De ce sunt filmele româneşti plictisitoare

Eterna problemă a cinematografiei româneşti, cel puţin după 1989, este că se produc filme plictisitoare unul după altul. După celebrul Poliţist, adjectiv, cu cadre lungi cât o zi de post, după multe alte producţii cam în aceeaşi manieră, avem exemple peste exemple. Şi există o explicaţie pentru asta.

las-fierbinti

Dorin zice acelaşi lucru, dar nu şi atunci când vine vorba de cauză. Nu e despre actori, care îşi doresc să fie Iureş, ci e despre şcoala în sine. Aceeaşi problemă e şi în fotografie, şi aici punctez, un pic, pe exemplul meu, la Arte.

Nu ştiu cum e programa şcolară la UNATC, dar la Arte, se pune foarte mult accent pe detalii şi bănuiesc că şi la UNATC se pune accent pe nuanţe. Ceea ce, în sine, e un lucru bun, pentru că te învaţă să fii atent şi, dincolo de orice, te învaţă să găseşti frumuseţea în urât.

Există o frumuseţe şi în cadrele lungi, alea plictisitoare, doar că nu sunt pentru ochiul neavizat. De aia vedem fotografii artistice pe care majoritatea le consideră urâte sau în care aceeaşi majoritate nu vede nimic şi tot de aia avem cadre interminabile care, ochiului neavizat, nu-i spun nimic, dar care sunt lăudate de critici.

Şi revin la şcoală. În şcoală, eşti învăţat să faci artă şi aspiri spre producerea de opere artistice, nu comerciale. România nu are o şcoală care să trateze în paralel şi partea artistică şi cea comercială şi, în consecinţă, artistul român nu lucrează pentru publicul larg, ci tot pentru artişti, mai degrabă în căutare de critică şi respect decât de faimă.

Asta nu înseamnă că nu poţi face un film artistic şi comercial în acelaşi timp, iar exemple avem destule, e suficient doar să ne uităm la concurenţa de la Oscaruri. Doar că aia e altă şcoală, iar acolo ai multe alte oportunităţi de a face rost de bani pentru a-ţi produce filmul.

Nu spun că şcolile româneşti sunt proaste, departe de mine gândul ăsta. La Arte, cel puţin la Foto, unde sunt eu, nu am văzut să se pună problema aşa, dar dinspre UNATC s-au tot auzit, ani la rând, discuţii despre cât de greu e să răzbaţi, să treci de dinozauri, unii chiar având grijă să nu-i depăşească nimeni.

În plus, să ne gândim că un absolvent de regie nu are nici o şansă la finanţări pentru ideile lui de filme nici după cinci-zece ani de lucrat pe lângă alţii. Până nu-i impresionezi pe ăi bătrâni, nu faci nimic. Şi, din păcate, încercând să treci de dinozauri, nu faci altceva decât să aprofundezi acelaşi stil şi să continui în aceeaşi manieră patentată de alţii.

Şi putem să intrăm şi în discuţii despre actorie. Până şi Iureş, în unele filme în care joacă roluri de terorişti ruşi, pare fals. Tocmai pentru că UNATC pregăteşte actori pentru scenă, nu pentru film, pune accent pe emfază, pe dicţie impecabilă şi pe vorbit cu gura încleştată.

De aia lipseşte naturaleţea şi tot de aia actorii care au cochetat cu comedia sunt mai naturali. De exemplu, Bobonete, care a terminat Actorie la Spiru Haret – implicit, şi o altă şcoală – sau chiar Mihai Mărgineanu, care n-are deloc studii de actorie, dar e foarte natural în Las Fierbinţi. Şi tot de aia Ana Ularu e o actriţă bună, pentru că s-a desprins de şcoala românească.

Problema e şcoala românească de film. Degeaba luăm premii la Cannes, unde judecă tot artiştii, dacă succesul comercial nu o să apară niciodată.

Or, în condiţiile astea, de ce ne mai mirăm că filmele româneşti (de cinema) sunt pentru artişti şi nu pentru publicul larg?

9 comentarii

  1. Actorii mari de film sunt cei care au in spate pregatire de si pentru teatru. Exemple sunt multe (actorii britancici, de ex, dar si vedete e la Hollywood care si-au inceput cariera la “Actor’s Studio” sub îndrumarea lui Lee Strasberg, – de Niro, de exemplu). Gresesti cand spui ca nu s-au facut filme bune in Romania dupa 1990 , eu iti amintesc doar doua – “filantropica” si “restul e tacere”. eu cred ca problema e ca…….. nu exista o scoala romaneasca de film! ia exemplul spaniei – a fost sufficient un regizor (Almodovar), cateva filme, doi aactori anonimi (Banderas, Cruz) si in cativa ani , gata, …., se vorbeste despre scoala spaniola de film.

  2. Dacă scoți sau scurtezi cadrele alea luuuungi dintr-un film românesc vei vedea că nu ai cu ce să umpli cele 100-120 de minute cât ar trebui să dureze un film normal. Ca să dau un exemplu de film (serial) comercial, un episod din Umbre realizat la o „viteză normală” cred că nu ar dura mai mult de 25 de minute.

    Concluzia: lipsesc scenariștii care știu să scrie scenarii potrivite pentru o durată normală de vizionare.

