Incompetenţă la Raiffeisen şi ING Bank: Cum rămîi fără bani în cont

Ce se-ntîmplă cînd te plîngi de o bancă? Ţi-o iei de la alte două. Vineri, am achitat rata la apartament. BCR n-are POS-uri, aşa că am cumpărat euro cu cardul ING de la Raiffeisen. Mi-am plătit rata, mi-am văzut de treabă. În seara asta, intru într-un magazin să cumpăr ceva de mîncare. Dau să plătesc cu cardul şi POS-ul emană o eroare de toată frumuseţea: “Fonduri insuficiente.” Iubesc momentele astea, mă fac să mă simt cel mai împlinit om din lume. Spre norocul meu, aveam 50 de lei în portofel.

Ce s-a întîmplat? Spectaculoasele protocoale de transfer ale Raiffeisein, gîndite de cine ştie ce minte luminată cu lampa pe gaz, au hotărît că, deşi am băgat o singură dată PIN-ul, trebuie să-mi debiteze cardul de trei ori. Nu doar că am rămas fără un chior pe card, dar, potrivit extrasului din pagina de internet banking, sînt dator cu 2.170 de lei către ING, deşi n-am nici overdraft, nici card de credit la ei. Pur şi simplu, sînt dator.

De ce vorbim de incompetenţă atît la Raiffeisen, cît şi la ING? Simplu: la Raiffeisen, din cauză că nu au verificat ca lumea sistemul, permiţînd să se întîmple o asemenea tîmpenie; la ING, din cauză că, potrivit screenshot-ului de mai jos, fiecare tranzacţie are un cod UNIC de autorizare. Ia, ghiciţi, vă rog, care e diferenţa dintre cele trei coduri de autorizare de mai jos? Ah, staţi aşa, nu-i nici una!

Sîntem, totuşi, în 2012. Din punctul meu de vedere, cu datele de mai sus în minte, nu pot să spun decît că incompetenţii sînt cei de la ING. Da, oarecum pe principiul românesc “Nu-i prost cine cere, e prost cine dă.” Asta nu înseamnă că incompetenţa nu-i prezentă şi la Raiffeisen; în mod normal, sistemul nu ar trebui să ceară bani mai mult de o singură dată. Imaginaţi-vă situaţia în care nimeresc la un bancomat măsluit, îmi sînt furate datele cardului şi, considerînd că şi tastatură e una simpatică, îmi este cunoscut şi PIN-ul.

Cineva, care a furat un POS şi l-a modificat să verse bani în contul personal, setează POS-ul să tragă cît poate. Îi intră toţi banii în cont, îi scoate imediat şi-şi vede de treabă. Nu doar că eu rămîn fără bani pînă se prind băncile că au angajat incompetenţi şi că sistemul lor e plin de gîndaci, dar conform vreo unor clauze interpretabile, nici nu mi-i mai primesc înapoi.

Dincolo de problema în sine, gaura de securitate cea mai mare nu e la Raiffeisen, ci la ING. Fiecare tranzacţie, teoretic, are un cod unic de autorizare. Cu toate astea, deşi eu am băgat PIN-ul o singură dată şi nu mi-a dat nici o eroare, ING a autorizat de trei ori – repet, DE TREI ORI! – aceeaşi tranzacţie.

Culmea nesimţirii procedurale, omul din call-center îmi spune că, în mod normal, nu durează niciodată mai mult de două zile pînă banii sînt viraţi înapoi în cont. Două zile! Două zile? DOUĂ ZILE? În schimb, dacă întîrzii plata unei rate cu o singură zi, te sună pînă mori de nervi, ba-ţi mai şi trimit plicuri acasă. Cum vine asta: două zile?

Sîntem în 2012, da? Dacă asta înseamnă siguranţă ori securitate bancară, eu o să-mi ţin banii sub saltea!

PS: Remarcaţi, vă rog, comisionul de plată prin POS, considerat de Raiffeisen retragere de la bancomat, da? Nu doar că e mîrlănie – în principiu, indiferent de unde e POS-ul, o tranzacţie prin POS nu impune şi nu include, niciodată, comision -, e minciună şi, deci, bătaie de joc.

53 comentarii

  1. Cred ca cineva are interesul sa te exaspereze, ca altfel nu imi explic toata isotria asta… :)

    • @Claudiu Minea: da’ să vezi ce frumos mi se explica faptul că suma mea e minimă şi că sînt clienţi cu jde milioane transferaţi spre Raiffeisen şi că la ei e mai groasă problema…

  2. Dincolo de nervii normali datorită fazei cu codul unic, ţin să-ţi atrag atenţia că două zile e un termen extrem de scurt.

    Io am autorizat o tranzacţie către un magazin onlain, magazinul descoperă că n-au produsul pe stoc, aşa că-mi fac refuz de plată (logic); conform regulamentelor, ING putea să-mi returneze banii cu până la 14 zile întârziere – însă a ajuns un fw: la mailul prin care eram anunţat de refuz, şi ING s-a executat a doua zi cu returul. Mnoa ..

