fara idei

De vreo trei zile tot ma tin sa scriu niste insemnari legate de partea de media/jurnalism si tot nu reusesc. Problema e ca, din cauze pe care nu o sa le fac publice, imi uit ideile. S-au intimplat vreo doua chestii care m-au dat total peste cap din mai multe puncte de vedere. Nu imi place neseriozitatea la fel de mult pe cit nu-mi place nehotarirea si orgoliul stupid. La care se mai adauga ambitia fara motiv si lipsa de sinceritate – si aici sint incluse nu neaparat minciunile, cit mai ales faptul ca imi sint ascunse unele lucruri. Oh well. Nu poti sa le ai pe toate.

Pe de alta parte, incep sa imi dau seama ca meseria pe care mi-am ales-o are si parti nasoale. Cum ar fi deformatiile profesionale care apar pe parcurs si de care nu poti sa scapi nici macar in viata de zi cu zi. De departe, cea mai importanta e atentia la detalii. Sar in ochi. Foarte nasol… Uneori imi pare rau ca nu pot fi mai ignorant.

Probabil de asta meseria de jurnalist e cea mai ingrata meserie din lume…

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

4 comentarii

  1. Alex, ai uitat de meseria de avocat, omule, cand ai zis-o pe asta cu “cea mai ingrata meserie”.
    Un profesir de-al meu, si anume cunoscutul specialist in poligraf glumea, facand pe avocatul :

    “onorata instanta, acest biet copil orfan, care si-a ucis parintii intr-un moment de ratacire, este o simpla victima a barbariei in care a fost crescut…..” :))))))

    E, totusi poate ai dreptate, privind prin prisma expectantelor vis-a-vis de meserie.
    De la avocati, nu se asteapta nimeni sa tina partea dreptatii, ci a clientului, nu ?

  2. hai ca sunt varza, abia m-am trezit :

    “cunoscutul expert in poligraf TUDOREL BUTOI”. Am lasat ideea in aer. :(

  3. Chiar ma “gandeam…”cunoscutul expert poligraf”. mai ramaneau “cunoscutul avocat…” si “cunoscutul politist..” ca sa fim lamuriti:)

  4. e prima data cand te citesc. si ma minunez ca mai gasesc (putini oameni) care sa gandeasca la fel ca mine. sunt doar un jurnalist de provincie, e drept, dar fac munca asta de zece ani… si mi-e dor de vremurile cand aveam 19 ani si plecam noaptea, cu duba politiei, pentru a prinde prostituate si talhari, cand alergam la o crima cu o dacie din care picai afara, cand nu aveam internet, iar scriitura de presa se facea pe foi… cand incepeam sedinta de redactie la 7 si eram doxa de informatii, cand stiam tot ce s-a petrecut in tara si inafara ei, cand enumeram patru articole pe care le voi scrie in ziua respectiva, avand grija sa nu repet subiectul mininum zece zile… cand am avut primul meu telefon SANTEL, care imi tragea buzunaru in jos, cand ziua de lucru o terminam candva la 9 seara.. si cand eram mandra sa pun in pipt o legitimatie pe care sa scrie redactor.. si ma uit la tineretul din zilele de azi.. care prea stirile de pe net, care rezolva articolele dand doua telefoane, si care nu merg nici macar la o conf de presa fara sa ceara masina de deplasare.. pt care doar prestigiul de a lucra la un cotidian cunoscut e singurul lucru care ii aduce la slujba.. si care habar n-au de cum se facea presa si cu zece ani in urma.. si mi-e mila de ei.. sa stii… n-au curaj, n-au vana, iar multi nici macar nu au ce cauta in media. sunt niste mici soricei de biblioteca, unii aroganti si plini de ei, altii de le e frica de propria umbra, dar majoritatea plini de invidie pe cei mai batrani.. care inca (in inconstienta lor) fac munca asta din placere…. si app.. nu simt nevoia sa imi vad comentariul pe site.. imi-ar face insa placere sa mai schimbam cateva impresii.. daca crezi ca merita deranju.. trimite-mi un mail.. de nu o vei face.. e perfect ok.. ideea era simpla.. mi-a placut ce am citit … si am recunoscut stilul.. atat….