“Time is cruel and youth is wasted on the young”

Titlul e un citat dintr-o replică a unui personaj dintr-unul dintre show-urile Apple, The Morning Show, cred. Nu sunt tocmai sigur pentru că vinerea, de obicei, mă uit la toate trei care apar în ziua respectivă și pot doar să bănuiesc, avînd în vedere ordinea în care le urmăresc, că de-acolo am luat-o și am dat-o pe Twitter. Mă rog, e o pastișă, că ceva similar e atribuit lui George Bernard Shaw, n-aveți decât să citiți sau să săpați dacă vă interesează supa primordială a unui citat.

Întregul monolog e mișto, dar am rămas cu replica asta pentru că e cumva reprezentativă pentru niște fenomene, inclusiv pentru ce scrie Dorin aici, care se întreabă, din titlu, dacă atât putem ca specie. Conform legii lui Betteridge cu privire la titluri, răspunsul este nu. Dar e un “nu” mai nuanțat.

Asta pentru citatul ăla din titlu e cumva o evoluție firească a mult mai cunoscutei expresii “Ignorance is bliss“. Și am două exemple apropo de modul în care noi, omenirea, ne punem singuri bețe-n roate și ne complicăm existența cu nimicuri.

Ignorance is bliss

Primul: Acum doi ani, cam pe vremea asta, înainte de a mă muta în Anglia, o fostă colegă de facultate n-a putut să mai ia un eveniment de pozat – că pe vremea aia mai făceam niște mărunțiș și din fotografie, mai ales de eveniment. Mai pe românește, am “tras” un revelion dintr-un club de prin Floreasca. Mai o poză, mai o pagubă la bar.

Spre dimineață, când am stat de vorbă cu “șefa” despre detalii de plată și alte povești, a dat-o într-o tiradă d-alea de tipul “eu nu înțeleg de ce pleacă lumea din țară, că aici se pot face atât de mulți bani!, ce le trebuie străinătățuri?, că eu nu găsesc oameni să angajez; dacă pleacă toți tinerii, murim cu toții de foame aici, că nu mai merge nimic.

Surprinzător, poate, dar logica ei economică nu era neapărat proastă: pleacă tinerii, ea nu mai are pe cine angaja, dar nu mai are nici cine să-i facă consumație etc. Fac abstracție de lipsa unor corelații elementare și mai adaug doar că domnița în cauză voia să plătească pe toată lumea în plic.

Oamenii fericiți

A doua: voi ați observat că oameni din lista voastră de facebook, care obișnuiau să posteze destul de des, dispar la un moment dat? Nu că dispar, dar nu mai postează nimic cu lunile. În general, după ce intră într-o relație care se întâmplă să meargă și bine. Puf!, dispăruți în neant.

Desigur, nu mă refer la oamenii ăia a căror existență depinde de social media, oameni din bula mea de marketing și comunicare, ci la ceilalți, care n-au sarcină de serviciu să se dea pe facebook zilnic sau care n-au nevoie să fie prezenți pe facebook ca să-i vadă lumea în industria în care lucrează, în cazul în care vor un job nou. Pur și simplu, puf!, dispăruți.

Dorin are, într-o mare măsură, dreptate. Suntem loviți de informație din toate părțile, dar o spun și eu, cumva tot din experiență, că oamenii care sunt prea activi pe net sunt, în general, nefericiți, iar atunci când apare cineva, informația aia, pur și simplu, nu mai contează.

Cancer

“Cercetătorii britanici” au descoperit următoarele: carnea de porc produce cancer, carnea de vită produce cancer, carnea de pui produce cancer, roșiile produc cancer, strugurii produc cancer, fumatul produce cancer, alcoolul produce cancer, aerul produce cancer etc. Notă de subsol, cu font de șapte: consumate în exces.

În principiu, cam așa e și cu cantitatea mare de informație care ne lovește. În exces, produce tot un soi de cancer. Unul psihologic, dar e cam tot aia. Diferența e că există aceste filtre naturale de care ziceam mai sus. Uneori, te izbește îndrăgosteala și oricât de activist ai fi pe nu știu ce temă, lași totul baltă și te ocupi de chestiile care chiar contează. Gen, să fii fericit.

…și moderație

Cam în momentele alea îți dai seama că nimic din tot zgomotul din jur nu contează la nivel real. Și cred că e cu atât mai valabil pentru oamenii care, la un moment dat, au copii. Prioritățile se schimbă. Trollatul pe facebook rămâne pentru ăia care n-au viață șamd. Bine, asta e o exagerare, pentru că nu se aplică în totalitate.

Ce vreau să spun e că lumea nu prioritizează lucruri. Nu suntem la capătul capacității noastre de procesare a informației, nu există doar câteva elite capabile să proceseze informația, iar restul suntem niște dobitoci. Toți suntem capabili însă trăim într-o societate consumeristă pe toate planurile.

Consumăm obiecte, consumăm experiențe, consumăm informație, consumăm trăiri, consumăm distracții, iar pe măsură ce consumăm tot mai mult, oferta devine și mai diversificată. Și presupun că știe toată lumea clipurile alea video cu maimuțe care fură chestii care strălucesc. Și noi suntem tot niște maimuțe atrase de lucruri strălucitoare, doar că oferta pentru oameni strălucește altfel.

