În şcoală, fugeam de sport. Acum, plătim ca să-l practicăm

Luni, se face luna de cînd, aproape în fiecare zi (cinci zile pe săptămînă, mai exact), merg la sală. Am reuşit performanţa de a pune pe mine vreo patru kilograme în mai puţin de o lună. E drept, oricum nu se văd, tot ca un subnutrit arăt. Ceea ce n-ar fi departe de adevăr, avînd în vedere programul de masă complet haotic. Dar se văd nişte rezultate, deşi n-aş fi crezut.

Mi-am făcut abonament la sală mai degrabă din motiv de lene. Ştiu, sună ciudat, dar ăsta-i adevărul. Doamna mea s-a (re)apucat prin mai, însă dacă socotim că-i noiembrie şi că la ora cinci după-amiază e deja întuneric, mi s-a părut normal să merg cu ea pînă acolo şi înapoi cînd a început să meargă seara. Deci vreo 20 de minute la dus şi încă 20 la întors, cu pauză între drumuri de vreo 40-50 de minute. Ca să nu mai fac cele două drumuri, mi-am făcut abonament. Altfel spus, lenea de a face două drumuri a fost o motivaţie suficientă ca să mă apuc de – impropriu spus – tras de fiare.

Ştiţi vorba aia: “mintea cea de pe urmă“, nu? Ce uram cel mai mult la orele de educaţie fizică? Desigur, încălzirea, că abia aşteptam să trecem direct la jucat baschet. Acum, fac cel puţin cinci minute de încălzire, pentru siguranţă, după ce am reuşit performanţă de a mă durea vreo trei zile nişte articulaţii. Plus că, în lipsa ei, ai mai multe “şanse” de febră musculară.

La ce-i bun sportul

Ce-am realizat după o lună de mers la sală? Că, spre deosebire de anul trecut – sau altădată, în trecut -, de data asta nu mă mai las. Lăsînd la o parte cele patru kilograme în plus, am reuşit să-mi organizez mult mai bine programul de masă şi să introduc mai multe fructe în alimentaţie. Asta se întîmplă şi din cauză că, făcînd mişcare aproape zilnic, mi-e foame mai des. Încă n-am reuşit să mă reobişnuiesc să iau micul dejun, îl sar în continuare, dar presupun că e o chestie de timp.

Partea şi mai bună e că m-am reobişnuit, în primele două săptămîni (cînd am avut o febră musculară serioasă), să stau din nou cît mai drept. Asta şi pe motiv că era singura poziţie în care nu mă mai dureau toate la fel de puternic. Altfel, tot la realizări intră mai puţine dureri de spate, mai puţine dureri de oase, mai puţine oase troznite, mai multă energie, somn mai odihnitor şi încă vreo cîteva chestii din astea, mărunte la prima vedere, dar care te fac să te simţi mult mai bine. Şi, mai ales, am scăpat de o răceală în trei zile, în loc de o săptămînă, cam cît ţine la mine de obicei.

Plus ceva mai multă forţă şi satisfacţia de a te amuza pe seama unora de două ori cît tine. Exemplu concret: trăgeam picioare, iar doi indivizi mustăceau, unul dintre ei aproape hlizindu-se că mă chinuiesc să fac exerciţiul corect. Aşteptau să termin. Într-o pauză dintre serii, le-am spus că pot face şi ei, nu-i capăt de ţară. Să-l vezi pe cel care se hlizea – repet, de două ori cît mine – că nu poate să ridice şi că e nevoie să scadă 10 kg şi abia trage, e o mică satisfacţie. Aşa, ca ironie a sorţii.

De ce-am urît educaţia fizică în şcoală

Marea bubă a sistemului românesc de învăţămînt e aceea că, oricîtă psiho-pedagogie s-ar preda în facultăţi, profesorii tot nu pricep o chestie esenţială. Ca un copil să înţeleagă, trebuie să-i explici. Or, atît în şcoala generală, cît şi în liceu, am detestat educaţia fizică din cîteva motive elementare: 1. nu înţelegeam la ce-mi trebuie, 2. eram obligat să fac încălzirea aia plictisitoare şi nu pricepeam de ce, 3. aveam orele alea de “gimnastică” despre care nu pricepeam la ce mă ajută şi aşa mai departe.

Mai ales în cazul profesorilor de educaţie fizică, explicaţiile lipsesc. Spre exemplu, dacă timp de o lună îi explici elevului la ce-i foloseşte sportul, la ce foloseşte fiecare mişcare, la ce-l va ajuta în viitor, lucrurile s-ar schimba complet. În generală, sportul era pentru jucat fotbal, iar în liceu, pentru baschet. Dacă nu s-a chinuit nimeni să ne explice la ce foloseşte şi cu ce ne va ajuta pe viitor, normal că nu ne-a plăcut.

Dacă atunci aveam ocazia să facem sport gratis, acum, vreo zece ani mai tîrziu, plătim. Eu, unul, zic mersi că plătesc acum în bani bani în loc să plătesc peste alţi vreo zece ani în dureri de oase.

