“Nu se mai fac filme ca pe vremuri”

Există un soi de prejudecată că, “pe vremuri”, în România se făceau filme bune. Că industria cinematografică românească obişnuia, în comunism, să fie de o calitate nemaipomenită.

Nu ştiu exact din ce se trage, bănui că, cel mai probabil, de pe urma actorilor pe care-i regretă românii. Asta ar fi o explicaţie. Cealaltă ar fi că televiziunile încă mai difuzează marile capodopere “BD” cu fiecare ocazie când nu-şi permit să cumpere nişte producţii internaţionale.

Un al treilea motiv este că aceste “capodopere”, realizate cu ajutorul marilor actori – altminteri, morţi între timp -, sunt în marea lor majoritate comedii. Nişte comedii care, desigur, suferă de propriile doze de propagandă.

Ca idee, iată cea mai simplă comparaţie pe care o putem face: în anul de graţie 1972, se producea, în România, capodopera “Astă seară dansăm în familie“, succes de casă şi, în ultimii zece ani, succes de TV. Tot în 1972, în State, Oscarul pentru cel mai bun film era câştigat de The French Connection, iar Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal era luat de Gene Hackman.

În 1973, în România, se lansau câteva filme propagandistice şi “Veronica se întoarce”. În acelaşi an, în State, The Godfather primea Oscarul pentru cel mai bun film. Aş putea continua aşa la nesfârşit, dar pentru curioşi, Cinemagia e o sursă inepuizabilă de liste cu filme comuniste cu un puternic iz propagandist.

Nu, în comunism, nu se făceau filme bune. Românii nu făceau filme bune pe vremea aia. Să spui că “nu se mai fac filme ca pe vremuri” din nu-ştiu-ce nostalgie pentru Dem Rădulescu sau Papaiani nu e un argument. Să spui că cinematografia românească s-a dus dracu’ din cauză că statul nu mai bagă bani nu e un argument. Nu câtă vreme se finanţau filme de propagandă.

N-o fi foarte corect să comparăm România cu SUA, dar asta se întâmplă când industria cinematografică e de stat, finanţată de stat. Filmele bune se fac cu bani privaţi pentru că banii privaţi finanţează independenţa ideologică. Restul e doar dorul românesc pentru o comedie cu Dem Rădulescu în rol de borfaş.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

2 comentarii

  1. Ba da, in comunism s-au facut si filme bune dar e problema fiecaruia daca apreciaza Reconstituirea, Titanic Waltz, Operatiunea ‘Monstrul’, Toate Panzele Sus!, Morometii sau filmele cu Margelatu.

    Banii privati finanteaza creatiile cu potential de profit. Punct. Nu e obligatoriu ca ceea ce rezulta sa fie de buna calitate si, in nici un caz, sa fie independent ideologic.

    Nu ignora faptul ca in Europa exista tari dezvoltate unde filmele primesc finantare publica (Franta, Marea Britanie).

    Perioada in care a fost scrisa cartea si realizat filmul The French Connection se suprapun cu o racire a relatiilor franco-americane. In acest context, nu ma mira ca personajul negativ e francez. Independenta ideologica, my ass.

  2. Prejudecata reala e ca totul era mai bun si mai trainic “pe vremuri” si ca tot ceea ce se face acum e scump si prost.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.