De aia e bine să nu iei în serios tot ce citești. Asta nu înseamnă că n-ar trebui să mai citești știrile, ci să încerci să te desprinzi emoțional și să vezi lucrurile din afară. Pentru că, de cele mai multe ori, peste două zile, știrea aia care te-a enervat atât de tare nu mai contează, uiți că a existat.

Cred că am aproape un an de când am lăsat-o mai moale cu facebook. Am început prin a șterge tot ce-am scris în decurs de zece ani. După momentul ăla, nimic n-a prea mai contat în mediul ăla. Mai o glumă, mai un link, mai două vorbe-trei prostii, mai două scroll-uri, dar sunt mai liniștit pentru simplul motiv că nu mai iau în serios canalul respectiv.

Lumea e prea îndârjită pentru că ia în serios toate prostiile în loc să prioritizeze. Nu c-aș fi eu vreun as al prioritizării, dimpotrivă, nu sunt tocmai disciplinat, dar mi-am transformat prejudecata că ceea ce văd e important în prejudecata că 95% din lucrurile pe care le văd nu sunt importante. Și filtrez ce văd până ajung la acele 5% care chiar contează.

Restul e doar pierdere de vreme. E fix chestia aia de mai sus, “youth is wasted on the young“. Și, de când am încetat să iau totul în serios și am început să ignor majoritatea nimicurilor informaționale care mă lovesc, mă simt un pic mai tânăr. Am 35, încheieturile au început să scârțâie, a dat astmul peste mine, vremea e nasoală, dar am momente când îmi vine să fac glume infantile, am momente în care mă minunez de tot soiul de alte nimicuri pe care altfel nu le-aș fi remarcat în timp ce eram prins în despicarea în patru a firului unei știri irelevante.

După ce dai tot zgomotul la o parte și începi să folosești timpul pe care-l iroseai ascultându-l pentru lucrurile care chiar te interesează, poți procesa cât de multă informație vrei. Și partea bună e că o procesezi mai eficient. Cu cât mai mică încrâncenarea, cu atât mai eficientă procesarea.

Atât. Nu mai am nimic de adăugat.

2 comentarii

  1. „Parțial color” cum era pe vremea aialaltă. Ce spui tu merge ca soluție individuală, inutilă la nivel de specie. Similară cu retragerea la mănăstire/sihăstrie.
    Hai să mergem pe analogia cu junk food. Degeaba devin eu vegan, mănânc sănătos, merg la sală, dacă societatea se înghesuie la McDonalds.
    Efectele nu sunt doar la nivel intelectual, ci sunt transformări pe toate planurile. Dorin punctează partea cu emoțiile, avem oameni care nu mai reacționează la logică, ci la emoții. E un aspect foarte important pentru că au devenit mai ușor de manipulat, de exemplu cum a fost transformat Șora într-un luptător pentru libertate. Înainte manipularea necesita eforturi considerabile, acum un viral rezolvă instant.
    Apoi, societatea a devenit suficient de complexă astfel încât oamenii înțeleg din ce în ce în ce mai puține din jurul lor. Viața în sine este mult mai complexă – de exemplu, fiecare are minim 3-4 carduri (bancare, bonuri de masă), al cărui pin trebuie memorat, trebuie ținut minte soldul, în bucătărie trebuie să operezi vreo 10 dispozitive – cuptor electric, plită, mixer, espressor, prăjitor de pâine, cuptor cu microunde, blender etc… televizoare inteligente, mașini de spălat cu milioane de programe, automobile cu zeci de funcții noi… Toate acestea sunt informații care se acumulează pe „hard” și trebuie procesate. Nu e doar zgomotul FB.
    În fine, al treilea plan – dependența de tehnologie. „Afară ninge. – Dă-mi link să văd.” Dacă pică Waze Bucureștiul se blochează pentru că 3/4 nu vor fi în stare să ajungă acasă fără hărțile alea.

    • @Cristian Banu: eu n-aș fi chiar așa de pesimist. Și eu pic des în capcana asta, că soluțiile individuale nu se aplică la nivel de specie, dar adevărul e că societățile se schimbă pornind de la nivel individual, nu de la nivel societal, mișcarea e întotdeauna de jos în sus, nu invers – mă rog, cu excepția dictaturilor. Altfel, dacă o luăm pe linie evolutivă, toate deprinderile pe care le luăm “for granted”, precum calculele matematice/fizice elementare, gen cît de multă viteză tre’ să-ți iei ca să sari un șanț și cît de mult îndoi genunchii cînd aterizezi pe malul celălalt, deciziile astea luate instinctiv de creier nu sînt altceva decît transmiterea unor informații pe cale genetică. Milioane de ani de evoluție sînt scrise în ADN, toate rutinele. Tot așa și cu cuptorul, plita, telefonul, calculatorul, astea se transmit mai departe și devin rutine, devin procesate instant, instinctiv, după vreo trei-patru generații. E și motivul pentru care copiii mici nu prea bagă mîna-n foc. Instinctele, pînă la urmă, asta sînt, rutine cu care te naști. Restul e educație.

      Eu n-aș fi așa prăpăstios. Trebuie doar un pic de bunăvoință. Duda e că bunăvoința nu e în rutina noastră. Ca țară, zic.