    • @Alex: corect, doar că aici nu e vorba de a avea sau nu pe stoc sau de a se încadra într-un anumit termen şi a oferi minimul, ci e vorba de o gaură de securitate. S-avem pardon. Aş putea să-i dau în judecată şi să le cer despăgubiri, poate că voiam să tranzacţionez petrol pe bursă şi m-au lăsat fără bani şi pierd miliarde. Eh?

  3. pe mine ma distreaza maxim asta cu “as putea sa-i dau in judecata”. s-o lasam balta, ca stiu si ei ca nu-i da nimeni in judecata cu sanse de reusita. In contractul tau cu ING nu scrie nimic de codul de autorizare, care tu PRESUPUI ca ar trebui a fie unic per tranzactie, dar legal nu e obligatoriu. Pana la urma, se reduce la faptul ca Raiffeisen a facut 3 cereri de debitare cont si ING s-a executat, iar situatia probabil se va remedia mai repede de cele 2 zile.
    Doi la mana, tu credeai ca daca extragi euro in loc de lei scapi de comisionul de extragere? Evident ca nu, tot extragere se numeste si e si din aia interbancara. Daca vrei sa iesi mai ieftin, scoti lei de la ING si schimbi frumos la casa de schimb de la colt a vecinului/la banca (daca n-ai incredere in vecin)
    Una peste alta, inteleg senzatia de cacat de la casa cand tu stii ca ai bani si pos-ul are alta parere…

  4. Auzi, da’ ia dai in judecata, ca de agresiv vad ca esti din vorbe. Sa vedem daca exista vreun judecator sanatos la cap si care iti acorda damages doar pe cuvantul tau. Asa si eu am pierdut miliarde imaginare timp de o zi, cu povestea de care ziceam mai sus.

    • @Alex: îţi poţi închipui singur că asta n-o să se întîmple, că n-am timp de pierdut aiurea pe justiţia românească, dar vorbim de securitatea datelor, da? Dacă e atît de simplu de autorizat trei tranzacţii consecutive cu acelaşi cod, teoretic, unic de autorizare, de ce n-aş putea fi ţepui pe sistemul ăsta de orice site de pe care aş dori să cumpăr ceva? E vorba de bun-simţ pînă la urmă.

  5. E, acuma eşti şi tu rău. Cei de la departamentul de IT al ING au chestii mai profitabile de care să se ocupe. De exemplu vânzarea adreselor de email ale clienţilor, pe care am înţeles că n-au clarificat-o nici până azi. Cine ştie câte alte informaţii utile mai pot fi cumpărate de cei care ştiu cui să se adreseze…

  6. Eu am patit chestia asta cat lucram in Ungaria, cu ING. Toanta aia de la customer service, pe langa ca nu prea le avea cu engleza, a gasit solutia de a sterge tranzactiile din sistem, de-am urlat la ea …asa ca fii linistit, se intampla si la altii.

    Cat despre Raiffeisen, le urez sa-i manance falimentul ! Ne-am mutat la o alta banca, unde comisioanele-s la jumate. Astia-s hoti la drumul mare…

  7. “Pînă la urmă, de ce să dau la BCR 5,3 lei, cînd pot să cumpăr euro cu cardul la banca de vizavi?”

    Pana la urma ai platit 8 lei si ti-au blocat si o gramada de bani. Bad karma…

  8. Eh, 2 zile ca sa-ti primesti banii inapoi e super :) La CEC (un Mastercard) imi tineau banii blocati 30 de zile si mai aveau o procedura cretina care bloca banii la preautorizare pentru orice plata externa, iar la debitare iti lua banii din sold (nu suma deja blocata) … deci la cumparat de pe Amazon plateam practic dublu urmand ca in 30 de zile sa primesc inapoi suma blocata la preautorizare. Nu mai spun ca o retragere de la Paypal dura 30+ zile si la Raiffeisen dureaza 2 zile.

    Sunt curios ce explicatii iti vor da cei de la Raiffeisen, eu de vreo 3 ani sunt relativ multumit de servicii cu toate ca au comisioane mai mari.

  9. Pai, stai, cum adica ING, nu erai fan Unicredit mai demult?

    In alta ordine de idei: uite un exemplu destept de ce cardurile de debit sunt o idee proasta! Prin comparatie, cardurile de credit au un mare avantaj: in caz de defectiuni la decontare, banii blocati sunt banii bancii, si sunt cel putin 20 de zile disponibile pentru repararea tranzactiilor, inainte sa fii nevoit sa platesti tu.

  10. absolut toate softurile au scame (bug-uri) chiar si cele bancare — pot fi verificate si rasverificate, la complexitatea comunicatiilor dintre doua sau mai multe entitati intotdeauna vor exista blind-spot-uri. Problema e ca un bug mic poate face gauri mari. Exemple:

    http://www.bbc.co.uk/news/magazine-19214294

    http://www.cnbc.com/id/49333454

  11. oricum ar fi ING raman numarul 1.

    s-a rezolvat pana la urma ?

