Idei creţe marca PSD: impozitarea progresivă

Dacă vă era dor de încă o măsură populistă, iacătă că PSD nu se dezminte, acum se gândesc la introducerea “impozitării progresive” şi la – tobe, vă rog! – “impozitul pe gospodărie” sau “pe familie.”

Am râs. Iată motivare:

Din câte am înţeles, se doreşte ca declaraţiile de venit să se depună pe familie sau pe gospodărie, iar dacă unul din soţi câştigă mai mult şi s-ar încadra la cota maximă de impunere, să se calculeze o medie pe familie a veniturilor pentru ca această medie să fie mai mică decât venitul individual al celui care câştigă cel mai bine din familie.

Nişte calcule absurde

Deci, dacă tu câştigi 1.000 lei şi nevasta 9.000 lei, se face media şi se aplică impozit de 16% la 5.000 lei, pentru ca tu să nu plăteşti 160 lei şi ea 1440 lei, adică 1.600 lei împreună, ci să plătiţi, împreună, 800 lei. Am priceput bine?

Nu chiar, pentru că impozitarea progresivă ar însemna, de fapt, ca tu să ai impozit 0%, iar ea să aibă impozit, să zicem, vreo 40%, că e burghezoaică. Adică, de fapt, să plătească vreo 5.400 lei. Şi pentru că se face media, se aplică, să zicem, 20% din 10.000, adică 2.000 lei.

Dar, stai, că încă nu s-a ajuns la stabilirea cotelor de impozitare. La un venit de 9.000 lei, cota va fi, probabil, pe la vreo 25-30%. Şi dacă te-apuci să faci matematica, vezi că ori e aceeaşi brânză, ori statul iese pe minus la astfel de scenarii.

De fapt şi de drept însă, statul va ieşi pe minus, pentru că majoritatea angajaţilor din economie sunt plătiţi cu salariul minim, cel care va fi impozitat deloc sau cu cota cea mai mică.

Calculul de mai sus nu e tocmai realist, formulele sunt altele, se aplică la venitul brut, iar eu am băgat nişte cifre din burtă, dar e un exemplu despre cum ideea în sine e stupidă.

Eu aş plăti impozit progresiv, dar…

Logica impozitului progresiv nu funcţionează în România. E OK, aş plăti impozit progresiv, aş da 40% din venituri, dar numai dacă aş locui în Suedia. Pentru că, în România, banii nu se duc unde e nevoie, ci se duc unde trebuie.

De vreo doi ani încoace, tot circulă un articol al unui american care s-a mutat în Suedia şi e mulţumit că are taxe mai mari pentru că spitalele sunt superdotate, învăţământul e gratuit, infrastructura e excelentă etc.

Vai, cum?, noi nu ne dorim să fim ca Suedia? Ce prost eşti, Mihăileanu!, cum să nu-ţi doreşti aşa ceva? Ştii câţi bani ar putea fi investiţi în economie?

După care te uiţi pe statistici şi vezi că bugetul Sănătăţii, în România, e împărţit după raportul 1/5, adică 20% cheltuieli şi 80% şpăgi. Oare unde crezi că se duce diferenţa de bani din impozitarea progresivă considerând că va fi introdusă?

România nu are o cultură a tragerii la răspundere a politicianului, fie el local sau din parlament. Noi funcţionăm după principiul “să fure, dar să ne dea şi nouă ceva.

Pomeni, şpăgi şi evaziune

Da, exact în pomeni şi şpăgi. Pentru că România, în momentul ăsta, e o ţară cu mentalitate de sclavi. Vai, cum poţi să spui asta?, va sări primul corporatist.

Păi, nu e vorba de tine, dudule, e vorba de restul, cei care trăiesc în sărăcie, cu buda în fundul curţii, e vorba de cei care-şi amintesc de comuniştii care le dădeau case şi locuri de muncă, e vorba de copiii lor care au crescut cu astfel de poveşti de adormit şi care cred că statul e responsabil de bunăstarea ta.

Şi primul rezultat al introducerii unor cote progresive, cel puţin la nivelul celor care câştigă bine, va fi ori mutarea din ţară, ori relocarea finanţelor personale – fie pe un SRL, fie direct pe la bulgari, că e aici, aproape, doar treci podul de la Ruse, şi au şi impozite mici. Nu e deloc complicat să schimbi rezidenţa fiscală.

În plus, hai să ne aducem aminte câtă evaziune se făcea până când a fost introdusă cota unică.

