistul e acela ce nu se gandeste la mine’. eu traiesc si munces printre nemti si vad ca mi se predica modelul lor de mentalitate: ‘rezultatele vin in urma unei munci grele’. atata doar ca vad cum unii (sefii de etnie corespunzatoare) predica aceasta mantra altora (subordonati) si total intamplator primii beneficiaza de rezultate, iar ceilalti trebuie sa mai astepte. ce vreau sa zic ca uneori e penibil cum unii oameni aflati in jocuri cu suma nula ii demonizeaza pe ceilalti parteneri, una din demonizari fiind catalogarea de egoisti, desi si ei au interese egoiste ce sunt trecute cu vederea de o ipocrizie de conflict de interese.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.