Barca pe valuri de bani pluteşte uşor

dinozauriCiteam textul ăsta despre Ion Cristoiu şi mi-am adus aminte de momentul în care a plecat de la Antena 3. Mihai Radu, de la Caţavencii, exagerează un pic, dar, pînă la urmă, treaba lui e satira, deci îşi permite. Însă mi se pare relevantă o comparaţie între cele două momente de cotitură în istoria recentă a vieţii maestrului Cristoiu.

Maestrul Cristoiu – căci aşa i se spunea la Antena 3, nu? – a sărit din barca lui Voiculescu brusc, la fel ca acum, cînd sare din luntrea B1. A dat din mîini şi din picioare pînă a ajuns pe insula potrivită. Pînă să sară însă, a avut grijă să-şi umfle vesta de salvare portocalie, suflînd profund în poala Elenei Băsescu, chiar pe post, ca vîntul ce suflă-n velă. Junioara lui Băsescu l-a tras după el, cumva.

Maestrul s-a arătat ultragiat de răutatea anteniştilor, pe care, la rîndu-i, a întreţinut-o cîţiva ani de zile. Cum adică?, oamenii ăştia, colegii lui dragi, pot fi atît de răi? Există atîta răutate pe lume? Nici măcar torţionarii n-au fost aşa! Au mai trecut nişte ani, iar răutatea s-a transformat în pupincurismul proaspăt foştilor săi colegi. Cum adică?, există oameni care pupă-n fund un politician cu termen de expirare peste un an? Cum se poate asta?

De fapt şi de drept, Cristoiu s-a cărat de la Antene în iulie 2009, adică cu cîteva luni înainte de alegerile prezidenţiale. La a doua săritură dintr-o barcă media, n-a mai avut tot atîta răbdare. La anul, sînt alegeri prezidenţiale din nou. Alegeri care nu mai au nici o miză pentru Cristoiu, cîtă vreme Băsescu nu mai are voie să candideze, iar nici un alt reprezentant al opoziţiei n-are vreo şansă de cîştig. Dacă, în 2009, Băsescu avea nevoie de un jurnalist “de opoziţie” în barca sa, în 2013, nu mai are nevoie. Sesizaţi tiparul?

De ce ar pleca acum şi nu peste şapte luni, de exemplu? Din cauză că, dacă vrea să urce în barca altui prezidenţiabil, trebuie să-şi pregătească terenul, să se depărteze de imaginea de “băsist” căpătată în ultimii ani, ca să se poată ancora de un alt trust media susţinut de vreun Ponta sau Antonescu, respectiv la care e susţinut unul dintre cei doi.

Românul are mintea scurtă, se vede la fiecare patru ani, la alegeri. Pseudotrădarea lui Cristoiu e pe acelaşi principiu. Spun “pseudo” pentru că nu cred că Cristoiu a fost, vreodată, loial cuiva, ci mai degrabă un mercenar. A făcut anticampanie la Antena 3, dar n-a ezitat să schimbe tabăra – şi, deci, să-şi schimbe vederile publice, – aşa cum nici acum nu ezită să-şi reseteze opiniile ca urmare a unui mizilic: creditul Ioanei Băsescu.

Ar trebui stabilit clar de la bun început că Ioana Băsescu poate să facă exact cîte credite vrea ea, de la ce bănci vrea ea. Îşi permite. Este notar. Şi nu orice notar, ci unul care are, totuşi, un tată preşedinte al unei ţări. Deci clienţi mari care plătesc bine. Or, ştim cu toţii că nici un notar nu moare de foame, iar din cît cîştigă, îşi permite, cu siguranţă, să plătească creditul. Iar dacă nu-şi permite, vor veni întotdeauna clienţi noi.

Singura logică a plecării lui Cristoiu este schimbarea bărcii. Peste vreo jumătate de an, o să-l vedeţi la Realitatea TV sau la România TV, făcîndu-i campanie fie lui Crin Antonescu, fie lui Victor Ponta. Desigur, atît în propria emisiune, cît şi ca invitat permanent în emisiunile de dezbateri. La fel ca la Antena 3 sau ca la B1. Întîi, mai moderat, apoi mai vehement. Fără Băsescu, B1 n-o să mai aibă obiectul muncii. Cristoiu ştie asta. Iar el e un tip inteligent, cu multă experienţă (aţi putea să-i ziceţi chiar dinozaur al presei), care vrea, totuşi, să mai muncească nişte ani de zile.

Cumva, cred că e o vorbă din bătrîni care expune destul de clar ideea: şobolanii părăsesc primii corabia.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

3 comentarii

  1. “Fără Băsescu, B1 n-o să mai aibă obiectul muncii.”

    O să aibă. Pentru PNL sau pentru PSD, depinde cine dă mai mult. De altfel se zvonea acum ceva timp că oameni din sfera PSD ar intenționa să cumpere B1.

  2. Nu stiu cum e cu sobolanii, dar stiu vorba aialalta: “Gaina cu trei picioare care naste pui vii paraseste prima neuronul unui ardei umplut.”

  3. hahaha, situatie comica: daca ‘maestrul’ are principii, atunci e un naiv intr-o lume de oportunisti si astfel idezirabil. Daca e oportunist, traieste intr-o lume de ziaristi naivi, si atunci e idezirabil si din partea cealalta.

    Ca sa fiu serios, vreau raspuns la 2 intrebari:

    1. Cati bani primeste un ziarist ca isi spune parerile (nu analizele) la tv? intr-o vreme se spune ca ctp incasa 10.000 de euro pe emisiune la antene ca drepturi de autor, ca apoi criticatul emil boc sa introduca taxa pe dreptul de autor asa ca razbunare ca era criticat. In romania cativa miliardari controversati (vantu, felix, patriciu, ghita) patronii de presa au relizat ca aceasta e o unealta puternica de a-si spala imaginea publica si la un moment dat au concluzionat ca investitia in media inseamna plata mercenarilor. cand ‘breasla ziaristilor’ ii va inlatura pe cei care scriu dupa dictarea patronilor, atunci aceste acuzatii de mercenariat vor fi lovite de nulitate. pana atunci asistam la meciuri mercenar contra mercenar, in care fiecare il acuza pe celalat ca isi vinde constiinta in timp ce el e curat. comedie kitsch. in asemenea conditii, un badea care declara deschis ca lucreaza la antene fiinca e 100% de acord cu politica lui voiculescu, un astfel de ‘ziarist’ ca mircea badea este exemplu de deontologie. hahahahaha, mircea badea deontolog e ca si cum ar fi basescu un timid din educatie sau iliescu plin de remuscari.

    2. ce e aceea ‘formator de opinie’? prima data cand am auzit asa ceva era cand ctp se descria astfel (pentru cei ce nu stiu: ctp – cristian tudor popescu, cel care in adevarul sa scrie negativ despre demonstrantii anti-iliescu si sa-i laude pe mineri. peste ani, invitat la antene cu 10.000 de euro pe emisie. sa-l vorbeasca de rau pe base)
    Revenind la termenul de ‘formator’, am crezul ca e un ins care formateaza creierele telespectatorilor ca sa elibereze memoria pentru noi fisiere. Viziunea lui e mai putin suprarealista, in sensul ca se considera omul care trebuie sa le spuna oamenilor cu cine sa voteze sau sa nu voteze. Asta pentru ca probabil oamenii nu au capacitatea de a rationa ca un astfel de formator de opinie care este un intelept iluminat si le spune impartial oamenilor cum sa procedeze de la televiziunea omului politic.