  12. Chestia e simpla. Decat sa-ti pierzi vremea scriind un articol care e plin de prostii, mai bine iti alocai putin timp si intelegeai cum functioneaza sistemul de carduri. In acest fel ai fi inteles urmatoarele:
    1. Daca o banca trimite la decontare(din greseala, din eroarea unui sistem informatic etc.) 10 tranzactii cu acelasi cod de autorizare, banca ta e oblicata sa le accepte. De altfel, n-o intreaba nimeni daca le accepta sau nu deoarece organizatia de carduri(Visa/MC) pur si simplu ia din contul de settlement al bancii emitente(banca ta) suma solicitat de banca la care s-a facut tranzactia. Codul de autorizare e folosit doar atunci cand se face tranzactia, pentru a se verifica daca ai bani in cont. Cel mai probabil banca ta a autorizat o singura data, dar s-a trezit cu 3 tranzactii(doua neautorizate) pe care e obligata sa le accepte. Rezolvarea e simpla: faci un refuz la plata si, in functie de c um se misca cei de la operatiuni, ai banii in cont in 1-2 zile.
    2. Din cele explicate la pct. 1 rezulta ca intr-adevar tu ai o datorie fata de banca ta, chiar fara sa ai un descoperit de cont. Ce ti se pare atat de extraordinar? Citeste termenii contractului de emitere si o sa intelegi mai bine cum stau lucrurile la capitolul depasiri neautorizate. Afla ca ai si o dobanda usturatoare pentru astfel de depasiri! Aceste chestiuni sunt posibile tot pentru o flexibilitate sporita a sistemului de carduri. Spre exemplu, “daca dai cu cardul” pe autostrazile din vest o sa constati cu placere ca poti trece chiar daca n-ai bani pe card. De ce e simplu: echipamentul ala n-are timp sa autorizeze, motiv pentru care nu face altceva decat sa citeasca numarul de card si data expirarii, sa faca o verificare offline si sa transmita tranzactiile la procesare in bloc. De asemenea, daca vrei sa cumperi cu cardul de pe varful muntelui unde n-ai comunicatie exista asa-numitele zip-zap-uri care-ti fac tranzactii offline. Daca tu pana sa se execute tranzactia ai cheltuit banii de pe card apare depasirea neautorizata. Repet: este un caz stipulat in contractul de emitere a cardului.
    3. Chestia cu retragerea prin POS de la banca e tranzactie POS nu numerar e o alta gogomanie pe care n-ai inteles-o. Ma rog, tu ce-ai luat de la POS-ul ala, nu bani? Daca ai luat bani s-a facut o tranzactie numerar care este logic sa fie asimilata tranzactiilor la ATM(daca m-apuc sa-ti explic cum functioneaza si asta ne prinde noaptea).

    In concluzie, inainte de a injura e bine sa vezi cum functioneaza lucrurile si abia apoi sa-i faci pe altii albie de porci. Pentru conformitate pot sa-ti spun ca nu lucrez nici la ING nici la BCR si nici la Rzb, dar stiu ca asta nu ma va scuti de injuraturile bizonilor care vorbesc despre “bancherii care e hoti”.
    Sper ca v-am dat tuturor un bun start pt. studiu. Si, ca o completare, cititi fratilor contractele, nu mai semnati cu ochii inchisi! Sau, daca nu, nu mai lucrati cu instrumentele moderne de plata. Ardeti-o cu cash-ul!

    • @Gogu: not. my. problem. Nu mă interesează cum funcţionează lucrurile. Dacă nu plăteam rata vineri, ce le ziceam celor de la BCR? Să întrebe la ING de ce nu le plătesc la timp?

  13. 8 LEI COMISION? Unde mama naibii ne trezim? 2 EURO?

    Eu ma isteerizam ca la BCR am 2 lei juma’, dar se pare ca se poate si mai bine. Uff. De asta merg mereu si cu cash la mine, sa nu ma simt ‘importanta’ in vreun moment din ata :(

  14. @Gogu, Alex are dreptate. Nu e problema lui.
    Cum zicea un german cand ii ziceam ca nu pot ca nu e din vina mea, ca in Romania, nu stiu cum si nu stiu ce : Nu e problema mea! Nu ma intereseaza!

    Cum ar fi frumos de la cei de la banca sa reactioneze: Multumim ca ne-ati spus, sa ne spuneti va rog daca v-am provocat ceva neplaceri si VA ROG sa primiti o mic atentie, o maslina, o reducere pe 1 an la comisioane pentru ca faceti parte din programul de imbunatatire activa a serviciilor noastre.

    Cum ar suna ?

  15. era inevital sa apara idiotul care sa iti explice ca e vina ta…

  16. Trecand peste competente sau incompetente cazul de care vorbesti este o eroare tehnica care a avut loc la toate cardurile VISA care au facut tranzactii vineri prin epos-ul Raiffeisen. Nu esti singurul fericit de debitarea de 3 ori a fiecarei tranzactii.
    Si masinile greseseste, nu? Banii stationeaza momentan la VISA si nu au intrat de 3 ori in contul comerciantului care a vandut produse vineri prin epos.
    Asa ca sa nu ne suparam degeaba, ca de data asta e vina unui sistem informatic si nu a lu Ghita de la ghiseu care ti-a luat banii din cont.
    Iar daca ar trebui cineva sa acorde o grisina, o maslina pentru inconvenientele suferita aia ar trebui sa fie VISA. Ia ghici, iti va trimite VISA vreo compensatie pentru eroarea lor care te-a vaduvit de bani 4 zile?
    PS Banii iti vor intra in cursul zilei de maine pe cont, courtesy of VISA.

