Începe să dispară pomana de la stat? Bine-ar fi…

Ca individ care munceşte în jur de 12-14 ore pe zi, care plăteşte taxe la stat ca persoană fizică plus impozite pe firmă, noile reglementări legate de plata şomajului mi se par binevenite. E drept, nu acelaşi lucru se întîmplă pentru alţii şi, fireşte, îmi voi lua înjurăturile de rigoare. Dar, din punctul meu de vedere, era momentul să apară şi nişte măsuri mai drastice.

Românii, mai ales pensionarii, sînt neinformaţi. Eram, la un moment dat, într-un troleu, iar o doamnă comenta măsurile guvernului: reducerea salariilor la stat, reducerea pensiilor şi aşa mai departe. Cînd i-am explicat că sîntem vreo 4 milioane de plătitori de taxe care duc, în spate, pe lîngă copii şi pensionari, încă vreo 5 milioane de şomeri şi asistaţi social, la care se adaugă încă un milion şi jumătate de bugetari, şi-a schimbat optica.

Femeia nu ştia, efectiv, că dacă scazi cheltuielile cu pensionarii şi cu copiii, 4 milioane de angajaţi susţin aproape 7 milioane de oameni. Brusc, adăugîndu-i şi pe primii, s-a luminat. A înţeles de ce e nevoie de reduceri. Statul, altfel, ar falimenta. Or, noile reglementări vin – din punctul meu de vedere – cam tîrziu, dar bine că vin. Într-un final, a sosit momentul să nu mai aruncăm cu banii pe leneşi.

E drept, există zeci de mii de români care vor să muncească, dar nu-şi găsesc. Dar există cîteva milioane care nu vor să-şi caute. Dacă stau acasă şi primesc bani, e suficient. Se mai angajează vreo trei luni, iar intră în şomaj şi tot aşa. Munca-i grea cînd n-ai chef s-o faci. Ştiu că mulţi nu sînt de acord cu mine, dar caracterizarea românului drept muncitor şi harnic este o porcărie propagandistică inventată pe vremea comuniştilor (da, exagerez). Românul e un leneş. Exemple sînt cu duiumul. Uitaţi-vă la ţară cîţi lasă terenurile pîrloage, vedeţi în oraşe cum n-au chef să facă nimic. A nu se confunda Bucureştiul cu restul ţării. Bucureştiul e un fel de stat în stat.

Un taximetrist îmi povestea, aseară, că a terminat Politehnica prin ’87, după care s-a angajat pe meseria lui. După ’89, i s-a desfiinţat postul. A trebuit să-şi caute altceva, dar nu era cerere pe specializarea lui. A făcut de toate, iar acum, vreo 20 de ani mai tîrziu, spune că nu-i este ruşine să tragă de volan. Munceşte, nu stă, nu cerşeşte. Alţii, cei de-i vedeţi pe la Forţele de Muncă, se sclifosesc. Nu se pupă cu pregătirea lor. Iar dacă n-au pregătire, nu se pupă cu inteligenţa, sînt joburi pentru proşti cele pe care le-ar putea primi, nu pentru ei.

Da, statul e dator să-şi ajute cetăţenii, dar nu dîndu-le de pomană, ci oferindu-le un cadru legislativ decent, care să le permită să se dezvolte. Da, la noi e cu susul în jos. Chiar şi aşa, nu înseamnă că nu se poate încerca. Există şi-o zicală ce defineşte asta: Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi pune-n traistă. O zicală pe care o uităm, pentru că noi aşteptăm să ne pice mură-n gură, pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă.

O mare parte din vină o are şi sistemul de învăţămînt. La noi, educaţia se face pe acumulare, nu pe asimilare a informaţiilor. Să citim cît mai mult, să învăţăm pe de rost!, în locul să citim pentru a înţelege, a vedea studii de caz, a asimila noţiunile şi a le experimenta ulterior. Românul nu e învăţat să gîndească în şcoală, ci e pus să înveţe pe de rost nişte informaţii pe care ulterior le va arunca la gunoi, mai ales că nu-i vor folosi niciodată. Exemplu concret: în liceu, la matematică, se învaţă despre logaritmi, pe care, dacă nu vei studia în domeniu, nu-i vei folosi niciodată. Şi vorbim de profil de ştiinţe sociale, nu mate-info.

Prin urmare, copiii nu-şi dezvoltă nişte simţuri elementare. N-avem simţ antreprenorial, ne lipseşte pro-activitatea, nu ne asumăm nici o decizie, întotdeauna aşteptăm OK-ul de la şefi, ne e frică să mişcăm ceva fără îndrumarea cuiva mai mare sau mai în vîrstă, ne lipseşte viziunea pe termen lung. Or, tocmai aici ar trebui lucrat. E motivul pentru care, în loc să încerce să facă ceva, să-şi deschidă o afacere, să producă, să înveţe altceva ce consideră că ar putea să facă, românul aşteaptă şomajul. Eventual, toarnă şi doi copii, să fie sigur că, timp de patru ani, îi dă statul bani să-i crească.

O să plîngă mulţi şi-or să se răscoale gurile, că lor li se cuvine, să fie hrănite, că de aia am murit la Revoluţie! Dacă vrem să evoluăm, ăsta e un prim pas. La noi, cel mai bine funcţionează educarea cu forţa. Dacă era nevoie de nişte astfel de tăieri drastice, atunci ăsta e momentul potrivit pentru a deschide ochii.

PS: Nu spun că guvernul Boc e bun, dimpotrivă. Cea mai mare tîmpenie a fost majorarea TVA şi introducerea obligativităţii plăţii unor noi taxe. În loc să stimuleze mediul privat, i-a dat în cap. A făcut nişte greşeli crunte. Dar pentru mine, tăierea pomenilor de la stat e un lucru bun. Dacă nu pot să văd ce se face cu banii mei, măcar pot să fiu împăcat că nu se vor mai duce la cei cărora le place să lenevească. Nu vreau să aud că “nu găsim locuri de muncă” sau “ce face ăla cu vîrsta peste 45 de ani”, că alea nu-s argumente, ci scuze. M-am săturat de scuze.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

110 comentarii

  1. ar fi misto sa vedem o declaratie fiscala de-a ta, ce declari ? bannerul cu chifla ? ca la sfaturi te pricepi ca vitelul la poarta noua, nu degeaba esti ziarist-somer.

  2. Aferim (=foarteOK) articolul. Un singur amendament: orice stimulent COSTA bugetul de stat. Iar acesta este atat de strans (80% se duce pe social) ca nu are loc de stimulente zdravene, oricat de logice ar fi acestea. In sprijinul a ceea ce ai scris,imi aduc aminte ca in 1989 era o singura Fac.de Geografie in tara cu 40 de absolventi ODATA la doi ani.Azi fabricam cam 720 pe an. Asta nu e fabrica de someri (si sa nu uitam ca primele sase luni de la absolvire, au dreptul la somaj)??? Un prieten care angajeaza in constructii imi spune ca are numeroase solicitari de “angajare” la negru, deoarece candidatii primesc si somaj. In plus, avem 24% pensii de invaliditate FALSE, avem 25% ajutoare sociale FALSE si de cand s-a introdus controlul,numarul de concedii medicale s-a redus cu 50%.

  3. @greta: imi pare rau sa te dezamagesc, nu traiesc nici din blog, nici din munca de “ziarist”, ci din cu totul altceva. dar ar fi si mai misto sa stim citi ani ai papat tu somaj din taxele platite de mine.

  4. PENTRU GRETA – Nu cumva faci parte din bugetari??? Singurii bugetari care isi merita salariile sunt profesorii si cei din sanatate (la sanatate mai putin cei din minister). Ceilalti ar trebui s-o lase mai moale cu pretentiile de salarii mari pe carca noastra. M-am saturat ducandu-ma la diferite institutii ale statului si sa te priveasca cu maaare indiferenta si lehamite si sa astepte DARUL. Cum le dai SPAGA se mai inmoaie dar data viitoare cand te duci nu te mai cunosc. Ca sa nu mai vorbesc de cei pensionati medical, de ex la noi in societate au fost efectuate disponibilizari, ghiciti cati si-au cautat un loc de munca pana la terminarea perioadei de somaj, cred ca nici 1%. Asa si cei care nu au vrut sa mai muceasca s-au pensionat medical cu un diagnostic care nu se poate demonstra (si aici am foarte multe exemple de oameni in putere care iau pensie medicala). Greta draga, nu ai dreptate, autorul articolului a fost corect si a vazut bine situatia.

  5. Prietene, cotizezi maxim de 4-5 ani la stat. Si de-un an, doi mai consistent. Pana atunci, vreo 20 de ani ai fost asistat social intr-un fel sau altu. Alocatie, invatamant moca, sistem de sanatate moca etc. Si-acum ai fi in stare sa-i iei la rost pe individu de 50 de ani care din pacate pentru el e in somaj de cateva luni, ca vezi doamne, sta pe platiti de tine catre stat acasa. Nimeni nu-si doreste sa ajunga-n somaj, e cosmarul oricarui angajat. Dar cand ajungi in situatia respectiva cred ca e de datoria statului sa te ajute pe-o perioada de cel putin 9 luni, asa cum ai ajutat si tu statul cand erai in campu muncii si ajungeai sa platesti vreo 40% din salariu catre stat, fara a primi inapoi mare lucru.

  6. *erata : “sta acasa pe banii platiti de tine catre stat.”

  7. Ideea este in spiritul omului “care-si poarta singur de grija” si este binevenit un articol pe tema asta.

    Insa exemplul cu logaritmii este aiurea rau de tot: sa-ti dau doua exemple doar. Primul este ca te poti bucura de muzica se datorita spiralei logaritmice pe care o ai in urechea interna. Iar daca nu vrei sa intelegi din ce cauza te poti bucura de muzica (este si asta o optiune, la urma urmei), ar trebui macar sa poti intelegi scara Richter, care este o scara logaritmica. Logaritmii sunt niste instrumente formidabile si simple, iar faptul ca inca se studiaza este de bine. Va fi rau cand nu se va mai vorbi deloc despre ei in scoala. Din pacate, atitudinea asta de “economist”, pe care o tot vad si aud, care spune ca nu avem nevoie decat de adunari si scaderi, foarte rar de impartiri, este foarte paguboasa.

  8. Mai incet cu taranii puturosi care lasa terenul parloaga. Mai intai mergi in pantofii lor un an sau doi. In agricultura, daca nu faci smecherii, ai sanse foarte mari sa iesi pe minus. Daca investesti in tratamente, expertiza, asigurari ai productie dar te ingroapa costurile. Daca nu investesti n-ai productie, sau ai daca e un an bun si atunci preturile scad.

  9. Guvernul Boc numai tampenii a facut. Articolul e foarte bun… Felicitari! Din pacate trebuie sa recunoastem ca majoritatea romanilor ori sunt niste smecheri ori is ratati…

  10. Presupunand ca cei cateva milioane de lenesi ar incepe maine sa caute de lucru, rezultatul ar fi cateva milioane de cautatori. Productivi ar fi tot cei 4 milioane.
    Multi din cei care isi lasa terenurile in parloaga sunt, de asemenea, legati de cadrul legislativ si economic. Fie lipsa banilor, fie lipsa timpului ii impiedica sa se dedice unei activitati care nu mai e demult aducatoare de profit. Nicaieri in lume nu se traiesti bine din agricultura, daca nu sunt si subventii. In plus, arenda nu este inca suficient de bine definita si incurajata.
    Taximetria o consider un exemplu mai putin inspirat ca model de succes pentru absolventii de politehnica. Da, am tot respectul pentru un om care isi sacrifica o viitoare cariera pentru a isi castiga existenta astazi, dar facand asta mi-ar fi greu sa ma laud sincer cu succesul meu. In plus, ar fi timpul sa se puna o ordine si in circulatie, sunt deja prea multi cei care pun la incercare vietile soferilor, pietonilor si pasagerilor. Nu ma refer in special la taximetristi.
    In ce priveste orice afacere, mult mai simplu s-ar dezvolta daca nu ar fi considerata un scop in sine. Trebuie intai sa ai ceva de oferit, ce sa faci cu profitul poti invata. E adevarat ca scoala nu e orientata spre pregatirea pentru viata a tinerilor, dar prea usor sunt negate lucrurile pe care – si aici e lenea – nu reusim sa le intelegem. Logaritmii aceia sunt foarte importanti in management si marketing. E drept, nu la nivelul invartitului de covrig si al spalatului de farfurii, daca asa ne vedem viitorul.
    In privinta guvernului Boc, unul din lucrurile pe care l-as reprosa cel mai putin ar fi ca s-a majorat TVA-ul. Asta pentru ca n-au vrut s-o faca. Au fost obligati, cand magistratilor le-a fost prea greu sa vada dincolo de propriile pensii.
    Pana una alta, nu avem ce face. Trebuie sa ne miscam, chiar daca asta implica efort si riscuri. Dar ar fi frumos sa putem anticipa si pana cand avem de facut aceste sacrificii. Si sa nu ni le vedem furate de cei care se descurca tocmai datorita lipsei valorilor pe care le predicam.

  11. Nu vreau să aud că “nu găsim locuri de muncă” …
    Nu mai spune desteptule.
    Am invatat 15 ani ca sa devin medic, am doua specialitati, am fost asistent universitar platit cu ora, am facut garzi neplatite timp de 3 ani, am salvat (zic eu) cateva sute de vieti in timpul activitatii mele.Am devenit medic specialist in 2009, de atunci imi caut slujba si nu-mi gasesc.Am incercat si la privat din moment ce la stat mi s-a cerut mita sa fiu angajat.
    Imi cer scuze ca nu am simt antreprenorial, eu am facut medicina.Deciziile le-am luat eu cand oamenii aveau nevoie de ajutorul meu.
    Nu am cerut somaj, mi se pare absolut injositor ca un medic sa stea la coada pentru vizarea carnetului de somer.Am devenit asistatul social al parintilor mei pana cand voi fi apreciat pentru ceea ce stiu sa fac.
    Deh, nu toti suntem politicieni sau pupincuristi ai puterii, sa tinem “asistatii sociali” pe banii nostri.

