iPhone 5 – un fel de review

Am avut pe mînă, timp de o săptămînă, un iPhone 5 negru, de 16GB. Nu vreau să spun lucruri mari, însă dacă ar fi să comparăm preţul plătit, anul trecut, pe un 4S cu preţul de anul acesta al unui 5, eu cred că merită upgrade-ul. Dincolo de a fi uşor şi subţire, ceea ce-l cam poziţionează drept cel mai elegant telefon de pe piaţă, este un terminal excelent. Toată lumea a văzut pozele cu iPhone 5, aşa că nu pot spune decît că, în realitate, arată mai bine decît în fotografii, iar spatele din aluminiu îi conferă, parcă, un pic mai multă aderenţă decît sticla. Spun “un pic” pentru că sînt obişnuit cu MacBook-ul meu, al cărui corp din aluminiu este, totuşi, mai alunecos decît plasticul comun de pe celelalte laptopuri.

Performanţe

Comparaţia dintre modelele de iPhone care mi-au trecut prin mînâ arată cam în felul următor: dacă ai un sistem de operare bun pe două terminale din ultimele două generaţii, diferenţa nu pare semnificativă la prima vedere. Cu toate astea, butonîndu-le în paralel, începi să sesizezi punctele dureroase ale generaţiei precedente. Să explic: chiar acum vreo două seri, am pus mîna pe un iPhone 3. Greu la deal cu boii mici, slide între ecrane aproape sacadat, Şi vorbim de iOS 4.2.1, adică un sistem care nu are cerinţe hardware extraordinare.

Cînd am avut iPhone 4 în service, am primit un 3GS pînă la returnare. La o primă impresie, n-am zis că e mare diferenţă faţă de 4, însă după jumătate de zi, am remarcat deosebirea de viteză între deschiderea unei aplicaţii, respectiv actualizarea mail-ului. Cu iPhone 4 eram deja familiar, aşa că, atunci cînd am început să folosesc 4S, am sesizat timpii diferiţi de procesare. Cînd foloseşti aceeaşi versiune de iOS, începi să observi lucruri inclusiv la partea de browsing – da, paginile se încarcă mai repede pe iPhone 5.

De exemplu, nu mi s-a blocat mail-ul niciodată – ceea ce n-aş putea spune despre 4S, am păţit-o de mai multe ori -, aplicaţiile precum Facebook sau Twitter se deschid instantaneu cu ultimele actualizări şi încarcă statusurile noi în maximum două secunde automat – ceea ce n-aş putea spune despre 4S, unde aştept vreo trei secunde să-mi încarce ultimul cache, apoi trebuie să dau refresh manual. Ca să fie tacîmul complet, e demenţial să joci Carmaggedon pe iPhone 5. E drept, se încinge uşor bateria, dar imaginea este cursivă, nu se blochează, iar efectele vizuale sînt mai bune decît te-ai aştepta.

Display

La un ecran de patru inci, partea bună este că telefonul nu e mai lat decît versiunile anterioare. Reuşeşti, în continuare, să ajungi cu degetul mare în celălalt colţ al ecranului, iar la asta cred că ajută şi faptul că telefonul e mai subţire şi, deci, mai uşor de proptit în podul palmei. Altfel, e sesizabil contrastul mai mare şi luminozitatea mai bună. În rest, acelaşi display Retina, acum în 16:9. Nu ştiu cine s-o fi gîndit că asta ar fi o problemă şi, brusc, nu se mai scalează aplicaţiile, ba chiar te lasă cu dungi negre. Din toate aplicaţiile pe care le folosesc, n-am întîlnit nici măcar una singură care să nu se scaleze corespunzător.

Acum, eu sînt mai ciudat şi prefer să n-am decît două rînduri de iconiţe pe fiecare slide, iar senzaţia e şi mai ciudată cînd te trezeşti cu jumătate de ecran gol. E drept, te obişnuieşti. Pe mine mă încîntă ideea de a avea mai mult loc liber, se vede mai bine background-ul. Plus, am exact două slide-uri, pentru că îmi ţin aplicaţiile organizate, în foldere.