  17. Şi eram atât de mândru de ING…

  18. Alex, a fura un POS si a-l softa asa cum vrei tu este un vis, sa iti treci propriul IBAN intr-un sistem de decontare este aproape imposibil si ar fi nevoie de prea multi complici…Pe de alta parte postarea ta, mai ales ca ziarist mi se pare departe de a fi obiectiva. E clar ca nu ai mai ajuns in cea mai fericita situatie in acel moment, dar subscriu la cele scrise de Gogu.
    Iar ca si informatie, legal esti super protejat prin regulamentele Visa, MasterCard, legislatie locala si europeana si multe altele.
    Din pacate cele zise de tine se cam subscriu rautatii tipice romanesti….

    • @Jorge: nu am spus că nu-i greu, am prezentat doar un caz ipotetic în care poţi fi furat. Imaginează-ţi că eu tre’ să stau cu contul pe zero, că tot ce-mi intră se duce în minusul contului (am -2.100 de lei; dacă încasez 2.000 de lei, rămîn cu -100, nu mă pot folosi de nici un chior) şi nu pot scoate nimic pînă vineri, conform sms-ului proaspăt de la ING. Colac peste pupăză, mai plătesc şi penalizări că, nu-i aşa?, sînt pe minus. Ţi se pae normal? Ţi se pare că e problema mea sau a lor?

  19. Am spus si eu ca nu e cea mai fericita situatie. Parerea mea este insa ca ar trebui sa ne asumam si niste riscuri personale pe masura ce tehnologia avanseaza: si Windows-ul se blocheaza, devenim aproape legati de maini cind moare mobilul si tot asa. Si eu folosesc cardul, Direct Debit si alte mijloace electronice de plata, si sint constient ca ca exista anumite riscuri, care nu sint specifice doar pietei locale. Din fereicire drepturile clientului sint foarte bine protejate legal, recomand a se consulta Directiva europeana de servicii de plati sau multe din articolele noului Cod Civil.
    O mare problema ar fi fost daca aveai o experienta “customer service” de la care sa nu ai nici o rezolutie sau una gen “veniti si completati o cerere, etc”

  20. @Arhi – exact!
    Pana la urma ce pana mea ma intereseaza pe mine faptul ca sunt erori in sistemul lor software (facut de sooperingineri pe plan intern la ei cu zeci de mii de euro bugete) ?
    Eu stiu un lucru si anume, AIA E BANII MEI si ii vreau disponibili Aici si Acum;
    D`aia se platesc comisoane..etc (RZBR e jaf la drumul mare) ca doar nu bagam la nimeni mana in buzunare!
    Oare ce se intampla daca plateai o suma mai mare si aveai un disponibil in cont echivalentul a de 3 ori suma platita si aveai nevoie URGENTA de bani pentru alte plati ASAP?
    Asteptai 2 zile ca sa iti vireze banii in cont? pai va dau foc la ghiseee pretenas de la banca care esti tu intelept in call center..

  21. Nu e placut cand se intampla, dar exista costumer service, telefonezi si se rezolva, fii sigur ca nu o sa ai niciun fel de penalitati. Sistemele electronice dau si erori, ai dat in judecata pe Microsoft ori de cate ori s-a blocat Windows?

  22. Inca ceva…
    Minunatul sistem de plati online de la RZBR, a cazut in ultimele 3 saptamani de nenumarate ori;
    Si partea cea frumoasa este ca a cazut chiar in timpul unor plati;
    Binenteles, ca am sunat in minunatul lor call center si sa reclam acest lucru minunat..de altfel! (le-am facut si un mail…)
    Rezultatul?
    Un eMail generat de o aplicatie a lor cu noreply@….ro prin care eram anuntat ca s-a deschis o reclamatie cu privire la reclamatia mea…
    De atunci si pana acum (ccca 3 saptamani), nu am nici un feedback;
    Asa ca nu este deloc de mirare ceea ce se intampla…

  23. În ultimul timp mi s-a întâmplat destul de des ca, la plata cu cardul, Raiffeisen să rețină banii de două ori. Cel mai „frumos” a fost când, cu două zile înainte de plata ratei la apartament, am cumpărat ceva lucruri, m-am uitat în cont și m-am trezit că nu mai aveam bani în cont. O recomandare: bancher personal. Mai nou unele bănci îți acordă „bancher personal” și în astfel de situații se rezolvă mai repede problemele.

  24. Cum se poate contesta o tranzactie?
    Extrasele de cont pentru carduri trebuie verificate cu regularitate. Acesta este singurul mod prin care se poate observa daca au aparut tranzactii frauduloase.
    In general, este recomandat sa solicitati bancii emitente explicatii despre orice tranzactie care pare suspecta.
    Conform legii, detinatorul este obligat sa comunice bancii la linia de urgenta orice eroare sau neregula aparuta in gestionarea contului de card. Ulterior, pentru orice tranzactie frauduloasa va fi responsabila banca.
    Ca si in cazul pierderii sau furtului cardului, posesorul este protejat si pentru fraudele aparute pana la sesizarea bancii. In acest caz, el va putea fi despagubit pentru tranzactiilor frauduloase mai mari de 150 euro, cu conditia ca banca sa nu poata dovedi ca detinatorul cardului a actionat cu neglijenta. Anuntarea unei tranzactii suspecte cu intarziere poate fi considerata un caz de culpa.
    Pe de alta parte, daca s-a utilizat cardul fara a fi prezentat fizic si fara identificarea electronica a acestuia (fara a se introduce codul PIN), atunci clientul nu este considerat vinovat pentru tranzactiile efectuate. Mai mult, chiar si daca s-a solicitat codul PIN, acest lucru nu inseamna automat ca raspunderea pentru tranzactiile frauduloase va apartine clientului.