    PS. Viziunea pe termen lung imi spune sa ma car dracului din tara asta unde exista asa multi “destepti” ca mata si basescu si boc si udrea si etc.

  12. Sa ma prezint:
    Barbat, am 52 de ani, 30 de ani de vechime de munca.

    Bun, sa incepem:
    La inceput, cind am citit articolul l-am simpatizat pe autor…dar mi-am adus aminte de ceea ce mi s-a intimplat personal cu 10 ani in urma

    M-am imbolnavit si am fost dat afara din serviciu extrem de rapid, fara nici o problema, fara nici un preaviz, uite asa…dupa 18 ani de munca neintrerupta, de avantajele capitalismului salbatic la care autorul articolului ii face reclama.

    Mi-au trebuit citiva ani ca sa ma fac bine (citiva ani, nu citeva zile, nu citeva saptamini, ci citiva ani) si desi doctorul imi spunea ca nu sint apt de munca am reinceput sa lucrez, practic am luat-o de jos, luat de toti la “misto” ca sint batrin la 45 de ani.

    Au mai trecut citiva ani de atunci, am mai adunat ceva experienta, ascult, observ dar imi tin in general judecatile pentru mine.

    Asta este viata…dar autorul articolului crede ca le le-a vazut pe toate, le stie pe toate si emite judecati de “valoare” cu viteza unei mitraliere.

    Mai lasati timpul sa curga, sa se adune experienta de viata si apoi eventual sa emiteti ,daca este cazul, judecati despre unii si alti. Sau nu.

  13. Ai dreptate sunt oameni care nu doresc sa munceasca ,au fost si in epoca de aur.Isi luau legitimatie ca sa nu-i aresteze politia si nu mergeau la munca.Dar statul nu ar trebui sa le dea bani ci asa cum se face in alte tari bonuri de masa si haine.Nu bani de tutun si de alcool ca in Romania.Sigur, sa-i lasam sa moara de foame ar fi inuman.Poate nu stiti ca statul plateste dobanda la credite pentru persoane cu handicap.Si persoanele cu handicap si-au cumparat iahturi pe credit!

  14. daca tu poti sa crezi ca tara nu are bani din cauza asistentei sociale esti cel putin …..scuze, nu gasesc un cuvint potrivit pt tine. din cauza invatamintului asta “prost” avem oameni care se descurca pete tot in lume in toate domeniile de activitate. incearca sa asculti o discutie de copii din ziua de azi sa vezi in cel fel poate fi umilita limba romana.
    ti se pare corect ca dupa o viata de munca, sa mori de foame si de frig in casa? pensionarii astia pe care ii “tii tu in spate” au facut cu miinile lor cam tot ce avem ca tara. de 20 de ani nu s-a facut nimic. un singur exemplu am pt tine: barajul de la vidraru a fost construit in 4 ani, un amarit de pod peste calea ferata de centura a bucurestiului dureaza de 3 ani si nu e gata. asta in conditiile in care tehno;ogia este net superioara celei de atunci.
    dar…ce sa faci…atita poti tu.

  15. Foarte bun articolul. O singura precizare, TVA a fost crescut ca urmare a blocarii reducerii pensiilor de catre Curtea Constitutionala. Initial se incerca reducerea pensiilor.

  16. O mica observatie in legatura cu cifrele. In primul rand marea jumatate a celor de care pomenesti sunt in mediul rural si produc acea agricultura de subzistenta. Traiesc din cat produc. Tot in mediul rural mai sunt trantorii care sunt cativa intr-un sat. Multi dintre acestia sunt beneficiarii venitului minim garantat care , iti dau dreptate ar trebui eliminat.

    In legatura cu cei 1.5 mil milioane de de bugetari (sunt 1.3). Mare parte dintre acestia sunt profesori si doctori care nu primesc din mila statului salariile, ci pentru ca presteaza un serviciu.

    Eu lucrez in invatamant si sper sa se privatizeze sistemul. Si cred ca dupa aplicarea noii legi a invatamantului acest lucru se va intampla in max 10 ani. Cine va vrea calitate va plati. Asa este viata. Platim pentru orice. Iar prostia costa!

  17. ” Exemplu concret: in liceu, la matematica, se invata despre logaritmi, pe care, daca nu vei studia in domeniu, nu-i vei folosi niciodata. Si vorbim de profil de stiinte sociale, nu mate-info.”

    Banuiesc ca nu ati inteles mai nimic din matematica de liceu. Eu am predat anul trecut la o clasa a 10-a de stiinte sociale. Pe langa definitiile si proprietatile logaritmilor, le-am aratat de ce un cutremur de 6 grade pe sara Richter este de 10 ori mai puternic decat unul de 5. Iar cel de 7 grade de 100 de ori. La fel, le-am aratat cum putem calcula in cat timp se dubleaza suma depusa la banca intr-un depozit cu dobanda “la dobanda”. Acestea nu pot fi facute fara logaritmi.
    Si mai sunt multe exemple,
    Dar, poate nu ati avut sansa unui profesor care sa va explice lucruri de acest fel.
    Cu stima,
    Bogdan Enescu

  18. Articolul este foarte bun si pe undeva conform cu realitatea. Cu agriculta ai cam gresit . Iti dau un exemplu. Bunicii mei sunt de la tara , mama tot de acolo a plecat , tata orasean , care n-a avut nici o treaba decat inainte de ’90 cu plata salariului in Romania desi mediul in care muncea si munceste era extern. Tata s-a gandit acum ceva timp sa cumpere teren , in capul lui visa ca o sa scoata niste bani in + , si a inceput sa bage bani , pe langa faptul ca respectivul teren este langa un sat de “romi” iar terenul parintilor si al bunicilor a devenit pajiste pt. caii dansilor(nu ma intreba de paza , a fost inutila la fel si politia) , in anii cand asta nu s-a intamplat(ma refer la “furt”) la final nu a existat un profit ci doar un – in buget , evident ca anul acesta am renuntat la asa ceva. In functie de locatie si de cultura din anul respectiv , agricultura iti poate sau nu oferii un profit. Aici sunt foarte multe de luat in calcul. Cum tata a muncit in strainatate acelasi lucru o sa-l fac si eu iar eu am decis sa nu dau 1 singur leu inafara de tva-ul din banii pe care-i cheltui in tara statului roman care nu-mi asigura serviciile pe care eu le-a dorii desi suma la salariu pe care-l am ar fi consistenta , platesc totul pentru UK si tot de acolo voi avea si pensia , serviciile medicale nu .

  19. Zetu, daca citeai articolul atent vedeai ca Alex nu se refera la “individu de 50 de ani care e in somaj de cateva luni”.

    Si eu vreau o Romanie prospera, in care sa avem un sistem de sanatate bun, drumuri ok, sistem de invatamant performant etc, etc.

    Dar pentru asta trebuie sa muncim, sa eliminam evaziunea fiscala de la orice nivel, sa nu mai existe pensii de “handicapati” date pe pile sau ajutoarele de somaj despre care vorbeste Alex.

    Aparent, sunt lucruri usor de implementat si sunt chestii de bun simt, numai ca se pare ca sunt tot felul de interese pentru a nu se intampla asta: de la politicieni la cei care beneficiaza de acest sistem(direct sau indirect).

    Inca o data, salut si eu aceasta decizie si felicitari autorului pentru acest articol .

  20. Bravo. Nota 10. Ai dreptate in tot ce zici, mai ales ca romanii sunt lenesi!

  21. Astazi, pe hotnews.ro, intr-un comentariu, un tip se plangea ca a luat amenda pentru ca a parcat neregulamentar langa un spital din Bucuresti, stiind ca asta risca deoarece cunostea locul, totul dupa ce pierduse timpul incercand fara succes sa ajunga la destinatie, unde era asteptat urgent de sotia internata, si cu transportul in comun. Comentariul sau a fost premiat in unanimitate cu plusuri, iar cel care a observat, nu eu, ca toate neplacerile s-ar fi rezolvat cu un taxi, cu minusuri. Aici pot spune doar ca o asemenea atitudine, prin care te consideri o victima doar pentru ca nu ti-a iesit o gainarie, sa ajungi la destinatie in cel mai ieftin mod, cu orice risc, poate fi doar rezultatul unei educatii, orientata special catre mojicie, inoculate si perpetuate sistematic in scolile si familiile romanesti. Nu stiu daca se observa analogia cu articolul dumneavoastra, dar trebuie sa se schimbe ceva la nivelul invatamantului public, pentru ca doar acolo se poate.

  22. De acord cu tine Alex, platesc taxe si ajutoare la putori cam 4000 de RON. Deci am un salar de aproximativ 9000 de RON, dar stati nu sariti ca nu ati auzit tot si anume ca traiesc pt mine cam 9 ore din care 6 somn. Restul intre 12 si 14 ore sunt la lucru, inclusiv sambata. Uneori visez ceea ce lucrez. Binenteles ii alegerea mea, eu am ales sa nu fiu putoare. Era sa uit am avut si eu somaj cand am terminat liceul vreo 6 luni, dar de atunci de 16 ani am cotizat , fara sa primesc nici cel mai mic ajutor de la stat (nimic, nici o subventie, nici un fond nerambursabil pe firma, nici un ajutor de caldura, nici macar vreo bursa sau ceva in facultate – cand si in timpul ei am lucrat, pentru ca oricum bursa era o bataie de joc). Ah da, si eu cand votez, votez doar cu cei care nu promit mariri de ajutoare de somaj, alocatii, prime de intoarcere in tara, sunt printre cei care vor fi barbieriti de viitorul partid de la putere: PSD, deci nu ma compatimiti. Desi vb fluent 2 limbi straine si desi am diplome peste diplome si experienta internationala, nu mai pot pleca din tara pentru ca am o varsta asa ca voi sta aici si voi ajuta putorile in continuare!

  23. Foarte putine articole de acest gen, din pacate.
    Toata lumea pare sa fie fericita ca banii stansi de stat se duc pe pomeni, semn ca suntem inca foarte marcati de comunism.
    Cum era de asteptat s-a gasit unu sa chiraie ca fiesce om este asistat social intr-un anumit moment al vietii, cu toate ca trebuie sa fii destul de tampit sa afirmi ca investitia in noua generatie este asistenta sociala.
    Din pacate, structura societatii este defavorabila tinerilor si gandirii de drepta.
    La fel ca in majoritatea tarilor europene si noi avem o populatie preponderent in varsta si, si mai prost, pentru multi comunismul chiar a semanat cu o era a iluminismului. La noi insa comunismul a fost primul sistem social care a insemnat cultura maselor, calificarea maselor si iesirea din statutul de tara eminamente agrara.
    Asta este istoria noastra, platim tribut generatiilor trecute.
    Brucan s-a inselat cu cei 20 de ani, sau poate a fost prea elegant in exprimare.

  24. “Eventual, toarna si doi copii, sa fie sigur ca, timp de patru ani, ii da statul bani sa-i creasca.”

    De mult nu mi-a fost dat sa citesc un articol atit de “otravit”, de “murdar” si plin de fiere. Dac-ar fi sa ne gindim doar la citatul de mai sus… ia sa vedem, tu ai avut curajul “sa torni” macar un copil? Ti-ai asumat responsabilitatea asta, de parinte? Nu cred, n-ai fi putut “scuipa” o asemenea fraza dac-ai fi avut un copil de crescut, educat si hranit.

    Sunt bugetar, ma rog, “bugetara” si afla nenea ne-bugetarule, ca nu mi-e rusine cu asta. Imi cistig cinstit si cu multa truda salariul meu anemic, si am reusit, la universitatea unde lucrez, sa creez citeva laboratoare ultra moderne, din proiecte europene, fara sa pretind nimic in plus la salariu.

    Iti spun asta pentru ca am simtit ca o jignire profunda ideea ta ca statul da de pomana bugetarilor banutii cistigati de tine cu truda… Nu stiu cit a fost cifra de afaceri a firmei tale, dar cu siguranta nu s-a ridicat la nivelul sumelor pe care le-am adus eu in universitate prin munca mea cinstita de bugetar.

    In lumea reala nu exista numal alb si negru (sau bugetar vs. nebugetar), exista si o infinitate de tonuri de gri… iar padure fara uscaturi nu exista, nici macar in lumea nebugetarilor.

  25. Si ca sa-mi spun frustrarile in continuare, voi fi probabil printre cei care, daca vor ajunge la pensie, va lucra in acelasi ritm, iar cand va iesi la pensie va fi aratat cu degetul pentru pensia scandalos de mare :), sau i se va anula complet pt ca mai are una faculativa, sau si mai si va fi impozitat pentrucu o taxa de solidariate a putorilor. Ironia este ca desi platesc o gramada de bani pe sanatate, imi platesc toate analizele si medicamentele. Avem un sistem care incurajeaza putorile! Putorile sunt masa de manevra a actualei puteri. Ei stiu ca fara acesti cersetori nu ar avea nici o sansa!

  26. Amice … e usor pentru tine care lucrezi intr-un domeniu, sa zicem, “elitist” sa caraterizezi pe altii … si eu lucrez in IT … si stiu ce vorbesc.

    Dar omul de la baza societatii, poporul (70-80% din populatie) nu este informat: cei care trebuie sa-l informeze nu-l informeaza sau/si nu stie sa se informeze. In hatisul politico-administrativ al patriei nu se descurca decat cei care l-au creat.