Sunet

Strict pe partea de convorbiri, nu cred că am urechea muzicală atît de dezvoltată să sesizez diferenţe majore, însă cert e că, pe speaker, rulînd acelaşi clip de pe Youtube pe ambele telefoane, iPhone 5 se aude mai clar decît 4S. Din păcate, versiunea demo a telefonului nu a venit şi cu căşti, deci nu ştiu ce să spun despre cît de importantă e forma, dacă se aud mai bine etc.

Baterie

Apple s-a lăudat că bateria iPhone 5 ţine mai mult. Cred că e adevărat. Pe principiul “l-am scos ieri dimineaţă, la ora opt, din priză,” a murit a doua zi, pe la ora 21, folosit mai mult decît de obicei pe conexiunea la internet. Vorbesc de utilizare normală – acasă pe wireless, la birou pe wireless, în rest pe 3G. Doar că, avînd mai multe drumuri zilele astea şi mai mult timp în care am aşteptat, a fost mai degrabă pe dublul timpului pe care-l petrec pe 3G în mod tradiţional. N-am avut convorbiri, deci nu pot compara mere cu pere. Însă în condiţiile în care, într-o zi normală, rămîn, seara, cu sub 25% baterie pe 4S, la iPhone 5 am rămas cu aproximativ 55%. A murit, în ziua următoare, cînd a ajuns la 1%, nu la 3-4%, cum mi se întîmplă de obicei.

Acum, dacă ar fi să mă refer la modul în care consumă, aş spune doar că, în prima zi în care am folosit ambele telefoane de la 100% baterie, cum n-am avut nici un apel pînă-n ora 12, rata de “scurgere” a energiei a fost mai mare la 4S. Diferenţa era, după cîteva ore, de vreo 7-8 procente. Adică ceva de genul 82% versus 74%.

Mărunţişuri

  • E drept, e vag frustrant că nu se potriveşte cablul la ambele modele, dar nici nu e ceva care să te omoare. Aşadar, singurul lucru care m-a “deranjat” a fost că, atunci cînd l-am pus la încărcat, a trebuit să scot cablul de 4S din ştecher şi să-l bag pe cel de 5, care era la 20 de centimetri mai încolo. Într-adevăr, extrem de frustrant, ce pot să zic?
  • Am o vagă bănuială că bateria se încarcă ceva mai repede. S-ar putea să mă înşel, totuşi.

Camera foto şi filmarea

Eh, aici începe distracţia. O să revin cu un articol separat pe tema asta, pentru că am făcut nişte fotografii comparative. Am pozat un pinguin sinistru cu ambele telefoane, montate pe un trepied, de la cea mai mică distanţă ce permite focalizarea şi pînă la o încadrare relativ decentă. Chiar mi-am propus să fac o comparaţie. La o primă vedere, tind să cred că diafragma e mai deschisă, pentru că focalizarea în condiţii slabe de iluminare e mult mai rapidă. N-am căutat date despre asta – de aia o să şi revin într-un articol separat -, dar o mică iluzie optică face ca distanţa focală să pară mai mică, deci mai mulţi oameni într-o poză. Iluzia optică e mai ales în cazul unor distanţe faţă de subiect de pînă-n cinci metri. Dacă subiectul e mai îndepărtat, s-ar putea să încapă mai multă informaţie într-o imagine.

Legat de filmare, nu prea obişnuiesc, aşa că o să zic doar atît: trageţi singuri concluziile – am filmat întreaga prezentare a lui Phil Libin, de la How To Web. Este sesizabil, desigur, noise-ul, din cauza luminii slabe, dar imaginea e relativ clară. S-ar putea, totuşi, să fie şi uşor defocalizată, cîtă vreme telefonul a stat pe trepied timp de 40 de minute fără să-l atingă nimeni, iar sistemul are tentaţia, uneori, de a schimba punctul de focus pe zona centrală. Or, nefiind lîngă telefon, nu mi-am pierdut vremea cu apăsat pe zonele de focus care mă interesau, cu atît mai mult cu cît ar fi fost un chin, dacă luăm în calcul că Libin s-a plimbat pe scenă. Aş spune că e mai mult decît acceptabil pentru luminozitatea din sală.