  25. @Claudiu 5:26pm: poti sa stii ca e facut de “sooperingineri”, oameni cu creiere foarte capabile si cu multi ani in spate, oameni care creeaza lucruri foarte complexe pe care unul ca tine nici nu le intelege, daramite sa participe la creatia lor sau sa le imbunatateasca.

    Unii in viata asta lucreaza cu sisteme putin mai complicate decat cumparatul de popcorn intr-un cinema, iar asta e greu de explicat unui portar cu pretentii, “care este”.

    In rest, e vina bancilor, iar pentru Alex – daca iti retrag din cont penalizarile dupa ce-ti restituie banii, merita dati in judecata si cerut o despagubire cu cateva zerouri. E inadmisibil sa plateasca clientul pentru o eroare a providerului, in orice sistem comercial.

  26. Asta e furt. Plangere la politie.

  27. Cateodata stau si ma intreb unde sunt oamenii aia cu creiere capabile, din moment ce n-au fost in stare sa creeze aplicatii in care titularului de cont sa-i incapa numele intreg.

  28. gogu a explicat foarte bine…se vede ca a fost pe la facultate la cursurile de produse si serv bancare. cand se cere decontarea, se face automat, asa ca daca a fost eronata, se iau banii eronat automat, nu se verifica manual k e acelasi cod….

  29. E deja clar ca incompetenta e mama sistemului bancar international. Trebuie doar sa ne lamurim ce handicapat ii este tatal.
    Dovada cea mai buna: criza actuala este generata de incompetenta conducatorilor de banci, care au crezut ca pot face profit prin speculatii bursiere sau imprumutand cu risc mult mai mare decat cel acceptabil.
    In plus, bancheri aroganti, cer sa fie platiti dn banii oamenilor, din taxe si impozite, pentru ca daca se scufunda ei, din cauza propriei tampenii, economiile nationale au probleme. Si nu este doar cazul Romaniei, Europa si America finanteaza la greu banci aflate in pierdere.
    Pana si softurile despre care este vorba se fac pe baza specificatiilor trimise de “specialistii” din sistemul bancar. Nu spun ca softistii sunt exceptionali, n-am avut dovezi pana acum, dar cerintele trebuie sa vina de la client.
    Daca este un tembel, asa cum a procedat Raiffeisen in cazul meu, cere inchiderea automata a tuturor conturilor pe care nu se inregistreaza activitate mai mult de sase luni, chiar daca tu ai multi bani acolo.
    Daca o iei la modul “rau”, inseamna ca vor sa te oblige sa faci tranzactii, ca sa incaseze comisioane nemeritate. Daca o iei la modul “bun”, sunt doar niste idioti angajati pe salarii bune, in frunte cu cei de la international, care spun doar ca fiecare filiala isi face propriile reguli si ca nu-i priveste ce se intampla in Romania.

  30. @sorin – bai, ce sa zic..mersi!
    Din pacate, cam am idee despre departamentele de IT de pe la corporatii si de pe la aceste banci..
    Acesti sooperingineri despre care vorbesc stau pe 2000 – 3000 de “coco” net/luna si nu fac nimic;
    Iar daca aplicatia lor da balarii pe banii mei, atunci sa isi dea foc cu tot cu bankingul lor cu tot;
    Putin ma intereseaza cat de inteligenti sunt ei, ce improvement pot ei sa faca la aplicatiile lor, cat de complexe sunt..(vai..)
    Dupa cum vorbesti, ar trebui sa ne inchinam la ei, de parca ar lucra la NSA..
    Daca nu intelegi nimic din ce se discuta aici, am sa rezum simplu: Eu am banii la ei, ei isi bat joc de banii mei; lucrurile sunt clare, adica alb si negru, nu exista nuanta de gri p`aci;
    Iar daca vrei putem sa mergem mai departe cu privire la megaplicatiile din online banking, adica sa vorbim despre cat de prietenoase sunt ele (aia de la RZBR e varza totala, iar cea de la ING e facuta intr-un mare sictir), forms care nu duc nicaieri..bla…bla;
    Din pacate suntem obligati sa inghitim tot felul de bullshituri de la meltenii din banci si sa le multumim ca ne baga in seama pe banii nostri;
    Unul ca mine, asa cum crezi tu, stie cam cu ce se manaca “treburi d`astea”, iar raspunsul tau de meltean online ma lasa rece;
    Daca ai vazut si tu un desktop cu niste butoane sau ai scris cateva clase p`acolo, nu iti da dreptul sa ai ascendente morale pe aici;
    Sa le iei apararea cand este cazul sa le iei apararea nu in cazul asta;
    Poti sa fie ei creiere de tip pepene verde, atata timp cat aplicatiile dezvoltate de ei dau balarii pe bani, atunci sunt niste prosti!
    Cel mai simplu rezuma @loredana – “Cateodata stau si ma intreb unde sunt oamenii aia cu creiere capabile, din moment ce n-au fost in stare sa creeze aplicatii in care titularului de cont sa-i incapa numele intreg.”

