Jurnalism online şi bani: plata pe conţinut, în România

Citeam articolul lui Dragoş Novac despre plata pentru conţinut şi nu pot decît să trag concluzia că vorbim despre încă un concept care ne tentează, dar care n-o să schimbe cu nimic realitatea. Asta e din cauză că, după cîţiva ani de cînd ne dăm cu capul de pereţi că facem jurnalism online, că producem conţinut pentru web, că închidem printul pentru a dezvolta un singur concept interactiv, sîntem în situaţia în care în continuare nu pricepem nimic (noi, românii, ca piaţă).

O poveste despre “vrem, dar nu ştim ce”

La începutul lui 2007, cînd se puneau bazele Business Standard, şefii voiau ceva online, dar nu ştiau ce. Se voia conţinut, dar nu se ştia la ce oră să-l publice de frică să nu fie citit pe net şi să nu se mai cumpere ziarul. Se voia conţinut exclusiv pentru versiunea online, dar să-l facă alţii, nu redactorii pentru print şi, cu siguranţă, n-avem nevoie de redactori doar pentru online. Se voia ceva, dar habar n-avea nimeni ce. Acelaşi lucru se întîmpla şi cu jumătate de an înainte, pe la Ziua, cu singura diferenţă că, la ziarul lui Roşca Stănescu, nu interesa pe nimeni online-ul, iar articolele scrise exclusiv pentru site veneau dintr-un exces de zel al redactorilor.

Pînă la Hotnews-ul din toamna lui 2007, eu n-am văzut o redacţie care să producă doar pentru online. Nu vorbim despre traducători şi copy/paste, ci despre oameni care să se ducă la conferinţe de presă, care să facă teren etc. Şi chiar şi acolo era o mică problemă, căci încă se definitiva noul concept editorial al site-ului (trecerea la noul design, la noile categorisiri de ştiri etc.)

Prezentul, oglinda trecutului

Dacă derulăm cinci ani în faţă, ajungem într-un 2012 în care cei ce produceau, televiziunile, se zbat în producerea unei singure ştiri pe săptămînă, pe care s-o dezbată pînă se plictiseşte toată ţara, şi care, Doamne-ajută!, vine singură (un accident, o explozie, un fund de prim-ministru, ştiţi povestea) sau s-o preia de la colegi.

Online-ul “ziarelor“, condus în continuare de oamenii “cu ştaif” din print, se mişcă mai degrabă cu viteza melcului. Scriam, cînd s-a închis printul Gîndul, că au şanse să crească dacă investesc în inovaţie – inovaţia s-a transformat în titluri tabloide, două aplicaţii de iOS şi mult zgomot. Din păcate, la vremea aia, nu ştiam că Patriciu se pregăteşte să distrugă tot, deci ignoraţi concluzia despre ziarul lui: va avea grijă să-l închidă şi pe ăla.

Presa noastră – indiferent că e televiziune, print, online – se rezumă la nimic (cu vreo două excepţii). Conţinutul original e produs de alţii. Aţi auzit de vreun subiect tare generat, recent, de vreo publicaţie din print sau de vreo publicaţie online care-a fost, la un moment dat, în print? Eu nu ţin minte nimic.

Plata pe conţinut online?

Avem, în România, două modele de conţinut pe bani: ZF şi Dilema Veche, fiecare cu propriul public. Pentru ZF, plătesc corporatiştii. Pentru Dilema, ar trebui să plătească intelectualii. Sînt publicaţii de nişă. Nu cred în succesul Dilemei online pe bani, dar nu e treaba mea să le judec politica economică. Repet însă, au propriul public potenţial plătitor. Cine ar plăti însă pentru Gîndul, cînd găseşti aceleaşi bîrfe şi aceleaşi ţîţe pe ştirileprotv.ro şi, ca să fie tacîmul complet, pe sport.ro şi pe prosport.ro? Cine ar plăti pentru adevărul.ro?

UPDATE: Să nu fiu înţeles greşit, nu e o chestie specifică site-urilor Pro-ului – pur şi simplu, mi-a fost cel mai la îndemînă exemplu -, ci e o chestie specifică pieţei, şi cei de la Intact fac fix acelaşi lucru. Şi nu-s singurii.

Răspunsul e simplu: la ce conţinut se oferă, nu destui cît să suplinească vînzarea de overlayer la kil. Vrem sau nu, după cinci ani, sîntem în aceeaşi situaţie: nu ştim ce vrem. Vrem calitate sau vrem cantitate? Vrem unici mulţi şi o groază de afişări sau vrem să ne dăm mari jurnalişti, generatori de subiecte? Vrem să producem materiale cu care să rupem gura tîrgului sau vrem să facem bani?

Ca de fiecare dată, Dragoş zice bine ce zice. Doar că… e o discuţie inutilă. Pînă nu scăpăm de mizerie, de trolling (vezi titlurile cu… “vezi aici!“) şi nu se pune de-un cod de bune practici, pînă nu scăpăm de tonele de spam-site-uri, pînă nu plătim oameni care să producă ştiri în loc să le copieze, n-are sens. Şi nu că unele publicaţii n-ar merita plătite, dimpotrivă. Ci din cauză că alea care merită plătite n-au şanse de supravieţuire în spatele paywall-ului din cauză că mizeriile publicate pentru afişări vor continua să fie gratis: “de ce să plătesc pentru calitate cînd am gratis atît de multă cantitate?

Propun să ne întoarcem la site-uri în Flash. Măcar să ştim una şi bună.

5 comentarii

  1. http://newschallenge.tumblr.com/post/18849024441/tiny-scoops-of-news-tson < autoreclama, dar raspunde la o problema pe care o identifici si tu. asta-i o alta varianta la paywall, pana la urma.

  2. nush de sa zic legat de gandul. format curatel, stiri cat de cat ok. daca e sa pun in balanta cu evz sau realitatea…mai bine nu le pun, ca e pacat.

  3. Sa stii ca … chiar ai nevoie de oameni de calitate care sa prodica stiri de calitate.
    Ideea e ca … cu ce ii platesti?
    Cum ii tii in .ro?

  4. @David, cu bani, coloană vertebrală şi onestitate. It simples, isn’t it?