Între marxism şi capitalism, AD 2016

Acum vreo cîteva zile, lăsasem un comentariu la o postare de-ale lui Vladimir Tismaneanu. Cîteva zile mai tîrziu, m-a buşit un soi de revelaţie. Socialismul nu-i o chestie nouă, apucăturile socialiste au existat şi înainte, sub diverse forme, cauzate de ceea ce, astăzi, numim inegalitate socială, respectiv economică. Mai de fiecare dată cînd ţăranul de rînd ajungea sub standardul sărăciei, apărea cîte-o răscoală menită să dea jos boierul, să-l treacă prin furci, coase şi foc. Uneori mergea, de cele mai multe ori, nu, dar măcar sclavii mai primeau un blid de mîncare, iar muncitorii, încă doi lei la simbrie.

Timpurile au trecut, lumea a evoluat, iar pe la 1848, Marx scrie manifestul comunist. 19 ani mai tîrziu, scrie Capitalul. Diferenţa dintre socialismul răsculaţilor şi socialismul lui Marx e aceea că al doilea e mai spălat, mai teoretic, şi mai aplicat unei societăţi în care apărea prima formă de automatizare, pe care, azi, o numim Revoluţia Industrială. Anglia, 1820-1840, manufacturi, ştiţi povestea. N-amintesc degeaba de Marx, căci ceea ce vedem azi – vezi Bernie Sanders şi alţi socialişti europeni – e o nouă formă de marxism, sau neomarxism, după preferinţele fiecăruia în materie de terminologie.

viva-la-revolucion

Bun. 2016. Automatizare grămadă, joburi mutate la roboţeii din China pe care-i numim generic “skilled workers”, producţie ieftină, profit cît mai mare, inegalitate socială (acces scump la educaţie în economiile dezvoltate, precum SUA, acces scump la servicii medicale etc.), inegalitate economică (venituri disproporţionate, pensionari cu venituri lunare mai mari decît angajaţii – UK, de exemplu etc.) Diferenţa dintre socialismul de dinainte de Marx şi cel de acum e că socialiştii de azi sînt bogaţi – în ciuda salariilor mici şi inegalităţii sociale, încă ne permitem un iPhone, care-i scump. Diferenţa dintre economia de pe vremea lui Marx şi economia de acum este că săracii de azi sînt bogaţi (cum ziceam, ne permitem un iPhone, pe cînd, în vremea respectivă, munceau copii de 10 ani cîte 16 ore pe zi).

Unde vreau să ajung: teoria lui Marx, dacă e să compari cu perioada actuală, în care profiturile companiilor sînt tot mai mari, salariile rămîn la fel (sau, în fine, sînt echivalentul celor de acum 30-40 ani raportat la creşterea profiturilor sau, în fine, în cazul SUA, raportat la puterea de cumpărare), are logică dacă o vezi în context panicard, în contextul unei disonanţe cognitive, în lipsa unei viziuni a viitorului cauzată de apariţia din neant a unor noi metode de producţie care aduc eficienţă, dar, în acelaşi timp, elimină oameni din procesul de producţie şi, implicit, cheltuielile cu salariile. Mai exact, “Aoleu, vin maşinile şi ne iau locurile de muncă, noi din ce-o să mai trăim?” sau, mă rog, în aceeaşi nuanţă, “Eu din ce-o să trăiesc mai bine?”

Pe fond, neomarxismul actual pune în lumină o problemă existentă: economia creşte, dar veniturile stagnează, bogaţii devin mai bogaţi, săracii rămîn la fel sau chiar sărăcesc dacă te raportezi la comparaţii cu alte perioade de creştere economică – şi, vrem sau nu, trecem printr-o perioadă de reluare a creşterii economice. Bonus, trecem şi printr-o perioadă similară mijlocului anilor 1800, în sensul că vedem noi tipuri de automatizare, iar panica e firească. Cumva, avem un 1840 mutat în contextul lui 2016: eficientizarea producţiei, reducerea drastică a cheltuielilor (iar asta se vede pe toate planurile şi în toate industriile şi în raporturile interindustriale). Adică, dacă vreţi, Marx a fost un vizionar înaintea timpului său.

Ăsta e momentul în care risc să fiu acuzat că dau dreptate socialiştilor şi neormarxiştilor, doar că lucrurile nu stau chiar aşa. Istoria ne arată că 1. e ciclică şi 2. se autoreglează, căci trebuie să existe un echilibru în cosmos. Aşa cum a apărut un echilibru după fiecare criză, la fel va apărea şi în perioada următoare pentru ceea ce, astăzi, numim în limbaj ideologic şi propagandistic “inegalitate socială”, respectiv “inegalitate economică.”

