Guvernul vrea închisoare pentru patronii care concediază angajații… sau ceva

Guvernul a decis:

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 6 ani nereținerea sau neîncasarea, reţinerea şi neplata ori, după caz, încasarea şi neplata, în tot sau în parte, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege. Neplata cu intenție, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și contribuțiilor prevăzute în anexă constituie infracțiune și atunci când neplata este consecința utilizării acestor sume în alte scopuri. (sursa)

Va să zică, dacă patronul n-a avut încasări suficient de mari într-o lună și nu îi ajung banii să plătească lefurile și amână plata contribuțiilor ca să nu-și lase angajații muritori de foame, punem procurorii pe ei și-i băgăm la pârnaie.

Nu mai bine îi bagă-n pușcărie pe toți angajatorii care concediază oameni? Că, dă-i dracu’, sunt patroni, au bani, să plătească la stat!

După care se miră că unii își mută operațiunile prin Bulgaria sau Irlanda, iar ei rămân bătând din buză și urlând că “multinaționalele scot profitul din țară.” Ședeți liniștiți. În curând, tot mai mulți antreprenori români vor fi șefi de multinaționale, companie deschisă afară cu 100% acțiuni în aia românească. Mai ales alea de servicii.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

3 comentarii

  1. Atîta știu atîta fac de 28 de ani: persecutarea micului întreprinzător. Le este o frică nebună de ridicarea unei clase mijlocii suficient de numeroasă cu bani curați în buzunar fiindcă ȘTIU că, în acest caz, EI ZBOARĂ.

  2. Nu inteleg daca nu esti de acord cu incadrarea ca infractiune si pedeapsa aferenta sau cu termenul de gratie de 30 de zile. Sau amandoua?

  3. E propus un proiect. Nu a decis nimeni. Hai să nu mai scandalizăm lumea degeaba. Nu că problema nu ar fi gravă, dar unul care-ți citește articolul o să spună: „de ce să mai încerc să urmăresc problema asta? deja s-a decis”.

    Un pic de atenție la ce scriem? 🙂