  31. @Gogu
    Prietene, sa ne imaginam urmatoarea situatie: eu sunt doftorul si tu pacientul. Si in timpul unei operatii ti-o “ciomizez” in vreo 7 bucati. Dupa aceea ti-o carpesc ca sa ai relief in slip si sa nu se benocleze lumea la tine pe plaja. Despre sexul cu nevasta sa nu iti face probleme pentru ca exista vecini binevoitori iar orgasmul se poate obtine si in mod intelectual scriind clase in C++. Si dupa aceasta iti dau o explicatie lunga in jargon medical care in traducere libera inseamna “lumina din sala de operatie e chioara, electrocauterul e o mizerie iar eu am fost nervos ca instrumentara nu a vrut sa mi-o suga inainte de operatie desi stia ca sunt stresat”. Ti-ar place situatia ? Mai ales ca stii ce complicata e medicina. Si a gresi e omeneste. Nu ? Astazi m-am pomenit cu contul gol si vroiam sa iau motorina. Noroc ca nu am alimentat. Si am plecat spre casa cu lampa galbena aprinsa. Daca mi se bulea un injector mi-l schimbai tu sau alt sobolanel de banca ? Sper ca urmatorul caz de malpraxis care o sa faca rating la tembelizoare sa te aiba pe dumneata ca protagonist. M-as distra teribil.

  32. @gogu
    Si ca o adaugare. Inainte de o operatie ti se da un consintamant in care ti se spune ca ti se poate intampla orice pe masa. “Citeste-l frate si nu-l semna cu ochii inchisi”. Si daca nu iti plac metodele “moderne” “arde-o” cu baba omida ! Pricepusi ce vrusai sa spun ?

  33. Si eu am fost anuntat azi de ING prin SMS ca mi-au fost triplate niste tranzactii. Conectandu-ma la HomeBank am surpriza de 2 pagini de tranzactii triplate de la Lidl, Sensiblu si altii. Din nefericire pe 5 au fost multe cumparaturi si paguba e mare. Faza mai interesanta ca intre timp cardul s-a golit si triplarile au intrat pe ExtraRol. Sunt curios cum o sa imi scada dobanda pe perioada aceasta la ExtraRol vineri(atunci se lauda ca imi primesc banii inapoi) atunci cand joi e scadenta la ExtraRol. Se anunta un inceput de saptamana interesant cu calcule in virgula mobila.
    Si intrucat vad ca sunt aici multi oameni din bransa financiara plini de aroganta si care arunca cu contractul semnat in fata, care btw as vrea sa vad cum ai putea sa il modifici fara avocati si bani multi, am si eu o intrebare.

    Care e logica la acceptarea unor tranzactii duplicate automat?

    Nu lucrez in domeniul bancar dar am idei de cum merg bazele de date din domeniu si orice tranzactie are o pereche de elemente care o fac unica cum ar fi cod,cont,ora,suma si alte coloane daca e nevoie. Nici la tranazactiile offline data nu va fi identica intrucat se salveaza ora de vanzare si nu cea de descarcare a fisierului in banca. Eu nu vad nici un scenariu in care in aceasi milisecunda/secunda de pe acelasi card se va tranzactiona aceasi suma cu aceasi autorizare. Rezolvand duplicatele manual s-ar fi rezolvat problema elegant fara sa sufere clientul final. Mi se pare doar un sistem gandit de niste oameni care sigur nu-si merita nici renumele si nici banii.

  34. Vineri 05.10.2012 am facut doua plati la interval de doua minute prin POS-ul Raiffeisen la LIDL, card VISA de la BCR. Marti 09.10.2012 constat prin internet banking ca pe 08.10.2012 mi-au fost luati banii din cont de trei ori. Contul 0,00 lei.
    Verific la LIDL ei mi-au luat banii o data pentru ce-am cumparat. Fac refuz la plata la BCR si-mi spun ca se va rezolva in 30 de zile.
    Intrebare: daca nu asi mai avea nici un banut in casa cu ce-asi trai in urmatoarele zile?
    Nu stiu cine dar banuiesc ca exista institutii ale statului care ar trebui sa le arda niste amenzi usturatoare imbecililor care se joca cu banii oamenilor.
    Dar traind in Romania, tara de slugi, nu va indrazni nimeni sa se ia de nenorocitii de capitalisti-bancheri straini.
    Oricum experientele mele mai mult decat negative cu Raiffeisen ma fac inca o data sa ma feresc de ei. Asa ca cine vrea sa nu aiba probleme ar trebui sa ia aminte.

  35. si ma intrebam de ce a plecat Cosmin de la reiffeisen.

    si te mai intrebi de ce exista @ingro pe twitter.

