hoţii de buzunare sînt nesimţiţi, nu-i aşa?

Căştile telefonului sînt prea mari pentru urechile mele. Dreapta tot cade într-o nesimţire cruntă şi o tot pun la loc, fără un prea îndelungat succes. Pică iar şi, uitîndu-mă după ea, văd o mînă suspectă. Un nene se împinge în mine. E drept, în troleu e aglomeraţie, dar asta nu înseamnă că n-are destul loc să se desfăşoare. Îmi pun casca la loc şi duc instantaneu mîna stînga la buzunarul în care am telefonul. Din cînd în cînd mă întorc în stînga sau în dreapta, să nu-mi umble nimeni în buzunarele rucsacului.

Mîna omului pare dintr-o dată şi mai suspectă. Prea se împinge cînd în mine, cînd în femeia din faţa mea, care oricum o să coboare, la fel ca mine, la prima staţie. Urîtul din stînga mea întinde mîna dreaptă să se ţină de bară. Stînga o mişca încet de colo-colo. Eu ridic capul, mă mai uit la lume, adîncesc mîna în buzunar.

Nimic de văzut, dar omul din stînga mea pare al naibii de suspect. Cobor privirea şi văd că îşi lungeste mîna spre poşeta femeii din faţa mea. Mă încrunt, îmi dreg vocea şi îl întreb pe vocea a treia: Coborîţi la prima? Îmi răspunde senin că da. Cobor privirea, el continuă să întindă mîna. Mă uit din nou la el, el se uita la mine şi se întoarce la treburile lui. Încerc să înţeleg ce vrea să facă. Să fure, ce altceva?

Îi arunc o privire tăioasă iar el îmi zîmbeşte. Ăsta e cumva cretin? mă întreb. Nu vede că mă uit la el cum vrea să fure? N-are chiar nici o jenă? Se pare că nu. El îşi vede conştiincios de treabă şi nici nu mă bagă în seamă. Mă gindesc să îmi dau jos căştile să avertizez lumea că e un hoţ de buzunare printre noi, dar îmi dau seama că n-ar fi deloc amuzant. Mai ales pentru mine, cînd voi coborî. Din cîte îmi amintesc, ăştia parcă circulă în grup. Ş-apoi n-aş vrea să îmi iau vreun pumn în plină aglomeraţie.

Omul meu întinde mîna şi mai mult. Reuşeşte să desfacă o cataramă a poşetei. Mă uit din nou la el şi parcă ar da să se simtă. Dar nu, doar îşi trage pufoaica peste mîna stîngă, chipurile aşa nu l-o vedea nimeni. Mă mai uit o dată la el şi mă priveşte de parcă mi-ar spune Uite-aşa se face, băi, ce ştii tu? Priveşte şi ia aminte! Începe să mi se pară interesant. Deja mă gîndesc ca atunci cînd va fi pe punctul de a deschide poşeta să mă dezechilibrez din senin şi să îi spun cucoanei că a uitat să îşi închidă poşeta.

Staţia e la vreo zece metri mai încolo, dar şoferul nu deschide încă uşile. E roşu şi mai are vreo cîteva maşini în faţă. Într-un final, se mişcă, iar hoţul meu de buzunare încă n-a izbutit să desfacă poşeta. Poate că nu e chiar aşa de priceput, pînă la urmă. Sau poate s-o fi gîndit că-l dau în gît, cine ştie? Şi totuşi, insistă. E în continuare cu mîna întinsă şi tocmai ce-a desfăcut şi a doua cataramă a poşetei.

De data asta, însă, n-are noroc. Troleul opreşte, iar eu apăs rapid butonul de deschidere a uşilor. Mă împing în el şi mă bag în faţă. Cucoana e salvată. În urma mea, coboară şi el. Se opreşte cîţiva metri mai încolo şi se uită lung la mine. Eu văd un poliţist la prima uşă a troleului, gata să urce şi mă îndrept spre el. Nu vă supăraţi, două vorbe…, îi zic. Nu se deranjează să se uite la mine şi îşi continuă discuţia cu un amic. Mă uit după hoţ, dar a dispărut deja.

Poliţaiul se uită la mine şi mă întreabă despre ce e vorba. Umblă hoţii de buzunare, tocmai am văzut unul. Unde? mă întreabă. A dispărut, că nu m-aţi băgat în seamă cînd vă trăgeam de mînecă

Troleul pleacă cu tot cu poliţai în el.