  3. De fapt lipsește legătura dintre Teorie și Practică. Situația este generală în învățămîntul românesc de mai multe zeci de ani (poate chiar un secol – mă refer în primul rînd la învățămîntul universitar, dar nici cu restul nu mi-e rușine).

  4. Cred că e vorba și de influențele externe. Actorii și regizorii noștri sunt marcați de italieni – Felini, Antonioni, francezii din Noul Val Godard, Truffault sau Tarkovsky. Or, cu excepția lui Truffault și pe ici-acolo a lui Antonioni, restul filmelor sunt de o plictiseală ucigătoare. Îți trebuie o răbdare să rabzi cele aproape 4 ore ale unui Andrei Rubliov, de exemplu, sau cele 3 ore ale vreunui film al lui Felini.
    „Comerciale” nu am avut nimic în afară de Sergiu Nicolaescu, westernurile-mămăligă (o fi mai corect westernurile-bulz? că sunt cu ardeleni) (culmea, realizate de Pița și Veroiu, care altfel au numai plicticoșenii) și BD pastișate după seria lui Funes (care și la ei a fost comandă de piar a miliției).
    Singurul regizor român care combină arta cu „comercialul” este Nae Caranfil, de la E pericoloso sporgersi până la Closer to the moon. Restul filmelor care rezistă sunt mai degrabă întâmplări.

  5. Dupa dealuri sau Aferim ti se par filme plictisitoare? Eu ma asteptam sa fie, pentru ca banuiam un manierism obositor, dar nu a fost asa. Doua filme opuse, dar exceptionale. Cu joc misto, cu scenariu legat, cu cadre memorabile si, mai ales, cu idei.

  6. Cumva, vrei să spui că acela care face din flmele românești unele neplictisitoare e succesul comercial? Mi se pare că te arunci cu concluziile, în condițiile în care există așa ceva https://www.youtube.com/watch?v=G0SFkXUhiPo sau așa ceva https://www.youtube.com/watch?v=BKVseuNQHaY

  7. in principiu observatia ca filmele romanesti,nu chiar toate,sunt cam plictisitoare,cauzele sunt multiple,si,in mod normal,aceasta constatare ar trebui sa faca obiectul unei dezbateri largi,ptr ca,paradoxal,cineastii romani,mai ales cei din generatia tinara,au dat dovada de talent;problema este de educatie:la noi exista,din pacate,mitul ca un cineast este un artist,chiar cu a mare,si,mai putin un profesionist care stie ce este acela un scenariu bine facut si sa-si propuna un film bine facut,lucru pe nae caranfil il stie f.bine si nu se sfieste sa faca filme bine facute,ptr ca,in primul rind stie ce este acela un scenariu bine facut,iar daca,pe deasupra mai intra si un grad de artsticitate,cu atit mai bine ;exista insa o problema care complica f.mult lucrurile:filmele romanesti,chiar cele ale lui nae caranfil,nu aduna multi spectatori,si n-o sa adune nici in viitor;regizorii din noul val au inteles acest lucru si,de aceea mizeaza pe singura carte care le poate deschide usile afara:festivalurile,un mare premiu la un festival important iti asigura o eventuala distributie afara,si ai sanse sa gasesti finantare ptr urmatorul.

  8. filmele romanesti sunt plictisitoare pentru ca foarte rar sunt facute pentru public comercial. atat timp cat mare parte din finantare vine de la stat si atat timp cat public roman de cinema nu prea exista (multe orase marisoare nici nu mai au sali de cinema), se insista pe productii care au sanse sa ia premii la festivaluri internationale, asta pentru a dovedi ca banul public nu a fost cheltuit degeaba. iar filmele scrise sa ia premii la festivaluri nu se adreseaza publicului larg si sunt considerate de multi plictisitoare, mai ales ca stilistica noului val romanesc a prins foarte bine la straini.

    nu e o problema ca filmele respective exista, problema e ca nimeni nu se aventureaza sa investeasca in filme comerciale, deoarece sunt bani aruncati degeaba. vad ca au inceput cat de cat sa miste serialele: hbo are suficienti bani ca sa mai riste sau sa adapteze cate un format, iar “umbre” mi s-a parut excelent comparativ cu ce se face de obicei la noi, reusind sa fie si comerical si destul de ok scris, de las fierbinti nu stiu nimic, nu am vazut decat un trailer si mi-a placut calitatea tehnica a productiei (fiind obisnuit cu ce gen “trazniti in nato” care domina la serialele noastre de comedie). alta problema e cum ziceai tu cu actorii, care avand pregatire de teatru nu stiu sa fie naturali, dar, din nou, la noi nu exista cariera de actor profesionist de filme pentru ca nu sunt suficiente filme (desi ai zice ca dragos bucur, andi vasluianu si inca vreo 2 apar in absolut tot, dar tot nu le ajunge sa traiasca doar din asta). in final, alta problema, nu avem scoala de sunetisti sau nu stiu care e motivul, dar la unele filme care sunt turnate cat de cat ok, e imposibil sa intelegi dialogurile fara subtitrare. am vazut “hartia va fi albastra” intr-un cinema vechi din Iasi (cred ca Republica), n-am inteles vreo jumatate dintre dialoguri.

  9. Pe langa cele enumerate pana acum, mai adaug si eu 2 filme care mi-au placut f. mult: Portretul luptatorului la tinerete si Nunta muta (dupa mine unul din cele mai bune filme romanesti ever, o tragi-comedie excelenta chiar si cand o evaluez pe standarde internationale).