    De multe ori dau gres chiar si specialistii.

    Nici macar oameni cu studi superioare n-au sanse (daramite restul).
    Cunosc f multi baieti destepti dar fara pile care dupa ce au terminat facultatea au ajuns sa vanda creme pe la oriflame ca nu vrea nimeni sa-i angajeze.
    Dupa ce ai facut un asemenea compromis in viata se intampla 2 lucruri tragice: 1. te deprofesionalizezi 2. nu te mai baga nimeni in seama nici cat te baga inainte. devii un nimeni.

    In ce priveste omaneii cu o instructie mai slaba ..sa zicem cu liceul … trebuie sa-ti spun ca o societate normala trebuie sa le permita sa traiasca tuturor, si inca in conditii decente … nu doar geniilor demne de premiul nobel … aia sunt exceptii…

    Da … nu se merita sa te scoli din pat cand salariul minim net este mai mic decat somajul … iar salariul mediu net este derizoriu pentru nevoile curente …

    Da … nu se merita sa muncesti cand orice patron trage de tine cat poate de mult si nu-ti da decat salariul minim …

    Da … nu se merita sa te duci la munca pe un salariu cu care poti doar sa-ti cumperi sandvisuri pentr tine …. daca ai o familie ceilati mor de foame

    Da … nu se merita sa muncesti cand din salariul minim sau doar cu putin mai mare trebuie sa platesti abonament pe ratb, pacheul de mancare zilnic, intretinere, telefon, curent electric si alte chestii STRICT necesare.

    Da … nu se merita sa te duci la munca in conditiile in care chiar si din salariul mediu pe economie cu greu poti lua un aragaz, o masina de spalat. Daca esti tanar si vrei sa ai o casa, sau trebuie sa stai cu chirie este un dezastru complet.

    Da … nu as munci o vara pe camp si cu animalele ca sa vand productia mea pe te miri ce … cumperi doi itari si ti se termina banii… iar derbedeii speculanti sa faca averi grase revanzand la oras la preturi astronomice.

    Da … mai bine fac niste smenuri in spatele blocului si mai ies din cand in cand in starinatate … imi iese de 10 ori mai mult

    Da … statul e vinovat … si cu ocazia asta nu-si incaseaza taxele de CAS si CASS.. iar oamenii (un numar masiv) nu vor avea la batranete pensie si va fi o jale mare peste 20-30 ani.

    DA … pestele de la cap se impute … oamenii de rand nu au nici o vina …
    Da … aceeasi putururosi de care vorbesti cand ajung in occident (vreo 3 mil) si sunt platiti cu salarii de 10 ori mai mari ca in Romania (desi nu cele care ar trebui) pun mana la munca de ii sperie pe localnici.

    Da … esti unul dintre tipii care faci clabuci in presa ca sa nu se vada derbedeii tranzitionisti care ne conduc de 20 de ani si sa dai vina pe popor si pe prostime .
    Da … intr-adevar ..sa dai vina pe prostime … e cel mai ieftin truc cu care politrucii de doi bani umilesc poporul.
    Da … nu poporul e vinovat ci voi toti impreuna cu presa de doi lei pe care o faci.

    Pa si noapte buna.

  27. Domnule..Alex,in primul rand nu dumneata platesti somajele celor care ,,huzuresc ” acasa pe cateva sute de lei..Masuri drastice,asa cum ziceti se pot lua si cu bogatii (senatori,deputatii..directorii cu zeci de mii salariu angajati pe pile …masuri se pot lua si cu contractele care se dau cum se dau la firmele apropiate partidelor..)…statul da o gramada de bani pe o frunza(brandul de tara 1 milion de euro..!!!??) si sa nu mai amintesc ca ni se construieste cea mai scumpa autostrada din Europa…de ce nu se iau masuri contra celor care primesc venitul minim garantat si presteaza 2-3 ore pe zi de munca???sau de ce nu se iau la verificat pensionarii pe caz de boala??? copiii care se nasc ce vina au ca nu li se mai acorda 2 ani acel concediu platit pentru mame??pensionarii cu ,,imensele” pensii de pana in 1000 lei ce vina au ca sunt impozitati cu 5% si ca daca ,doamne fereste ajung in spital…tre sa isi ia medicamente,seringi…etc.. de acasa??..cat despre ,,parloagele” de la tara…veniti sa munciti cu o pensie de 4-500 lei 2 ha de teren sa vedeti cat costa ..romanul nu e lenes….ci pur si simplu nu mai poate!!

  28. Mai bine nu s-ar mai da ajutorul de somaj celor care termina scoala sau facultatea; in primul rand, acestia nu au contribuit cu nimic la fondul respectiv, iar pe de alta parte, dandu-li-se bani, nu face decat sa-i determine sa nu-si caute servici. Cel mai bine ar fi ca ajutorul de somaj sa nu se acorde decat dupa o vechime minima de 5 ani.

  29. Domnule Alex,

    Iti scrie o mama a doi copii, din care unul inca elev de liceu, ajunsa dupa 25 ani de munca in randul ”putorilor” care mananca din banii dati de tine. Spune-mi, daca mama ta ar ajunge in aceasta situatie ai spune la fel, ai judeca-o ca se plange ca ajutorul de somaj e mic (dupa 25 ani de munca, cu 2 facultati, iau 600 lei ajutor iar dragul nostru stat vrea sa mai taie din suma, ca e nesimtit de mare!!!)? Ai judeca-o ca fuge de munca, in conditiile in care angajatorii iti spun verde-n fata ca esti prea batrana la 50 ani?
    Iti propun sa te mai gandesti odata inainte de a arunca cu vorbe. Uneori vorbele lovesc tare, acolo unde nu vrei sa lovesti, si mai lasa si urme.

    PS. Sa stii ca pomana cea mare nu se face nici la somaj, nici la mame si nici la pensionari. Cauta tu ”gaura neagra” a regiilor autonome, a agentiilor de stat si ale structurilor guvernamentale si ai sa gasesti acolo surse de reducere a cheltuielilor bugetare nebanuite. Sau informeaza-te si afla de ce nu pot senatorii si deputatii nostri sa stea in hoteluri de 3*** si se simt obligati sa stea la 5*** si vei afla astfel o alta sursa de risipa. Ce zici????

  30. Avem o casa la tara si in fiecare vara cautam zilieri/hebdomadari care sa ne dea o mana de ajutor la diferite chestii “pe langa casa”; nu gasim pe nimeni, dar birtul satului e plin de personagii care se plang de cat de mic e ajutorul de la stat. Treaba e valabila de la Iliescovici pana azi. In rest, salutari !

  31. Ok, nu trebuie incurajata lenevia, insa nu inteleg de unde atata incrancenare impotriva unor amarati. Pentru ca majoritatea celor care traiesc din somaj sunt niste amarati, din toate punctele de vedere.

    Nu inteleg aceasta incrancenare mai ales la cei care si-au manifestat-o aici, pe blog. Inca n-am intalnit om care sa castige de la 3000 RON in sus pe luna, in Romania, care sa fie doar harnic, nu si norocos sau necinstit. Daca esti inteligent si creativ, deja esti foarte norocos, fiindca aceste calitati sunt in mare masura innascute. Daca muncesti cate 10-12 ore pe zi, probabil nu cari saci de ciment, ci faci un lucru destept si bine platit. Ai mai putea face lucrul ala cu un IQ de 90? Ma indoiesc. Ai mai fi atat de harnic daca ai fi obligat sa muncesti monoton si epuizant, pentru 10 milioane pe luna? Iar ma indoiesc.

    Eu platesc taxele de 26 de ani si n-am beneficiat niciodata nici de ajutor de somaj, nici de ajutor de maternitate (am nascut in timpul facultatii). Dupa toate probabilitatile, nu voi avea niciodata nevoie de ajutor de la stat, fiindca sunt printre cei mai buni in meseria mea, plus ca am si un job suplimentar. Muncesc si sambata, si duminica, de cele mai multe ori gratis, fiindca im place ceea ce fac.

    Totusi, nu simt ca fac parte din vreo minoritate sacrificata, ci dimpotriva, dintr-una privilegiata.

  32. Draga Subiectivule, hai sa privim putin obiectiv lucrurile: ce a facut guvernul Boc privind taiatul macaraoanei la puturosi era un lucru necesar. Ce a facut pentru distrugerea initiativei private este un lucru criminal. Iar ce a facut pentru mentinerea clientelei politice si asigurarea de miliarde de lei unor investitii facute “pe ochi frumosi”, gen panselute, gardulete, beculete sau ascutitori de suta de lei bucata de la sponsorii partidului este abominabil. Eu asemenea taieri as fi vrut sa vad, aici e bataia pestelui, alea cateva zeci de lei smulsi pensionarilor sunt firimituri, stii prea bine. Sau altfel spus, sunt o asigurare in alb pe care acest partid sado-masochist a facut-o ca sa nu mai fie votat in vecii vecilor.

  33. Dispare pomana de la stat. Problema este ca iau si de unde nu trebuie. De la mame. O femeie care are un salariu mai mare are si ceva pregatire si ceva mai multi ani de contributii. Pentru ca nu incepi cu 3000 salariu atunci cand te angajezi pentru prima data. Si femeile astea au muncit pe branci ca sa poata sa plece doi ani. Dar daca ai avea copii poate ai intelege. Femeile astea si-au facut un calcul daca se pot intretine pe ele si pe copil. Si acum vin si le dau in cap. Sa nu mai vorbim de sporul de natalitate care e pe minus. Dar ai 26 de ani. Cred ca peste 10 vei gandi altfel.

  34. Un articol mai rar. Ai tupeu intr-o Romanie a bugetarilor. Cei ca noi platitori de taxe vad cu alti ochi. Ca sa demonstram ca e asa exista o singura solutie. Sa nu mai mucneasca nimeni dar asa ceva nu putem face.

    PS. Iti dai seama daca cei 4 milioane de platitori ar fi toti in somaj de maine? Cel intereseaza pe bugetar … el primeste.

  35. ce se intampla astazi in numele protectiei sociale si solidaritatii este echivalent cu inchizitia si cruciadele.. “in numele Domnului”. traim in societate ca sa ne sustinem reciproc, dar in realitate unii doar asteapta sustinere si nu ofera nimic la schimb.

    am ajuns somer dupa vreo 5-6 ani de contributii si mi-a fost efectiv jena sa ma duc sa cer ajutor de somaj. pe langa faptul ca banii aia nu reprezentau nici macar 10% din veniturile mele normale, ma gandeam ca aia de fapt sunt bani pentru amarati, pentru saracii care traiesc de pe o zi pe alta. nu cred ca m-as putea astepta la o suma mai mare avand in vedere cat fusese contributia mea din salariu la fondul de somaj, dar pe hartie reiese clar ca un dorel cu salariul minim pe economie nu isi merita alea 9 luni de somaj nici dupa ce munceste o viata intreaga. deci ce facem?
    intre timp mi-am mai schimbat mentalitatea.. si am eliminat contributiile directe catre statul roman, tva-ul, impozitul pe masina si accizele la benzina cred ca sunt mai mult decat suficiente pentru ce primesc inapoi.
    nu am nimic cu boc. eu il vad ca pe un biet ponei care trage la o caruta prea mare pentru el in timp ce din partea cealalta trag magarii din psdnl. daca l-ar fi lasat ccr sa scada pensiile cu 15%, daca ar fi reusit sa puna in aplicare legea pensiilor si legea salarizarii unice inca de la inceputul lui 2010, acum probabil n-ar mai fi nevoie sa ne zgarcim la indemnizatii post natale sau de somaj…
    macar incearca. altii doar se uita de pe margine si dau din gura.

    unora li se pare ca dreptul la un trai decent este castigat din nastere. eu nu cred asta. sistemul de asistenta sociala ar trebui schimbat din temelii. fara contributii aiurea pe care nu le vei vedea niciodata inapoi.
    pentru amarati un pat de cazarma, un dus fierbinte si o farfurie de mancare calda ar trebui sa fie suficiente…

  36. Ar fi foarte bine sa cunosti cum se lucreaza si ce inseamna asigurari sociale in Europa, chiar in tari liberale si cu redusa interventia a statului cum este UK ( de fapt cunosc doar Anglia).
    Ceea ce autorul articolului scrie cu seninatate si deplina convingere, mai ales despre cei peste 45 ani, dupa ei au asigurat pentru cei ce acum ii discrimineaza in mod cras acum (generatia sub 35 ani) “Alocatie, invatamant moca, sistem de sanatate moca etc.”, si au creat in mare parte ceea ce acum este bogatia nationala si a firmelor rezidente in Romania, este doar efectul unei lipse de cultura si educatie, inclusiv profesionala, si de atroce indoctrinare similara doar cu ocupatia sovietica dupa 1945, si practic transformarea unei tari europene la origine, precum Romania, intr-o tara de lumea a 4-a.
    A confunda asistatii sociali cu asiguratii sociali (precum pensionati si somerii), a considera lene dorinta complet legitima a unei persoane de a-si pastra, dezvolta si diversifica calificarea , in momentul in care in toata Europa se investeste mult de catre stat si intreprinderi private in calificarea si educatia profesionala continua mai ales a celor de peste 40 ani, a spune ca se cheltuie mult de catre stat pentru asistenta sau asigurari sociale de sanatate, cand Romania cheltuieste cel mai putin (procentual !!) din Europa pentru acest domeniu, este greu de imaginat intr-o tara normala.

