Justiţia nu-i oarbă, dar e chioară. Iar ăsta e, totuşi, un motiv de bucurie

nastase-burberry-zegheAdrian Năstase tocmai a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Dana Năstase, soţia lui, a primit trei ani cu suspendare. E o decizie a justiţiei care nu poate decît să ne bucure, în ciuda faptului că Justiţia, în România, nu e oarbă, aşa cum ar trebui, de fapt şi de drept, să fie.

Condamnarea “în familie,” cum zicea mai devreme şi Teo Tiţă, redactor-şef digi24.ro, pe Twitter, e o poză mai bună a corupţiei la nivel înalt în România decît orice tratat sau raport academic. Condamnarea “în familie” este, în plus, şi un semnal bun dat către partenerii României la nivel european (şi nu numai). Ce-i drept, îi face mai mult bine lui Traian Băsescu, dar asta pică pe plan secund, cîtă vreme Băsescu nu mai poate candida.

Pînă atunci, poporul român a primit o şpagă de care trebuie să se bucure. După atîtea şpăgi încasate de alde Năstase, fiecare condamnare de acest fel reprezintă o mică “mită” pe care ar trebui să o primit cu toţii cu zîmbetul pe buze. E un semn că justiţia îşi face treaba, în ciuda beţelor în roate puse de diverşi năstaşi sau ponţi.

E drept, justiţia română nu e oarbă, aşa cum ar trebui să fie, să nu facă distincţia între cei judecaţi. Încă există judecători corupţi, procurori care nu-şi fac treaba şi încă mai suferim de eternele probleme ale termenelor de judecată imposibile. Însă, în astfel de cazuri, ar trebui să ne bucurăm că justiţia e chioară. Că, deşi vede, pe alocuri, există şi astfel de cazuri, în care nu face distincţie între un borfaş oarecare şi un Adrian Năstase.

PS: Burberry ar trebui să vîndă şi zeghe. Ar trebui angajat special un designer care să se ocupe de asta, cu dedicaţie pentru Adrian Năstase, acest client fidel şi promotor al imaginii magazinului. Gluma, glumă, dar Burberry ar face o foarte bună mişcare de PR dacă i-ar trimite lui Năstase o pereche de pijamale. Ar fi o ironie excelentă.

5 comentarii

  1. Lui Băsescu, în funcție cu minus 2 milioane de voturi, nu cred ca îi mai folosește nimic. Dacă nu ajunge lângă Năstase, mare minune. Nu că mi-ar părea rău.

  2. mda, ce înseamnă să nu ai blogul burduşit de scripturi Facebook, Twitter şi turma. De mai bine de o oră pe RDS nu mi se încarcă nimic din exterior. Dar nici din România, pentru că toate se înneacă la apelarea acestor scripturi. Până acum eşti singurul la care am putut intra să citesc ceva. Se încarcă perfect, în timp ce hotnews, zoso şi restul lumii sunt inaccesibile.

  3. @sakura, esti cumva la capatul tevii in Italia? :)

  4. Mihai: Niet, tot în România, adevărat că ceva mai aproape de Budapesta decât de Bucureşti (în kilometri, că în ore de mers dierenţa e mult mai mare)… Între timp s-a remediat problema de la RDS, merge totul perfect. Oricum nu mă plâng, incidente ca acesta sunt rare, de genul unu pe an sau mai rar.