Iresponsabili până la capăt

Dacă vă plângeaţi că guvernul lui Ponta era plin de incompetenţi, staţi aşa, că încă nu aţi văzut guvernul Dragnea. Ăştia nu ştiu să facă nici măcar o adunare banală, de genul 2 + 2, dar au pretenţia că inovează finanţele ţării.

Dacă vreţi să vedeţi cum se îngroapă o economie, mai staţi pe-aici, nu emigraţi încă.

Încă un mit şi gata

Angajaţii la stat plătesc taxe. Nu, nu plătesc taxe. Taxele sunt doar pe hârtie, banii sunt virtuali, nu există fizic în economie. Este doar un exerciţiu matematic şi asta-i tot. “Da, dar uite ce scrie în contract, că brutul e X, iar netul e X-Y%.” Da, cum ziceam, pe hârtie. Nici dacă i-ar da brutul în mână şi ar trebui să se ducă lunar cu cărămida de bani la Fisc, nici atunci nu ar exista banii ăştia.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

5 comentarii

  1. Nu, eu înțeleg că, în varianta pe care faci tu calculul de media a venitului, iese 800 de lei de plată pentru fiecare dintre ei, adică în total tot 1600 dau.

    Dar asta pentru că tu ai calculat cu 16% cotă unică, indiferent de venit.

    Dacă, să zicem, introduc progresiva și zic “sub 4000 de lei, impozit 10%, peste 4000 de lei, impozit 30%”, atunci calculul iese cam așa

    Salariu 1000 lei – impozit 100 lei
    Salariu 9000 de lei – impozit 2700 lei
    Total: 2800 lei de plată

    Apoi vine nenea ăla cu medierea și spune “stați așa, să facem întâi media veniturilor”, unde iese 5000 de lei pe cap de gospodar.

    Prin urmare, se consideră că și soțul, și soția, câștigă 5000 de lei și trebuie impozitați cu 30% amândoi.

    Plătești deci 1500+1500 lei = 3000 lei.

    Asta e o supoziție. În general, până nu vezi legea, nu te poți lua după nici o declarație, că sunt tare tâmpiți ăia.

  2. S-a mai incercat odata chestia asta, se numea “impozit pe venitul global” in vremurile alea. A fost scos nu pentru ca nu ar fi fost bun ci pentru ca ANAF nu facea fata numarului de declaratii depuse.
    La fel se va intampla si acum probabil pentru ca globalizarea veniturilor la nivel de gospodarie se face printr-o declaratie completata de catre contribuabili de regula. Are ANAF resursele necesare sa procese mai mult de 7 milioane de gospodarii? Nu, clar nu, abia se descurca acum.
    O va face PSD? nu in viitorul apropiat pentru ca nu exista capacitate administrativa pt asa ceva.

  3. @Radu: eu am spus că e un calcul după ureche 🙂 Dar, chiar şi în varianta ta, socotelile tot nu ies cum trebuie şi statul iese tot pe minus. În plus, calculul tău e uşor defectuos, pentru că ce spun ei acolo e că venitul statului din impozitul pe gospodărie trebuie să fie mai mic decît venitul cel mai mare dintre impozitele luate separat. Deci, balamuc. Altfel, da, pînă nu vezi legea, nu poţi face un calcul coerent. Dar în acelaşi timp, asta nu înseamnă că ăştia nu sînt incompetenţi.

  4. Ceea ce fac ei nu e nou si nu e unic. Spania de exemplu are sistemul asta, insa il are intr-un fel ceva mai decent in sensul ca orice venit individual dintr-o singura sursa sub 22000 de euro anual nu se impoziteaza, dar daca sotii au sa zicem cont bancar comun ca sunt o familie si au fiecare venit dintr-o singura sursa care nu depaseste 44000 atunci se aplica aceeasi lege si se exclude impozitarea in cazul lor (ceea ce mie mi se pare corect). Apoi, daca familia respectiva sta in chirie, plateste credite si/sau are copii minori in intretinere, chiar daca se depaseste suma aia de 22000 tot se poate aplica scutire de impozit in functie de o serie de variabile de calcul.
    Daca se depaseste suma aia de 22000, sau vine din mai multe surse atunci se face o impozitare progresiva ce merge de la 2% si pana pe la vreo 40% in cazul veniturilor de peste 300000 de euro anual.
    Diferenta in cazul asta e ca sotii pot sa aleaga daca sa-si declare veniturile individual sau sub forma de “gospodarie”.

  5. “e spun ei acolo e că venitul statului din impozitul pe gospodărie trebuie să fie mai mic decît venitul cel mai mare dintre impozitele luate separat”

    N-are cum, ar fi ridicol. Probabil vor să spună că venitul pe gospodărie PER OM va fi mai mic decât luat separat pentru acea persoană.