La timpuri noi, probleme vechi

Am fost o săptămână în țară, iar vineri am trecut pe la Webstock. În toți anii anteriori în care am fost la evenimentul ăsta, nu mi-am dat seama de niște chestii. Până acum.

Industria asta are aceleași probleme pe care le are politica românească. Nu, nu la împărțirea pe partide mă refer, ci la modul în care comunică. E o combinație masivă de depresie și negativism de la un capăt la altul și toată lumea se plânge de chestii și toți așteaptă “să se facă”, dar nimeni n-are cu adevărat curaj să schimbe ceva.

Ai trei tabere: clienți, agenții și genericii “influenceri” (media, bloggeri, youtuberi, instagrammeri etc.). Și totul e un mare joc de-a șoarecele și pisica:

  • clienții se plâng că n-au bani și, paradoxal, că piața de “influenceri” e mică și n-au de unde alege
  • agențiile se plâng că n-au bugete de la clienți și că “influencerii” le cer bani pentru orice
  • “influencerii” se plâng că nu sunt bani în piață și că, atunci când sunt, ori se duc la un grup select, ori plățile se fac cu aceleași întârzieri uluitoare cu care suntem obișnuiți

Am dat des exemplul ăsta: prin 2009, cred, am fost într-o campanie de monitorizare media organizată de Fundația Konrad Adenauer cu Hotnews. Am urmărit atâta Antena 3 și Realitatea TV atunci, că de atunci nu mă mai uit la posturi de știri.

Efectiv, nișa aia de TV era toxică și mi se aplecase. Cam cum au devenit și bulele noastre de facebook, ca să fiu sincer. Toată lumea se plânge, toată lumea dă numai vești nasoale, toată lumea e deprimată, nimeni nu mai are pic de entuziasm sau veselie.

Eh, fix așa m-am simțit la Webstock. Toată lumea se plânge, nimeni nu mai dă o veste bună. Și nu e greu să se schimbe ceva, dar “nu se vrea”. Bănuiala mea e că din frică:

  • la client, nimeni n-are curajul să ceară bugete mai mari
  • în agenții, nimeni n-are curaj să-i spună clientului că nu se poate cu bugete de mizerie
  • la ceilalți, nimeni n-are curajul să spună că banii sunt de rahat sau să pună în contracte clauze de penalități pentru întârzieri de plăți și să trimită avocatul, că dacă nu mai vine o campanie după aia

Și devine un cerc vicios.

Scria Cristina că lumea se plânge că nu găsește oameni. Normal că nu găsește când nici nu-i caută cum trebuie. Job description de senior pentru care se caută junior, bani puțini, lipsă de recompensare a seniorilor care încep să caute joburi în alte părți etc. Adunat, dă cu virgulă, iar întregul mediu devine toxic. Serios, toată industria asta a devenit un mediu toxic.

Se muncește în prostie și se muncește degeaba. Toată lumea e în depresie și nu pricepe de ce are atacuri de anxietate, că încă nu s-au prins că suferă de o boală. Se fac cârpeli de tipul “avem 100 lei buget, vrem să facem campanie vizibilă, luăm o dom’șoară analfabetă care pozează-n chiloți și-i dăm 80 lei și mai căutăm zece amărâți să accepte câte 2 lei de căciulă”.

Nu glumesc. E una pe Instagram, Sânziana Sooper, care nu știe să scrie în limba română și cere un purcoi de bani pe un instastory. Și are clienți. Și e ANALFABETĂ!

Dincolo de asta, totul se transformă într-un soi de bullying. Global au monopol pe vedete și fac bullying cu agențiile, agențiile fac bullying cu ăia care nu sunt reprezentați de o entitate precum Global, clienții plătesc pentru strategie și creație, da’ numai dacă respectă ideile lor, e un haos complet și nimeni nu mai știe care-i stânga și care-i dreapta.

Bașca lipsă de viziune, de te trezești că te plângi că influencerul X cere prea mulți bani și n-ai alternative după ce tu ești ăla care l-a crescut și i-ai dat nas în detrimentul concurenței, care a închis prăvălia și s-a dus să lucreze la McDonald’s. Te plângi că ăla are monopol după ce tu l-ai creat.

Nu, nu România e de rahat. De rahat e lipsa de viziune și lipsa de curaj și lipsa de eficiență. Se muncește mult și prost și degeaba și toată lumea așteaptă “să se facă” și “să se schimbe”. Se trage la foc continuu în loc să se pună pauză pentru creat un plan.

Și în ciuda multora care sunt profesioniști pe bune, industria per total se degradează din cauză că e o cursă continuă către făcut multe pe bani puțini și toată lumea e fugărită de spaima că pierde bani.

Aș putea paria că, în 2019, participarea la pitch-uri e în continuare neplătită. Și cred că asta spune tot despre… băi, până la urmă, prostituția asta întreținută de toate părțile.

Fără glumă, m-am simțit ca și când m-aș fi uitat toată ziua la Antena 3. Și, serios, cred că un an jumate departe de industria asta mi-a dat o altă perspectivă, din exterior, asupra ce se întâmplă în comunicarea românească: muncă multă și degeaba, monopoluri și bullying.

Încă o bulă. Care nu se va sparge, dar în care aerul e tot mai irespirabil dacă nimeni nu va vrea să facă, dracului, ceva. Cine se plânge că Vali e rău că arată cu degetul chestii… dacă nu-l credeți pe el, credeți-mă pe mine: am fost în bula aia și mi se părea nasol, dar o simțeam ca pe-o normalitate. Am ieșit din bulă și, când am revizitat-o, mi-am dat seama că nu că e nasol, ci că e groaznic.

Și nu, nu s-a schimbat în mai rău într-un an jumate, de când am plecat eu. Așa era și înainte. De fapt, tocmai asta e trist, că nu s-a schimbat nimic.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

1 comentariu

  1. 1. agentia nu doreste sa plateasca bugete serioase. Sau nu plateste la timp, ca eu cu din astea m-am mai distrat. Sau are pretentii fantasmagorice (gen sa fac eu zilnic ‘screening’ pe grupurile de Facebook si sa adaug informatiile noastre agreate, de parca am de unde sa dedic 3-4 ore pe zi amboulea).

    2. ‘influencerul’ nu prea are influenta, dar asta e deja problema globala, nu doar la noi. Se platesc bugete serioase, rezultatele sunt ‘meh’.

    3. se merge pe vanity metrics: likes, shares si followers. Clientului ii place sa auda ca are o campanie de 100 de mii de lik-uri, de parca alea vor vinde. Conturi umflate cu pompa, ca doar cumperi miile de followers cu 2o de dolari, fara nicio problema. Ca sunt fake, nu conteaza, ai facut ‘engagement’.

    4. o piata inca nedezvoltata suficient duce la disparitia celor care simt ca nu fac destui bani. De asta multi bloggeri s-au cam lasat de sportul asta, dupa ce au realizat ca mai au si altceva de facut decat sa scrie sau au descoperit ca fac pe situri in engleza de 10 ori mai multi bani decat pe cele romanesti.

    5. mai sunt si cei care pentru 10 lei stau si in cap, deci se ‘strica’ piata, daca e sa mai gasesc inca un motiv de cearta pe online. :D

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.