Ion Mihai Pacepa. Trădătorul sau eroul?

captain-americaCirculă, zilele astea, o sumedenie de discuţii pe tema noii cărţi a lui Ion Mihai Pacepa, adjunctul serviciului român de spionaj, care a cerut azil politic în 1980. Recomand mai ales articolul lui Vladimir Tismăneanu, care e mult mai în temă.

Ce mi se pare interesant însă e modul în care românii văd problema. Comentariile sînt superbe, mai ales cele care conduc nu doar la contraziceri, ci la adevărate certuri. Desigur, uneori, şi la înjurături. Pentru că putem. Prin urmare, e cazul să stabilim două lucruri.

Primul: generalul Ion Mihai Pacepa este un trădător. Indiferent că dezertarea lui a condus sau nu la distrugerea unor reţele mari de spionaj şi contraspionaj ale fostului bloc sovietic, Pacepa, după toate standardele, rămîne un trădător. Tehnic vorbind, asta este. Conform legilor şi tuturor regulamentelor posibile şi imposibile, din orice ţară, indiferent cît de civilizată, în momentul în care pleci cu secrete de stat, pe care le oferi unei agenţii de informaţii dintr-un stat străin, indiferent dacă este sau nu duşman, se numeşte dezertare şi, implicit, trădare.

Al doilea: eroul naţional şi trădarea care a adus beneficii societăţii. Evident, totul este discutabil, mai ales efectele pe care le-a avut dezertarea lui Pacepa. Dacă luăm în calcul că azilul politic în Statele Unite a însemnat oferirea de informaţii care, ulterior, au condus, într-o mai mică sau mai mare măsură, la căderea sistemului comunist şi, deci, la dispararea blocului sovietic, atunci este foarte clar pentru toată lumea că Pacepa este, vrem sau nu, un erou. Din multe puncte de vedere, este mai degrabă un erou american decît un erou român.

De ce sînt importante cele două idei de mai sus? Pentru că nu există o cale de mijloc, un mod în care să împaci capra trădării cu varza eroismului. Nu ai cum să spui că este fie trădător, fie erou, patriot etc. Toţi cei care comentează despre Pacepa trebuie să înţeleagă că omul este şi trădător şi erou, în acelaşi timp. E o relaţie de tip cauză-efect şi trebuie acceptată ca atare.

De fapt, la acceptare voiam să ajung. Şi repet ce scriam mai sus. Tehnic, conform legilor, a trădat. Şi teoretic, şi practic. Că ulterioara sa colaborare cu serviciile americane a adus o serie de beneficii societăţii, asta nu poate fi neglijat şi, de ce nu?, îl absolvă de vina de a fi dezertat, indiferent de motivaţiile pe care le-a avut, fie scîrba faţă de sistem, fie teama de a nu fi văzut de fiica sa drept un asasin, aşa cum a scris, în 1981, în scrisoarea pe care i-a trimis-o (şi care a şi fost publicată în Franţa.)

Ce vreau să zic e că cearta e inutilă. Ambele tabere au dreptate sub o formă sau alta. Singura discuţie rămîne cea despre cît de deschişi sînt ochii oamenilor care comentează. Mentalităţile, din păcate, se schimbă foarte greu, drept dovadă faptul că unii nu vor să vadă şi meritele dincolo de decizia omului.

18 comentarii

  1. Să înțeleg atunci că și Regele Mihai e trădător că a întors armele contra lui Hitler? Sau Ferdinand I că nu a intrat în război în primul război mondial alături de Austria? Ardelenii care au cerut alipirea Transilvaniei la România?

    Și au fost trădători muncitorii din Brașov din ’87? Corneliu Liviu Babeș? Cei de la revoluție, din 1989?

    Cred că ai sistemul moral dat peste cap dacă pui problema așa. My 0.02€.