  37. Draga… ziaristule. Haide sa-ti explic eu cum este in Romania, poate tu n-ai prea inteles, poate ai locuit in alta tara pana acum.
    In primul rand te inseli amarnic, nu sunt cateva zeci de mii de romani care vor sa munceasca, ci sunt cateva sute de mii, poate chiar milioane. O “mica” parte, cateva milioane, atentie!, milioane, s-au saturat sa astepte reformele ilustrilor politicieni de la putere, asadar au plecat sa-si fac un rost in alta parte, Spania, Italia etc. si din pacate sa puna umarul la dezvoltarea altor societati, nu a noastra. Nu toti sunt capsunari, unii sunt chiar doctori, ingineri, cercetatori samd. Daca erau puturosi si ineficienti, ma cam indoiesc ca erau acceptati de angajatorul strain.
    Hai sa-ti mai dau un exemplu. Domnul Boc considera ca e drept sa mareasca impozitele pensionarilor care castiga mai mult de 760 lei pe luna dupa zeci de ani de munca, pe motiv de vezi Doamne, nu sunt destui bani la sanatate.
    Perfect adevarat, dar eu l-as intreba, de ce firmele controlate de prietenii dumnealor, ai policienilor de orice culoare, controleaza importul si vanzarea de medicamente si echipamente catre spitale si pun adaosuri comerciale exorbitante, care lasa un spital fara bani dupa nici 6 luni de zile. Nu crezi ca tupeul e cam mare, sa dai vina pe amaratii care nu se plimba in Q7 si nu stau la vila cu trei etaje ca sunt “asistati sociali” si trebuie sa ii cureti de bani si mai mult? Iti garantez ca atunci cand vei ajunge tu pensionar si cand vei fi umilit si batjocorit de statul roman cand ti se va spune ca esti “asistat social”, iti vei schimba atitudinea, dar va fi un pic cam tarziu.
    Prosti sunt aia care pun botul la prositiile debitate de Guvern si alti politicieni! Suntem una dintre tarile cu cele mai mici si mai putine ajutoare sociale! Nu ma crezi? Verifica statisticile la nivel UE. Mai multa minte si mai putina slugarnicie n-ar strica. Sper ca dvs. v-ati exprimat propria opinie si nu ati facut-o la o anume comanda.
    Semnat, un om care munceste 12-14 ore pe zi ca si tine, si ingrasa ca prostul niste “porci” care ne conduc, ne fura si ne batjocoresc pe fata.

  38. ca sa nuantzez este si un razboi al generatziiilor.

    generatzia stangista hardcore este cea in (prag) de pensie dupa cotizatzii anemice de cca 30 40 dolari pe luna (la lefuri de vreo 200 acuma douazeci si de ani) si productivitate-eficientza deplorabila (in toatre segmentele, da si in invatzamint nu numai in constructziile de drumuri sau agricultura). anemicele lor aporturi la fianatzele sau bunurile statului s-au risipit.

    astia au votat stanga. acuma se asteapta ca tanara generatzie (mai radical spre dreapta) sa le sustzina pensii de 10 ori mai mari decit cotizatziile. sau cheltuieli sociale comparabile cu ale vestului unde se muncea mult mai productiv si eficient si de ce nu si mai mult si care chiar au facut acumulari)

    vestea proasta pentru ei e ca nu mai are cine sa faca asta. nastase le-a bagat mortu in casa si anume cu aderarea la ue (nu ca ar fi fost dupa vrerea sa). cei performantzi ca firme sau persoane nu-s tampitzi sa stea sa plateasca aiurea impozite aici. ramin cei care pot trece la negru sau gri cu veniturile sau asistatzii. si firmele care paraziteaza- depinde de finantzarea statului.

    iar daca vor reusi sa readuca stanga la putere vor primi bani de hartie fara valoare. adica inflatzie. ca la romani paiine si circ, numai ca aia mai faceau o cucerire din cind in cind, mai aduceau un sclav din dacia samd. astia de acuma pot insa face datorii si mai mari . o vreme.

    rahatul se intampla peste tot unde statul social a luat-o razna. si in germania. numai ca aia vor flexibiliza piatza muncii importind platitori de impozite ieftini si harnici. vezi medicii, it-stii samd. si sint inca foarte productivi.

    ca sa scurtez povestea pina anul trecut plateam cca 3200 ron pe luna impozite cass samd partea mea. postul meu dupa ce am plecat a fost restructurat deci nu mai plateste nimeni acum la buget. anu asta se duce la angela merkel cca 2200 euroi pe luna. pensia lui maica-mea ramasa acas e de 1400 ron si habar n-am cine tre sa traga ca sa aiba bugetu bani sa i-o plateasca. asta e.

  39. eu nu am dreptul sa comentez la acest articol pentru ca dpdv fiscal nu contez in aceasta tara: nu sunt angajat cu carte de munca, nu am firma , nu sunt pfa, nu platesc nici un fel de impozite si taxe, nu sunt asistat de niciun fel (poate doar scoala pana la licenta se poate considera).
    deci ma pot injura si cei ce lucrezaza 12 ore / zi dar si putorile !
    ps.: un articol bun

    v-am salutat

  40. Cei care muncesc si platesc impozite la stat nu stiu ca de exemplu cei inscrisi la cantinele sociale (din Bucuresti, nu stiu cum e in alte orase) primesc hrana in valoare de 800 de lei noi/persoana/luna? Asta pe langa ajutorul social. Asta in timp ce femeile care lucreaza la bucataria cantinei primesc 450 de lei salariu si muncesc, nu gluma, mai sunt si injurate de cei care se inghesuie la cozi dupa pomana. A avut curiozitate vreun jurnalist sa faca o ancheta pe tema asta? NUUUUU

  41. de acord. Vad ca s-au atacat multi puturosi 🙂

  42. @Bogdan Enescu: Eh, de ce nu e-n stare un profesor de matematica sa explice asa? La noi, problema se pune “trebuie sa stii, esti obligat sa stii”, dar nu ti se explica si de ce. Daca mi-ar fi zis, as fi fost mai interesat. La fel si colegii mei de clasa. Acolo bat cind spun de sistemul de invatamint.

  43. Subietiv, se pare ca mai e si altcineva de acord cu tine. Dupa ce am citit asta: http://www.stratfor.com/weekly/20101115_geopolitical_journey_part_3_romania , mi-am dat seama de diferentele enorme dintre noi si Vest. Eu sunt somer si ia ghici, ma risc sa imi deschid un srl cu bani imprumutati. Si eu vreau sa scap de mentalitatea care zice ca trebuie sa avem un loc de munca si sa tinem de el pana la adanci batraneti. Stabilitatea e buna, dar, daca omul e mereu invatat sa aiba sef ajunge sa nu mai gandeasca pentru el insusi. De unde apoi atat curaj sa tipi ca tu esti independent?

  44. bineinteles ca v-au desfiintat puturosii si asistatii social din tara asta. “Noua cine ne mai da, noua cine ne mai poarta de grija?”. Mesaje pline de ura proletara, a celor carora li s-a luat pomana de la gura. Nu conteaza… sunt neglijabili, sunt cei care ar trebui sa piara conform legii lui Darwin.

  45. @alex mihaileanu: tu esti un ziarist fara job si lucrezi la o firma de apartament care se ocupa cu impachetarea nimicului. PR, consulting…hehe. Meseria ta actuala e de blogger. Si ai tupeul sa dai in medicii si profesorii bugetari 🙂

  46. eu am un singur dinte impotriva noii legi. cea care permite sa ti se ofere job de fierar betonist la apahida, desi tu stai in bragadiru, iar daca il refuzi, mumu ajutor.

  47. yob,

    Nu, nu s-au atacat puturosii, aia inca mai dorm. S-au EXPRIMAT cei care v-au ”asistat social” cata vreme ati fost in scoala si dumneata, si autorul articolului (citeste: au platit contributii substantiale la stat, astfel incat sa vi se asigure invatamant -asa slab si inutil cum ziceti voi ca e- GRATUIT). E adevarat ca gratuitatea asta nu mai e ce a fost, dar asta e o alta discutie… Oricum, in situatia mea (sunt somera), ma gandesc cu groaza la ziua de maine, pentru ca nu stiu ce voi pune copiilor pe masa, ma gandesc ce oferta mi se va face la AJOFM cand ma duc la viza (oare din salariul care mi se va oferi voi putea plati ratele, intretinerea, voi putea acoperi nevoile familiei pe care singura o intretin de 17 ani) si ma rog ca oferta sa fie in orasul meu, sa nu mai fac naveta (asa cum am facut ultimii 3 ani – 120 km zilnic), ….
    Ce zici, e chiar funny sa fii ”puturos”, nu?

  48. Sintem o familie de pensionari care ne-am mutat la tara sa ne ducem linistiti batrinetele dar…..din pensie nu se poate trai prin urmare ,la munca tovarasi ! am cumparat un tractoras cu toate cele necesare ,plug ,grapa semanatoare Inca sintem in putere si putem sa muncim sintem ,aproape sanatosi tinem citiva porci ,gaini ,ratze ,giste curci .Ne ajutam copii care sint la oras cu afaceri ,servici In perioada cit am muncit eu am lucrat la OJT intr-un oras din Ardeal (in tinerete am umblat doar cu pantofi Guban )sotul meu maistru pe santier avem doi copii casatoriti cu familii frumoase.In principiu este bine ca s-au gasit solutii pentru a nu da ajutoare tuturor lenesilor Aici la noi sint tare multi care nu muncesc ,si stateau in povesti cu tzigara si cafeaua in mina se amuza pe seama noastra a oamenilor harnici si asteapta ajutorul de la primarie pina nu demult li s-a dat doar ptr ca fac umbra pamintului.In alta ordine de idei daca s-ar dori ar fi bine sa se starpesca evationistii cred cu tarie ca nu vor guvernatii sa faca asa ceva caci TOTI DAR ABSOLUT TOTI rusine sale fie! oare ii va mai rabda mult pamintul?Am inteles ca daca 2% din economia subterana s-ar recupera atunci ar acoperii deficitul sa fie adevarat? Categoric nu-mi este mila de nimeni ma refer la asistatii social nu stiu ce dar sa faca ceva ! Stitzi ca o mare parte dintre orasenii asistati social provin din categoria celor pe care Ceausescu i-afacut DOMNI ducindu-i la oras ei pe santierele patriei ele si-au tuns parul si au devenit mari DOAMNE Si acum cine sa le dea ajutoare? de ce nu si-au facut provizii? asta despre batrini despre tinerii care nu muncesc si sint obraznici si tare “destepti ” ar trebui sa fie dusi in Siberia de ex sa invete sa muncesca impreuna cu guvernatii si cei ce fac si totodata eludeaza legile .Pina atunci noi sa fim sanatosi si sa ne bucuram de viata caci meritam

  49. Alex, domnul Enescu are dreptate.
    De ce sa nu stim unele informatii, cum sunt logaritmii, pe motiv ca nu ne folosesc? Pe principiul asta ar trebui sa nu mai invatam: istoria romaniei, geografia, limba romana, doar pentru ca la urmatorul job nu ne trebuie decat programare si limba engleza. Scoala iti dezvolta o cultura generala. Daca vrei, poti sa faci performanta si in sistemul asta “depasit”, iar exemple am destule: medicii plecati in afara, olimpicii etc.
    In ziua de azi copiii nu prea mai invata pentru ca unii oameni le-au bagat in cap ca “scoala produce tampiti” si ca “e misto sa fii smecher, nu om invatat”, pentru ca la noi in tara, oamenii de valoare sunt dispretuiti chiar de la cel mai inalt nivel, de la presedentie. Oameni ca tine nu fac decat sa le faca jocul. Inca o data, repet, sper sa fie doar opinia ta si nu una dictata de altii. Sa stii ca ma uit cu groaza in jur si vad o gramada de oameni de varsta mea, care pe langa faptul ca imi fac teoria “ca mai bine muncesti, nu gandesti!”, desi corect e “mai bine muncesti, dar si gandesti!” nu au auzit de Mihai Viteazu, Carol I, vorbesc de Ceausescu de parca ar fi trait pe vremea aia, habar n-au sa faca o integrala din 1dx, nu stiu capitalele europene, nu citesc decat ziarul, asta in cel mai bun caz, iar televizorul LCD sau plasma, dupa posibilitati, sta la loc de cinste in mijlocul casei. Nu mai zic de cei si mai mici, care n-au citit nici macar “Amintiri din copilarie” de Creanga si n-au auzit de Mihai Eminescu, poetul national, sau Blaga, cel mai bun scriitor roman. O fi doar sistemul de invatamant de vina? Daca se mergea pe principiul exprimat de tine, oamenii acestia ar trebui sa fie nitel mai culti, dar nu sunt. Nu cumva si oamenii sunt cam… dezorientati?

  50. M-a uns la inima articolul. Am citit si majoritatea comentariilor si tot majoritatea m-a dezamagit. Dar la ce sa te astepti cand 45% dintre romani au nostalgia comunismului… La ce sa te astepti daca vizionezi televiziunile de stiri (realitatea, A3), dupa care ne asteapta apocalipsa. Era o vreme cand urmaream si eu aceste posturi si eram mereu intr-o stare depresiva. Acum, dupa ce am mutat aceste posturi pe numere pe care le uit mereu, ma simt f. bine informandu-ma de pe agentii de stiri (cu stiri necosmetizate), citind articole si comentarii ca cel de mai sus.

  51. un alt ….. care se crede mai altfel decat ceilalti doar pentru ca, in conceptia lui, este unicul care: se spala pe dinti, face dus, colecteaza selectiv gunoiul, respecta regulile de circulatie, munceste 12-14 ore pe zi, merge la teatru, nu se uita la OTV, e cult, munceste la “privat”, isi plateste “darile”, munceste la “multinationala”, nu arunca gunoaie pe jos, are diplome, are calificari, are experienta bogata in domeniu, e freelancer, e blogger de succes, e economist de conjunctura ce lucreaza cu cifre si statstici pentru a explica situatia de c**** in care este Romania, e jurist, e doctor in drept constitutional, e politolog de renume mondial, jurnalist de succes, atunci cand trebuie este si inginer, medic, arhitect, constructor, patron, administrator, specialist in diplomatie si relatii internationale, moderator, realizator de emisiuni. Pe scurt este unul din cei 22 milioane de romani unici care traiesc in Romania.
    O tara unica locuita de unici.

