Ironia cîştigării alegerilor în România, după ’92

Aseară, posedat de un masochism teribil, citeam titlurile ştirilor politice. Şi mi-am dat seama că, la fiecare patru ani, urmăm un tipar şi că, indiferent cine va cîştiga alegerile din toamnă, ori pe cele de peste doi ani, votăm la fel de fiecare dată. Nu mă refer la cei ce votează punga de zahăr şi traista cu pîine, că acolo cauza e lipsa educaţiei şi, dacă vreţi, naivitatea. Vorbesc însă de cei care, teoretic, văd ce se întîmplă în jurul lor, analizează şi, ca să sumarizez, gîndesc cît de cît logic.

De la primele alegeri libere, cele din ’92, românii n-au votat ceva anume, un set de principii, un set de idealuri, nişte promisiuni concrete, cu şanse adevărate de a se transforma în realitate, ci au votat, de fiecare dată, de frică. În ’92, l-au votat pe Iliescu pentru că sperau să schimbe – să scape de – reminiscenţele comuniste din conducerea ţării, de frică să nu rămînă cu vechiul sistem. În 1996, au votat schimbarea lui Iliescu, exasperaţi de perpetuarea unui socialism deşănţat, cu rădăcini adînci în Republica Populară Socialistă România, de frică să nu se întoarcă comunismul.

În 2000, după ce ţara a fost dusă “pe marginea prăpastiei” (pe asta o ţin minte bine, era o expresie des folosită) de către “preşedintele de paie” (şi asta) Emil Constantinescu şi de către guvernele Victor Ciorbea şi Radu Vasile, românii au votat schimbarea “cheii” cu (actualul) PSD. Iliescu, desigur, era singura soluţie, n-avea contracandidat. Dar pentru a înţelege cît de nasoală era situaţia, amintiţi-vă că o ţară-ntreagă a fost la un pas de a-l vota – cu inconştienţă; noroc că şi-au dat seama la timp – pe Vadim Tudor în funcţia supremă din stat. De frică să nu picăm în prăpastie şi, în acelaşi timp, de frică “să nu vină nebunul“.

În 2004, după alţi patru ani de tunuri, contracte cu statul, comisioane grase, românii au votat schimbarea unui sistem corupt cu speranţa de mai bine. De frică să nu ne fure inclusiv din buzunare, după ce-au rupt bugetul. În 2008 şi-n 2009, românii au votat tot de frică: să nu se-ntoarcă sistemul cu taxe mari, cel foarte corupt, cel condus, în continuare, de Iliescu şi de Năstase. Şi cu speranţa că, odată cu uninominalul, va veni schimbarea sistemului.

În 2012, românii votează, din nou, schimbarea, de frică să… nu rămînă actualul partid de guvernămînt la putere. E oarecum ironic. Noi n-am votat niciodată ceva concret. Hai, poate c-am sperat, pînă-n ’96, că vom primi ceva la schimb pentru voturile noastre. Dar, încercînd să analizez un pic modul în care s-au perindat partidele la putere, am impresia că poporul a ieşit la vot doar pentru că poate, nu pentru că a dorit ceva anume. Un fel de “am un drept, mă duc să-l exercit“. Pe principiul “aşa, de-al dracului.

Vom reuşi să schimbăm România abia cînd vom înţelege că trebuie să votăm pentru viitorul nostru. Nu ca să schimbăm pe cineva fiindcă că putem. Nu de frică să nu continue acelaşi partid la putere. Din păcate, mai avem pînă acolo. Mult.

11 comentarii

  1. Aia cu ’92 n-am inteles-o, adica Iliescu era scaparea de vechiul sistem ?

    • @gigel: ştiu că pare greu de crezut, dar lumea chiar şi-a pus speranţa în Iliescu. Era noua democraţie, chit că era cu oameni vechi, iar Iliescu era o rază de speranţă, că era încă tînăr, în putere şi destul de apreciat, la vremea aia, că era altfel decît comuniştii şi securiştii cu care oamenii erau obişnuiţi.