    • @Dorin: Ce-are sula cu prefectura? Pacepa era angajat într-o structură militară, a depus un jurămînt clar etc. Tehnic vorbind, omul e trădător, chit că-ţi place sau nu. Înţeleg perfect ce zici şi pot foarte bine să accept că ai dreptate. Ce încerc să zic aici, deşi cred c-am explicat destul de bine, e că nu există una fără cealaltă. Paradoxal, trădarea îi disculpă trădarea. Şi sînt de acord cu asta. Eu spun un singur lucru: că e o ceartă inutilă pe termeni în loc să fie o discuţie pe rezultate. Atîta tot.

  2. tradarea este sigura … beneficiile tradarii sunt incerte

  3. Trădarea la momentul respectiv, da, e sigură. Regimul comunist îl poate considera trădător. Noi? Nu, noi nu avem voie să îl considerăm trădător pe cel care a trezit occidentul în legătură cu ce se întîmpla în România. Sau poate definiția voastră pentru ‘trădător’ e dată peste cap.

    Nu numai că Pacepa nu e trădător, dar am fi avut nevoie de mai mulți ‘trădători’ ca el. Da, comunismul a omorît România, și dacă ar pune iar mîna pe România, mă bazez pe cît mai mulți trădători care să răstoarne orice dictatură din România.

    Alex, poate ai uitat cum era România la 1989. Eu nu am uitat. Nu pot să uit.

  4. Ce mai zic e că termenii ăia sunt importanți. La fel și condamnările la moarte care sunt încă valabile pentru (zicea omul într-un interviu) vreo 6000 (sau 2000?) de români. Sigur, e o glumă, România nu ar mai putea executa o condamnare la moarte din cauza tratatelor internaționale.

    Problema e dacă îi spui ‘trădătorul Pacepa’, automat cine te aude spune că a trădat România de acum, nu pe un dictator cu aere de Kim Ir Sen. Etichetarea morală rămîne.

    Și eu am mari dubii în privința acestei etichetări. A trădat poporul sau a slujit poporul? Am stat să mă gîndesc mult la eticheta asta… Și eu unul prefer să nu i-o mai adaug. Pentru că a slujit poporul mai bine făcînd acel pas. Și da, dacă spunem același lucru atunci mă bucur că am putut să spun lucrurile mai clar pe ‘glasul’ meu, ca să nu te înțeleagă lumea greșit ;)

  5. Dl.Pacepa este doar un securist în plus. Nu cred că la data fugii domniei sale nu era plin pe holul CIA pentru transfugi de personaje mai interesante și mai ”grase”. Tot așa cum nu cred că ce a dat domnia sa din cioc a ajutat la altceva decât să-l facă caraghios pe Nea Nicu. Altfel, omul și-a cerut și probabil că a și primit terenurile și casele înapoi -și mai ales pensia pentru serviciu credincios…

  6. Ar fi interesat din punctul meu de vedere sa analizam contributia pe care Pacepa a avut-o la subjugarea controlarea Romaniei de catre comunisti.

    Nu de alta dar pe termen scurt si mediu din tradarea lui a beneficiat doar el in vreme ce pe termen lung de prezenta lui in fruntea Securitatii au “beneficiat” totii romanii.

  7. Nuantele si insider information sunt capitale in a rezolva puzzle-uri de tipul asta.
    Va recomand o carte exceptionala scrisa de colonelul (r) Cornel Nemetzi ( SIE ) : Ultimul curier ilegal. Memoriile unui spion roman.

    Dupa stiinta mea, este singura marturie de pana acum care renunta la clisee securistic-patriotarde si incearca sa ofere o imagine tehnica, dinamica a organizatiei DIE/CIE/SIE, si a modului in care se invarteau ‘rotitele’ mecanismului.