  52. Uiti un aspect: orice om trecut de 50 de ani (uneori si mai devreme) cauta sa intre pe pensie de boala daca isi pierde serviciul. Asta este modalitatea in care romanii “trateaza” lipsa serviciului. Stiu caz concret care a refuzat 3 oferte de servicii deoarece “nu erau de el”. Acum da spaga la medici si sta prin spital cate 2-3 saptamani fara nici un motiv. Omul este foarte revoltat pt ca la el se poate asa de greu cand toti cunoscutii s-au “aranjat” cu un salariu dat.

    In caz ca nu stii, guvernul Boc a inasprit controalele pe zona de “bolnavi” inchipuiti si de aici se trage si “nenorocirea” omului despre care vorbesc.

  53. Si noi ne-am saturat de scuzele tale , caci prostia nu este o scuza!
    Somajul se plateste din banii pe care i-a platit fiecare , si numai daca i-a platit. Sumele au fost excedentare foarte multa vreme , dar guvernantii i-au risipit, adica au dat ajutor de somaj celor din armata , SRI cand au fost disponibilizati , nu 9 luni ca la toti , ci 2 ani …. Cand o sa fi in stare sa ai grija , macar de un om amarat al acestei tari , atunci sa deschizi gura, deocamdata platesti taxa pe prostie ( pe ce ai votat) . Eu cand cotizam la somaj , legea era cu 55 % din media salariilor , fiindca si contributia este proportionala cu salariul … dar guvernantii lu’ peste , vin acum si spun stop, iti doresc , ca atunci cand vei avea nevoie de asigurare ( oricare ar fi ea ) sa ti se spuna pas, adica daca veneai altadata primeai , dar acum cand ai nevoie , nu mai sunt bani , fiindca Caritasul organizat de guvernanti , nu mai gaseste fraieri ….
    De invatamant , te-ai bagat total aiurea … Cu toti directorii din scoli numiti de PDL ( toate scursorile societatii) cu inspectori care verifica doar dosarul cu programarea lectiilor , niciodata nivelul de cunostinte al elevilor , o sa vezi tu reforma in invatamant …
    Oricum imi place cum ai reactionat la indemnul PDL ( Sho pe ei azorica!) gandindu-te ca vei primi vreun os de masa lui Zeus, vei proimi un picior de nu te vezi , si atunci o sa vii schelalaind catre cei normali din tara asta ….

  54. FYI,

    Indiferent de profilul din liceu nu credeti ca este important sa faci diferenta intre un cutremur de 6 grade cu unul de 7 grade?

    Ghici ce scara se foloseste? Scara logaritmica. Aia care s-a invatat degeaba in liceu.

    Sumarizand, diferenta din exemplu de mai sus este de 10 ORI. Nu este important de stiut si mai ales de INTELES?

  55. Dragule,
    Vorbesti in acord cu … FMI si Banca Mondiala, distrugatorii economiilor si hotii hotilor.
    Ce analiza vrei sa faci?
    Analiza “ascunsului dupa piersic”?
    Cauza numarului mare de pensionari si numarului mic de contribuabili este una singura: Tampeniile facute din 90 si pana acum, cand s-a distrus integral economia, s-a pus pe butuci cercetarea stiintifica, invatamantul si toate cele.
    Educatia a sucombat total, iar analisti de genul tau au aparut ca ciupercile dupa ploaie, facand jocuri si iar jocuri.
    Daca dupa 35 de ani de activitate si cu o contributie serioasa la “Fondul de pensii” vine un “vandut” si ne spune ca pensionarii au pensii nesimtite, atunci aceasta persoana ar trebui sa plece intro zona defavorizata creeata de domnia sa , fara nici un fel de perspectiva si fara nici un ban in buzunar.
    Asa ca, toate povestile nemuritoare ca “fondul de pensii” este falimentar si ca, vezi Doamne economia tarii nu rezista la aceste presiuni sunt false si falsitatea este data de unul ca tine si ca altii, care prin comentarii de “doi lei” ia apararea incompetentilor care au condus si vandut Romania.
    Aceste comentarii si idiotenia ca ai lamurit o baba in Metrou este o manipulare jalnica si care arata gradul de “vanzator” de doi lei cum esti.
    Cum poti lamuri un pensionar ca statul nu are bani sa-i dea ceea ce merita, iar guvernanti din ’90 incoace fura de sting si distrug orice si oricand?
    Cum poti sa debitezi aberatiile .. bine platite ca pensionarii trebuie sa moara, deoarece statul nu-i mai poate sustine. Oare nu esti crestin?
    Dragule, pensionarii au contribuit o viata intreaga la acel minunat “Fond de pensii” care acum este spoliat de toti “arondatii la partide” si banii care ar trebui sa fie virtual acolo, se lafaiesc in buzunarele celor care trebuie si nu pentru batranii nostri pentru a-si gospodari ultima perioada de viata, mizerabila si datorata unora ca tine si ca alti “savanti de mucava si cu diplome cumparate la Spiru sau prin alte oficine de facut diplome pe banda. Batranii si-au pus osul la barca numita “Romania” si pe care voi o huliti de dimineata pana seara.
    Ca spui ca-ti platesti taxele si asa mai departe … de ce lae platesti? Oricum cand vei ajunge pensionar nu vei primi nimic de la statul corupt si hot care s-a instaurat dupa ’90. Sfatul meu este sa-ti aduni contributia de pensie la ciorap, deoarece sistemul bancar mondial sta pe niste picioare de lut si nu ai nici o siguranta daca-ti economisesti banii acolo.
    Asa ca …. vinde si manipuleaza fara scrupule si fara a te gandi ca si tu vei ajunge batran si fara nici un ajutor de la nimeni,deoarece averile se aduna, dar se si pierd.

  56. Am citit majoritatea comentariilor si observ ca sunt pro si contra (in proportii aproape egale).
    Personal cred ca ne-ar trebui niste conducatori cu c***e care sa se ia la tranta cu tot ce e nedrept sau sa incerce sa-i ajute pe cei care vor dar nu pot …

    Nu …. mi se pare normal sa aiba certificat de producator un ins care sta in apartament sau care are 1000 mp patrati de teren intr-o comuna langa bucuresti, si vinde in piata tone de cartofi. Vrei sa fii “reseller”, foarte bine, cand te duci sa vinzi in piata trebuie sa prezinti dovada de provenienta a marfii, pretul de achizitie si adaosul sa nu fie mai mare de 10 – 20%.

    Nu … mi se pare normal ca o familie (normala dpdv fizic) sa ia ajutor social daca are 2-3000 mp patrati de teren in jurul curtii, dar pe care nu si-l cultiva (macar cu strictul necesar pentru ei).

    Nu … mi se pare normal ca profesorii aia care (nu) stiu sa explice la ce foloseste un logaritm sa nu predea la clasa pentru a obliga copii sa mearga la pregatire. Pregatirile ar trebui interzise prin lege, iar plata pentru profesor sa se calculeze in functie de numarul de elevi care au luat bacul – niste subiecte destul de dure (ca sa nu zic normal) – sau in functie de numarul de elevi care au intrat la facultate. (dar cum la noi se intra in facultate pe baza de dosar … ar fi cam inutila).

    Nu … mi se pare normal ca o firma care ia terenuri in arenda sa refuze preluarea unui teren. De exemplu, bunica-mea are cateva zeci de hectare la camp, si tipul din comuna care se ocupa cu asa ceva a refuzat sa-l munceasca pentru ca e prea departe si el nu-si plimba tractoarele pana acolo (prea departe = 4-5 km). Ai refuzat un teren, nu primesti subventia de la stat pentru toate terenurile pe care le ai in arenda (bine, nici sa te deplasezi 50km pentru 500 mp )

    Mi s-ar parea normal ca cel care refuza locul de munca, sa fie obligat sa munceasca in folosul comunitatii (maturat strazi, vopsit copaci, strans gunoaie, pus flori … chestii d-astea), pentru care, bineinteles, sa fie platit – ca doar nu promovam sclavagismul.

    Pentru cel cu pestea sotului care a luat amenda ca a parcat neregulamentar in fata spitalului. Acum nu vreau sa par rautacios sau meschin, dar nu cred ca tu ai merge sa-ti aduci sotia acasa (din spital) cu taxiul. Mi s-ar parea normal ca in curtea spitalului sa poata intra nu numai medicul, sau in parcarea din fata spitalului sa fie minim 10 locuri de parcare destinate vizitatorilor / apartinatorilor.

    Eu, in continuare, raman la ideea ca noi nu ne vom civiliza decat cu “bata”. Ce inseamna bata … depinde de fiecare. Dar bata asta sa fie egala pentru toti (de la cei mai mari politicieni, pana la cel mai sarac roman – care poate munci). Am ajuns intr-o tara in care “sa muncesti” este mai rau decat “sa fraieresti / sa furi”. Pacat …

  57. peste tot in lume cei destepti muncesc de le sar capacele dar fac si bani adica produc.as vrea sa vad care dintre noi ar chema un om la sapa sa spunem ,la-r lasa sa stea la umbra fara sa munceasca si ,sa il si plateasca asa cum face statul roman la aceasta ora.imi pare rau sa o spun dar la noi lipseste cultul munci,de mici copii parinti neau invatat sa facem ceva scoala sa putem purta un halat cu un pix in buzunaru de la piept.dupa revolutie a inceput un iures al inbogatiri cred fara precedent pentru neamul nostru iar acum vrem sa schimbam radical mentalitatea poporului peste noapte .cred ca aceasta criza financiara rezolva tot ce nu au reusit sa faca guvernanti pentru ca ia adus in situatia de a nu mai putea guverna nemaiavand resurse si mai cred ca urmatorul pas pentru a rezolva problema e aducerea cu stimulente a oamenilor care au plecat si muncesc dincolo.ei sant oameni care pun osul cum se zice si dupa parerea mea au facut cea mai buna scoala.sa auzim de bine

  58. Ajutoarele sociale nu vor disparea. Sau va doriti ca, daca statul roman va fi corect si le va taia, sa nu mai plecati de acasa pentru ca vor sta tiganii gata sa va dea in cap la usa? Cei care sunt puturosi nu se vor apuca de munca, ci de furat sau talharie.

  59. Adevarul este ca multe ajutoare sociale se dau aiurea: sunt multi tigani care iau ajutoare pe motiv de boala, dar daca ii vezi sunt mari cat usa si nu au nici pe dracu’.
    Legat de somaj, va fi o problema daca se pastreaza forma actuala a ordonantei. Ce te faci daca esti din Constanta si ti se da o repartitie (doar asa pot sa le numesc) la Oradea sau, mai rau, la Baia Mare (ca sa nu ai posibilitatea sa ajungi direct cu un tren acasa la familie decat odata pe an si aia in 25-30 de ore de mers incontinuu). La un eventual salariu de 500 de euro (asta in cel mai bun caz, pentru ca salariile din tara nu se mai invart demult in jurul sumei asteia) nu mai ramai cu nimic dupa ce platesti chirie, intretinere, mancare, transport local. Ce faci? Iti iei familia cu tine? Chiar daca sotul / sotia are loc de munca in orasul de origine? Il transformi in somer automat in momentul in care il / o muti si pe el / ea. Poate ca trebuia limitata aria la nivel de judet, desi si aici ar fi probleme datorita infrastructurii romanesti: ai fi vesnic pe drumuri, vesnic obosit, randament apropiat de zero.

  60. offtopic: un sistem mai bun de navigare în comentarii ar fi fost de folos (aş fi vrut să văd toate comentariile pe o pagină, scuze dacă eu am fost prost şi n-am găsit link-ul), mai ales că veneam de la Arhi, care recomandă comentariile. Cu toate că după ani de citit comentarii pe zoso.ro şi restul, ceva îmi spune că ştiu deja tonul discuţiei.
    ontopic: am citit articolul tău de două ori, nu că ar conta, dar vreau să-ţi spun că greşeşti generalizănd. Milioanele de la Forţele de muncă nu sunt nişte leneşi, cu TOŢII. A spune că românul este leneş este o modalitate la fel de ineptă de a rezolva problema, ca şi sintagma românul este geniu. În ce priveşte educaţia, orice schimbare va fi contestată. Însă e bine să existe şi logaritmi şi alte opţiuni, pentru a face alegerea cea mai bună. Nu doar educaţie antreprenorială, că nu tot ce e start-up se mănâncă.
    Pe mine în şcoală m-au învăţat că atunci când critici, pui şi ceva în loc. Nu-mi spune că lucrurile merg PROST şi gata. Mergi la un şofer care are o familie, soţia lui munceşte vânzătoare, au un copil la facultate şi spune-i că e un prost că nu vrea mai mult şi nu şi-a căutat un loc de muncă mai bănos. Încearcă să pui problema şi practic. Iar dacă încerci să generalizezi pornind de la exemplul personal, uite eu ce-am făcut, prin urmare puteţi şi voi, greşeşti. Şcoala aia proastă de care vorbeşti tu (am urmat un curs de un an, de statistică) m-a învăţat că nu poţi să porneşti de la un caz particular şi să ajungi la o generalizare decât în cazul în care ai toate datele cu privire la variabilele care derivă din acel caz particular. Cred că raţionamentul tău s-ar opri după trei paşi, dacă ai încerca să-l pui în practică.
    Avem nevoie şi de şoferi, şi de vânzătoare, şi de gunoieri, şi de profesori. În egală măsură. Dar se pare că monkeysphera ta se opreşte la cei care toarnă copii şi încasează ajutoare sociale.