  36. Corect ar fi sa repare complet problema, sa readuca la situatia initiala, apoi banca sa informeze clientii cand returneaza banii, pe sumele luate din cont sa calculeze dobanda aferenta perioadei pana ii returneaza ca si cum ar fi ramas in cont, in nici un caz sa nu perceapa dobanda de la cei care au ajuns pe sold negativ din aceasta eroare, samd…

    Ca sa nu mai zic ca ar trebui aplicat tratamentul echitabil, sa plateasca banca (VISA) pentru ca luni nu mi-au dat banii cand am vrut sa ii scot EXACT LA FEL ca taxe si penalizari ca atunci cand clientul intarzie plata unui credit cu 5 zile…

  37. Ce colectie de nepriceputi isi dau cu parerea. Incidente de plati se intampla in fiecare zi, singura deosebire in situatia de fata este ca un blogger care scrie tot felul de chestii despre cum a descoperit el apa calda a fost implicat el in incident. Si a facut din asta o stire.

    Dovada ca habar nu are cu ce se mananca tranzactiile cu card este ca se arata oripilat de faptul ca i s-a retinut comision, desi el a mers la POS. Insa trebuie subliniat ca la pos el a facut o tranzactie cu numerar (a cumparat numerar) tranzactie care se comisioneaza de catre orice banca. Baiatul e doar un smecheras care credea ca daca da cu cardul in POS si cere bani cash la ghiseu, el pacaleste comisionul de la bancomat.

    Asta e genul ala de client care care se duce la ghiseu si se mira de ce nu are banca comisoane si dobanzi preferentiale pentru el, si ca in general de ce nu se invarte universul in jurul lui.

    Iar prostimea educata la Antene, se panicheaza. Sistemul e sigur si gestioneaza bine erorilor. E mult mai sigur decat sa tii banii la saltea asa cum va sugereaza autorul articolului.

  38. @fefe
    Atitudinea aroganta si dispretuitoare pe care o afisezi fata de ceilalti (vezi “colectie de nepriceputi”, “prostimea educata la Antene”, “Baiatul e doar un smecheras”) ma face sa comentez mai pe larg decat merita subiectul. Pe langa proasta crestere, aceasta poate indica faptul ca te simti foarte bine ca angajat al bancii la care lucrezi. Sa-ti fie de bine, cat ti-o mai fi pe acolo!

    Chiar faptul ca, asa cum spui: “Incidente de plati se intampla in fiecare zi” arata ca suntem foarte departe de ideea afirmata de tine ca “Sistemul e sigur si gestioneaza bine erorilor” (ups, o eroare!). Ba chiar sistemul e foarte prost daca se intampla in permanenta erori, acestea trebuie sa fie accidentale si nu fac parte din starea de normalitate.

    Pe de alta parte, poti s-o lasi mai moale cu nepriceperea. In afara de angajatii din sistemul bancar, ceilalti nu sunt obligati sa se priceapa la orice, sa stie pe dinafara toate taxele si comisioanele inventate de banci.
    Cineva din banca aia prapadita putea sa dea dovada de un strop de bunavointa sau de mila si sa-i atraga atentia omunului ca la POSul de la ghiseu platesti comision mai mare decat daca scoti numerar de la bancomat. In fine, daca ordinul superiorilor este “clientul trebuie jupuit”, acesta se executa intocmai si la timp.
    Nu stiu daca atunci cand esti in postura de client nu te astepti si tu ca sa se invarte universul vanzatorului in jurul tau. Pana la urma oamenii din banci traiesc din vinderea unui serviciu (in cazul nostru bancar), adica din banii pe care ii platesc “nepriceputii”.

  39. Eu unul , despre Raiffeisen …. nu mai mir de nimic ! “Fitze si incompetenta” ar putea fi un logo de succes pt ei.

  40. Banuiesc ca au avut o eroare in softul ce gestioneaza tranzactiile plus o pana de curent sau de comunicare intre POS si banca si atunci au reluat tranzactiile.Dar de trei ori, este prea mult, un duplicat era de inteles!

  41. am si eu o problema mi s-au extras banii din cont fara motiv , am sunat la raiffeisen si mi s-a spus ca banii au fost transferati in conturi paypal , chiar sunt foarte disperat daca ma poate ajuta cinevan ? imi mai pot recupera banii ….

  42. @Octavian: Singurul lucru la care ma pot gandi este sa il rogi pe bancherul personal sa blocheze aceste transferuri. Apoi sa ceri o ancheta.

