Jos, cenzura! Huoo!

Există o serie de indivizi care comentează pe unde-apucă, înjură, poluează, în fine, nu mă priveşte ce fac în timpul lor liber. Din cauza conţinutului comentariilor lor, sînt marcaţi ca spam. Nu de către mine, ci pe unde comentează. Eh, la un moment dat, oamenii ăia ajung să lase comentarii pe blogul de faţă. Care comentarii sînt oprite automat de Akismet, în Spam. Mai sînt momente cînd Akismet pică şi mai scapă cîte unul. Eh, cînd sînt din nou marcaţi ca spammeri automat, strigă ca din gură de şarpe: huooo!, cenzura!

Să lămurim o chestiune: eu mă uit rar în Spam şi atunci pentru că mai sînt comentatori de bun-simţ care lasă cîte-un link, iar sistemul zice că nu-i bine. Dar, în general, dau click pe “Empty spam” fără să verific. Logica e simplă: dacă cineva a ajuns acolo, e clar că alţii au avut motive bine întemeiate să-i trimită în Spam, deci mă pot lipsi de comentariile lor. Dacă la alţii au comentat aiurea, şi la mine vor face la fel. Prin urmare, dacă a scăpat un singur comentariu, la un moment dat, iar restul nu mai apar, probabil sînt în Spam, iar eu, cum ziceam, nu scot comentarii de-acolo decît extrem de rar – de cele mai multe ori, cînd îmi trimite cineva mail să verific.

A doua chestiune: acesta este un blog – în principiu, personal, deci proprietate privată -, e gratuit, nu e o instituţie de presă şi, cu atît mai puţin, o instituţie publică. Deci, nu vorbim despre cenzură. Pentru igiena conversaţiilor, moderez unele comentarii. De exemplu, se întîmplă să mai şterg dintre cele care sînt pe lîngă subiect. Pe cele care conţin înjurături. Pe cele violente. Se numeşte moderare şi are ca scop igienizarea conversaţiei.

Ca să lămuresc o a treia chestiune, nu şterg comentarii în care autorii arată că nu sînt de acord cu mine. Însă fac curăţenie în funcţie de criteriile de mai sus.

Şi ca să lămurim şi a patra problemă: comentariile nu sînt un drept, ci un privilegiu. La fel ca orice serviciu sau produs gratuit. Deci, vă rog frumos, dacă vă ştiţi marcaţi ca spammeri sau dacă alţii v-au numit trolli, scutiţi-mă de “te voi reclama pentru cenzură!“. E valabil mai ales pentru postaci. Dacă aş închide comentariile de tot, ce s-ar întîmpla? S-ar depune reclamaţii, zilnic, că nu există dreptul de a comenta?

11 comentarii

  1. Doarte corect. Şi mai e un argument pe care nu l-ai atins: n-are cum să fie cenzură din moment ce omul a pus comentariul ăla deja. cenzur, per se, e un act care se săvârşeşte înainte ca cel care postează să o facă.

  2. Nu cred ca exista o “a patra problema”. Banuiesc ca unul dintre motivele pentru care tii blogul este cel financiar, iar lipsa comentariilor i-ar afecta valoarea.

    • @wideblog: este doar unul dintre motive. Motivul principal a fost ca am incercat intotdeauna sa schimb ceva. Mi-a iesit sau nu, e partea a doua. Am trait cu impresia ca am ceva de spus. Sper ca inca mai am :))

  3. si daca ai fi institutie de presa, tot n-ai avea obligativitatea sa publici tot ce le trece unora prin minte. si nu inseamna cenzura. atat timp cat am o politica clara a comentariilor, in care scriu ce se accepta si ce nu, un utilizator e obligat sa o respecte. punct. nu-i convine: net-ul e mare si plin de locuri care accepta orice.

  4. Din păcate, la noi se mai dă „Mark as Spam” și „de-al dracului”. C-așa „vrea mușchii” ăluia de a dat clic.
    Mi s-a întâmplat să găsesc și eu vreo 5-6 comentarii în Spam care veneau de la persoane ce nu comentează degeaba niciodată. În plus de asta, există și bug-uri în aplicații ce consideră faptul că ai comentat de pe 10 IPuri diferite ca fiind spam. Oare doar la noi există PPPoE și IPuri dinamice?

  5. e normal sa bagi la SPAM tot ce nu-ti convine (la fel fac si eu, cum vad comentarii cu organe, direct la spam trimit)

    dar nu inteleg de ce bagi, de fapt lasi in spam comentarii ce nu le convin altora?

    caci tu asta faci de fapt

    daca eu ma duc pe blogul lui salam guta minune si zic ca nu-mi place duetul “banii sunt pe manele”, el ma baga la spam

    apoi vin la tine, comentez, iar tu presupui ca salam guta minune a avut mare dreptate sa ma bage in spam si nu mai stai sa verifici, ca deh, stie salam ce stie

    ;)

  6. @Alex

    am inteles asta, eu ma refeream la faptul ca ai incredere in faptul ca daca altii au marcat pe cineva ca spam, atunci sigur a zis vreo prostie ;)

  7. incearca. Scoate comentariile timp de o luna, vezi ce se intampla.

    • @manta: sincer sa fiu, nu vreau sa le scot. Mi-am pus problema, la un moment dat. Chiar ma gindeam sa las comentarii doar cu Facebook. Ideea e ca ma intereseaza parerea cititorilor. Altfel, le-as fi scos si gata. Problema e ca se intimpla, destul de des, din pacate, sa am parte de foarte multi postaci. Deh, acusi incepe campania.

  8. Este neplacut din cauza ca cel filtrat nu stie deci nu se educa. Desigur, unii nu se vindeca niciodata.