În primul rînd, capitalismul feroce nu poate exista fără putere de cumpărare, iar puterea de cumpărare e dată, evident, de oameni. Dacă oamenii nu au venituri să satisfacă nevoile – inclusiv cele induse; aici, de notat, revin la exemplul de mai sus, chiar ai nevoie de un iPhone?, nu e bună şi o petardă de 100 lei cu Android? -, nu vor putea să cumpere, iar pe termen mediu, profitul începe să se ducă vertiginos în jos. E doar o chestie de timp, căci dacă ne uităm la trenduri, avem destul downshifting, avem destulă promovare a echilibrului (de la mîncare, la cheltuieli) etc., doar că încă n-a ajuns în România – e mai la modă, azi, să faci economii decît să-ţi cumperi o plasmă nouă.

Pe de altă parte, asta nu înseamnă, aşa cum ar putea urla neomarxiştii, că e un eşec al capitalismului. Dimpotrivă, e doar o reaşezare a lucrurilor, o reechilibrare de facto a economiei (economie în sensul de “ştiinţă lugubră”). Socialismul nu poate exista fără capital, iar capitalismul nu poate exista fără socialism pînă la un punct.

Dacă ne uităm în istorie, evoluţia e bazată pe capitalism, pe egoismul care a avut ca scop profitul. Pe reinvestire a capitalului, pe creare de noi nevoi. Toate celelalte s-au dezvoltat pe impozitele şi pe taxele plătite de capitalism. Capitalismul creează concurenţă – e drept că, uneori sau deseori, irelevant, poate chiar neloială -, dar duce la evoluţie, şi tehnologică, şi a confortului personal. Socialismul, în general, inhibă competiţia sau, în orice caz, competiţia sănătoasă, şi promovează corupţia, care e tot o competiţie, o concurenţă, doar că neloială în sensul bolnav.

Am scris toată poliloghia asta dintr-un motiv simplu: ideologia de stînga sau de dreapta, astăzi, este irelevantă. Asta pentru că toată lumea are dreptate, dar, în acelaşi timp, nimeni n-are. Adevărul e undeva la mijloc. Liberalismul excesiv duce la revoluţii socialiste, socialismul excesiv duce la revoluţii liberale (care, după cum am văzut în România, produc tunuri şi hoţii timp de zeci de ani).

Întrebarea, de fapt, nu e “care sistem e mai bun?”, la fel cum nu e nici “cum mai atragem voturi cu pungi de făină?”, nici populisme. Întrebarea e cum faci să ajuţi pe toată lumea fără să inhibi concurenţa. Cum faci să asiguri condiţiile minime de trai ale unui individ asigurîndu-te, în acelaşi timp, că individul e motivat să producă, să fie eficient? Cum te asiguri că poţi face asta, că îi poţi da individului un rost, în condiţiile în care mare parte din muncă devine automatizată?

Cum te asiguri că îi motivezi pe cei ce deţin capitalul (să le zicem, generic, “corporaţii”) să producă fără să-i sugrumi cu impozite şi taxe mari, ca să poţi asigura bugetul ce-ţi permite să oferi condiţiile minime pentru individ, în timp ce ele – corporaţiile – continuă să aducă inovaţie, respectiv evoluţie, fie ea şi tehnologică? Şi, în contextul unei rate tot mai mari de creştere a automatizării, ce-i oferi individului pentru a nu se răscula sau, dimpotrivă, pentru a nu ajunge într-o situaţie demnă de Idiocracy?

OK, chestiile astea nu se aplică acum, nu se vor aplica în următorii 5-10 ani, dar tendinţele există. Trump urla că Apple trebuie să aducă producţia înapoi. Apple se plînge că, în SUA, nu există “skilled workers”, adică roboţei, şi probabil că au dreptate. În doi ani, produc hale cu roboţi şi, în loc de 100.000 de angajaţi în China, creează 1.000 locuri de muncă pentru supervisori de echipamente automatizate. Ce-ai rezolvat? Orice altă companie poate face la fel. Iarăşi, ce beneficii ai? Cum o dai la întors?

Adevărul e că, de fapt, noi, oamenii, n-avem încredere în umanitate. Sub o formă sau alta, orice perturbare a Cosmosului va produce şi un efect advers, pînă la echilibrare. Ne putem panica. Sîntem, probabil, într-un soi de paradox marxist, că nu ştim încotro s-o apucăm. Dar cineva o să vină cu o idee, la un moment dat, şi Cosmosul o să se echilibreze din nou. Doar că încă nu ştim cînd. Ne putem, cel mult, uita înapoi în istorie, să vedem cît a durat în alte cazuri, apoi să încercăm să socotim, raportat la algoritmul Singularităţii, cît de repede putem găsi un răspuns. O să apară. Invariabil, o să apară, doar că încă nu ştim cînd.

(Articol publicat, iniţial, pe Facebook, republicat pe blog la cererea publicului / Foto: Shutterstock)

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

3 comentarii

  1. Publicul e foarte mulțumit :D

  2. Cât de adevărat.

  3. Excelent material dle Mihăileanu.
    Mă bucur că l-ați republicat și astfel l-am putut citi, în pofida aversiunii mele față de rețelele de socializare.
    Cu bune urări