FOTO: Bucureşti, în 40 de milimetri. La f/2.8

Am pus mîna pe un DSLR, prima dată, în 2006, cred. Era un Canon 60D, cu un 17-85mm f/4-5.6, dar fără stabilizator. Un obiectiv mare, destul de greoi, dar bun. Însă adăugat la greutatea unui 60D, mă cam cocoşa. Apoi, am pus mîna pe un 50mm f/1.8 şi viaţa mea s-a schimbat. A fost şi primul obiectiv pe care l-am cumpărat. Am fost fascinat de profunzimea de cîmp. Desigur, am aflat, apoi, că ideal ar fi fost un 50mm f/1.4 şi, în plus, am aflat ce înseamnă f/1.4. Dar aş intra într-o teorie pe care n-o stăpînesc încă suficient de bine, aşa că o să spun doar că f/1.4 costă de trei ori mai mult.

Problema cu 50mm este că nu-ţi permite un cadru suficient de larg atunci cînd obişnuieşti să faci poze în oraş. Oricîte avantaje ar avea, dezavantajul principal e că, dacă vrei să fotografiezi un om din cap pînă-n picioare, trebuie să stai la vreo cinci metri distanţă. Aşa că am fost foarte entuziasmat în momentul în care a apărut pancake-ul de 40mm f/2.8 STM. Nu la fel de luminos, dar cu siguranţă cu unghi mai larg şi, fizic, mult mai îngust. Adică mai uşor de cărat un DSLR de gît, fie el şi un crop precum 600D-ul meu.

Aşa că am pus mîna pe un 40mm de la F64 şi l-am folosit timp de vreo trei săptămîni. Dacă ar fi să mă refer strict la dimensiuni, e obiectivul ideal. Nu-ţi ocupă spaţiu, nu-ţi atîrnă aparatul din cauza lui, încape în orice buzunar de la blugi, mai puţin cel pentru brichetă. Însă dincolo dimensiuni, tot tehnologia folosită e cea importantă. Motorul (STM) e suficient de silenţios, iar singura potenţială problemă cu care te poţi întîlni atunci cînd vrei să pozezi ceva cît mai discret rămîne doar zgomotul declanşatorului.

Per total, dacă ar fi să mă gîndesc ce nu mi-a plăcut la el, atunci este modul în care se comportă noaptea. În momentul în care mi-am luat 600D-ul, uitasem complet tot ce învăţasem despre folosirea unui DSLR în modul manual, acum vreo cinci ani, cînd mi-am cumpărat vechiul 350D. L-am folosit, atunci, timp de vreo trei luni, apoi l-am uitat pe-un raft şi l-am mai scos doar ocazional. Prin urmare, trecerea la un 600D a venit oarecum brusc şi a trebuit să-mi reamintesc totul.

De ce spun asta? Pentru că am avut problema asta cu obiectivul de 40mm. A trebuit să-mi amintesc cum să compensez lipsa unei diafragme luminoase cu orice altceva, de la viteza declanşatorului şi pînă la ISO. Or, cum mie îmi tremură mîinile, singura variantă acceptabilă, în lipsa unui trepied, a fost folosirea unei viteze mai mari şi, prin urmare, compensarea prin ISO. N-am avut chiar rezultatele dorite, dar cadrele au ieşit suficient de luminoase. Cu zgomotul am o mică problemă, din cauza unui ISO la 3200 (camera suportă 6400 însă încerc să evit), dar dacă aş fi tras RAW, probabil că ar fi fost mult mai redus la un minimum de editare în Photoshop (de exemplu, corecţia de expunere.)

Dacă n-aş visa la un 35mm (cel puţin să încerc unul) în momentul ăsta, probabil că mi-aş lua pancake-ul de 40mm. E un obiectiv potrivit pe timp de zi, se descurcă destul de bine pe timp de noapte, iar pentru un fotograf amator, e mai mult decît suficient. Spun asta în condiţiile în care stă foarte bine la capitolul profunzime de cîmp, bokeh-ul e mai mult decît decent, ba aş spune că sînt comparabile cu cele de pe 50mm f/1.8. Este o alternativă foarte bună la un 50mm pentru cineva care nu are buget pentru f/1.4, dar vrea ceva mai mult decît un f/1.8.

Găsiţi pe ClubulFoto.com un review mai documentat şi, mai interesant, o comparaţie cu 50mm f/1.4 şi 50mm f/1.8. Mie mi-a plăcut obiectivul (e compatibil şi cu full-frame-uri) şi îl recomand oricui vrea un obiectiv de stradă. Oferă mai multă flexibilitate decît un 50mm.

3 comentarii

  1. Nu e USM, e STM. Nu e acelasi lucru.

  2. Tehnologia avanseaza tot timpul.