  8. Hai să fim serioși, dl.Pacepa s-a uitat la banii primiți, n-a făcut nimic din patriotism. A fost primit în Securitate prin 1954 și s-a trezit tocmai în 1978 când era pe punctul să i se restructureze funcția ? A naibii dragoste de țară. Altfel, faptul că a comunicat chestii securiste n-a ajutat poporul la nimic pentru că POPORUl (NU) E SECURITATEA

  9. In domeniul asta al serviciilor secrete criteriile morale (si chiar legale!) sunt greu de utilizat. Nu nici una, nici alta pentru ca discutia nu se poate purta in termenii acestia.

  10. Despre tradare:
    Toti oamenii sunt bine intentionati. cum se aplica in practica aceste intentii bune e extrem de discutabil fiindca notiunea de bine difera de la un om la altul. Mai jos sunt scenarii despre ce poate sa insemne ‘bine’:
    1.Cand Pacepa s-a inrolat in serviciu secret si a depus juramant a crezut ca cei ce conduc tara fac bine ceea ce fac. apoi din interior a vazut coruptia si si-a zis: eu am jurat credinta patriei si adevarului si dreptatii, nicidecum conducatorilor sai hoti corupti si mincinosi. daca sabotez conducerea practic imi respect juramantul.
    2. a fugit pentru bani, pentru ca la cate secrete stia i se parea ca e prea prost platit. in acest caz s-a simtit el insusi tradat si de aceea a tradat. nu si-a tradat constiinta de a fi bine renumerat.
    3. Cazul 1 este unul spiritual-idealist, cazul 2 este unul materialist-pragmatic. Cazul 3 poate fi orice adunare a celor 2 cazuri in diverse forme de tarie. Adica 60% idealist, 80 % materialist. nici dumnezeu nu poate spune care ar fi 100% idealist si care 100% materialist, (nu stiu sa exista o limita maxima a vreunui sentiment ca sa poti da procente din el). Si amandoua planurile se pot aduna fara a avea vreo legatura unul cu celalalt.

    Cel mai bine Pacepa si-ar cunoaste motivele reale ale unei ‘tradari’ din punct de vedere tehnic. Eu unul nu inteleg cu ce a ajutat Romania tradarea sa. Ca un calau refuza sa mai omoare? acel calau va dormi mai linistit noaptea, insa despotul va angaja alt calau. ca s-a paralizat o tara in care oamenii erau asupriti oricum? nu-i nimic, iata un nou motiv de asuprire mai departe, doar ce dictatorul isi asculta un pic paranoia (cea care la orice dictator e bine instalata la mansarda)

  11. Vai , Pacepa, eroul anti-comunist! (“a trezit occidentul în legătură cu ce se întîmpla în România”) “Occidentul” daduse drumul la globalizare de mult, si impreuna cu Gorbaciov, au definitivat ceea ce era inevitabil. Contributia lui Pacepa e apa de ploaie. Un tradator ieftin, agent sovietic, care a ajutat la razbunarea rusilor pe Ceausescu. De ce doar “tiranul” a fost singurul executat din toate revolutiile din est ?
    Pacepa, o marota glorificata de occidentalii cu acelasi IQ ca spionii americani din Golful Porcilor. In naivitatea noastra, ce sa credem, ca Occidentul ne-a salvat ?? Nu, Gorbaciov ne-a salvat, pentru ca a evitat un razboi Est-Vest, cedand globalizarii. Mi-as imagina cat de tolerant ar fi fost Putin cu caderea regimurilor din ’89 !!! Ah, dar stiu, am vazut deja in Georgia …. Mistificarea continua chiar si dupa 25 de ani. Opera papusarilor trebuie protejata. Cu orice pret.

  12. @xolv: ai uitat să spui că Ceaușescu e un mare om de stat, și el vroia doar binele României. Și că Ceaușescu e marele erou.