  61. Domnule Mihaileanu, eu sunt pensionara si am o pensie de pana in 1000 lei. Dar ca sa-mi rotunjesc veniturile lucrez pamantul domnule. Am inchiriat 2 ha de teren si cultiv legume si se castiga destul de bine. Acolo unde nu exista sisteme de irigatii, este o adevarata aventura sa cultivi ceva, pentru ca esti la mana naturii, de aceea sunt atatea terenuri nelucrate. O parte dintre oamenii de la tara sunt batrani iar cealalta parte intr-adevar este formata din lenesi. Si sunt asa pentru ca asa i-a invatat statul de 20 de ani incoace. Toti au ajutoare sociale, nici unul nu si-a cautat vreodata un loc de munca, fac multi copii pe care nu-i trimit la scoala, si este o adevarata aventura sa-i convingi sa vina sa lucreze la camp.
    In ceea ce priveste pensionarii, spuneti ca nu sunt informati. Cine sa-i informeze? Guvernantii nu au puterea sau interesul sa o faca. Presa ? Care presa, caci ea nu face dacat sa-i manipuleze sau sa- instige, in funtie de interesele patronilor.

  62. cu o observatie: romanii nu sunt mai lenesi ca orice alta natie. Oriunde in lume daca iei pe cineva, ii dai bani destui ca sa traiasca decent si nu il pui sa faca nimic sigur nu va incepe de la sine sa faca ceva. Asta nu tine de lene sau de harnicie ci pur si simplu de un fapt general uman: oamenii prefera sa depuna cat mai putin efort pentru a realiza ceva.

  63. @neagrigore: Nu spun ca n-am generalizat, ci dimpotriva, tocmai de aia am generalizat. La noi, daca dai cinci exemple, cei din aceeasi categorie vor gindi “ia uite, bai, ce prosti sint aia” si nu vor dori sa se recunoasca in situatia prezentata. Daca zici de tot, sar de fund in sus tocmai aia care, altfel, nu s-ar simti.
    N-am nimic cu oamenii care muncesc sau care vor sa munceasca, nu la ei ma refer. Ma refer la cei abonati la pomeni de la stat. Daca iei la puricat asistatii social, aia care zic ca nu gasesc de munca, au trei copii acasa si-o nevasta somera, pe motiv ca unul dintre ei e bolnav, ai sa vezi ca 90% dintre ei sint apti de munca, dar nu vor sa munceasca.
    Sint de acord ca tre’ sa avem de toti, si soferi, si vinzatori si gunoieri, dar nu aici e buba. Buba e ca aia care ar putea sa faca asta nu vor sa munceasca, prefera sa stea pe banii statului, ca-i bine si caldut, considerind ca li se cuvine, iar daca nu li se mai da ori li se taie, fac scandal.
    In ceea ce-i priveste pe bugetari, am mai scris, nu ma refer la invatamint si sanatate, unde chiar se munceste. Ma refer la birocrati. Cind te duci la Finantele Publice, unde au program zece ghisee, dar sint deschise doar doua, parca ti se taie. La aia ma refer, nu la aia care muncesc. Dar tre’ sa generalizezi ca sa-i faci sa se simta.

  64. @ Alex, nu toate generalizările sunt dăunătoare, cum nu toate particularizările sunt folositoare. Problema este că nu în şomerii care fură banii statului şade daraua. Hai să îţi dau un contra-exemplu simplu. Şomerii ăştia de apă dulce au găsit o portiţă în legislaţia muncii, pe care o exploatează. Nu vorbesc aici de cei care fac copii pentru ajutorul social. Ăia sunt idioţi de-a dreptu’, nu ştiu de ce îi dau exemplu cei de la teve. Ar trebui să li se dea şi un ajutor de handicap mental, dar mă rog, asta este altă discuţie. OK, şomerii ăştia au găsit o portiţă. Statul pierde nişte bani. Dar pe cât pui pariu că acelaşi stat pierde mai mulţi bani din inginerii financiare. Amândouă cazurile sunt de blamat şi corectat. Dar până acum, n-am văzut decât că guvernele care au fost până acum au căutat doar ţapi ispăşitori şi atât. Gândeşte-te la şomerii de care vorbeşti tu ca la nişte oameni care n-au avut bani de firme de consultanţă financiară, gen The Big Four, şi atunci doar asta le-a traznit prin cap să facă.
    Ar fi interesant de dezvoltat şi conceptul de apt de muncă, pentru că eu, după ce am vorbit cu câţiva dintre conaţionalii mei, am început să am dubii în privinţa asta. Asta în cazul în care nu te referi la muncă fizică, cu toate că şi acolo ar fi bine să angajezi totuşi persoane fără dizabilităţi majore în gândire.

  65. Ce te faci, insă, când efectiv munceşti de dimineaţă până seara de-ţi sar capacele, când ai impusă o normă de lucru foarte strictă, de la care nu te poţi abate, când rămâi fără să te opui, cu argumente mai mult sau mai puţin credibile, la ore suplimentare, când, pe lângă sarcinile stipulate în fişa postului, eşti obligat să mergi la depozitul firmei, de pildă, pentru a descărca un TIR cu marfă iar directorul firmei şi patronul te “mânjesc” cu un salariu de mizerie, din care cu chiu, cu vai, poţi supravieţuii ? Sunt multe, foarte multe cazuri când oamenii muncesc pe rupte, sacrificând timp liber şi linişte sufletească iar recompensa patronilor care este ? Zile fără plată când vor ei, concedii de odihnă ciuntite iar “bomboana pe colivă” a fost reducerea cu 25 % a salariului (pe cartea de muncă 30 % !), cu argumentul că “e criză”, în realitate patronii profitând din plin de oportunitatea creată de guvern prin reducerea salariilor bugetarilor ! Eu, de exemplu, am fost dat cu salariu în urmă cu trei ani, în condiţiile în care norma de muncă efectiv sa triplat, în condiţiile în care jumătate din personal a fost disponibilizat, în condiţiile în care firma stă foarte bine la capitolele vânzări şi, pe cale de consecinţă, la profit ! În foarte multe cazuri, patronii au redus salariile, la aceiaşi dată cu bugetarii, pentru că le-a convenit, a fost în interesul lor, deşi cifrele de afaceri şi profitul era şi este net în favoarea firmelor private ! Sunt foarte multe aspecte de care trebuie ţinut seama, sunt multe probleme legate de muncă, în general, şi este bine că măcar pe bloguri ne mai putem spune şi noi păsurile ! O duminică plăcută !

  66. In tara asta prea multi asteapta de la stat
    Joburi (era un sondaj zilele trecute cum ca 44% sunt de parere ca Statu tre sa le asigure ocuri de munca)
    Aia cu mamicile again faci un copil daca ai si bani nu sa stai porma sa iei ajutoare de la stat
    Somaj is multi care prefera sa stea in somaj decat sa munceasca

    Asa ca la munca nu la intins mana …

  67. buna ziua. parerea mea este ca adevarul pur e undeva doar in mana lui Dumnezeu. atata timp cat pe teritoriul Romaniei cei din care au factor de decizie nu sunt constienti ca fi modest nu inseamna sa fi sarac, ci tocmai unul cumpatat si sanatos…..romanul de rand nu se va schimba…..atata timp cat preotul, medicul si alti meseriasi vor spune…nu fa ca mine ci fa ceea ce spun….nu se va schimba NIMIC….PESTELE DE LA CAP SE IMPUTE…eu vad ca un primar de exemplu nu este deloc rezultatul alegerilor multimii, ci un sclav al intereselor personale. asa ca daca romanul important se coboara de pe piedestal…se va simti o persoana umilita…si un altul ii va lua locul automat…deci…pestele se impute fara oprire…NE MERITAM SOARTA SI CONDUCATORII…..SARBATORI FERICITE.

  68. Lenea la români nu se vede doar din faptul că nu-și caută de muncă sau nu vor să muncească. Uită-te un pic pe străzi și o să vezi mașini parcate în buza magazinului unde au proprietarii lor treabă, când la două sute de metri e o parcare liberă gratuită. Românii sunt din păcate comozi și leneși.

  69. @hai sa gandim bine
    12.12.2010, 10:52 am:

    Multumesc. Ai formulat mai bine decat mine ce ganduri mi-au trecut prin cap citind acest articol.

    Pentru autor: nu e invidie, e simplu adevar. Romania de o tara locuita numai de oameni de bine, in care toate lucrurile merg prost. Ciudat, nu-i asa?

    Am o idee pentru toti astia cu gura mare: de ce nu va faceti partid? Sau inscrieti-va intr-unul. FAPTE, nu vorbe. Pana nu luptati cu “sistemul”, sa vedeti cum e, sunteti pe aceiasi pozitie cu cei care sunt in sistem. Lasi si ipocriti. Iar cei care fura, fura si fiindca ii lasati voi.

  70. Fiecare are dreptul la opinie dar pt ca ea sa fie luata in considerare trebuie sa fie sustinuta si de niste argumente, nu?
    Asa cum i-ai explicat femeii respective in troleu cum stau lucrurile, asa trebuie cineva sa-tie xplice si tie ca pensia nu e un ajutor social, este un drept castigat, astfel incat discutia la capitolul asta e incheiata.
    Legat de locurile de munca…esti invitatul meu la o excursie prin Turnu Magurele, Alexandria, Botosani, Tg Jiu, Suceava…etc. Sa vezi cum stau lucrurile pe acolo si cate locuri de munca sunt. Probabil traiesti in Bucuresti dar n-ar strica sa arunci un ochi prin provincie. Sa vezi ce surprins o sa fi…
    Intr-o economie egala cu 0, unde doar se desfinteaza locuri de munca, e aberant sa sustii ca pomana ne trage in jos. Or fi si trantori, nimic de zis…dar iti doresc ca pe viitor, tie sau urmasilor tai, sa aveti perspectivele tinerilor din ziua de azi care au avut nesansa sa se nasca in provincie. Sa n-aveti ce pune pe masa, sa n-aveti unde lucra si altii sa va spuna “de ajuns cu pomana”….restul e cancan 😉

  71. @Father Mcfeely: multumesc pentru urari, dar n-am nevoie. In alta ordine de idei, n-am spus nicaieri ca pensia este ajutor social. Daca atit ai inteles tu, nu e problema mea. Pensia nu e pomana, e un drept cistigat. Cu singurul amendament ca e direct proportionala cu cistigurile pe care le-ai avut de-a lungul timpului. De cit ai muncit, atita ai. Am si eu parinti pensionari, stiu foarte bine cum e situatia. Dar nu la ei m-am referit. M-am referit la trintorii aia pe care i-ai pomenit si tu. Si care nu sint citiva, ci sint majoritatea.

  72. Problema este cronca. Statul social a fost implementat la noi inainte de a ne permite asta. Iliescu a dat drumul la pensionari in 90. Bunicul meu s-a pensionat la 58 de ani. Stiu alte cazuri in care oamenii stau de 30 de ani la pensie… si abia la anul vor face 80 de ani.
    Tragem linie si adunam veniturile, scadem costurile si furturile. Este usor pentru multi sa afirme ca, daca nu s-ar fura, ar fi bani destui. Da, poate ca ar fi destui, dar petnr ce?!?!? Pentru investitii care sa creeze plus valoare, da! Cu siguranta! N-am mai astepta 10 ani sa se faca autostrazi,sa se repare calea ferata, sa se repare drumurile prin orase, sa se planteze paduri care sa ne fereasca orasele de praful din campie si furtunile de zapada iarna. Insa cam ataa. Pentru pensii, ajutoare sociale infinite si alte pomeni electorale nu ne-ar ajunge banii! Si daca nu credeti asta, vedeti in jur, la toate tarile europene, cum isi pun mai nou problema. Cum discuta despre cumpatare in cheltuirea banului public si cum investitiile sunt pe primul loc!

  73. @neagrigore: de acord, se pierd mai multi bani din inginerii financiare. De ce? Din cauza ca nu exista o educatie corespunzatoare. In momentul in care unul e prins cu inginerii financiare, cei din jurul lui spun “vai, cit de tare a fost asta si ce rau imi pare ca eu nu pot si nu stiu sa fac la fel!”, in loc sa il linseze. De aia se voteaza cum se voteaza in tara asta si de aia n-o sa ne mearga ca lumea niciodata. Romanul inca nu pricepe ca n-are dreptul sa primeasca totul de-a gata, ci ca are obligatia sa munceasca pentru a construi ceva. Eu nu sint dator sa-i dau cersetorului de la coltul strazii bani si sub nici o forma nu e dreptul lui sa primeasca de la mine. Cu toate astea, mentalitatea e aceeasi, uite exemplu.
    Noi inca am ramas agatati de comunism si nu vrem sa ne asumam propriile decizii. Hai sa ne uitam la nemti si sa luam exemplu. Stiu, nu ne putem compara cu economia lor, dar putem sa comparam modul in care se gindeste. Hai sa ne uitam la austrieci. De ce la ei se poate, iar la noi nu? Uita-te mai sus, in comentarii: o doamna pensionara spune ca s-a mutat la tara si cultiva legume, dar nu gaseste pe nimeni in sat pe care sa-l plateasca pentru a-i munci terenul. Prefera in schimb sa stea in birt si sa bea pe datorie. Ti se pare normal? Mie, nu.
    Cum ar fi daca, in loc sa asteptam para malaiata, am pune mina si-am munci? Nu ni s-ar parea la toti nasol ca vin unii si fura? N-am face ceva sa schimbam sistemul? Eu cred ca da. S-atunci, normal ca zic: de aici, de jos, porneste schimbarea, nu de la inaltimea fotoliului de parlamentar. Dar, vorba reclamei: n-ai cu cine, ba, n-ai cu cine…

  74. Pentru Ionel: “Daca dupa 35 de ani de activitate si cu o contributie serioasa la “Fondul de pensii” vine un “vandut” si ne spune ca pensionarii au pensii nesimtite, atunci aceasta persoana ar trebui sa plece intro zona defavorizata creeata de domnia sa , fara nici un fel de perspectiva si fara nici un ban in buzunar.”
    Cred ca se face o confuzie. Nu este vorba de cei care au lucrat 35 de ani si au avut salarii mari. Acestia vor avea o pensie mai mare ca ceilalti. Dar faceti un calcul: La o pensie de 10000lei noi rezulta un punctaj de 13,64, adica acea persoana a avut peste 10 salarii medii tot timpul. Imi puteti spune cine a avut echivalentul unui salariu de peste 20000 lei timp de 35 de ani? si avand in vedere ca au lucrat 15-20 de ani in vechiul sistem unde raportul era de 1 la 6 (aprox)?
    Deci pensiile nesimtite se refera la cei care in ultima luna/luni au avut prin cumul salariu de cateva zeci de mii de lei si asta a fost baza de calcul. Daca vrei mai multe detalii spune si discutam mai pe concret. O pensie de pana la 4000 lei pentru anumite persoane (cirurgi, aviatori, judecatori, etc) este de bun simt daca a cotizat pentru ea, dar restul sunt “plati politice”.