10 comentarii

  1. Super (in general imi plac postarile tale care pleaca de la experientele vietii cotidiene).
    As avea si eu un raspuns: modul de notare in scoala.
    In general notarea ar trebui sa rasplateasca efortul elevului de a invata si modul in care acest lucru se reflecta in prestatia la ora. Aptitudinile ar trebui sa influenteze mai putin nota. Cu alte cuvinte: daca ai in clasa un elev care merge la olimpiada internationala de matematica nu inseamna ca nu mai dai si altui elev 10; olimpicul are premiile si satisfactiile lui, eventual un 10 in plus.
    Sportul este o materie care pune mare pret pe aptitudini si avem copii mai dotati, altii mai putin dotati, unii sunt buni la baschet, altii la gimnastica sau la fuga.
    Eu as desfinta notele la sport, muzica si desen. Sa existe numai calificative care sa reflecte prezenta si participarea. Si prin desfintarea notelor si orele ar deveni mai atractive pentru ca ar disparea presiunea normelor.

  2. Mda, cam adevarat. Nu am chiulit la sport, am fost un baietoi toata viata, dar e drept ca acum dam bani frumosi pentru ceva ce altadata se facea gratis si nu stiam cum sa ne mai scutim.

    Eu am cam 5 saptamani de mers la karate si e bine. Nu mai am febra, is si io mai putin cocosata si am o stare de bine.

  3. Sunt în casa a XII-a şi trebuie să afirm faptul că, la noi, orele de sport au devenit încet-încet la fel de plictisitoare şi inutile ca şi orele de religie, desen şi muzică. Primul semn a fost excluderea probei de sport din cadrul bacului. Elevii chiulesc adesea sau se învoiesc, căci le e lene să-şi aducă echipamentul la ei, dar în general şi profesorii sunt foarte îngăduitori şi lipsiţi de entuziasm faţă de materia pe care, teoretic, ar cam trebui să o predea. Aşa că totul s-a transformat într-o lălăială continuă…

    Într-a XI-a m-am mutat la o şcoală nouă. La cea veche (de elită, tre’ să menţionez) nu se practicau deloc orele de sport, că deh, matematica şi alte materii de genu’ primau. La şcoala asta nouă am dat de o profă de sport exigentă, căreia nu reuşeam deloc să îi îndeplinesc cerinţele şi astfel am cam început să reevaluez conceptul de sport… Momentan merg şi eu la o sală de sport şi e adevărată treaba asta cu poziţia dreaptă şi cu senzaţia de bine…

    E pentru prima oară când poposesc pe la tine. Îmi place cum scrii. Am să te mai vizitez.

  4. În calitate de fost elev cu notă minimă posibilă la sport pot să spun atât: nu încape comparaţie cu ora de sport de la şcoală. Sportul care se face în şcoli e de 3 parale. La orice sală de cartier de 50-100 RON/lună se exersează mult mai bine şi mai amănunţit decât la ora de “exerciţii în grup ca la manifestaţiile lui Ceauşescu, urmate de o vagă tentativă de fotbal-de-maidan sau baschet-de-parc-şi-maidan'”.

    Şi sala de cartier, aşa cum e ea, are dotări. Şcolile, dacă nu se ocupa nea Bombonel de cele 400 de săli de sport, n-ar fi avut nici măcar ce au acum.

    Într-un an şi jumătate de sală, 4-5 reprize de 1-2 ore pe săptămână, am avut rezultate mai bune decât în 12 ani de şcoală cu “oră de educaţie fizică obligatorie”. (Rezultate în ceea ce priveşte “muşchiul”, că burta nu prea vrea ea să se ducă :D )

    În mod curios, exerciţiile impuse de antrenorii de sală, fie ea şi de cartier, sunt 99% identice cu pregătirea fizică militară impusă armatelor NATO şi care se face la sală la academiile militare.

    Editorii Atlasului de Mitocănie Urbană pretindeau în timpul “epocii de prosperitate combinată cu rahat” 2006-2008 că un adevărat mârlan de lux are muşchii lucraţi greţos de atent :)))

  5. deloc de neglijat este faptul ca pe mine exercitiile fizice ma fac mai calma. elimin energia negativa si imi dau o stare de bine ca am facut ceva bun pt mine.

  6. Nu imi vine sa cred. Te duci iar la sala mai Mihaileanu . Tii minte cand ai fost cu mine si cu Manea, ce vremuri frate. De curiozitate cu cat ridici la piept? Spor la treaba si nu uita deviza lui Gubernat : “mese mici si dese, cheia marilor succese” :)))

  7. Da, din nou :))
    Eh, slabut, doar vreo 45 si 35 la inclinat. Trag doar de-o luna. Am mai mult succes la altele, bag peste 80 la picioare, 30 la Larry Scott, chestii din astea.

  8. Avand in vedere ca ai fost la liceu, nu cred ca era nevoie sa iti explice profesorul la ce iti foloseste sportul. In principiu nu stii la ce iti foloseste decat daca iti e lene sa te misti, sau nu ai facut vreodata sport de performanta.
    In legatura cu incalzirea… denumirea spune totul, tot trebuia sa deduci, gandindu’ma ca la 17 ani de exemplu puteai sa meditezi la treaba asta.
    Acum nu’s eu un expert doar pentru ca am facut cativa ani sport de performanta, dar articolul mi se pare un pic infantil de la un punct incolo.
    Iti urez sa ai multa ambitie la tras de fiare si alergat pe banda. Deduc ca iti va trebui.

  9. Saptamana trecuta,la ora de sport de la facultate,in loc sa fac incalzirea,ma jucam pe telefon.