  13. Tehnic vorbind, strict tehnic, poate as putea considera pe cineva care a fugit ca fiind tradator.Sa nu uitam ca exista un “mic” amanunt ( mic cam cat o ntreaga societate), faptul ca regimul comunist a fost declarat oficial un regim criminal si nelegitim. Este un document emis de o institutie a statului roman. Tradarea lui Pacepa devine de fapt egala cu tradarea unui mafiotului care “defecteaza” si colaboreaza cu politia. Ca nu a avut neaparat intentii marete, e alta discutie. Strict la fapte juridice asta este situatia.
    Ma gandesc ca in logica asta strict formala “tradator” ar fi putut fi considerat si Stauffenberg cel ce a pus bomba in 20 iulie in Barlogul lupului. A fost sau nu a fost tradator?

  14. @Dorin

    Nimeni nu neaga ca s-a trait bine in Romania (anii 60-70 > daca nu dvs atunci probabil ca parinti dvs va pot confirma acest lucru) si foarte rau in anii 80. Asta ca sa vorbim despre starea romanilor in aceea perioada. Intr-adevar foarte multi oameni de valoare (tarani / profesori / ingineri) au suferit din cauza apartenentei lor la un statut social, la fel cum foarte multi oameni sufera acum din cauza apartenentei lor la un statut social. Pacepa a tradat tara pe care a jurat sa o apere, era militar, era si ramine un dezertor. Faptul ca presedintele Reagan i-a multumit personal este, din punctul meu de vedere, o chestie de PR. Acum gindestete la oamenii care slujeau Romania (comunista la vremea respectiva) in serviciile de spionaj extern si care au fost deconspirati de tradator. Erau colegii lui de serviciu!!! Poate erau oameni de valoare, care probabil au infundat puscariile occidentului din cauza unui tradator. Nu sunt un aparator al comunistilor, majoritatea niste canalii, care intr-un fel sau altul conduc si acum tara asta, dar nici sa idolatrizam un tradator nu este in regula….

    Respecte!

  15. Alex,

    Pacepa este tradator doar la nivel formal, in sensul ca incalcat un juramant si legile RSR. Dar abordarea asta este, imi pare rau, simplista. In aceste conditii, rezistenta din munti, in anii ’50 era, de asemenea tradatoare potrivit legilor vremii, pentru ca lupta impotriva dictaturii proletariatului, deci impotriva bazelor statului comunist, deci in favoare inamicului, lumea capitalista. Si Elisabeta Rizea era, formal, o tradatoare, pentru ca a refuzat sa colaboreze cu Securitatea care apara statul de dusmanii din Vest. Erou era, in schimb, orice turnator, la fel, in mod formal, pentru ca indica statului care-i sunt dusmanii – asta spune despre elacum orice informator al Securitatii.

    La fel de tradatori sunt, in aceste conditii, militarii germani care au complotat pentru asasinarea lui Adolf Hitler. Si ei depusesera un juramant si, mai rau, se aflau in razboi, iar uciderea lui Hitler ar fi avantajat net inamicul.

    Chestiunea cu Pacepa e mult mai nuantata. De exemplu, scuza ca se aflau sub ordin nu a
    scutit nazistii de raspundere. Un juramant militar nu poate fi o scuza pentru comiterea de atrocitati.

    Pacepa nu e un tradator, pentru ca regimul din care a fugit era unul ilegal si asasin iar institutia pe care o servea era o atrocitate institutionalizata.

    Pacepa e cel mult un dezertor, asta e indiscutabil.

    Ingrozitor este ca, la 23 de ani de la caderea comunismului, n-a existat un proces al comunismului in Romania, iar oamenii n-au fost de-comunizati, asa cum au fost, de exemplu, de-nazificati germanii dupa razboi. Rezultatele se fac simtite zi de zi.

    • @Petreanu: asta zic şi eu, la nivel formal, este un trădător, asta zic. Deci toată lumea are dreptate, indiferent de care parte a baricadei este :) Ceea ce încercam să zic e că discuţia asta este inutilă – cu ce e omul de fapt sau de drept. Ce contează e ceea ce ştie.