Faze şi emfaze (II)

Absolutizându-i autoritatea, comunismul a compromis statul, astfel încât aproape că au dreptate, astăzi, cei care clamează un stat minimal, chiar fantomizat, bazându-se pe convingerea difuzată peste tot că, oricum ai da-o, statul mai mult încurcă bunul mers al societăţii. O veritabilă reformă a statului ar trebui, dimpotrivă, să-i contrazică: tocmai un stat vulnerabil crează mediul propice involuţiei.

În postcomunism, statul a cedat, treptat, în favoarea altor două puteri laice: oligarhia şi lumea interlopă. Oligarhia tinde să transforme statul în instrument, iar lumea interlopă, la nivelul lumii de jos – unde acţionează cu predilecţie, nu vrea decât blegeală şi chiar complicitate a oamenilor legii. Aşa reuşeşte să profite din fiscalitatea paralelă, practicată de veritabili agenţi fiscali ai tenebrelor.

La nivel macro, tendinţele sunt de integrare: uniuni de state, organizaţii mondiale, blocuri şi axe. În schimb, la nivel micro, în social, domină un crâncen exclusivism. Lumea va fi formată din câteva mega-recipiente geopolitice ticsite cu dezmoşteniţi.

Un oraş splendid, concentrat pe pantele estice ale unui munte, în marginea câmpiei cu livezi de măslini şi cireşi vecine cu marea. Case cu etaj, cu acoperiş de ţiglă ondulată, blocuri de cel mult trei-patru etaje, străzi înguste pavate cu lespezi de piatră, terase umbrite, bazilici, pace şi mirosuri vegetale: un labirint al cărui minotaur te aştepţi să să te îmbie cu vin şi cafea… O dată pe zi, o limuzină argintie traversează cartierele cu muzica dată la maximum: e semnalul pentru narcomani că în oraş a ajuns marfă proaspătă.

Psihanaliştii au fost învinşi de nutriţionişti şi de instructorii de fitness: sunt femei mai înfricoşate de inelele de grăsime de pe burtă decât de coşmarurile care le bântuie somnul.

Un gardian în uniformă vişinie, postat la intrarea într-un parc, mi-a cerut o ţigară şi i-am spus că nu mai fumez de şase ani. Iar el mi-a răspuns: “Doamne ajută!”

Toţi cei pe care i-am auzit vorbind la telefon pe stradă se răsteau sau se văitau.

2 comentarii

  1. Exact. Un stat minimal in conditiile noastre, este dorit exact de cei care doresc sa acapareze tot, prin mijloace incorecte (mita la nivel inalt, subevaluari, pierderi programate). Cazul patriciu – petrolul romanesc este elocvent. Dimpotriva, in stituatii de criza (si nu ma refer strict la criza economica de acum, ci la cea care este la noi de atatia ani) este nevoie de un stat puternic, care sa-si apere domeniile strategice si liniile de dezvoltare pe termen lung si foarte lung, iar privatizarea sa se faca cu mult discenamant si corectitudine.

  2. Stat minimal nu inseamna stat slab. Inseamna ca in loc sa-si cheltuie resursele pe ajutoare de incalzire, pe gauri negre prin economie, subventii pentru stiu eu ce alta prostie samd isi cheltuie resursele pe ce e treaba lui sa mearga bine. Pe ordine publica de exemplu, pe justitie, pe armata. Si atunci in loc de nspe domenii in care statul face o treaba in cel mai bun caz submediocra ar fi 5-6 domenii de care s-ar putea ocupa cum trebuie. Acum alearga dupa prea multi iepuri si dupa cum ne invatat fabula o sa prinda multi … :)