  2. Ai dreptate, dar nu cred ca e doar vina poporului. Daca stai sa studiezi foarte bine miscarile politice iti dai seama ca multe sunt calculate.

    Eu cred, fara sa fac vreo teorie a conspiratiei, ca multe din rezultatele alegerilor sunt produse prin manipulare puternica a populatiei si a oamenilor politici. Pana acum am avut 2 oameni care sunt foarte puternici politic, atat de puternici in cat pot influenta foarte puternic majoritatea politica in Romania, Iliescu (cu scoala lui Rusa) si Basescu (nu stiu de unde are scoala :)). Probabil ca mai sunt oameni din spate, dar nu foarte cunoscuti.
    Ei reusesc cumva sa intoarca tot in favoare lor, chiar in cazuri potrivnice. Au mare succes la populatie, ceea ce ii ajuta, dar au si stiinta de a negocia si de a crea/rupe aliante.

  3. “Vom reuşi să schimbăm România abia cînd vom înţelege că trebuie să votăm pentru viitorul nostru.”

    Ce inseamna CONCRET fraza asta?
    Care dintre partidele de dupa ’90 a oferit alegatorilor “un set de principii, un set de idealuri, nişte promisiuni concrete, cu şanse adevărate de a se transforma în realitate”? Romanii au incercat toate variantele oferite de piata politicii romanesti si de fiecare data au luat tzeapa. Aproape nimic din programele si promisiunile electorale nu s-a transpus si in programele de guvernare.
    Mai nou, alesul uninominal zboara din partid in partid schimbind majoritati si guverne. Alegatorul nu controleaza nimic, nici macar optiunea sa de vot o data la 4 ani.

    • @aura: nu controlează că nu-l interesează. Dacă l-ar interesa, nu s-ar duce la vot pînă n-ar vedea ceva. Sau ar sta în stradă cu miile pînă ar veni cu soluţii toţi politicienii, indiferent de partid. Dar sîngele nostru latin ne spune să fim impulsivi şi să alegem să ne mobilizăm doar cînd nu mai vrem pe cineva, nu cînd vrem să ne fie bine. Aşteptăm să ni se dea, deşi ştim foarte bine că “dumnezeu dă, da’ nu-ţi pune-n traistă”. În fine.

  4. Asadar, romanul trebuie sa apeleze la metode si mijloace mai neconventionale, cum ar fi greva electorala si/sau presiunea strazii. Ma intreb cite cicluri electorale ar trebui sa fie boicotate si cite zile si nopti trebuie manifestat in strada pentru ca mafia traspartinica reprezentata de actuala clasa politica sa faca niste concesii cetateanului de rind.

    Pe buletinul de vot avem de ales in majoritatea cazurilor intre un corupt, un incompetent si un ticnit. Asta e oferta partidelor. Ce viitor sa votez in acest caz?

  5. Mai exista o solutie aplicata in Rusia foarte scurta vreme (on purpose): VOT IMPOTRIVA TUTUROR. Ideal ar fi sa existe o rubrica distincta ca sa nu se spuna ca votantul e cam tembel si nu stie ce face. Dar chiar in lipsa ei SCRIIND IN CLAR pe buletin expresia de mai sus acesta ar fi anulat fara acuzatia de tembelism (cum e atunci cind anulezi pur si simplu punind stampila pe mai multe rubrici – unii colporteaza ideea asta perversa). Eu cred ca de la 500.000 de buletine in sus astfel inscriptionate ar incepe sa se simta, iar de la 1 milion sa se clatine ceva. Desigur ar mai fi necesara si o mass media care sa nu ingroape urgent treaba sub mormane de palavre.

  6. O teorie (care nu mi se pare aiurea) referitoare la alegerile prezidentiale din 2000 a fost ca echipa lui Iliescu a avut grija ca in turul 2 sa ajunga Vadim. Stolojan sau Isarescu ar fi fost mai dificili.

