Filmul Usturoi – o părere sinceră

Am fost, aseară, la un fel de avanpremieră a filmului Usturoi, produs de Radu Băzăvan, întîmplător şi blogger (groparu.ro). Dincolo de producţie, Radu este şi scenaristul. Partea cea mai simpatică a filmului este, de fapt, lipsa experienţei actorilor. Care, surprinzător, joacă precum profesioniştii.

filmul-usturoi

Pe scurt, Usturoi e povestea a doi puşti, un ţigan din clanul Ceapă şi un român, ambii în clasa a treia. În sat, mai există un clan de ţigani, rivalii Usturoi. Fratele micului Ceapă şi una dintre fiicele şefului clanului Usturoi se iubesc. Usturoi e plin de bani, Ceapă e sărac lipit.

Pe principiul “cine are bani? Politicienii, da’s hoţi, fotbaliştii, da’ trag pe nas prafuri albe, curvele, hăhă, şi actorii“, puştii se gîndesc să plece la Hollywood, să devină actori, să facă bani pentru ca fratele lui Ceapă-micul să se însoare cu Zenovia a lui Usturoi. Ei îşi imaginează că Hollywood tre’ să fie la Cluj, aşa că pleacă din sat, chiulind de la şcoală, pentru a-şi urma visul de a deveni actori bogaţi.

Aş fi vrut, sincer, să mă plîng de ceva. De scene lungi tipic filmografiei autohtone. Nu există. Nu ca-n “Poliţist, adjectiv,” de care toată lumea se plînge (nu l-am văzut, dar toată lumea-mi spune că n-am pierdut nimic) sau ca-n “Eu cînd vreau să fluier, fluier.” Sînt… mult mai scurte, dar există.

Nu exagerez cu nimic atunci cînd spun că fiecare secundă are rolul ei şi că fiecare moment focalizează un tipar, un clişeu, de care face mişto într-un mod… şi subtil, dar şi vizibil. În plus, fie te pregăteşte pentru o replică genială, fie pentru o situaţie care să te amuze serios.

Într-un mod absolut dubios, toate chestiile care nu-ţi plac în prima jumătate de oră a filmului – ai tendinţa să crezi că nu se întîmplă nimic, mai ales dacă ai văzut toate trailerele posibile şi aştepţi plecarea puştilor spre Cluj – ajung să pară fireşti pe măsură ce acţiunea merge mai departe.

Scenariul, gîndit ca un fel de documentar combinat cu o reconstituire, dar nu în stilul caracteristic Discovery, ar putea să te enerveze, un pic, la început, dar pe măsură ce filmul continuă, realizezi că nu putea exista o idee mai potrivită. Aduce a documentar, dar eşti conştient, încă de la început, că e ficţiune. Iar după jumătate de oră, te captivează complet.

Surprinzător, cei care joacă cel mai bine sînt exact cei care nu sînt actori. Începînd cu copiii, adorabili, continuînd cu alt… blogger – Gabriel Oană, în rolul conductorului – absolut delicios, pînă la ţigani.

Usturoi e un film la care s-a venit cu bani din buzunar şi care a beneficiat de prea puţine sponsorizări. Există, desigur, stîngăcii. Scenariul devine tot mai bun pe măsură ce povestea evoluează. Dar stîngăcia asta e ceea ce-i dă farmec, mai ales dacă, revin, pui filmul în contextul unui documentar… de ficţiune.

Radu spunea, înainte de a rula filmul, că discuţia dintre el şi Lucian Alexandrescu, regizorul, despre realizarea unui film, e veche de vreo şapte ani, dac-am auzit bine. Că voiau să facă ceva în stilul Blair Witch Project. La o zi după vizionarea Usturoi, îmi dau seama că stîngăcia asta seamănă, un pic, cu BWP (un film care mie, unuia, nu mi-a plăcut în mod deosebit, ceea ce nu pot spune despre Usturoi.) Nu ca temă de inspiraţie, ci exact din punctul ăsta de vedere, al unor oameni care realizează primul lor film.

În altă ordine de idei, Usturoi e genul ăla de film pe care vrei să-l vezi pe HBO, într-o seară, cînd ai chef de un rîs sănătos, şi care merită cu prisosinţă un loc în cinematografe. Şi asta pentru că e românesc, dar parcă nu e românesc. Are acel ceva. Nu e vreun film de Oscar, dar e mult mai bun decît toate producţiile recente ale Pro-ului, care a dus în cinema – apoi pe sticla TV-ului – diverse filme, ba cu Ştefan Bănică, ba cu actori de pe-afară, pe care le-a marketat masiv, dar care, în ciuda know-how-ului masiv, m-au dezamăgit, au părut mai degrabă puerile. Usturoi nu-i aşa.

Nu ştiu cînd va intra în cinema, dar dacă-l prindeţi, mergeţi şi plătiţi biletul. Merită.

Aş mai aminti de muzică, excelent aleasă, de prezenţa lui Adi Hădean, pe care-l suspectezi de maliţiozitate atunci cînd le dă indicaţii puştilor, spunîndu-le încotro să meargă în Cluj pentru a ajunge la… Hollywood (unde vor şi ajunge, doar că… în fine, o să vedeţi), şi de un montaj excelent, mai ales la partea filmată în Cluj. Ca să nu mai zic de berbecul Pepe, în nişte scene demenţiale!

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

5 comentarii

  1. Gabriel Oana este gaben.ro 🙂
    In rest, despre Usturoi, numai de bine. Abia astept sa-l vad in cinematografe

  2. @marcian: mulţam, am corectat 🙂

  3. Draga Subiectiv, multumim! Multumim in primul rand pentru prezenta ta la eveniment. Apoi, multumim pentru ochiul critic. Multumim pentru faptul ca… desi nu e de multumit, multumim pentru ca avem acelasi simt al umorului;) te-am chemat la eveniment in primul rand pentru ca stiam ca ne vei servi o cronica “la rece”, si noi, un film sincer, îţi mulţumin pentru cronica sinceră!

  4. Scenariul e real, si-anume, pe vremea lu ceasca, 2 copii de scoala elementara au plecat sa vada statuia libertatii sau tour eiffel (nu mai retin).
    I-au gasit dupa o zi jumate cu ramasitele dintr-o jumatate de paine, o lanterna si o harta istorica (obtinuta de la profa de istorie) pe undeva pe la Adunatii Copaceni.
    Bineinteles, cu tam-tam-ul de rigoare, cine i-a indrumat, cine le-a spus, cine le-a dat harta etc.

    Sursa: profa de istorie.