  43. Am avut experiente neplacute la Raiffeisen. Una din ele a fost la Agentia Delfinului din Sos. Pantelimon. nr.254. Mama mea avea un cont la termen la Raiffeisen iar eu eram imputernicit sa fac orice operatiuni in contul mamei mele. Am fost astazi 18 mai 2014 la Raiffeisen Delfinului in jurul orei 16:00, cu intentia de a imi schimba datele de identitate in acel cont unde sunt imputernicit, deoarece actul de identitate pe care il aveau in sistem era expirat si am facut unul nou. Aceasta procedura trebuia sa dureze mai putin de 5 minute. M-am dus la ghiseu unde dna Izabela, asa s-a recomandat cand I-am cerut numele si din pacate nici unul din angajati nu poarta ecuson cu numele lor, dupa mari eforturi la computer datorate cred crasei incompetente, m-a anuntat la inceput ca nu poate gasi contul, cu toate ca ii dadusem si o factura primita de la banca cu toate informatiile necesare. Dupa mari eforturi a reusit performanta de a gasi contul respectiv dar ajuns la concluzia ca habar nu avea cum sa schimbe datele mele de identitate si atunci am inceput sa ma intreb daca era asa de neinstruita, de ce lucra la acel ghiseu. Pe un ton rastit si obraznic mi-a spus ca trebuie sa astept la colega ei de la unul din cele doua birouri. In timp ce asteptam la acel birou, am constatat ca dna Izabela trata cam toti clientii cu aceeasi
    obraznicie si lipsa de profesionalism. Clientul pe care l-a servit imediat dupa mine a plecat pe usa bancii bombanind: Ce banca de…La urmatorul client a ridicat vocea si i-a tras un perdaf de nu se mai oprea. Am ramas socat vazand ca asa un comportament este aceptabil la Raiffeisen Bank, unde aptitudinile de customer service se pare ca nu exista.
    Dupa ce am mers la colega ei la care fusesem trimis, am asteptat in total 35-40 minute, cand mi s-a comunicat de la acel birou ca va mai dura destul de mult pana voi putea efectua banala operatiune de a da bancii informatiile noului meu act de identitate care ar fi trebuit sa ia doar 5 minute. Dezamagit si satul de atitudinea si ineficienta celor de la Raiffeisen am plecat fara a rezolva nimic. M-am oprit la Pireus Bank, chiar alaturi, unde trebuia sa fac aceeasi modificare de date de identitate si unde am rezolvat in 5 minute.
    Vreau sa mai adaug ca nimeni din cadrul acelei filiale nu si-a cerut scuze nici macar o data pentru ca nu au reusit sa ma ajute sau pentru timpul lung de asteptare. Atata lipsa de respect si de instruire relatii client este ceva de neimaginat intr-o tara civilizata e clar ca managerii si trainerii de la biroul central nu isi faci datoria de a instrui angajatii de la filiale.
    Am mers acasa unde am trimis prim email or reclamatie la biroul central Raiffeisen. Dupa vreo saptamana, nu primisem un raspuns la sesizarea facuta. Am mai trimis un email reamintindu-le ca asteptam un raspuns. Abia pe 6 iunie, deci cam 18 zile dupa ce facusem sesizarea am primit un raspuns de la cineva pe nume Valentina Mirea de la departamentul Complaints Management Raiffeisen. Erau niste scuze penibile in ceea ce priveste timpul lung de asteptare pe care l-am intampinat la filiala Delfinului. Nu era nici o mentiune despre vreo masura pe care o vor lua pentru a scurta timpul de asteptare la acea filiala. Nu era nici o mentiune despre obraznicia angajatei de la Delfinului, desi au camere de luat vederi in acea filiala si puteau cerceta arhiva pentru a se face o investigatie si a o sanctiona si reinstrui. In consecinta am trimis inca un email Valentinei Mirea de la Complaints Management Raiffeisen rugand-o sa adreseze profesional sesizarile mele sa investigheze ce s-a intamplat si sa ofere solutii nu doar o simpla scuza, pentru ca altfel problemele se vor repeta. Bineinteles ca de atunci nu am mai primit nici un raspuns de la ei.
    Asta denota or crasa incompetenta si o totala lipsa de interes chiar la nivelul biroului central Raiffeisen. Nu au nici un respect pentru clienti si nici o dorinta de a rezolva problemele clientilor. De atunci mama mea si-a inchis toate conturile avut la aceasta banca, transferand banii la o alta banca competitoare, care ne trateaza cu respect. Nici eu nici familia mea nu vom mai apela la serviciile acestei banci care isi trateaza clientii cu nesimtire si nepasare.

  44. Tocmai am scapat si eu de hotii de la Raiffeisen. Proasta sunt eu ca nu m-am informat inainte sa deschid cont cu car la ei. Ideea e ca m-am razgandit dupa o zi (da, o zi :p) si m-am dus sa inchid si contul si cardul pe care il solicitasem. Ma pun aia sa platesc 5 usd pt emiterea cardului, apoi comision pentru retragerea tuturor banilor depusi. Booooooon! Plec de la ei cu gandul ca gata, am inchis contul, deci adio! Da’ de unde, domnule? Ma suna dupa 3 zile sa-mi zica sa vin sa platesc comisionul ANUAL pentru intretinerea cardului. WTF? Eu am tinut banii la ei 12 ore, deci WTF? Care e logica? Pai nu exista..se pare ca saracii astia iau comisioanele in avans pentru ca asa vor ei. Am vorbit cu directorul sucursalei din Bacau, si dadea din umeri, adica ceva de genul, nu prea am de ales si trebuie sa platesc. Ori mi se pare aberant si un abuz grosolan! Am platit in scarba, doar sa nu mai aud de ei niciodata..dar just in case, ma voi duce peste o luna sa cer confirmarea inchiderii contului, sa nu ma trezesc cu vreu alt comision pentru te miri ce. Vreau sa le fac plangere la ANPC dar nu cred ca se va rezolva ceva. Dar voi scrie pe toate forumurile pe care le gasesc, ca sa conving lumea sa mearga la oricare alta banca, nu la nemernicii astia.