Foamea la români

Circulă o ştire azi: românii sunt campioni la aruncat mâncarea. Pare uşor paradoxal, trăim în sărăcie, într-o ţară în care 40% din veniturile a jumătate din populaţie se duc pe mâncare, şi cu toate astea, aruncăm mâncarea.

Cred că am mai scris asta la un moment dat, probabil într-un articol pentru VICE, dar cred că explicaţia e simplă, iar ea e foamea din comunism. Şi spun asta din experienţă personală, din văzut cum stau lucrurile în familia extinsă, din obiceiurile de consum, şi nu cred că mă hazardez dacă generalizez un pic.

paine

În anii ’80, bătea vântul prin alimentare, nu găseai mai nimic, pâinea se dădea pe cartelă, ciorba se făcea din fiertură de oase cu nişte cartofi, friptura era un moft sau doar la restaurantul hotelului din oraş etc. Liberalizarea pieţei, în ’89-’90 a fost o minune.

Zău, una dintre primele mele amintiri de imediat după Revoluţie a fost coada la pâine. Cozi la pâine acră (din păcate sau din fericire, am o memorie gustativă excelentă) erau şi înainte, dar în primele zile de după căderea lui Ceauşescu, era, pur şi simplu, isterie. După ce, timp de câţiva ani, raţia zilnică era de jumătate de pâine, când s-a scos limita, în primele zile cel puţin, a fost omor.

Îmi amintesc că primul lucru pe care l-au făcut ai mei a fost să meargă la alimentară şi să cumpere multă pâine. Din cauza cozii imense, vânzătorii puseseră o limită de cinci pâini de căciulă. Ai mei m-au luat şi pe mine, să fie siguri, am ajuns acasă cu 15 pâini. Şi toată lumea făcea asta, fiecare familie venea cu căţel, cu purcel, să plece cu multă pâine acasă.

Trauma asta – căci e o traumă în sine – am văzut-o ulterior cam în orice. Cumpărat multă carne şi pus la congelator, să fie acolo, că nu se ştie niciodată, să fie în casă făină şi drojdie, deşi nu folosesc decât la cozonaci de două ori pe an, să fie mălai, să fie varză pusă la murat, să fie murături în debara, să fie de toate.

Colac peste pupăză, deşi toate sunt disponibile şi n-ai nevoie să-ţi faci stoc, că e suficient să cobori în fiecare zi la magazinul din colţ, să-ţi iei fix ce-ţi trebuie (cum fac eu, de exemplu, care ţin frigiderul doar pentru bere), n-a dispărut însă nici obiceiul de a găti mult.

Şi nu cred că există familie în care o oală de ciorbă să n-aibă minimum cinci kile, iar tocana să nu fie făcută într-o cratiţă mare, d-aia în care încape suta de sarmale. Pentru că aşa se făcea înainte, ciorbă multă ca să umpli maţu’, să mănânci din ea trei-patru zile, şi-o tocană de cartofi de care ţi s-a aplecat încă de-acum 20 ani, dar măcar e acolo, nu mori de foame.

Obiceiurile de consum însă au dat un pic peste cap paradigma. Se găteşte multă mâncare din obişnuinţă, să fie acolo, dar se aruncă din cauză că acum ai acces la atât de multe ingrediente, încât vrei aproape zilnic altceva. Ceea ce, până la urmă, e normal.

Acum, asta e doar teoria mea. Fireşte că e posibil să mă înşel.

Scris de

Alex Mihăileanu

Alex Mihăileanu - Jurnalist din 2003, trecut pe la Business Standard şi Hotnews.ro, editorialist VICE România. Artist vizual în devenire.

5 comentarii

  1. Vă înșelați! A trecut!
    În familia mea nu se mănâncă mult, însă se mănâncă foarte selectiv…chiar dacă am cam uitat de vremurile Odiosului și ale Sinistrei.

  2. @Stefan Bragarea: eu văd în continuare astfel de cazuri. Desigur, eu am generalizat, dar continui să cred, totuşi, că în majoritatea familiilor se întîmplă aşa, mai ales în cele cu venituri mici. E doar o bănuială, ce-i drept.

  3. Nu se face ciorbă în oala de 5L pentru că avem traume, ci pentru că nu poți fizic să faci mai puțină. Ar trebui să faci mai des ciorbă ca să înțelegi că în momentul în care tai 1 ceapă, 1 morcov, 1 păstârnac, 1 țelină și 3 roșii la care adaugi niște carne (500g dacă ai noroc să găsești casoletă mai mică) și 1L de borș, rezultă cel puțin 3L de ciorbă. Din mixurile alea gata porționate pentru “o ciorbă” tot cam atât iese, nu-ți face iluzii.

  4. Eu cred că nu prea mai e teroarea care s-a prelungit în anii 90. Mi-e teamă că asta cu aruncatul mâncării (dacă se mai întâmplă) nu mai are nici o legătură cu înainte de 89, ci cu nepriceperea gospodinei. De exemplu, o familie cu doi copii are nevoie de o oală mai mare de ciorbă, că poate gospodina are şi job şi nu poate să stea zilnic în bucătărie. Că felul al doilea trebuie gândit altfel la cantitate şic pentru câte zile – aici se vede gospodina!
    La făină şi drojdie n-ai dreptate – dacă le ai, poţi face oricând o plăcintă cu mere, cu brânză, o pizza simplă, clătite sau gogoşi dacă-ţi vin nepoţii sau alte rude pe neanunţate. Făina şi drojdia nu se folosesc doar la cozonaci! Adică revenim la talentul gospodinei …
    Apropo de magazinul din colţ – de obicei e pentru urgenţe, gospodina care vrea mâncare gustoasă şi sănătoasă şi care să nu se arunce are de mers ceva mai mult pentru asta, deci nu prea e la îndemână. Nu toată lumea găseşte la magazinul din colţ carne proaspătă, cartofi buni sau telemea gustoasă.
    Ceva să fie la congelator, pentru urgenţă, da, dar niciodată umplut până la refuz!
    Şi mai e ceva … românca găteşte mult când ştie că-i vine copilul adult, cu sau fără familie după el. Cum ar fi să-i spună acel copil adult care o anunţă că vine în vizită ”Mama, vezi că vin mâine, dar nu găti nimic, gătesc/ aduc eu ceva să gătim când vin?”
    Şi, apropo, când ai gătit ultima oară o ciorbă?

  5. By the way, m-ați corupt la Vice – este reușit!