Joker. Promisiunea pe care n-a făcut-o nimeni

Joker. Promisiunea pe care n-a făcut-o nimeni

…dar de care toată lumea se aștepta să se țină cineva. Am văzut Joker acu’ două seri și am citit și o mână de review-uri. Și i-am urmărit și pe cei din sala de cinema care încercau sincer să râdă, dar nu prea era râsul lor.

Joker fix asta e: un film la care te duci cu așteptări pe care ți le-ai creat bazându-te pe experiențele anterioare cu personajul. Dar Jokerul lui Todd Phillips nu e despre nemesisul lui Batman. Sau, în fine, nu doar despre asta.

De fapt, dacă stau să mă gândesc un pic, nu cred că am văzut sau auzit în film aproape deloc numele Gotham. Dacă n-ai ști cine-s Joker sau Thomas Wayne și dacă n-ai vedea “Gotham” nicăieri, ar fi un film extraordinar despre condiția unui uitat al soartei care, într-un moment de falsă gândire filozofică, decide să râdă de nefericirea lui pe seama altora, pe seama unei societăți corupte care nu i-a dat nici o șansă.

Jokerul lui Phillips nu e despre Batman și nu e nici despre Joker-ul din DC Universe. E o poveste însă care dă de pământ cu așteptările oamenilor:

  • dacă e Joker, trebuie să fie cu Batman, deci bătăi, bubuieli și acțiune
  • dacă e cu Joker, trebuie să fie un pic amuzant, nu-i așa?
  • dacă e cu Joker, eroul trebuie că-i antieroul care, la final, pierde, iar lumea e salvată

Cumva ironic, în ciuda antipoveștii (sau, în fine, a poveștii antipovestirii originale din benzile desenate, cel puțin raportat la așteptări), filmul respectă foarte bine linia narativă originală – sau, în fine, punctele ei cheie. Mai exact:

  • Batman e și nu e. E acolo, undeva, înainte de a se fi născut
  • clovnul râde, dar nu e râs
  • lumea este salvată, iar antieroul e prins, dar antieroul deja a câștigat o luptă și se va întoarce, din nou și din nou

Joker vine cumva pe fondul și pe tendința de luare în serios a benzilor desenate, de ancorare a lor în realitatea curentă – pentru că, în definitiv, benzile desenate au fost întotdeauna o critică politică fie subtilă, fie mascată, bine legată și, implicit, inspirată de realitățile momentelor la care au fost scrise.

Prejudecata majoră vine din considerarea – de către majoritatea – a benzilor desenate drept ficțiuni copilărești, însă ele n-au fost nici pe departe așa ceva, cel puțin alea produse de Marvel și DC.

Iar Jokerul lui Phillips respectă destul de bine adevărurile istorice, atât reale, cât și ficționale. Revolta clasei de jos se regăsește și în benzile desenate, inegalitatea socială și protestele sunt prezente și în istoricul New York-ului – de exemplu, criza din ‘77, încununată de oprirea curentului în New York și de vandalism, spargeri și crime, într-o perioadă în care sărăcia în oraș era la cote înalte, iar cel mai mare oraș american nu era deloc sigur și nici locul posh din prezent. De reținut și faptul că personajul Joker a apărut prima dată în ‘40, imediat după marea criză și în plină criză a inegalităților. Joker e strâns legat de violența reală, nu doar de una ficțională.

Or, Gotham fix asta e, un oraș în care niciodată nu e bine, în care inegalitatea a atins cote extreme, în care sărăcia și violența sunt norma. Asta e realitatea din Gotham și e recurentă în toate benzile desenate, desenele animate și filmele făcute.

Am văzut tot soiul de critici. Ca o paranteză, am râs de prostiile debitate de CTP, care voia un final de tip “binili învinge”. Phillips lasă finalul deschis, exact cum ar trebui. Gotham este un oraș fără speranță, iar Batman este, prin definiție, eroul fără rezultate, omul care nu rezolvă niciodată problemele, ci doar amână deadline-urile.

Am văzut tot soiul de interpretări politice. Că e un film cu tendințe fascistoide, ba nu, că e de fapt socialist, ba că legitimează crimele, ba că e un semnal de alarmă asupra modului dezastruos în care guvernul american gestionează asistența socială când vine vorba de probleme psihice, ba că e prea violent.

