la ce foloseste blogul

Ma gindeam deunazi la ce este bun un blog. Cu ce te ajuta pe tine, ca persoana, cu ce poate sa ajute o firma, ce poate sa faca, bun sau rau. Ei bine, aici ar fi mai multe aspecte de discutat, Nu o sa scriu nimic referitor la cresterea blogosferei, ca nu ma incalzeste cu nimic. O sa scriu, mai degraba, despre modul in care un blog iti poate creste awareness-ul (mama, ce cuvint urit), brandul personal (alt cuvint urit – si nu, nu ma refer la cit de slab sau gras e un individ) si despre cum poti sa cresti sau sa omori o afacere.

Cu ce m-a ajutat pe mine bloggingul? In momentul de fata, cu nimic. Pentru ca, in momentul de fata, stau cu spatele lipit de un perete rece si cu laptopul in brate si scriu. Si senzatia (de fapt, perceptia) de rece e mai nasoala decit experientele prin care am trecut in ultima vreme. Cu m-a ajutat in general bloggingul? Ei bine, m-a ajutat sa arat ce stiu, ca stiu ceva, ca sint mai bun decit un oarecare. M-a ajutat sa imi fac o serie de relatii si sa imi gasesc un loc de munca si mi-a adus inca patru propuneri de joburi oficiale, fara sa le pun la socoteala pe cele citeva de colaborari. Cum momentan sint somer, am decis ca e mai comod sa imi iau o mica pauza si sa hotarasc ce aleg pentru viitor. Citeva zile de dormit in prostie si un weekend in afara Bucurestiului, fara nici cea mai vaga idee de net (ma rog, daca imi iau laptopul in spate si un cablu, exista totusi riscul sa intru pe dial-up. Sau nu, ca o sa las cablul acasa).

Ce vreau sa fac in viitorul apropiat? Habar n-am. Momentan, sa ma odihnesc un pic si sa imi pun ordine in idei. Citeva zile de relaxare si dupa aceea iau decizia finala. Dar nu despre asta e vorba, ci mai degraba despre felul in care m-a ajutat blogul sa ajung aici. Cum? Simplu: scriind. Cum poate sa te ajute blogul? Scriind in primul rind macar 90% corect din punct de vedere gramatical si scriind coerent. Stiu ca sint rautatea intruchipata de multe ori, dar nu ma pot abtine cind intilnesc prostia. Asta e, n-am ce-i face. Nu o suport.

Ziceam de felul in care un blog poate ridica o firma. Ei bine, in primul rind trebuie sa aiba ce spune firma respectiva. Daca nu are, atunci e nasol. Daca are, atunci ii aduce un plus de valoare in fata celor interesati. Pentru ca nu e nimic mai simplu pe lumea asta decit a comunica. E drept, comunici ce vrei si cum vrei, insa atitudinea deschisa ajuta intotdeauna.

Un blogger cu trafic serios poate sa ingroape lejer o firma daca afla detalii din interior. Diferenta dintre un blogger si un ziarist consta in faptul ca pe blogger nu il intereseaza prea mult de repercusiuni pentru ca nu poate fi dat in judecata pentru calomnie. Pe ce baza? Ei bine, avind un trafic destul de mare, scriind citeva texte despre o firma anume, se ajunge lejer la a curata firma respectiva. Pentru ca, in primul rind, mai devreme sau mai tirziu cineva din firma va citi blogul respectiv si va da mai departe, la care se adaga faptul ca cititorii nu vor mai vrea sa auda prea curind de respectiva firma. Iar daca perioada in care nu vor dori sa mai afle nimic va fi de aproximativ doua luni, daca cei care vor gasi articolul respectiv pe Google il vor citi si isi vor face o parere, atunci va fi grav.

Ajung tot mai des la concluzia ca foarte multi nu inteleg ideea de blog si, mai ales, importanta unuia. Un blog ajunge sa fie, pe net, aproape echivalentul unui ziar. Nu de alta, dar daca prezinta informatii credibile, va ajunge credibil in fata publicului. Stiu ca s-ar putea ca textul asta sa aiba o atitudine oarecum aroganta si, sincer, nu-mi doresc sa ma transform in Vivi Costache (sorry, asta e parerea mea despre el si nu am facut nici un secret din ea).

Sint prea obosit ca sa imi continui ideile, asa ca voi incheia cu o scurta concluzie: inca ma mai gindesc daca are sau nu rost sa imi deschid serviciu de pompe funebre pentru ingropat firme. Iti dai seama cit de nasol tre’ sa fie sa fii si jurnalist si sa mai ai si un blog citit? :)).

PS: textul de fata e o ironie chioara si cam atit. N-o sa spun si la adresa cui, dar nu m-as mira sa scriu intr-o buna zi despre asta :D. Nu mai pot sa fiu amuzant, cel putin sa fiu cinic, nu? Sau, vorba aia, If you can’t be good, be bad, baby!

Apropo, ca dupa aia uit: stire de maxima importanta in ultimele doua zile: Nicoleta Luciu s-a maritat. Intrebare de baraj: unde s-a tinut cununia, respectiv nunta? In mall-ul primit de la iubit, cumva? =))

1 comentariu

  1. as dori sa stiu si eu ce este un blog si cum as putea ajunge si eu un blogger?multumesc..