Fotografia de nuntă: ce-şi doresc, de fapt, mirii?

Eu nu sînt fotograf de nunţi. Am tras doar la două. La prima, în 2006, cred că am selectat maximum 50 de cadre utilizabile. Restul au fost portrete de oameni cu gura plină, schimonosiţi, că mi s-a părut amuzant.

Era primul DSLR pe care am pus mîna, fără pic de experienţă, habar n-aveam care-s cutumele fotografice la nunţi, n-am luat nici un ban pe poze, nici măcar n-am mîncat la eveniment.

nunta

M-am dus că era vorba de o cunoştinţă şi mi s-a părut drăguţ să dau o mînă de ajutor. Fără flash, fără nimic. Un Canon 20D şi-un EF-S 17-85 f/4-5.6. Spre norocul meu, a mai fost un fotograf pe-acolo. La a doua, tot pentru un prieten, am tras vreo mie de cadre. De data asta, am mîncat.

Unde vreau să ajung, de fapt: am văzut, recent, un portofoliu de fotograf de nunţi. Lumină perfectă. Încadrare perfectă. Machiaj perfect. Photoshop (aproape) perfect. Imagini de Shutterstock. Şi de aici, şi nelămurirea mea. Asta-şi doresc cu adevărat mirii? Imagini stock? Poze pe care fotograful le poate vinde pe Shutterstock? OK, sensibilitate, chestii, asfinţit de soare, ţinut în braţe, flash plus blendă şi doi asistenţi de fotografi, dar asta-i esenţa fotografiei de nuntă?

Am văzut, acum cîteva zile*, nişte poze fotoşopate pînă-n pînzele albe, de nu mai recunoşteai personajul – deşi cunoscut în online. O să se supere pe mine şi-o să-mi dea unfriend, probabil, dar nu despre ea e vorba, ca persoană, ci de o idee. Liquify masiv, clone stamp unde e cazul, brush-uri peste brush-uri.

N-am o problemă în sine cu genul ăsta de prelucrare a imaginii. E alegerea fiecăruia, fotograf sau client, e o practică destul de comună în advertising etc. Pentru un ochi fără exerciţiu, nici nu se observă prelucrarea, dimpotrivă, majoritatea nu disting fondul de ten de Photoshop – decît, mă rog, dacă exagerarea e atît de mare încît se vede şi de pe Lună.

Însă mă întreb: unde mai e omul în imaginea aia? Pentru că, în fapt, persoana fotoşopată nu e aceeaşi cu persoana fotografiată, ci e un personaj creat aproape de la zero, inventat, care a transgresat, a devenit o ficţiune. Unde e textura pielii? Unde e ridul ăla de expresie care defineşte imperfecţiunea?

Înţeleg rostul unei pudre antireflexie ca să nu-ţi ardă poza, înţeleg un fond de ten – deşi, de cele mai multe ori, are efect în orice alte circumstanţe, mai puţin pe senzorul aparatului – şi al unui machiaj, dar nu pricep excesul de Photoshop. Unde mai e originalul? Unde mai e naturaleţea? Unde mai e omul?

Poate sînt eu defect, dar cred că ceea ce defineşte perfecţiunea este tocmai suma imperfecţiunilor. Nu fotografiezi la STAS sau la ISO 9001, nicidecum pentru o campanie publicitară, ci o persoană. Nu fotografiezi o nuntă ca să vinzi cadrele pe Shutterstock, ci surprinzi momentele în care nişte oameni, evident că imperfecţi, sînt perfecţi graţie fericirii din acea clipă, vizibilă nu prin Photoshop şi contre-jour şi alte minuni regizate, ci prin expresiile imperfecte ale feţelor lor, ale posturilor lor.

Sincer, la nunta de acum două luni, am tras şi cadre standard, şi cadre după cum mi-a tunat mie prin cap. Pe cele standard nu le poţi evita, pentru că trebuie să ajungă la neamuri, la prieteni etc. Pe celelalte, le faci pentru a surprinde ceva. Şi astea-s puţine. Din o mie de cadre, n-ai nevoie de mai mult de 20 pentru a spune o poveste. Aşa, proaste şi “nu de shutterstock”, cum probabil s-ar plînge ochiul fără exerciţiu.

Nu ştiu, poate bat cîmpii, dar nu înţeleg de ce oamenii şi-ar dori “poze ca alea”. Doar aşa, de dragul de a se simţi la fel de importanţi ca alţii? La fel de mediocri? La fel de traşi la xerox? Unde mai e identitatea în toată povestea asta? Şi nu, nu spun că ar trebui să angajeze fotografi slabi doar ca pozele lor să iasă în evidenţă (că ar ieşi într-o evidenţă de catalog cu “aşa nu”).

Doar întreb…

PS: N-am spus că e rău să prelucrezi imaginile, şi eu folosesc filtre, trag de Contrast şi Clarify, vorbesc de “tencuiala” din Photoshop în sine, aia cu întins tot de la un capăt la altul, pînă rămîne un aspect de plastic pe tot ce înseamnă piele.

* Mi-am propus să reciclez o serie de texte publicate pe Facebook şi care ar fi trebuit să-şi găsească locul pe blog. În următoarea perioadă, pe măsură ce le mai descopăr, o să le pun aici. Textul ăsta a fost scris anul trecut, pe vremea asta.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

2 comentarii

  1. :)) nu inteleg cum de fix la cele mai decente postari nu comenteaza nimeni, si la alea in care bati campii apare de cine stie unde cineva care te elogiaza :)))

  2. Da, asta vrea clientul generic, comun – kitsch.