Joker e departe de a fi cu adevărat violent, vizual cel puțin. E violent și agresiv prin presiunea pe care o pune pe spectator. E violent psihic pentru că scenografia e magistrală și pentru că te împinge să te simți ca atunci când te uiți la posturile TV care nu-ți plac sau ca atunci când te cerți pe facebook pe teme politice. Te face să te simți prins într-o continuă ceartă, la mijloc, undeva unde toată lumea urlă la toată lumea, unde toată lumea jignește pe toată lumea, un loc din care simți că nu mai ai scăpare, că nu poți ieși.

E un film greu pentru România pentru că te apasă, te face să te simți ca în momentele în care ești copleșit și simți că singura salvare e emigrarea. E greu pentru americani din cauză că întreg climatul lor politic e bântuit de agresivitate, ceva cu care nu s-au mai confruntat – nu într-o epocă de bunăstare – și pentru că, nu-i așa?, filmele trebuie să fie entertainment, să te destindă și, ce să vezi?, ăsta face taman pe dos.

Todd Phillips parodiază (în sensul pur al cuvântului, nu al înțelesului de comedie cu miștocăreală) climatul social actual, dar o face subtil. Pune pe tavă problemele curente într-un context noir, de bandă desenată. Pe de o parte, îți arată că poate fi și mai rău. Pe de alta, te invită să pui mintea la contribuție.

Joker are final deschis. Te face să empatizezi vag cu personajul, dar nu te lasă să-l iubești. Îți spune: “ăsta ai putea fi tu” și îți chestionează umanitatea. Cât de mult poți să ignori problemele din jurul tău? Cât de mult îi poți ignora pe ceilalți? În același timp, cât de sadic poți să fii? Și cât de mult poți rezista până când alegi să dai cu toate de pământ, până când renunți definitiv la a mai fi om?

Joker e, din multe puncte de vedere, o meditație despre umanitatea din noi. Arthur Fleck nu e psihopatul simpatic din desenele animate, pe care te aștepți să-l vezi bătut, ci e un om. Unul cu deficiențe grave, dar om. Unul care trăiește de pe-o zi pe alta într-o societate inegală, în care bogații sunt ultrabogați, iar clasa de mijloc e, de fapt, o pătură săracă. E un film care te ultragiază pentru că ești prins în mijlocul unor discuții interminabile despre inegalitate, una în care cei care o duc decent se simt, comparativ cu cei la care se raportează, la fel de săraci precum cei din cartierul lui Fleck. Atmosfera din Joker e realitatea distorsionată din capul unei majorități.

E cumva surprinzător și nu prea că spectatorii se asociază oarecum cu o condiție socială mai nasoală decât cea din realitate, mai ales în contextul în care, nu cu mult timp în urmă, acum vreo 50-60 ani (adică la 10-20 ani după plasarea în timp a filmului de față – 1981), negrii încă nu aveau drept de vot în America (au primit în ‘65) sau că, până prin anii ‘70, mai bine de jumătate dintre britanici aveau buda-n fundu’ curții. Știu, generația dinaintea milenialilor, milenialii și cei de după ei trăiesc cu impresia că condițiile de trai civilizate sunt vechi de când lumea, cel puțin în Vest, dar realitatea e că abia în ultimii 30 ani am reușit să evoluăm ca societate.

Pentru mine, cel puțin, Joker e un film care respectă întru totul filozofia benzilor desenate, dar în același timp, e un film actualizat, adus la zi, la problematica reală și curentă. Cum ziceam și la început, poate exista de sine stătător, dincolo de mitologia comic-urilor. Și poate, în același timp, să fie un exemplu coerent și impecabil de film care face parte din universul DC.

Și asta dezamăgește, realismul, faptul că nu te distrează, că nu e entertainment, ci că te obligă să-ți chestionezi propria natură, că e o dramă fix în momentul în care tu vrei comedie sau happy ending, că nu te lasă să te relaxezi, ci că te obligă să te gândești serios că e momentul să acționezi, să faci ceva ca să ieși din starea în care ești sau măcar să faci ceva ca să nu ajungi acolo ori să te înfunzi mai rău. E enervant pentru că te face să te simți la fel cum te simți în viața reală.

Și cred că în asta stă geniul filmului.

Altfel, estimez un purcoi de Oscaruri, de la rol principal la cinematografie, scenografie, costume și nu m-ar mira nici regie și cel mai bun film. Pentru că atât de bun mi s-a părut.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

2 comentarii

  1. Gotham apare de mai multe ori in film spus de mai multi. Film mai comentat ca asta n-am vazut de multa vreme :) Si fiecare a inteles altceva asta e si mai frumos. Unii cauta chestii profunde cauta lucruri care nu sunt interpreteaza dupa cum simte fiecare.

  2. acest joker se numese travis pupkin. din cand in cand aduce a max cady!