    Reader, ai punctat bine. Asa este si ar mai putea fi: “nu ….”

  75. Asta cu toti romanii sunt lenesi in afara de mine , imi aduce aminte de zicala unuia : ” In afara de mama, nevasta si sora-mea , toate femeile sunt curve !”
    Fara suparare dar pari imatur !

  76. Mi-a placut marea parte din articol, doar mai putin incheierea.

    Nimeni nu cauta scuze dar omul nu trebuie sa munceasca doar pentru nevoia de a muncii. Eu, de exemplu, fiind programator as vrea sa-mi areti un alt programator cu varsta peste 45 de ani. Nu vei gasi.

    Si ce faci dupa ce o mare parte ai lucrat ceva cu placere si mult interes, ca apoi sa fii nevoit sa iti schimb profilul?

    E stupid, inutil si absurd.

    Tie ti-e usor sa te joci cu ideile astea caci in jurnalism nu constituie acest aspect o problema. Pe cand in domeniul informatic e mereu nevoie de oameni tineri, ambitiosi si naivi.

  77. Prietene, tu esti abonat la pomeni de stat. De cat timp stai in Bucuresti si te-ncalzesti la bloc gigacaloria ti-e subventionata de stat. Nu crezi ca era mai normal sa se umble la subventia la gigacalorie, decat sa se umble la ajutoarele de somaj sau la concediul maternal? Da, stiu, imi vei spune ca am o obsesie cu gigacaloria. Si e normal s-o am, pentru ca e absurd. Nu conteaza ca ai un apartament de 200mp, si conduci un q7, pentru ca in Bucuresti primesti subventia ca toti ceilalti.

  78. ics: “generatzia stangista hardcore este cea in (prag) de pensie dupa cotizatzii anemice de cca 30 40 dolari pe luna (la lefuri de vreo 200 acuma douazeci si de ani) si productivitate-eficientza deplorabila (in toatre segmentele, da si in invatzamint nu numai in constructziile de drumuri sau agricultura). anemicele lor aporturi la fianatzele sau bunurile statului s-au risipit.

    astia au votat stanga. acuma se asteapta ca tanara generatzie (mai radical spre dreapta) sa le sustzina pensii de 10 ori mai mari decit cotizatziile. sau cheltuieli sociale comparabile cu ale vestului unde se muncea mult mai productiv si eficient si de ce nu si mai mult si care chiar au facut acumulari)”

    Mai rău.

    Între anumite limite era de aşteptat ca generaţia tânără activă să fie impozitată pentru a susţine pensiile “vechii generaţii”, mari sau mici, cum sunt. Şi ea tace şi plăteşte. Atâta vreme cât pe fluturaşul de salariu îşi vede contribuţiile şi nu spune nimic.

    Ei însă mai vor şi altceva. Şi anume ca “generaţia tânără activă”, pe lângă plata contribuţiilor sociale şi taxelor, să accepte de bunăvoie un statut social subaltern. Să muncească, să plătească şi să suporte umilinţele şi batjocurile fără comentarii. Să fie plătitori şi în acelaşi timp lachei.

    Când v-a tratat ultima dată “bietul pensionar” ca pe nişte egali?…

    Când aţi avut ultima dată câştig de cauză într-o dispută cu un pensionar?…

    Cum v-a tratat poliţistul, procurorul sau judecătorul într-o controversă cu un pensionar?… Şi ce au avut a spune ziariştii – de la Libertatea şi alte hârtii igienice cu pretenţii de ziar – despre fiecare dintre părţi?…

    Când a fost ultima dată administrator al unui bloc cineva din “generaţia tânără şi activă” şi nu unul de-ai lor?…

    Cum aţi fost trataţi la firmă de cineva din “generaţia foarte aproape de vârsta pensiei”, chiar dacă eraţi funcţionari cu studii şi ea femeie de serviciu?…

    Care ziarist, comentator sau troll de forumuri a pomenit vreodată ceva de bine de “generaţia tânără şi activă”, că până una alta oriunde ne trimite Atotştiutorul Google văd numai propuneri de pedepse, interdicţii şi şicane, de la “nu le mai daţi permise de conducere tuturor pulanilor” până la “v-ar fi pus Ceauşescu cu botul pe labe”, ba chiar mai explicit: “dacă plec de aici de la Stat la o firmă am de-a face cu ţuţi şi piţi de 20 de ani, mai bine stau pe salariul tăiat cu 25%”?…

    Uneori în statul social România, pensia de 800 RON şi salariul minim pe economie al “bătrânilor inutili de peste 50 de ani pe care abia de-i angajează cineva” vin la pachet cu nişte privilegii. Privilegii care pentru unii înseamnă mai mult decât banul în sine.

    EDIT: Incercam si fara imagini extrem de explicite? Altfel, iti apreciez comentariul, e unul dintre cele mai pertinente de pina acum 🙂

  79. @dana: daca tu, ca medic, atita ai inteles, atunci sa-mi fie cu iertare, dar iti meriti soarta.

  80. @zetu: tii minte ce ti-am zis data trecuta? sa-mi taie subventia, frate! da’ asta nu tine de mine, ce nu pricepi? m-ai terminat cu cea subventie, sa mor eu. chiar ca o sa zic ca ai o obsesie.

  81. alex, articolul e de-un pupinbasism gretos. retorica asta cu “oamenii e vinovati” o prinde la prostime, da’ se face muci la o analiza atenta. pentru ca statu’ de aia e stat: sa guverneze. sa respecte legea. sa impuna niste hotarari ca lumea. nu sa bea ca vita la golden slitz, sa arunce mii de coco pe brand-uri furate, s-o faca de fi-sa europarlamentar si, in rest, s-o frece in cel mai penibil mod de la taranisti incoace.

  82. Am lucrat in cercetare, m-am transferat in domeniul productiv atunci cand nu s-a mai platit cercetarea, am iesit la pensie si incerc sa pun in funstiune o ferma legumicola intr-o localitate din Dobrogea. Problema majora este lenea si bautura generate de multimea ajutoarelor acordate cu generozitate unei multimi de lenesi, betivi si smecheri de tara, care se constituie intr-un detasament de exemplu negativ de nemunca si inselaciune. Cum sa munceasca taranii cand nici macar orele de munca datorate primariei pentru ajutorul primit nu le efectueaza.
    Solicit reanalizare tuturor ajutoarelor de comisii formate din pensionari intelectuali, ca munca voluntara, iar cazurile descoperite sa fie recompensate cu o suma calculata procentual din cuantumul prejudiciului eliminat.
    Sunt sigur ca se vor oferi o multime de voluntari si se vor solutiona o multime de cazuri. In plus nimeni nu va mai indrazni sa spuna ca pensionarii mananca pensia fara sa mai ofere nimic.
    Rog faceti o propunere asemanatoare guvernantilor. Eu ma ofer cu drag din start cu munca voluntara. ori cum se va simti in activitatea mea la ferma in sensul ca va creste cererea de muncasi voi obtine productie.

  83. Iti propun si o alta perspectiva:

    Vezi aici si aici

  84. @Marele Han: asta e un soi de scuza suprema cind cineva nu e de acord cu astfel de opinii? ca e “de un pupinbasism gretos”? inseamna ca nu prea ai de-a face in fiecare zi cu romanii.

  85. ce simpatic, doamna din invatamant s-a retras la tara, unde a dat de lenea si alcoolismul cronic, domnul din cercetare exact in aceeasi situatie. va rog, domnii de la PDL, probabil firma de PR Mandruta, as vrea si un avocat sau un medic care se retrage si face o mica afacere cu rosii. va rog eu mult…

  86. Domnule Mihaileanu,
    Apreciez faptul ca lucrati foarte multe ore pe zi. Felicitari! Si eu lucrez. Pe langa asta, sunt foarte de acord cu faptul ca este cel putin o problema in invatamantul romanesc.
    O sa ating doar doua subiecte. Bugetarii nu sunt “tinuti in spate” de platitorii de taxe – pe langa faptul ca ei produc (de la invatamant la pompieri, trecand printre soferii de autobuze) ei platesc taxe, asa ca nu sunteti dumneavoastra mai motat si mai oropsit.
    Ia “pomana de la stat” este o ineptie sinistra. Mi-e greu sa va explic cat de sinistra mi se pare. Intr-o societate in care nu toti pornesc cu sanse egale (copilul unui om foarte sarac, de exemplu), este mai mult decat just social sa fie sprijiniti pentru a putea porni la drum. Si nu un sprijin mizer, ca si cum ai arunca o paine mucegaita unui caine sfrijit, ci un sprijin real, pe mai multe paliere. Nu doar pentru a nu muri de foame. Asta se cheama supravietuire. Trebuie investitii in oameni – invatamant, sanatate, locuinte si employment pentru a-i activa. Nu debarasarea. Daca ideea de distrugere a viitorului tutuor prin lipsa unor politici si directionari de fonduri in directia asta nu va impresioneaza, ganditi-va ce s-ar intampla cu dumneavoastra sau unul dintre cunoscutii dumneavoastra care ajunge intr-o situatie dificila. Am intalnit si doctori care au ajuns pe strazi. E simplu. E prea periculos de simplu.

  87. domnule ziarist Mihaileanu, v-am scris si zilele trecute ceva si nu mi-ati publicat postarea
    am 50 de ani si caut de lucru de 2 ani si am 8 domenii de activitate in care caut de lucru
    am si 18 ani de scoala si cursuri
    cred ca bateti ceva campi in articolu asta
    eu vreau sa muncesc dar nu gasesc
    daca vorbiti doar de Bucuresti, sa stai matale acolo

  88. George Zamfir, chapeau

  89. @sim: cu tot respectul, dar nu sint ANOFM. nu e treaba mea sa caut de munca pentru altii, ci strict a dvs.

  90. @George Zamfir: daca statul ar da de munca si locuinte la toata lumea, nu mai bine ar fi sa ne intoarcem in comunism? intreb si eu…

  91. Povestile cu “nu este de lucru” e o mare tampenie si scuza, eu am inceput lucrul de la 16 ani … adevarat ca la bani de nimic, dar macar am INVATAT ceva, am un “skill” care m-a ajutat in viata, asta pentru ca nu m-am dus la Mcdonalds sa pun cartofi ca imi da 2 mil in plus, m-am dus sa fac ceva ce imi place si ceva ce ma ajuta in viata.

    La 21 de ani aveam deja 2 job-uri destul de bine platite(unu part-time). Anul acesta (in CRIZA) a venit si oferta pentru al 3-lea job care am fost nevoit sa il refuz pentru ca nu aveam suficient timp, si asta doar cu un liceu terminat, fara diploma de facultate (nu ca ar conta foarte mult, hartia aia care 80% o iau cu bani e egala cu 0 pentru mine si multi patroni care sunt interesati de ce stii sa faci, nu ce scrie pe o hartie).
    Pune mana si munceste romane… lasa miloaga si nu te mai plange toata ziua…

  92. @mhitza nu gasesti programatori de peste 45 de ani pentru ca in tinerea lor nu existau calculatoare sau nu era disponibile publicului larg. Crede-ma ca dupa ce toata viata faci ceva nu o sa te apuci la 40 de ani sa inveti programare si sa o iei de laa 0, fara nici o experienta…
    Peste 10-20 de ani fi sigur ca o sa fie plin de programatori si designeri de peste 45 de ani, cei care au facut asta toata viata… si multi dintre ei o sa fie cautati datorita experientei sau o sa fie deja milionari ca au nascocit un site foarte reusit…

  93. creșterea tva nu mi se pare o măsură proastă pe termen mediu și lung. atacă consumul, favorizînd exporturile. adică se poate observa că de trei-patru luni avem un trend constant de scădere a deficitului, în paralel cu o creștere a industriei. mai multe detalii găsești, de pildă, aici http://businessday.ro/12/2010/exporturile-continua-sa-mearga-bine-deficitul-comercial-s-a-redus-cu-211-mil-euro-in-octombrie/

  94. “In alta ordine de idei, n-am spus nicaieri ca pensia este ajutor social.”