  7. “Vom reuşi să schimbăm România abia cînd vom înţelege că trebuie să votăm pentru viitorul nostru.”
    Alex,

    Dupa parerea mea, “vom reusi sa schimbam Romania” numai cand majoritatea votantilor va iesi din intuneric.
    Este foarte greu sa apara un candidat cu o oferta viabila atata timp cat majoritatea nu este capabila de a face diferenta dintre programa buna si promisiuni desante.
    Candidatul pe care tu il cauti va aparea numai in momentul in care romanii vor sti ce vor, numai atunci cand ei vor ajunge sa inteleaga ce schimbare e necesara inainte ca ea sa fie inclusa intr-o programa.
    Atunci cand tu stii dinainte ce schimbari sunt necesare pentru a intra pe fagasul normal, decizi cu cine sa votezi sau daca sa votezi prin eliminare.
    Ofera programa candidatului X ceea ce tu stii deja ca este necesar? Nu! Next!
    Y? Nu! Next. Z? Nu! Next. Si asa mai departe.
    Cand, insa, tu nu ai habar de ce schimbari sunt necesare, in cel mai fericit caz nu votezi sau, in cel mai prost caz, votezi prost alegandu-l pe cel care ofera mai mult in: salarii, arestari de corupti, razboaie cu ungurii, rusii, chinezii si alte promisiuni de acest gen care nu fac altceva decat sa duca tara spre ruina financiara sau, Doamne Fereste, in cazul unor candidati sa o implice in conflicte externe.
    Majoritatea celor dintre noi voteaza emotional si nu rational, lucru care reiese si din articolul tau.
    Ce ai uitat tu sa subliniezi insa, este ce ar trebui sa facem pentru a nu mai vota asa. Iar raspunsul la aceasta intrebare, dupa umila mea parere, ar fi: SA NE EDUCAM!!!
    Numai atunci cand majoritatea va incepe sa gandeasca cu adevarat, cand aceeasi majoritate va incepe sa caute, sa se informeze (nu doar de la TV), deabia atunci vom putea discuta despre un inceput de schimbare.
    Pana atunci, ESCU va continua sa conduca Romania spre dezastru.
    Si, pentru a fi corecti pana la capat, cred ca ar trebui adaugat si faptul ca aceasta problema este prezenta pe intregul mapamond nu doar in Romania.
    Ignoranta este la ea acasa in majoritatea creierelor acestei planete si, cred eu, tot ignoranta sta si la baza acestei crize economice care, in pofida celor spuse de multi, este inca la inceput.

    O zi buna.

  8. Solutii exista, problema e cine si in ce mod le pune in aplicare. Se pare ca am ajuns in punctul in care sistemul politic reactioneaza doar la presiunea strazii.

    In primul rind, sistemul de vot actual ne da iluzia ca avem libertatea de a alege. O data la 4 ani avem libertatea de a alege intre mere si portocale. Problema e ca majoritatea portocalelor si merelor sint alterate, nu ne folosesc la nimic. La piata cetateanul poate alege fructele bune, in cazul partidelor nu poate alege candidati de calitate. Tot ce ni se permite e votul cantitativ, nu si cel calitativ. Votul pe liste deschise ne-ar da aceasta posibilitate, sa ne alegem partidul, dar si candidatul preferat din interiorul acelui partid. Daca sint de acord cu programul PDL, vreau ca in parlament sa ajunga Monica Macovei si nu Ioan Oltean, impus de catre partid in colegiul meu.
    Cu acest tip de vot se impusca mai multi iepuri deodata: au sanse sa intre in sistem si candidatii independenti, apare o competitie reala in interiorul partidelor silindu-le sa fie mai selective, slabeste mult puterea baronilor locali, sacoșiada si galețiada se diminueaza.
    In al doilea rind trebuie interzis traseismul dupa alegeri, fenomen care distorsioneaza rezultatul alegerilor si pune sub semnul intrebarii legitimitatea deciziilor politice luate intr-o astfel de conjuctura.