A fugit, că doar nu era prost să stea după fundul tău, idiotule! Pînă vă mişcaţi voi, trece şi sfîrşitul lumii! mă adresez eu poliţaiului, în lipsa lui.

_________________________________
* fragmente de realitate – RATB experience

7 comentarii

  1. Da, am asistat de multe ori la de astea. Maica-mii i-au furat pe vreamea lui “Ceasca” o mare suma de bani, care nu era a ei, erau banii de la o asa-numita “roata”, cum se facea pe atunci, si era randul ei sa ii tina.

    Niciodata nu am inteles, din moment ce exista linii in care poti vedea asa ceva zilnic, cum ar fi 336, 311, si altele, de ce nu face politia niste programe de mers in plimbare, zilnic, in civil, ca niste simpli cetateni, si pe post de momeli, imbracati bine, echipe mixte, si aparent neatenti, si sa le puna catusele pe loc ? Ce ar fi asa greu ?

    S-ar duce vestea, si in cateva luni nu ai mai gasi picior e hot.

    Ti se face si sila cand vezi atata imobilism… Si cand apar politistii pe la televiziuni vorbesc limba aia de lemn a lor, de te umfla rasu-plansu :( nu degeaba sunt parodiati tot timpul, ca sunt penibili de multe ori.

  2. Aiurea situaţia.
    Ştii care e faza, eu sincer m-aş băga să fac scandal dacă e unul singur.
    Că sunt şi înalt, la viaţa mea m-am şi kărat puţin, sport de performanţă am făcut la greu. Deci ştiu să prestez despre bătaie cât de cât.

    Dar dacă sunt mai mulţi nu fac nimic. Prefer să merg mai în faţă. De ce ?
    Păi dacă zic ceva, zic singur că românii noştrii sunt nişte fricoşi. Şi să mă composteze vreun hoţ cu cuţitu chiar n-are farmec aşa tânăr cum sunt.

    Vezi postul meu de demult de aici : http://weblogs.studentclub.ro/alexandrusavu/archive/2006/10/05/Indiferen_63010301_.aspx

  3. DC. Iti spun eu de ce nu face politia nimic. Fiindca sunt de o incompetenta ireala! Eu cu unii deja ma cunosc din vedere de cate ori ne intalnim in masini.

  4. Am postat odată dar nu ştiu ce s-a întâmplat. N-a ajuns comentariul. Mai bag o fisă. Ideea în mare e că românii noştrii sunt fricoşi, nu se bagă nimeni decât dacă hoţul vrea să ne fure pe noi, prietenă, soţie. Eu m-am mai dat rotund când era un singur hoţ, m-am făcut că strănut, că tuşesc, că vreau să trec pe lângă el. Dar în general îmi văd de treaba mea că nu vreau să mă composteze nimeni cu un cuţit mai ales aşa de tânăr şi frumos cum sunt :D. Am avut şi eu o întâmplare de genul ăsta acum ceva timp.

  5. Alexandru: ai postat prea repede si, avind si link in comentariu, ti-a oprit akismetul comentariile in spam.

  6. Se pare ca zeul bloggerilor ne testeaza pe rand :) Aici e o faza asemanatoare pe care a patit-o un gramo.

  7. Crezi ca politia nu stie de ei? Afla ca stie chiar si zona pe care o frecventeaza un anumit hot. O sa iti spun o intamplare petrecuta cu multi ani in urma. Faceam control in 136, pe zona Apusului – Leul . La statia Valea Lunga vad pe unu’ ca trage portofelul unei cucoane. Il iau de mana (eram 5 controlori) si cobor la prima – Piata Gorjului. Doamna isi ia potofelul si noi decidem sa mergem la sectia de politie de langa piata. Cucoana, vazand ca si-a recuperat portofelul, motiveaza ca e grabita, ia taxiul si o taie, iar noi ramanem cu hotu’. Mergem cu el la sectie si stam acolo vreo 4 ore sa dam declaratii. In fine, dupa cateva zile, cine credeti ca isi fecea serviciul de baza prin masina? Hotul! Ba chiar ne-a zambit. Si pe un ton zeflemist ne mai si zice: “Fraierilor, pe mine ma stie toata sectia”. De atunci, m-am invatat minte. Vad hoti, nu fac control si cobor la prima. De ce sa risc sa fac control si sa aud ca “vai, nu mai am portofelul si tocmai scosesem abonamentul din el!”…