    – nici somajul NU ESTE ajutor social. NU este pomana! Atat timp cat cotizez lunar % din salar pentru aceasta ASIGURARE mi se pare normal sa beneficiez de ea in cazul in care raman fara servici! Si fara conditii cretine pentru ca eu nu le pot pune conditii jigodiilor cand le platesc taxe. Nu somerii sunt problema ci asistatii sociali care capuseaza statu.

  95. @mhitza: Romania nu debordeaza in programatori de peste 45 de ani pentru ca in 1983, cand astia aveau 18 ani, deci ar fi putut alege o facultate de profil, Romania se lauda cu mini calculatoare de dimensiunea unei sufragerii generoase (asta in situatia in care in SUA oamenii se jucau cu XT-uri si 286 de ceva ani. In schimb, daca te uiti prin vestul Europei, vei intalni oameni la 50 si chiar 60 de ani care asa isi castiga painea. Nu conteaza cat de tanar esti ci cat de devotat muncii si imbunatatirii personale!

  96. Articolul e cam superficial, priveste doar pe deasupra.

    In primul rand somajul trebuie sa fie un sistem de asigurare, nu pomana. Orice system de asigurari se bazeaza pe faptul ca nu toti asiguratii vor solicita politele, mai ales nu toti odata. UNii nu vor avea nevoie niciodata intr-o tara normala de asigurarea de somaj. Plus ca nu iei o caruta de bani, pe termen nelimitat.

    Apoi, ia pe oricare din sclifositii de la coada de la fortele de munca, pune-i in mana un salariu cat unui ‘harnic’ de neamt sau orice alt harnic vrei, conform calificarii, si ia vezi daca se stramba pe job. Romanii care au plecat afara lucreaza pe branci, indiferent de slujba, si sunt milioane.

    Sau du-te tu odata si solicita un post, vezi cat castigi sau ce oferte sunt si mai gandeste-te. E simplu de la caldura sa incurajezi pe altii sa sara pe varfuri in ger ca sa nu moara inghetati.

    Pensiile sunt oricum un fel de schema ponzi pe termen lung, bagi bani acum si speri sa ii scoti mai incolo, noroc ca nu toti ajung sa scoata si daca scot nu apuca sa traiasca de toti banii bagati. Ce s-ar intampla daca majoritatea oamenilor ar trai 80+ de ani? Ar trebui sa ia pensie mai mult decat au cotizat, nominal, ignorand inflatia , dintr-un sistem care nu produce doar ia si imparte?

    Imagineaza-ti ca s-ar crea in clipa asta sistemul de pensii: Nimeni nu a mai cotizat vreodata in sistem, totul e de la zero… astia care lucram, de azi, dam bani sa ii sustinem pe cei care nu o mai fac…
    Suna cam ciudat, nu-i asa?
    Parca mai normal suna: dau banii acum, statul ii investeste si cand ma pensionez imi da inapoi + dobanda
    Nu zic ca pensionarii de acum nu au dreptate, zic doar ca e o situatie extrem de ciudata din care nu prea poti iesi fara victime. Norocul celor care au apucat sa scoata cat timp sistemul functiona: ca la Caritas.

  97. Multa lume, din randul pesionarilor crede ca tinerii din ziua de azi sunt asa si pe dincolo.

    Nu stiu inca sa multi muncesc de la 18-19 ani si-si rup ficatii prin multinationale daca au noroc ca sa tina in spate 1-2 pensionari

  98. @Cristian Rusu: nu stiu cit de atent ai citit, dar ar fi trebuit sa remarci ca am facut o distinctie clara intre pensionari, someri si asistati social. Nu esti singurul care n-o vede si ma intreb de ce. E chiar atit de greu?

  99. @Smile: lumea poate să creadă multe, l-au crezut ei şi pe Călugărul Nebun din Tanacu.

    Mai grav e că autorităţile de stat şi presa mogulească au tendinţa să-i creadă numai “pe cei din rândul pensionarilor” şi să se şteargă într-un loc unde nu ajunge soarele cu ceilalţi.

  100. ai zis ca somerii sunt cu milioanele care lucreaza doua tri luni si iar ajung la luat somaj, deci asistati social intr-un fel, in ideea ca iau mai mult decat au contribuit… am inteles gresit?
    Comentariul meu nu e neaparat contra… m-am saturat si eu de asistatii social, doar ca nu e o problema asa simpla.. taiem tot si se rezolva.

  101. @Catalin Rusu: tocmai asta era ideea, doar ca multi dintre cei care au comentat se iau de forma, nu de fondul problemei.

  102. Nu e cazul a milioane care iau shomaj de pomana, plus ca formula in sine nu le permite sa ia mai mult decat au contribuit.

    E o falsa problema asta ca prostimea ia gramada de bani de la stat.
    Banii nu la somaj falsificat sau la bolnavi inchipuiti se duc cu miliardele de euro.

    Banii care se duc la pensionari nu se duc acolo din vina tuturor pensionarilor. Sunt si pensionari falsi, aici ar fi de rezolvat ceva.

    Pe de alta parte, povestea asta cu pensionarea in sine pe mine ma scoate din nervi uneori: Bunicii mei au fost tarani, nu s-a mai auzit in sat ca vreunu sa se retraga si sa nu mai faca nimic pe la 60 de ani. Cand vezi in oras ditamai matahalele tocand seminte si politica in centru, chiar iti vine sa dai dreptate cui injura pensionarii, dar cum ziceam problema e mult mai complexa.

  103. pensionar – individ care a platit pentru pensia pe care statul s-a angajat ca i-o vada inapoi.
    copiii – nu sunt asistati social
    somerii cel mult
    bolnavii – au platiti CAS
    singurii asistati social sunt Basescu si gasca lui de comunisti care traiesc platind chirii de mii de euro pe banii nostrii care isi dau contracte unii altora…Iliescu si Nastase erau democrati pe langa comunistil Basescu si lacheul lui Boc.

  104. @geo: somerii au platiti asigurare, ei sunt asigurati, deci deloc asistati.. cazi in capcana lui Basescu: “Cine ia bani de la stat in afara de salariu devine instantaneu asistat social”

  105. Alex, lucrez de aproape 8 ani 14-16 oare pe zi, am 2 facultati (dintre care una e medicina) si contribui constiincios la marele buget de stat cu sume impresionante luna de luna (da, lucrez la o multinationala si castig foarte bine). In iunie 2011 voi da nastere unui copil si minunatul stat roman ma obliga sa stau acasa un an cu cca 1/3 din venitul actual. Si indemnizatia de crestere a copilului nu este pomana de la stat. Este pur si simplu revoltator. Imi vine in minte o zicala mai veche: “Nu furati! Statul nu are nevoie de concurenta”.

  106. Indemnizatia mamelor nu e pomana, trebuie sa contribui ca sa poti beneficia de ea. Daca nu ai muncit inainte de nasterea copilulului primesti ciuciu. Am dat o gramada de bani la stat ca sa stau acuma linistita si sa imi cresc copilul in conditii normale.
    “Eventual, toarna si doi copii, sa fie sigur ca, timp de patru ani, ii da statul bani sa-i creasca.”
    Sunt destui care “toarna” copii pentru ca si doresc si pentru ca ii iubesc si nu din cauze meschine ca sa primeasca “pomana” de la stat.
    Sper sa mai gandeasca cineva ca in Romania legea mamelor (in special cea data in 2008) era una foarte buna, care incuraja dezvoltarea familiei…..dar se pare ca drumul e dictat ca pe dincolo sa ajungem doar sclavi. In SUA unde sclavagismul e pe culmi inalte concediul de maternitate e de doar 3 luni…..putin le pasa de familie si de alte valori atata timp cat sunt pusi la jug. E pacat ca din nebunia asta de a ne “alinia” la cei de afara se aduc in tara toate tampenile.
    Datorita “erei comerciale”, a marketingul care spala creierii, a militantelor miscarii feministe, a obsedantei dezvoltari profesionale, ca doar femeia de azi trebuie sa aiba cariera, importanta scazuta data timpului petrecut cu copii…. s-a ajuns ca specia umana sa consume lapte praf. Femeile nu mai stiu si nu mai sunt in stare sa alapteze….si in loc sa fie ajutate si sustinute ca lucrurile sa redevina la normal….acum li se rapeste si timpul dedicat cresterii de copii. Sunt destui ignoranti, cum esti si tu, autorul articolului, care nu stiu ce inseamna sa creasca un copil. Habar nu au ca ei au nevoie de dragoste, de atentie, de ingrijiri de calitate, de bratele mamei si nu de institutii si oameni reci si distanti. Hai sa inventam roboti sa aiba grija de copii nostri pana noi muncim pe plantatie 24 din 24.
    Eu cred ca nu am evoulat deloc ca specie ci din contra am involuat, am ajuns fiinte antisociale, legate de sistem si nevoite sa “sapam”…….

    Intreaba-o pe mama dumitale ce parere are despre articol si abia apoi poti sa te declari multumit de tine “decretelule”!!!!

  107. “Intreaba-o pe mama dumitale ce parere are despre articol si abia apoi poti sa te declari multumit de tine “decretelule”!!!!”

    În “iepoca lu’ Piticu’ cu natalitatea mamelor eroine”, concediul de maternitate era de 4 luni, nu 1 an şi nici 2.

  108. Perfect de acord.Avem nevoie de ceva care sa mai taie din lenea unora si sa salveze niste banuti de la buget. Dar daca tot suntem atatea milioane de oameni care tinem multe alte milioane in spate, de ce nu taiem niste banuti de la bugetul bugetatilor de conducatori ai tarii asteia? Ca pe bugetarii din sanatate si invatamant i-au facut praf…dar cu lefurile politicienilor si parlamentarilor cum ramane? Ei nu ar putea sa simta durerea cand intra in piata si in magazine si vad enormitatile de preturi?suntem tara cu cele mai mari preturi la mancare, mai scumpa mancarea la noi decat in Germania!Ce nivel are Germania si ce nivel buda asta de tara?Ne-au facut de ne-am vandut vietile bancilor si creditelor de diferite tipuri…
    Invatamantul nostru lasa de dorit, dar hai sa nu exageram. S-a dat exemplu cu logaritmii..Nu ii folosesti in viata, corect. Insa matematica nu inseamna logaritmi sau fractii. Matematica e un model de gandire, stimuleaza gandirea si inteligenta. Nu conteaza ca nu vei folosi logaritmi la locul de munca, conteaza ca vei sti sa gandesti, ca mintea nu va fi una de lemn. Multi intrebau de ce se invata religia. La fel, pt diversitate si cultura, pentru informatii. Nu toti profesorii de religie sunt preoti care sa “dicteze” cu cine sa crezi. Desenul, alta “absurditate” din scoala…e bun pt ca stimuleaza creativitatea si imaginatia.
    Nu tot ce se invata la scoala este neaparat direct util. Sunt unele lucruri care nu-si au vadita utilitatea.Daca nu ne ajuta sa facem bani cand terminam liceul nu inseamna ca nu e bun sau util. Inseamna doar ca foloasele se vor vedea mai tarziu si in circumstante diferite.
    Ne plangem de una si de alta, urlam pe foruuri si pe unde apucam…Numai ca nu se intampla nimic!Absolut nimic!Hai sa facem ceva, hai sa urlam in asa fel incat sa ne auda cineva, sa ne vada cineva. Sa le aratam ca suntem oameni care stiu ce vor si ca vrem mai mult de la noi, de la oameni, de la tara si putem mai mult si nu ne vom opri pana nu vom obtine!!!
    Dar am un sentiment ca vom pleca din nou si din nou si din nou capul, urland fara glas pe cate un forum, un blog….La o intalnire cu prietenii ne vom plange ca nu mai avem bani si ca e greu dar nimeni nu face nimic…Vietile noastre vor continua in aceeasi bezna a ignorantei in care a continuat si pana acum.
    Suntem o natie de blegomani!De impotenti!Si am merita un presedinte gen Becali, ca doar e cioban iar noi am fi turma lui perfecta, ne-am potrivi de minune sub egida lui. Ne-ar arata adevarata fata ca popor: ciobanul cu oile sale….

  109. chestia cea mai importanta este ca… ( eu ii dau dreptate autorului), desii sunt unul din bugetarii cu salarii taiate , si vroiam sa specific ca afara in strainatate, toti oamenii isi cauta de munca prin ziare, anunturi , peste tot. la noi ,daca intri cu pila te duci altfel nu … dar nici de cautat nu o facem. Sincer ma bucur ca basescu a taiat din salariile nesimtite de sute si miliarde de lei , cand unu care primeste lunar 1 miliard lei in acelasi timp eu primesc 600 ron care inseamna cateva plase de mancare de la kaufland , poi omu ala isi permite sa isi cumpere lunar un apartament si o masina, pe cand , mie 600 ron imi ajung pt 2 saptamani de mancare.. si am scris putin fortat sa inteleaga toti prostii si taranii pe care ii considera unii , si sa acceptam ca basescu a luat masurile pe care trebuia sa le ia PSD acum cativa ani , dar cum?! sa taie de la ei.. nicidecum.. asa ca felicitari pt articol… si sa speram ca ne revenim mintal .. ca tara… si sa pasim si noi cativa pasi spre mentalitatea de afara .. ca Dumnezeu da, dar nu iti baga in plasa.. ceea ce e bine spus.. Asa ca HAI LA MUNCA.

  110. @alin probabil ca tu esti unul dintre cei care ori esti prea tanar sa ai responsabilitati ori esti genul care daca are bani de tzigari il doare in paispe de familie sau nivelul personal de trai… altfel nu-mi inchipui cum poti considera 600 lei ca sunt ok “bine ca l-a spart pe miliardaru bugetar”. Afla ca nu a spart pe nimeni, doar a mutat banii unde “trebuie”.

    Dar e bine ca tu esti multumit, mai voteaza-l odata 😀