Aş adăuga, totuşi, că cele 40 de minute de filmare se traduc prin 4,8 GB de spaţiu – deh, 1080p. Din cauză că procesorul Mac-ului meu era uşor suprasolicitat de către Chrome, transferul în calculator s-a blocat, aşa că a trebuit să urc clipul pe YouTube direct din telefon via wireless. Prin urmare, a urmat o conversie video la 720p, ceea ce ar putea fi o altă explicaţie pentru noise.

Concluzii

Una singură: e următorul meu telefon.

PS: Eu am avut iPhone 5 graţie Orange. Telefonul este disponibil şi la Cosmote sau la Vodafone.

10 comentarii

  1. Cred ca la articolul asta trebuia si indicatorul de “Publicitate”. De celebra aplicatie de hartia a iPhone 5 nimic? De pretul extraordinar nimic? 3.300 lei la liber cea mai ieftina varianta?
    Apropos, ce are in plus fata de S3 care e mai ieftin cu aproape 1.000 lei?

  2. S3 = Samsung Galaxy SIII

  3. 1. Schimbarea standardului la conector nu poate fi trecut ca “maruntis” din moment ce o sumedenie de docking-uri sunt gandite pentru conectorul anterior (inclusiv cele din automobile)
    2. Testul de baterie e irelevant daca pentru comparatie nu s-au folosit exact aceiasi pasi
    3. Conversia 1080p-720p NU are de ce sa adauge noise; invers poate

    PS: bine zis “un fel” de review… era mai bine zis “parere personala” despre ip5

    • @me: spune-mi, te rog, cîte accesorii foloseşti tu, pentru că eu, ca posesor de ceva vreme de aifoane, nu folosesc decît cablul usb. Care e media de accesorii folosite de un utilizator obişnuit? Două? Hai să fim serioşi.

  4. Intotdeauna vor veni cu imnunatatiri, asta e clar, problema e ca atunci cand ai iPhone, nu mai vrei altceva si odata cu un nou model aparut . IL VREI ! :) sa vedem cum ii fac un “update” 4-ului meu cu 5 :)

  5. aveti bani, aveti bani… :) ti-a dat telefon la schimb cat l-ai avut in service. Mda, eu niciodata nu am fost cu vreun telefon la reparat, cand a picat a picat moral. Nvm, sa-l stapanesti sanatos pe mine nu m-ai impresionat :)

  6. Foarte amuzanta partea despre camera foto si filmare. Era chiar cruciala o comparatie intre performantele a doua modele diferite de iphone, de parca cine foloseste camera de la iphone este interesat de distanta focala, zgomot de imagine, diafragma; cu siguranta majoritatea nici nu are habar ce inseamna acesti termeni; cine este interesat de aceste aspecte, isi ia aparat foto, nu un telefon strutocamilesc cu pretentii de “bun la toate”, dar mai ales la imaginea celui care il afiseaza. Astept cu interes iphone 6!:D Numa’ bine!

  7. sunt curios ce parere are autorul despre Lumia 920 …daca vreodata ii va trece prin maini vre-o saptamana. Camera PureView cu stabilizare optica, Ecran PureMotion, Incarcare baterie wireless

  8. @lol: in primul rand se scrie “vreo” …in aldoilea rand esti cam agresiv, asta nu era un review era o perere personala, nu te convinge nimeni sa-l cumperi aici. probabil nu ti-a trecut tie niciodata prin mana un iPhone (si nu doar sa te uiti la el). suna pompos ce zici tu acolo de Lumia dar ai gresit articolul ! Cat despre iPhone5 , abia astept sa-l achizitionez, pentru ca este un superSmartphone!

  9. Spa, detin sun Iphone 5 si sunt foarte multumit de el din toate punctele de vedere, sper sa dispui de bani si sa iti achizitionezi si tu unul, nu vei regreta! ;)